Thierry Ernst este cunoscut ca francezul care face cașcavaluri în satul Horodiște din raionul Rezina. Thierry s-a stabilit în Moldova acum 12 ani, fiind îndrăgostit de satele din Moldova cu mult înainte, când veneau să acorde ajutor umanitar.
Deși acum este criză, turismul a fost afectat de pandemie și scade numărul vacilor din sat, Thierry își continuă activitatea și mizează pe producerea dulcețurilor, pentru că este posibilitatea de a le exporta.
Și menționează că este complicat să întreții un restaurant în Franța, dar este mai complicat în Moldova, pentru că trebuie să fie deschis non-stop: „Eu nu am venit în Moldova pentru aceasta și am preferat să fac altceva”.
Printre vizitele făcute înainte de a se stabili în Moldova, protagonistul nostru s-a gândit că uneori ajutorul umanitar nu este suficient și a decis să facă ceva mai mult pentru dezvoltarea satelor din țară.
Thierry Enrst spune că preferă viața la sat și, dacă nu ar fi studiile fiicei, ar veni la Chișinău doar la piață.
„Este un paradox că Moldova cu pământuri foarte fertile, bogate, o calitate extraordinară a fructelor și laptelui nu este iubită de moldoveni. Proiectele văzute de moldoveni sunt cele din afara țării și este păcat pentru că sunt posibilități mari de lucru în sat.
Sunt cu adevărat trist, iubesc mult satele din Moldova, este foarte interesant. Am mulți prieteni care au venit aici în sat și s-au îndrăgostit de el, este tradiție, sunt produse naturale. Este extraordinar, familiile fac vin, murături, legume, tot. Eu sunt trist pentru satele din Moldova și văd cum în acești 12 ani satele sunt în scădere, dar nu în creștere...
Mesajul meu îl spun de 20 de ani, de când am văzut moldoveni în Franța, în Moldova este posibilitate de dezvoltare. Nu pot să înțeleg plecarea peste hotare pentru o mie de euro, în Paris nu poți trăi bine cu o mie de euro. Eu am văzut cum omeni care lucrează serios au viața bună și aici. Este multă posibilitate de business, este mult ajutor. Stați în Moldova.”