Ca urmare a războiului din Ucraina, prețul de achiziție la gaz va fi mai mare. Totuși, la moment, nu există riscul de a rămâne fără gaz. Cel puțin asta a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul ediției din 8 martie a emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
„Un preț de achiziție a gazului mărișor, e puțin spus, un preț de achiziție a gazului mai mare”, a menționat Andrei Spînu.
De vină ar fi creșterea continuă a prețurilor pe piața mondială.
„Nu cred că putem avea un tarif mai mic, ținând cont de evoluția prețurilor, dar rămâne să vedem. Tarifele nu vor crește doar dacă volumul de consum al gazului s-ar reduce”, a precizat ministrul.
Spînu mai spune că este inevitabilă creșterea prețurilor, în timp ce, în Ucraina este război.
„Cetățenii trebuie să înțeleagă că noi avem o situație fără precedent în ultimii zeci de ani. Pe piața petrolieră, 30% din produse erau importate din est până la război. Acum, aceste lanțuri s-au întrerupt. O altă parte veneau prin Marea Neagră, acum nu mai vin, pentru că sunt riscuri și unele companii nu mai asigură aceste nave. Totul este într-o schimbare continuă. Acest război, nimeni încă nu poate să spună cum ne va afecta în final, în sensul cât de mult vor crește prețurile, cât de mult se vor schimba lanțurile logistice”, a explicat vicepremierul.
„În această perioadă de criză, cu un grad de incertitudine extrem de mare, ori noi ne speriam când gazul era 1700-1880, săptămâna asta avem prețuri de 3800 de dolari și tot în aceeași zi, am avut 2800. Cumva, de la oră la oră, se schimba foarte mult”, a mai adăugat el.
Totodată, ministrul Andrei Spînu a precizat în ce situație ar fi greu de obținut gaz, cu atât mai mult să fie redus tariful.
„Cel mai grav ce ar putea să se întâmple este ca să fie afectat sistemul de transport de gaze tranzit prin Ucraina și atunci nu contează prețul, fizic va fi complicat să-l aduci. Clar, avem și o altă rută transbalcanică care este în analiză și discutăm ca să avem și această alternativă, dar asta ar fi una din situațiile excepționale care ar putea să se întâmple”, a declarat Spînu.
Acum, nu există pericolul de a rămâne fără gaz.
„Noi avem în contract obligația Gazprom de a livra cantitățile de gaz care sunt menționate acolo. Ei sunt obligați să livreze gazul, cum noi suntem obligați să-l plătim”, a precizat ministrul.