Agenția Servicii Publice a anunță o nouă licitație cu strigare a mai multor bunuri de stat care urmează să fie supuse privatizării în luna iunie și iulie curent. Printre obiectivele care vor fi scoase la mezat se numără întreprinderea „Metalferos”, Hotelul „Chișinău” sau Societatea pe Acțiuni „Alimentarmaș”.
Potrivit unui anunț al ASP, la data de 30 iunie 2021, ora 10:00, se va desfășura:
- licitația cu strigare pentru privatizarea a 21 bunuri proprietate publică de stat;
- licitația cu reducere pentru privatizarea a 3 bunuri proprietate publică de stat.
Termenul limită de depunere a cererilor – 29 iunie 2021, ora 15:00.
În perioada 12 – 23 iulie 2021, pe piața reglementată, prin intermediul Bursei de Valori, se vor desfășura licitații cu strigare pentru vânzarea pachetelor de acțiuni proprietate publică de stat, în loturi unice, din 14 societăți pe acțiuni, inclusiv: pachetele de acțiuni din 10 societăți de întreținerea drumurilor (S.A. „Drumuri-Cimișlia”; S.A. „Drumuri-Căușeni”; S.A. „Drumuri-Orhei”; S.A. „Drumuri-Soroca”; S.A. „Drumuri-Criuleni”; S.A. „Drumuri-Rîșcani; S.A. „Drumuri-Cahul”; S.A. „Drumuri-Ialoveni”; S.A. „Drumuri-Strășeni”; S.A. „Drumuri-Edineț”), precum și acțiunile statului din S.A. „Institutul de cercetări științifice „Rif-Acvaaparat”; S.A. „Metalferos”; S.A. „Hotelul „Chișinău”, S.A. „Alimentarmaș” (în proces de insolvabilitate).
Informații suplimentare referitor la modul de familiarizare cu documentele privind bunurile expuse la vânzare pot fi solicitate la Agenția Proprietății Publice (camera de date), tel/fax +373 (22) 221-457, tel. +373 (22) 238-089, +373 (22) 234-589.