O nouă zi cu emoții pentru absolvenții de liceu. Aproape 16 mii de elevi din țară au susținut, astăzi, testul de Bacalaureat la limba de instruire, acesta fiind primul examen pe care l-au scris tinerii care au învățat în limba română. I-am găsit în fața liceelor cu cărți și caiete în mâini, în speranța de a repeta încă odată subiectele de la BAC. Mulți au recunoscut, însă, că lecțiile online și-au lăsat amprenta, astfel că nu se simt atât de siguri în forțele proprii. Chiar și așa, speră să obțină o notă trecătoare și… să-și construiască un viitor în străinătate.
Chiar dacă până la examen rămâneau minute numărate, zeci de elevi repetau afară subiectele de la Bacalaureat, în speranța că acest lucru le va fi de folos. În fața camerei, însă, au declarat că nu au emoții. Mai îngrijorați, însă, păreau să fie profesorii, care au venit să-și susțină elevii.
După ce și-au urat succes unul altuia, tinerii au stat încă jumătate de oră în rând, pentru a le fi măsurată febra și pentru a trece controlul. Masca de protecție și distanța socială erau obligatorii și aici.
Pandemia și-a lăsat amprenta nu doar asupra condițiilor de susținere a examenului, dar și asupra pregătirii elevilor, ne-au spus tinerii. Și elevii care au susținut astăzi testul la limba rusă spun că orele online i-au făcut să se simtă mai puțini siguri în forțele proprii.
Indiferent de rezultate, însă, majoritatea ne-au spus că, după examene, cel mai probabil, vor pleca în străinătate. Asta deși, părinții tinerilor, speră că aceștia vor reveni acasă, după studii. Mult mai puțini ne-au spus, că vor să-și continue studiile acasă.
Examenul la limba de instruire a fost scris, astăzi, de 15 964 de candidați, dintre care peste 13 mii au susținut proba la limba română, iar ceilalți – la limba rusă. Rezultatele testării vor fi afișate pe 27 iunie.