Ministerul Apărării al Republicii Moldova a venit cu precizări după ce în spațiul public au apărut mai multe informații precum că au fost furat echipamentul militar al ministerului. Instituția precizează că a fost pornită „o cercetare administrativă de către reprezentanții Comenduirii militare a Armatei Naționale.
„Toate materialele acumulate au fost transmise la Inspectoratul de Poliție Buiucani, care a intentat o cauză penală pe acest caz pe faptul comiterii infracțiunii cu referire la sustragerea patrimoniului militar. Totodată, informăm că neajunsurile au fost depistate în timpul procesului de primire-predare a funcției de comandant de unitate. Despre acest caz a fost sesizată Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani”, informează Ministerul Apărării.
Ministerul Apărării informează că, colaborează cu organele de anchetă, iar în prezent se întreprind toate măsurile necesare pentru a fi stabilite circumstanțele furtului și cine se face vinovat.
În același timp, ministerul condamnă orice formă de acțiune ilegală în cadrul instituţiei.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md