Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1009: Alertă în Moldova și atac masiv în Ucraina! Rusia lasă țara vecină în beznă și amenință Vestul

/VIDEO/ Un elicopter Black Hawk US american a aterizat forțat în piaţa Charles de Gaulle de la București. Mașini avariate și stâlpi doborâți

missing
15 iulie 2021, ora 12:02

Un elicopter Sikorsky UH-60 Black Hawk al US Army a aterizat joi dimineața de urgență în Piața Charles de Gaulle din București. Elicopterul făcea parte din formația de aeronave care efectuau un zbor de antrenament la joasă altitudine peste București ca parte a programului de pregătiri pentru ziua de 20 iulie.

Potrivit imaginilor surprinse de mai multe persoane, elicopterul american a început să reducă din altitudine imediat după ce a trecut de monumentul de pe Bulevardul Aviatorilor, a dărâmat doi stâlpi de iluminat public, care au căzut peste două mașini și apoi a aterizat în rondul de la Piața Charles de Gaulle, scrie boardingpass.ro. Motivul aterizării este momentan necunoscut. Toate aeronavele, mai multe elicoptere ale României și trei elicoptere ale US Army au traversat în formație Bucureștiul joi dimineața în jurul orei 10:10 de la sud la nord, peste Piața Unirii și Bulevardul Aviatorilor.

Alte aeronave, printre care și două avioane Spartan, un Hercules și un Boeing 737-700, care urmau să traverseze de asemenea capitala la joasă altitudine au fost nevoite să abandoneze exercițiul. Elicopterele Black Hawk US Army care au participat la acest antrenament sunt staționate la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.