Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1469: Enigma 2.0 și plan secret. Trump se ia de Zelenski, iar Rusia amenință cu Al Treilea Război Mondial

externe

Război în Ucraina, ziua 363: Discursuri Putin vs. Biden și decret privind Moldova. NATO: Rusia se pregătește de mai mult război

21 februarie 2023, ora 21:25

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că planul Rusiei de a înlocui conducerea prooccidentală a Moldovei, descoperit de serviciile de informaţii ucrainene, a fost confirmat ulterior şi de țările europene. Mai mult, el spune că Ucraina este gata să ajute Republica Moldova. Totodată, Zelenski a transmis, după vizita surpriză a președintelui american Joe Biden la Kiev, că victoria trebuie obținută în acest al doilea an al războiului şi că miza nu este numai soarta ţării, ci întreaga ordine mondială. 

Între timp, Vladimir Putin a ținut primul său discurs despre starea națiunii de la începutul războiului din Ucraina. Discursul vine cu 3 zile înainte să se împlinească un an de la declanșarea invaziei și la o zi după ce președintele american Joe Biden a făcut o vizită la Kiev, promițând că va sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie, relatează Reuters. Totodată, președintele american, Joe Biden, se află în Polonia, la Varșovia, unde a susținut un discurs legat de războiul din Ucraina. Liderul american a cerut un rând de aplauze şi pentru Maia Sandu şi Republica Moldova.

 

UPDATE Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a anunțat marți, 21 februarie, că țările membre ale UE vor accelera furnizarea de arme şi de muniţii pentru Ucraina, informează AFP.

UPDATE Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat că a discutat cu şeful diplomaţiei chineze Wang Yi despre planul Beijingului pentru pace şi urmează să-l studieze în detaliu, adăugând că există un "element comun al Ucrainei şi Chinei: principiul integrităţii teritoriale", notează Digi24.

UPDATE În timpul discursului său, președintele Statelor Unite i-a rostit de zece ori numele lui Vladimir Putin, în timp ce liderul de la Kremlin nu i-a pronunțat nici măcar o dată numele lui Biden, în discursul de aproape două ore susținut tot marți, remarcă CNN.

UPDATE Armata ucraineană a efectuat marți un antrenament în apropierea centralei nucleare de la Cernobîl. Soldații s-au antrenat pentru a respinge un atac din Belarus, conform Ukrainskaia Pravda.

UPDATE Preşedintele Chinei, Xi Jinping, intenţionează să efectueze o vizită în Rusia în următoarele luni, pentru o întâlnire cu omologul său, Vladimir Putin, în contextul în care Beijingul a elaborat un plan de pace şi vrea contacte cu toate părţile pentru oprirea războiului din Ucraina.

UPDATE NATO este „ca niciodată mai puternică", a declarat marţi Joe Biden, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, acesta din urmă subliniind că vizita preşedintelui american la Varşovia este un semn important al angajamentului Statelor Unite de a menţine securitatea în Europa, notează NewsWeek.

UPDATE În urmă cu câteva zile, suverana daneză îşi amintise dubla întâlnire, cu ocazia vizitelor de stat în Rusia, cu preşedintele Vladimir Putin, declarând: „Îmi amintesc faptul că mă gândeam că nu era deloc o persoană plăcută. N-am mai văzut ochi atât de reci în toată viaţa mea”, notează Mediafax.

UPDATE Cel puțin şase civili au fost răniți şi alții 12 într-un bombardament efectuat de ruși asupra unei piețe și stații de transport în comun din orașul Herson, în sudul Ucrainei.

UPDATE "Un dictator care dorește să creeze un imperiu nu va reușit să ucidă dragostea de libertate, nu va reuși să-i îngenuncheze pe cei care doresc libertatea. Iar Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia. Niciodată!", a precizat Biden în discursul de la Varşovia.

UPDATE Șeful diplomației chineze, Wang Yi, a sosit la Moscova, unde se va întâlni cu omologul rus Serghei Lavrov.

UPDATE Biden susţine un discurs la Varşovia, după ce ieri a mers în Ucraina într-o vizită surpriză menită să arate sprijinul puternic al Vestului pentru cauza ucrainiană. Discursul lui Biden vine la câteva ore după ce Putin, într-un discurs de peste o oră, a lansat o tiradă de acuzaţii la adresa UE şi a SUA. Vizita lui Biden în Kiev şi discursul de la Varşovia sunt comparate cu vizitele lui John Kennedy şi Ronald Reagan în Berlinul de Vest în timpul Războiului Rece, notează AlephNews. Biden a cerut un rând de aplauze şi pentru Maia Sandu şi Republica Moldova.

UPDATE Belarus îşi va extinde legislaţia penală pentru a permite aplicarea pedepsei cu moartea pentru funcţionarii publici şi personalul militar pentru „înaltă trădare”, informează marţi dpa și Agerpres.

UPDATE Preşedintele Chinei, Xi Jinping, intenţionează să efectueze o vizită în Rusia în următoarele luni, pentru o întâlnire cu omologul său, Vladimir Putin, în contextul în care Beijingul a elaborat un plan de pace şi vrea contacte cu toate părţile pentru oprirea războiului din Ucraina. Conform unor surse citate de publicaţia The Wall Street Journal, Xi Jinping intenţionează să aibă o întrevedere cu Vladimir Putin în următoarele luni, în contextul în care liderul de la Kremlin continuă invazia în Ucraina şi se prezintă ca fiind oponentul unei ordini mondiale sub conducerea Statelor Unite, potrivit Mediafax.

UPDATE Vladimir Putin a anulat, marți, un decret semnat în 7 mai 2012, care garanta respectarea suveranității, integrității teritoriale și a neutralității Republicii Moldova în stabilirea statutului special al Transnistriei. Putin a semnat decretul de marți imediat după discursul de peste o oră și jumătate în  care a acuzat Occidentul că este vinovat pentru războiul din Ucraina și a încercat să-i motiveze și să-i mobilizeze pe ruși pentru susținerea participării la conflict, notează Digi24.

UPDATE Administrația Biden rămâne pregătită să discute despre tratatul privind armele nucleare „oricând cu Rusia, indiferent de orice altceva se întâmplă în lume”, a anunțat secretarul de stat american Antony Blinken într-o primă reacție după ce Vladimir Putin a anunțat că Rusia își suspendă participarea la tratatul START, relatează CNN.

UPDATE Douăsprezece ţări cer Uniunii Europene să împiedice prin instrumente comerciale ocolirea sancțiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, transmite marţi agenția Reuters.

UPDATE ”Rusia este pregătită de președintele ei pentru izolare completă”, susține analistul român de politică și securitate externă Hari Bucur Marcu.

UPDATE Vladimir Putin a folosit expresia „arme în loc de unt” în timpul discursului său la Adunarea Federală de astăzi, 21 februarie. Pentru prima dată această frază a sunat în timpul Primului Război Mondial, dar a devenit o expresie populară datorită adjunctului lui Hitler, Rudolf Hess, notează Ziare.com.

UPDATE De când a început războiul Rusia-Ucraina, în urmă cu un an, echipa de jurnaliști ai NewsGuard a dezmințit 105 narațiuni false legate de război și a identificat 358 de site-uri web de știri și informații din vestul Europei care răspândesc aceste mituri, potrivit Ziare.com.

UPDATE O navă de spionaj rusească ar fi încercat să saboteze cablurile de electricitate și internet din Marea Nordului, care deservesc Marea Britanie. Dezvăluirea a fost făcută de agenți ai serviciului de informații olandez.

UPDATE Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat marţi, 21 februarie, la Digi24, că România are datoria să ajute Ucraina, aflată în război cu Rusia de un an, pentru că „nimeni nu este interesat să avem vreodată graniţă cu Rusia sau să avem o Rusie puternică, pentru că asta este clar în dezavantajul României şi al securităţii cetăţenilor români”.

UPDATE Serviciul federal de securitate rus (FSB) a precizat marţi că nu i-a oferit niciun fel de garanţii de securitate preşedintelui american Joe Biden după ce Washingtonul a informat Moscova că liderul de la Casa Albă va face o vizită la Kiev. „Statele Unite au notificat Rusia în legătură cu vizita lui Biden la Kiev printr-un canal diplomatic. Noi nu am dat garanţii privind siguranţa lui”, a declarat directorul FSB, Alexandr Bortnikov, citat de agenția de presă rusă TASS, potrivit Spotmedia.

UPDATE Premierul R. Moldova, Dorin Recean, a comentat declarațiile președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, privind presupusul plan al Rusiei de a preluat controlul asupra Aeroportului Chișinău. Recean a punctat că există în continuare mai multe scenarii de destabilizare a situației în țară. „Am menționat că au existat și există în continuare mai multe scenarii de destabilizare. Ele comportă mai multe elemente, inclusiv cele menționate de Zelenski, dar am mai menționat că instituțiile noastre sunt pregătite să facă față unor astfel de provocări. Am trecut printr-o perioadă destul de volatilă în toamnă și instituțiile statului au făcut față, avem o experiență destul de solidă”, a declarat Dorin Recean.

UPDATE Numărul civililor care şi-au pierdut viața în timpul invaziei ruse în Ucraina a depășit marţi pragul de 8.000, a informat Oficiul ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), transmite EFE. OHCHR a informat totodată că 13.287 de civili au fost răniţi într-un an de conflict. ”Datele noastre reprezintă doar vârful aisbergului într-un război al cărui cost în rândul civililor este insuportabil”, a menţionat într-un comunicat înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk.

UPDATE Orașul ucrainean Herson a fost bombardat masiv marți, 21 februarie, în ziua în care liderul de la Kremlin, Vladimir Putin a susținut un discurs delirant despre războiul pornit în urmă cu un an de Federația Rusă și a aruncat vina pe Occident. În localitate au fost auzite zeci de explozii.

UPDATE Rusia nu se pregătește pentru pace, ci pentru mai mult război. Concluzia aparține secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, după discursul susținut de Vladimir Putin, la un an de la invazia Ucrainei, potrivit HotNews. „Nimeni nu atacă Rusia. Rusia este agresorul. Este un an de când a lansat invazia și nu vedem niciun semn că Putin nu se pregătește pentru pace. El se pregătește și pentru mai mult război. Putin nu trebuie să câștige”, a afirmat Stoltenberg, la Varșovia, unde marți are loc o reuniune a președintelui Joe Biden cu lideri NATO din Europa de Est, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis.

UPDATE „Regret decizia de astăzi de a-și retrage participarea din tratatul New START. Prin decizia Rusiei de astăzi, întreaga arhitectură de control al armelor a fost demontată. Încurajez cu tărie Rusia să își reconsidere decizia și să respecte acordurile existente”, a afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

UPDATE Vizita lui Joe Biden în capitala Ucrainei i-a enervat pe susținătorii lui Vladimir Putin. Unii au izbucnit furioși, numind-o „o umilință” pentru Moscova, alții au considerat-o o dovadă că Rusia e „o țară civilizată” fiindcă i-a garantat securitatea președintelui american. Prezența lui Biden la Kiev a produs o undă de șoc nu doar la nivelurile superioare ale Kremlinului, și în cercurile de susținători ale regimului. A fost o lovitură greu de tolerat pentru propagandiștii ruși, iritați că președintele american a ajuns la Kiev înaintea lui Vladimir Putin, așa cum visau la începutul războiului din Ucraina, notează Spotmedia.

UPDATE „M-am simțit ca o vrăjitoare în Evul Mediu”, a povestit o elevă din Rusia, care a fost audiată cinci ore de polițiști după ce a refuzat să citească o odă pentru Vladimir Putin la o serbare școlară. Cazul ei este relatat de site-ul Meduza și demonstrează că nici măcar minorii nu sunt iertați în Rusia dacă încalcă politica Kremlinului de toleranță zero față de opiniile anti-război, potrivit Digi24.

UPDATE Ministerul rus de Externe l-a convocat marți, 21 februarie, pe ambasadorul american la Moscova, Lynn Tracy, transmite Ministerul rus de Externe. Se remarcă implicarea tot mai mare a Statelor Unite în „ostilități” de „partea regimului de la Kiev”, a precizat Ministerul rus de Externe, potrivit Știripesurse.

UPDATE La aproape un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, pe 24 februarie 2022, o generație de copii a trăit 12 luni de violență, teamă, pierderi și tragedii. Nu există un aspect al vieții copiilor pe care conflictul să nu-l fi afectat, aceștia fiind uciși, răniți, forțați să își părăsească locuințele, privați de educație esențială și de un mediu sigur și ocrotitor. „Copiii din Ucraina au trăit un an îngrozitor”, a declarat Catherine Russell, Directorul executiv UNICEF. “Milioane de copii merg la culcare în frig și speriați și se trezesc cu speranța că acest război brutal va lua sfârșit. Au fost copii uciși și răniți, iar mulți și-au pierdut părinții și rudele, casele, școlile și locurile de joacă. Niciun copil nu ar trebui să îndure vreodată astfel de suferințe”, notează Rador.

UPDATE Ministerul de Externe l-a convocat marți pe ambasadorul Rusiei la București, pe care l-a informat că România a decis suspendarea activității Centrului Rus de Cultură și Știință la București, notează Digi24.

UPDATE Casa Albă anunță că discursul lui Joe Biden din Polonia nu va fi un răspuns la atacurile lansate de Vladimir Putin în urmă cu puțin timp, la adresa NATO și SUA. "Discursul lui Biden, așteptat astăzi, 21 februarie, în capitala Poloniei, Varșovia, NU este conceput ca răspuns la discursul lui Putin. Nu am planificat acest discurs ca un fel de răspuns, nu este un concurs de retorică cu nimeni", anunță Casa Albă, prin consilierul Jake Sullivan, notează Știripesurse.

UPDATE Discursul președintelui rus Vladimir Putin arată că acesta a pierdut contactul cu realitatea, a spus un consilier al președintelui Ucrainei, Mihailo Podoliak. „Trăiește într-o realitate complet diferită, în care nu există nicio oportunitate de a avea un dialog despre justiție și drept internațional”, a spus Podoliak, potrivit Digi24. Vladimir Putin și-a demonstrat „irelevanța și confuzia” în discursul de marți adresat Adunării Federale Ruse, spune Mihailo Podoliak.

UPDATE Războiul Rusiei în Ucraina a fost un "eșec strategic din toate punctele de vedere", spune secretarul de stat american Antony Blinken. Vorbind alături de ministrul grec de externe la Atena, Blinken a avertizat că, dacă i s-ar permite Rusiei să-și continue "cu impunitate" războiul în Ucraina, s-ar deschide "cutia Pandorei", notează Antena3.

UPDATE Un oficial american de rang înalt a calificat marţi drept „absurde” acuzațiile președintelui Vladimir Putin potrivit cărora Rusia a fost amenințată de Occident ca justificare pentru invadarea Ucrainei. „Nimeni nu atacă Rusia. Există un fel de absurditate în ideea că Rusia ar fi fost sub o formă de ameninţare militară din partea Ucrainei sau a altcuiva”, a declarat reporterilor consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, notează Mediafax.

UPDATE Vladimir Putin anunță că Rusia își suspendă participarea la Tratatul privind armele strategice de ofensivă, un mecanism de verificare reciprocă între marile puteri cu privire la armele de distrugere în masă/nucleare. „Repet: nu ieșim din acest acord, ci doar ne suspendăm participarea”, a precizat liderul de la Kremlin, menționând că Moscova va efectua teste militare nucleare, dacă și SUA o vor face. Totuși, Putin a recunoscut că există o degradare a relațiilor cu Washingtonul. New Start este ultimul acord de armament nuclear rămas între Rusia şi SUA şi a fost prelungit cu cinci ani în 2021. Semnat iniţial în 2010, tratatul limitează fiecare parte la 1.550 de focoase nucleare cu rază lungă de acţiune, un număr mai mic decât cel stabilit în cadrul acordului Start anterior, potrivit ZF.

UPDATE Deraierea periculoasă a trenului de pasageri Kiev-Varșovia la Kovel, în Ucraina, relatează Onet, cel mai mare portal polonez de știri. Accidentul, fără victime, produs în noaptea de 19 spre 20 februarie, a fost anunțat mai târziu de autorități pentru „a nu pune în pericol” vizita președintelui american Joe Biden la Kiev. Parchetul din regiunea ucraineană Volin a inițiat o anchetă cu privire la deraierea trenului Kiev-Varșovia. Din rațiuni de securitate, anchetatorii nu au dezvăluit această informație pe 20 februarie, seara, după ce președintele Joe Biden a ajuns în Polonia, notează Libertatea.

UPDATE Site-urile mass-media de stat ruse care difuzează marți discursul președintelui Vladimir Putin în fața Parlamentului rus s-au confruntat cu dificultăți tehnice care au întrerupt transmisia, relatează Reuters. Agenția de presă administrată de stat RIA Novosti a declarat că întreruperea a fost rezultatul unui atac cibernetic de tip DDoS - „denial of service”. Jurnaliștii Reuters din mai multe locații nu au putut accesa site-ul Companiei de radio și televiziune de stat din întreaga Rusie (VGTRK) și nici platforma de transmisie în direct Smotrim pentru anumite perioade în timpul discursului, potrivit Libertatea.

UPDATE Belarusul afirmă că există o „grupare semnificativă” de trupe ucrainene masate în apropierea graniţei sale și avertizează că aceasta constituie o ameninţare pentru securitatea sa, potrivit Digi24. În prezent, o grupare semnificativă a armatei ucrainene este concentrată în imediata vecinătate a secţiunii belaruso-ucrainene a frontierei de stat', a scris Ministerul Apărării într-o postare pe Telegram. 'Probabilitatea unor provocări armate, care pot escalada în incidente la frontieră, este ridicată de multă vreme', afirmă ministerul, adăugând că va lua 'măsuri pentru a răspunde adecvat', dar va acţiona cu reţinere, conform Agerpres.

UPDATE Jurnaliştii ruși au reușit să descopere planul secret al Kremlinului, conform căruia Rusia intenționează să cucerească Belarusul până în 2030, scrie Centrul mass-media „Dossier”. Acest document se numește „Obiectivele strategice ale Federației Ruse în direcția bielorusă” și afirmă deschis că până în 2030, politica, economia și potențialul militar al Belarusului vor fi complet sub controlul Kremlinului, notează Ziare.com.

UPDATE Putin s-a plâns de sancțiuni și a acuzat Occidentul de faptul că astfel și-a dorit ca poporul rus să sufere, fără să precizeze motivul din care Vestul a luat aceste măsuri și că nu toți cetățenii ruși sunt vizați. UE precizează că a impus sancțiuni fără precedent împotriva Rusiei ca răspuns la invadarea neprovocată și nejustificată a Ucrainei la 24 februarie 2022 și la anexarea ilegală a regiunilor Donețk, Luhansk, Zaporojia și Herson din Ucraina. Acestea se adaugă măsurilor impuse Rusiei încă din 2014 ca urmare a anexării Crimeei și a nepunerii în aplicare a acordurilor de la Minsk. Sancțiunile includ măsuri restrictive specifice (sancțiuni individuale), sancțiuni economice și măsuri privind vizele. Sancțiunile economice sunt menite să aibă consecințe grave asupra Rusiei în urma acțiunilor sale și să contracareze în mod eficace capacitățile acesteia de a continua agresiunea. Sancțiunile individuale vizează diferite persoane care fie sunt responsabile de sprijinirea, finanțarea sau punerea în aplicare a unor acțiuni care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, fie beneficiază de pe urma acestor acțiuni. În total, luând în calcul și sancțiunile individuale anterioare impuse după anexarea Crimeei în 2014, UE a sancționat 1386 de persoane și 171 de entități.

UPDATE Evgheni Prigojin, patronul grupului paramilitar privat Wagner, i-a acuzat marţi pe ministrul apărării Serghei Şoigu şi pe şeful Statului Major al armatei ruse Valeri Gherasimov de acțiuni care echivalează cu înalta trădare, relatează Reuters și Agerpres.

UPDATE Vacanță de două săptămâni la șase luni de participare în „operațiunea militară specială” și un fond de stat pentru asistență personală direcționată veteranilor și familiilor celor uciși în Ucraina sunt două din obiectivele trasate Parlamentului de președintele rus Vladimir Putin în discursul despre „starea națiunii” susținut marți, potrivit Kommersant și The Guardian.

UPDATE Putin a vorbit din nou despre presupusele biolaboratoare, idee promovată intensiv de propaganda rusă. De la declanșarea războiului din Ucraina, mai multe postări pe rețelele sociale și articole din presa online au susținut că invadarea Ucrainei de către Rusia reprezintă, de fapt, „un atac asupra biolaboratoarelor secrete ale SUA din Ucraina”. Potrivit acestor articole „ambasada americană a tăinuit existența unor laboratoare de arme biologice americane în Ucraina”, iar „Putin a ordonat armatei să caute aceste laboratoare și să le distrugă”. Articolele și postările bazate pe afirmațiile cu privire la „biolaboratoare americane din Ucraina finanțate de guvernul SUA” prezintă în mod distorsionat un acord dintre Statele Unite și Ucraina care vizează prevenirea proliferării agenților patogeni periculoși și minimizarea potențialelor amenințări biologice. Atât Departamentul american al Apărării, cât și ONU au precizat că în Ucraina nu există laboratoare deținute sau conduse de SUA sau laboratoare care ar dezvolta arme biologice, potrivit antifake.ro.

UPDATE La un an de la invazia în Ucraina, Vladimir Putin s-a adresat camerelor reunite ale Adunării Federale printr-un discurs halucinant în care a susținut că țările occidentale sunt cele care „au început conflictul”, Rusia fiind nevoită „să folosească forța pentru a-l opri”. El a susținut că nivelul de pregătire a forțelor nucleare este de 91%, cerând ca toate celelalte forțe ale armatei să ajungă la acest nivel de pregătire. „Avem echipamente mai bune ca în Vest, trebuie să le producem la scară largă”, a clamat președintele Rusiei, notează HotNews.

UPDATE Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, susține că Occidentul și-a pierdut valorile morale și religioase. El a declarată că în SUA se promovează ideea unui Dumnezeu de gen neutru, iar căsătoriile între persoanele de același sex tind să devină o normalitate.

UPDATE Vladimir Putin a aruncat din nou vina pentru războiul din Ucraina pe țările Occidentale și pe guvernarea de la Kiev, pe care le-a acuzat că vor să declanșeze un conflict global. Putin susține că Rusia e imposibil de învins pe câmpul de luptă și a spus că Ucraina a cerut Occidentului bomba nucleară și s-au pregătit pentru un război de foarte lungă durată. Liderul de la Kremlin continuă să se victimizeze, fără să își ceară scuze pentru invazia pe care a decretat-o pe 24 februarie 2022, care a provocat mii de morți și milioane de refugiați, potrivit datelor ONU.

UPDATE Un convoi de mașini blindate a fost surprins în timp ce se îndrepta spre Kremlin, în jurul orei locale 01:00, cu doar câteva ore înainte de marele său discurs cu privire la stadiul războiului din Ucraina și planurile pentru al doilea an al invaziei, relatează The Sun, potrivit Adevărul.

UPDATE Premierul italian Giorgia Meloni a ajuns la Kiev cu trenul, unde va purta discuții cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

UPDATE Membrii Adunării „Euronest” au adoptat la Chișinău o rezoluție prin care cer Comisiei Europene și Consiliului UE să facă demersurile necesare pentru începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina până la finalul acestui an.

UPDATE Consiliul UE a hotărât să prelungească sancțiunile împotriva Federației Ruse, introduse din cauza situației în Ucraina, până la 24 februarie anul viitor. Rezoluția respectivă este publicată în „Jurnalul oficial al Uniunii Europene”. Hotărârea intră în vigoare a doua zi după publicare. Data trecută Consiliul UE a prelungit valabilitatea sancțiunilor cu șase luni, până la 31 iulie. Sancțiunile sectoriale pe care Bruxelles le-a introdus pentru prima dată după anexarea Crimeei au fost extinse semnificativ după februarie 2022, potrivit Rador.

UPDATE Vizita pe care a efectuat-o luni în Ucraina preşedintele american Joe Biden nu este un eveniment extraordinar capabil să influenţeze politica Rusiei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite EFE.

UPDATE Vizita efectuată, luni, la Kiev de către președintelui Statelor Unite, Joe Biden, nu este doar un semnal politic care urmărește să demonstreze că lumea liberă continuă să susțină Ucraina, la un an de la declanşarea agresiunii ruse la scară largă – consideră jurnalistul ucrainean Vitali Portnikov, notează Rador.

UPDATE Poziția Federației Ruse în ceea ce privește neutralitatea Republicii Moldova este una „ipocrită”, transmite președintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu.

UPDATE Șeful Consiliului de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, a promis, înainte de împlinirea unui an de la lansarea invaziei ruse în țara sa, că într-o bună zi „tancurile Ucrainei vor fi parcate în Piața Roșie din Moscova”.

UPDATE Comisia Europeană analizează modalitățile prin care poate utiliza bugetul blocului comunitar pentru a face plăți în avans către producătorii de armament şi muniție, în ideea de a-i stimula să majoreze producţia şi de a accelera livrările de arme destinate Ucrainei, potrivit FT.

UPDATE În noaptea de marți, 21 februarie, rușii au încercat să bombardeze orașul Harkov, din estul Ucrainei, cu sisteme de apărare aeriană S-300, dar toate rachetele au rămas pe teritoriul țării agresoare.

UPDATE „Lucrurile nu sunt acum deloc simple pentru R Moldova, trebuie să fim alături de românii din R. Moldova, doar dacă ne uităm la declarațiile făcute de purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Peskov, care spune limpede și clar că relația dintre Rusia și R Moldova e extrem de tensionată. Evident că toate aceste mesaje au drept obiectiv destabilizarea situației și sporirea tensiunilor în R Moldova”, a declarat liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, pentru B1 TV.

UPDATE Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, se deplasează marți la Kiev, unde se va întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi va vizita localitățile Irpin şi Bucea, simbol al masacrelor comise de armata rusă, notează NewsWeek.

UPDATE În ziua în care s-au împlinit 9 ani de la începutul ocupației temporare a teritoriului Ucrainei de către Rusia, ministrul britanic de externe James Cleverly a subliniat că Crimeea face parte din Ucraina, transmite Ukrinform, citat de news.ro.

UPDATE China este „profund îngrijorată” că războiul din Ucraina ar putea „scăpa de sub control”, a transmis marți, 21 februarie, ministrul chinez de externe, Qin Gang, care a cerut țărilor relevante să nu „mai alimenteze focul”, într-o aluzie voalată la adresa SUA, transmite Reuters. 

UPDATE  Ucraina a importat în ianuarie o cantitate record de benzină, o treime din aceasta provenind din România, care a fost principalul furnizor al Kievului, notează Antena3.

UPDATE Alexandr Lukaşenko a declarat luni faptul că a ordonat formarea unei noi apărări teritoriale voluntare în ţară, astfel încât toată lumea să știe cum să „mânuiască armele” şi să fie gata să răspundă la un act de agresiune. „Situația nu este ușoară. Am spus de mai multe ori: fiecare bărbat - şi nu doar bărbății - ar trebui să mânuiască cel puțin armele”, a declarat Lukaşenko la reuniunea Consiliului său de Securitate, conform Reuters, potrivit Mediafax.

UPDATE China este dispusă să colaboreze cu alte ţări pentru a obține o încetare rapidă a focului şi o pace durabilă în Ucraina, a declarat luni, în timpul unei vizite la Budapesta, șeful diplomației chineze, Wang Yi, potrivit agenției chineze de presă de stat Xinhua, citată de CNN.

UPDATE Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că Rusia nu se va mulțumi cu Ucraina și va duce războiul în Europa de Est, inclusiv în România. De aceea este nevoie ca ajutorul militar pentru Ucraina să continue, notează NewsWeek.  

UPDATE Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis marți că Rusia a lansat luni 28 de lovituri aeriene și șase lovituri cu rachete care vizează infrastructura civilă în regiunile Donețk, Zaporojie și Herson, transmite Kyiv Independent. Forțele ruse au lansat, de asemenea, 86 de atacuri de la sistemele cu rachete pe parcursul zilei. Atacurile au deteriorat sau distrus clădiri rezidențiale, școli și magazine și au ucis și rănit civili.

UPDATE Un soldat ucrainean a comparat tancurile germane Leopard 2 cu un Mercedes, în timp ce se antrena cu ele înainte de sosirea acestora pe câmpul de luptă, spunând că speră că acestea vor aduce un progres în război, scrie Reuters.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a spus că președintele va vorbi despre “operațiunea specială” din Ucraina: “Toată viața noastră se învârte în jurul acestei operațiuni, ea ne influențează pe toți într-un fel sau altul, influențează viața de pe continent. Prin urmare, desigur, este de așteptat ca președintele să aloce multă atenție acestei operațiuni”. Nu este clar dacă discursul lui Vladimir Putin va fi în vreun fel influențat de vizita surpriză a lui Biden la Kiev de ieri. Putin se aștepta ca Biden să fie astăzi în Polonia, iar președintele american are el însuși anunțat un discurs deseară, notează Biziday.

UPDATE Comisia Europeană este la curent cu faptul că, în ultimele săptămâni, în mass-media din România au început să circule informații potrivit cărora Ucraina desfășoară lucrări majore pe brațul Chilia și pe Canalul Bâstroe ale Dunării, dar, după ce a întrebat autoritățile de la Kiev, răspunsul acestora a arătat că nu ar fi în desfășurare sau planificate lucrări majore. În plus, Ucraina a reafirmat că va respecta cu strictețe și va adera la toate acordurile și convențiile internaționale relevante, se arată într-un răspuns primit de Spotmedia.ro, prin Reprezentanța Comisiei Europene la București.

UPDATE Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu că planul Rusiei de a înlocui conducerea prooccidentală a Moldovei - descoperit de serviciile de informaţii ucrainene - a fost confirmat după aceea şi de țările europene şi se leagă de dorința Moscovei de a avea sub control aeroportul din Chișinău pentru a putea transporta soldați şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria. Rusia are staționați în Transnistria aproape 2.000 de oameni şi există suspiciunea că ar vrea să deschidă de pe teritoriul Moldovei un nou front către Ucraina. Preşedintele ucrainean a fost întrebat într-un interviu pentru „La Repubblica” cum ar reacționa dacă președinta Maia Sandu i s-ar adresa şi i-ar cere ajutorul, informează News.ro. El a mai spus că președinta Maia Sandu nu i-a cerut niciodată ajutorul, dar i-a mulțumit pentru informaţii. „Ea cunoaște foarte bine situația noastră. Ucraina va fi întotdeauna gata să ajute Moldova”, a asigurat Volodimir Zelenski.

UPDATE Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat că intenționează să-și părăsească postul în toamna lui 2023. El a făcut această declaraţie într-un interviu pentru CNN, transmis luni. „Plec în această toamnă. Sunt sigur că Alianța va găsi o persoană demnă, care să mă înlocuiască", a spus acesta, potrivit TASS, anunță Rador.

UPDATE Vladimir Putin va adresa marți, 21 februarie, de la ora 11:00, primul său discurs despre starea națiunii de la începutul războiului din Ucraina, a transmis Kremlinul, citat de agenția de presă rusă TASS. Discursul liderului rus vine cu trei zile înainte să se împlinească un an de la declanșarea invaziei și într-un moment în care armata rusă este așteptată să-și reînnoiască operațiunile ofensive. Ultimul discurs adresat de președintele Putin în fața Parlamentului rus a avut loc în aprilie 2021. Putin a explicat că nu a existat un discurs privind starea națiunii în 2022, întrucât situația se desfășura foarte repede și era dificil „să se prezinte rezultatele la un moment dat, precum și planuri specifice pentru viitorul apropiat”.

UPDATE Ministrul britanic de externe, James Cleverly, a anunțat că Marea Britanie va oferi Ucrainei „capacități mai avansate pe uscat, pe mare și în aer”, scrie The Guardian. Vorbind în Camera Comunelor din parlamentul de la Londra, Cleverly a declarat: “În 2023 vom egala, cel puțin, ajutorul militar de 2,3 miliarde de lire sterline pe care l-am acordat (Ucrainei) anul trecut. Și vom adăuga capacități mai avansate pe uscat, pe mare și în aer”. Fostul prim-ministru Boris Johnson a luat, de asemenea, cuvântul în Camera Comunelor, unde a cerut ca Marea Britanie și aliații occidentali să trimită echipamentele militare de care Ucraina spune că are nevoie, de la rachete antitanc la rachete HIMARS.

UPDATE Prim-miniștrii Poloniei și Italiei au discutat despre sprijinul militar acordat Ucrainei și s-au declarat de acord că UE ar trebui să devină mai puternică din punct de vedere politic, reducând în același timp birocrația, informează Al Jazeera. Mateusz Morawiecki și Giorgia Meloni, ambii politicieni de dreapta, au declarat că sunt pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește Ucraina și dorința de a convinge liderii UE că cele 27 de state membre ale blocului comunitar îl fac puternic prin diversitatea lor.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut, luni, o întrevedere la Kiev cu directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva. „M-am întâlnit cu directorul general al FMI, Kristalina Georgieva. Sprijinul FMI creează o oportunitate pentru Ucraina de a rămâne puternică. Este, de asemenea, o armă economică ce ne permite nouă, societății noastre, afacerilor noastre să se dezvolte" - a scris Zelenski pe Telegram. De asemenea, președintele i-a mulțumit directorului general pentru vizită și pentru sprijinul acordat Ucrainei încă din primele zile ale invaziei ruse la scară largă. „Este bine că suntem în centrul atenției dumneavoastră... Ne dorim foarte mult ca afacerile să se dezvolte, să vină investiții și știm că FMI trimite întotdeauna semnalele potrivite prin activitățile sale”, a adăugat Zelenski, potrivit Știripesurse.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis luni seară, cu trei zile înainte de a se împlini un an de la invazia rusă, că victoria trebuie obținută în acest al doilea an al războiului și că miza nu este numai soarta ţării, ci întreaga ordine mondială, transmite News.ro. „Astăzi a fost o zi simbolică. A 362-a zi a unui război pe scară largă, iar noi, în capitala noastră liberă, din țara noastră liberă, primim vizita puternicului nostru aliat, președintele Statelor Unite ale Americii, şi discutăm cu el despre viitorul Ucrainei, despre relațiile noastre, despre întreaga Europă şi despre democrația globală. Acesta este un indicator a cât de rezistentă este Ucraina şi cât de importantă este Ucraina pentru lume”, a transmis Zelenski, după vizita surpriză făcută de Joe Biden la Kiev.

/VIDEO/ Mărțișorul, sărbătorit în Elveția: Diaspora moldovenească păstrează vii tradițiile
/VIDEO/ Mărțișorul, sărbătorit în Elveția: Diaspora moldovenească păstrează vii tradițiile
/VIDEO/ 34 de ani de mituri și confuzii: Cine și cum folosește conflictul de pe Nistru ca manipulare
/VIDEO/ 34 de ani de mituri și confuzii: Cine și cum folosește conflictul de pe Nistru ca manipulare
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1469: Enigma 2.0 și plan secret. Trump se ia de Zelenski, iar Rusia amenință cu Al Treilea Război Mondial
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1469: Enigma 2.0 și plan secret. Trump se ia de Zelenski, iar Rusia amenință cu Al Treilea Război Mondial
/VIDEO/ Momentul în care Vasile Costiuc a fost înjurat la comemorarea războiului de pe Nistru
/VIDEO/ Momentul în care Vasile Costiuc a fost înjurat la comemorarea războiului de pe Nistru
/VIDEO/ Igor Dodon acuză o tentativă de preluare a conducerii PSRM: „Sunt unii care speră să fiu închis”
/VIDEO/ Igor Dodon acuză o tentativă de preluare a conducerii PSRM: „Sunt unii care speră să fiu închis”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1469: Enigma 2.0 și plan secret. Trump se ia de Zelenski, iar Rusia amenință cu Al Treilea Război Mondial

03 martie 2026, ora 23:33

Volodimir Zelenski, a declarat că Vladimir Putin este un aliat nesigur al regimului de la Teheran. Președintele Ucrainei a spus că atacarea Iranului de către Israel și SUA a fost o decizie bună, însă a avertizat că o prelungire a conflictului din Orient ar afecta sprijinul destinat Kievului. Mai mult, Rusia ar putea fi un beneficiar neaşteptat al conflictului dintre Iran şi SUA, afirmă un expert. „Planurile rușilor pentru 2026–2027 sunt ocuparea Estului, avansarea în Zaporojie și regiunea Dnipropetrovsk, inclusiv cu privirea pe regiunea Odesa. Am obținut documentele lor, dar aceste planuri, deocamdată, nu au nimic în comun cu realitatea”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele SUA, Donald Trump, se laudă cu o rezervă uriașă de arme și îl compară pe Volodimir Zelenski cu un organizator de circ ambulant. Luna trecută, armata rusă a cucerit „doar” 123 kilometri pătrați din Ucraina, cel mai mic avans din aprilie 2024, conform analizei AFP a datelor obținute de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Între timp, „Al Treilea Război Mondial poate izbucni în orice moment”, susține nervos vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev.

UPDATE Președintele Ucrainei a declarat că nu este sigur dacă va candida din nou la funcția de președinte, dacă alegerile vor avea loc după încheierea războiului. Într-un interviu acordat publicației italiene Corriere Della Sera, preledintele Zelenski a declarat: „Adevărata întrebare este când vom putea organiza alegeri? Ele vor avea loc cu siguranță după încheierea războiului, nu în timpul armistițiului temporar”, scrie European Pravda. Preledintele a mai menționat că nu s-a hotărât dacă va participa la alegerile prezidențiale. „Nu sunt deloc sigur că voi candida (la funcția de președinte – n.r.), voi vedea ce vor dori ucrainenii”, a spus el, potrivit Digi24.

UPDATE Dorința lui Volodimir Zelenski de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind aderarea Ucrainei încă din 2027, chiar și cu drepturi limitate, nu este înțeleasă de o serie de membri ai blocului, inclusiv de țările lider. Aceștia nu doresc să deschidă cutia Pandorei, generând probleme care, după cum se tem, ar putea apărea ca urmare a posibilității unei aderări rapide la UE, scrie Reuters.

UPDATE Campionul mondial Oleksandr Usik a anunțat că ar dori să intre în politică. Boxerul ucrainean a subliniat însă că nu ia în considerare funcții inferioare celei de președinte. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unui interviu. Cunoscutul prezentator ucrainean Andrii Bedniakov l-a întrebat pe boxer despre planurile sale de viitor, iar Usik a anunțat practic că intenționează să-și încheie cariera de boxer și să se îndrepte către o activitate în domeniul public, transmite RBC.

UPDATE Rusia a avertizat marţi că războiul lansat de Israel şi SUA împotriva Iranului ar putea avea exact rezultatul contrar scopului declarat, încurajând Teheranul şi vecinii săi arabi să se doteze cu arme nucleare, transmite Reuters.

UPDATE Conflictul din Orientul Mijlociu escaladează rapid. Iranul a lansat atacuri cu drone și rachete asupra unor ținte civile și militare în Cipru, Arabia Saudită și Qatar, în timp ce Israelul și SUA au ripostat prin lovituri aeriene. Din Rusia, reacțiile sunt împărțite. Oficialii și presa controlată de stat condamnă acțiunile occidentale și avertizează asupra riscurilor regionale și globale, prezentând Moscova ca mediator. În paralel, vocile opoziției și analiștii critici văd în criza din Orientul Mijlociu oportunități economice și strategice pentru Kremlin: de la scumpirea petrolului până la distragerea atenției de la Ucraina, scrie RFI.

UPDATE Ucraina se află sub presiune pentru a permite Uniunii Europene să inspecteze o conductă avariată care transportă petrol rusesc către Ungaria şi Slovacia, după ce cele două ţări apropiate de Kremlin acuză Kievul că exagerează impactul unui atac al Moscovei, în ciuda dovezilor prezentate de oficialii ucraineni privind distrugeri extinse, scrie FT.

UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că se teme că livrarea armelor de care ţara sa are nevoie pentru a lupta împotriva Rusiei ar putea fi întârziată de izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, relatează dpa, conform Agerpres.

UPDATE Bashar al-Assad, Nicolas Maduro, Ali Khamenei: în decurs de un an și jumătate, Vladimir Putin a pierdut mai mulți dintre aliații săi străini importanți fără ca Kremlinul, împotmolit în războiul său din Ucraina, să poată face mare lucru, relatează La Libre Belgique, citată de Rador. Liderul rus s-a mulţumit duminică doar cu o scrisoare prin care îşi exprima condoleanțe în urma asasinării ghidului suprem al Iranului, „un om de stat remarcabil care a adus o contribuție personală imensă la dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre Rusia și Iran”. Deși a denunțat o „încălcare cinică” a „moralei și dreptului internațional”, Vladimir Putin și autoritățile ruse nu au anunțat oficial niciun ajutor concret către Teheran în contextul atacurilor aeriene americane și israeliene în curs de desfășurare.

UPDATE Forțele aeriene ucrainene au desfășurat în sfârșit avioanele de vânătoare Dassault Mirage 2000, de fabricație franceză, în raiduri de bombardament care vizează trupele rusești de la sol. Este o evoluție binevenită, la un an după ce Franța a donat primul dintr-un număr mic, până în prezent, de avioane supersonice agile, scrie EuromaidanPress.

UPDATE Forțele ruse au înregistrat în februarie cel mai mic avans în Ucraina din primăvara anului 2024, din cauza contraofensivelor ucrainene din sud-estul țării, potrivit ISW. Luna trecută, armata rusă a avansat 123 de kilometri pătrați, cel mai mic câștig de la cei 99 de kilometri pătrați pe care i-a avansat în aprilie 2024. Această cifră exclude avansurile revendicate de partea rusă, nici confirmate, dar nici infirmate de ISW, care colaborează cu Critical Threats Project (parte a American Enterprise Institute sau AEI), un alt think-tank american specializat în studiul conflictelor. Avansul Moscovei de-a lungul liniei frontului a venit cu prețul a sute de mii de soldați uciși și răniți, de la începutul războiului. Progresul său mai lent din februarie s-a datorat parțial mai multor zile de contraofensive ucrainene reușite. De asemenea, trupele ruse au avut de suferit din cauza deciziei lui Elon Musk de a bloca utilizarea antenelor Starlink. Pe 15 februarie, Ucraina a recucerit 61 de kilometri pătrați. De asemenea, a realizat progrese semnificative pe 21 și 23 februarie (55, respectiv 51 de kilometri pătrați), notează Gândul.

UPDATE Conflictul dintre SUA și Iran poate produce efecte în lanț până la Moscova și Kiev. Rusia ar putea profita de blocajele energetice din Golf, Ucraina se teme că va pierde acces la rachete Patriot, iar pe frontul din Iran se conturează deja o problemă de uzură: drone de 20.000 de dolari sunt doborâte cu interceptori de 4 milioane. Întrebarea care planează asupra tuturor: cine rămâne primul fără muniție? Rusia ar putea deveni un beneficiar neașteptat al conflictului dintre Iran și SUA, avertizează Malte Humpert, fondator și membru senior al Institutului Arctic, într-o analiză citată de Politico.

UPDATE Deși s-a trecut în al 5-lea an de război al lui Putin din țara vecină, acesta nu se desfășoară doar pe linia frontului. În paralel, s-a efectuat Operațiunea Enigma 2.0 la care au participat Serviciile de Securitate din Ucraina și Republica Moldova, care au nimicit rețeaua de asasinare dirijată de Moscova.Când FSB-ul din Rusia pune o recompensă de 100.000 de dolari pe capul purtătorului de cuvânt al serviciilor de informații ale Ucrainei, aceasta nu este o notă de subsol dintr-un dosar penal. Este o declarație și o recunoaștere a faptului că, în războiul informațional, pariul nu mai este pe minciuni. Este pe un glonț, potrivit Kiev Post. Operațiunea Enigma 2.0, prin care serviciile de securitate ucrainene și moldovenești au demontat recent o rețea de asasinate dirijată de Moscova, a dezvăluit logica internă a Kremlinului cu o claritate inconfortabilă. Logica unui jucător pus la colț, care și-a dat seama că intimidarea nu mai funcționează. 

UPDATE Cea mai gravă conflagrație din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial a intrat în a 49-a lună, iar dinamica sa din ultima vreme anunță un punct de cotitură pe frontul din Ucraina. Experții afirmă că Vladimir Putin primește o lovitură, Kievul schimbă cursul războiului eliberând peste 300 de kilometri pătrați din mâinile Rusiei. Rusia pierde bătălia de iarnă din Ucraina, forțele de apărare ucrainene au atins un punct de cotitură strategic pe linia frontului, recuperând mai mult teren decât au pierdut din cauza ocupației rusești în perioada recentă, potrivit United 24 Media. Conform declarațiilor făcute de oficiali ucraineni și experți militari pe 1 martie 2026, această schimbare marchează o schimbare semnificativă în dinamica războiului după campania de iarnă, notează Ziare.com.

UPDATE Volodimir Zelenski a prezidat ședința Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei. Au fost aprobate „planurile de reziliență” pentru toate regiunile, cu excepția Kievului, căruia i s-a oferit mai mult timp pentru pregătirea planului. „În prezent, Kievul nu era pregătit — la fel ca și pentru această iarnă”, a declarat președintele Zelenski.

UPDATE „Sper ca această criză iraniană să rămână o operațiune limitată și să nu se transforme într-un război lung; știm din experiență cât de sângeroasă riscă să fie. Americanii ar putea avea nevoie de ele (n.r. – arme), așa cum au avut anul trecut. La acea vreme, Israelul era sub atac iranian, iar programele de livrare a rachetelor către noi erau încetinite. Acest lucru nu s-a întâmplat încă astăzi, dar mă tem că se va întâmpla”, a spus Zelenski, într-un interviu acordat publicației Corriere della Sera, citat de Le Figaro. 

UPDATE Cu o țară aflată în plin război, Volodimir Zelenski vorbește despre aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și îndeplinirea criteriilor impuse de statele membre. Liderul de la Kiev declară că administrația sa va finaliza în câteva zile pregătirile privind deschiderea negocierilor cu Bruxellesul. „Ucraina a afirmat în repetate rânduri că, până în 2027, va fi pregătită din punct de vedere tehnic să devină membră a UE. Ucraina va finaliza în câteva zile pregătirile în vederea deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a anunțat, luni, Zelenski, potrivit Mediafax. În prezent, progresul Ucrainei privind aderarea la UE este blocat de către Budapesta. Ungaria s-a opus, de asemenea, și ultimului pachet de ajutor al UE pentru Kiev, în valoare de 90 de miliarde de euro pentru 2026 și 2027, potrivit Reuters.

UPDATE Ucraina este gata să trimită cei mai buni experți în interceptarea dronelor iraniene în Orientul Mijlociu dacă liderii regionali îl pot convinge pe președintele rus Vladimir Putin să accepte un armistițiu de o lună, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu acordat Bloomberg la 2 martie. Declarațiile sale au venit după ce drone și rachete iraniene au atacat orașe din Orientul Mijlociu, inclusiv Dubai, ca represalii pentru atacurile coordonate ale SUA și Israelului care l-au ucis pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, și pe o serie de alți înalți oficiali pe 28 februarie. Teheranul a lansat, de asemenea, atacuri asupra Israelului și a bazelor militare americane din Irak, Bahrain, Kuweit și Qatar, scrie Digi24.

UPDATE Președintele ucrainean a afirmat că Ungaria a refuzat o ofertă a Croației de a furniza petrol, în contextul tensiunilor legate de conducta Drujba. Declarațiile vin pe fondul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene și al schimbului de acuzații dintre Kiev și Budapesta privind tranzitul țițeiului rusesc. Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu premierul croat Andrej Plenković despre posibilitatea furnizării de petrol către Ungaria și Slovacia, scrie Adevărul.

UPDATE Opt țări europene au fost de acord să participe la această descurajare avansată: Regatul Unit, Germania, Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca, a anunțat președintele Franței. Aceste țări vor putea găzdui în special „componente strategice” ale forțelor aeriene franceze, care se vor putea astfel „disemina în adâncimea continentului european”.

UPDATE Analistul Forțelor Armate ale Ucrainei, Olexander Musienko, vede atât avantaje, cât și dezavantaje în contextul războiului din Iran. Un avantaj ar fi slăbirea cooperării militare și tehnice dintre Iran și Rusia. Putin ar putea pierde un aliat important dar și o poziție pe scena internațională, cu Rusia ca stat capabil să vină în ajutor unui aliat aflat într-o situație dificilă. Pe de altă parte, Statele Unite își întăresc autoritatea și rolul în lume, ceea ce va pune presiune indirect pe Rusia. Există însă și câteva dezavantaje. Cum ar fi utilizarea de către Statele Unite a unui număr semnificativ de arme care altminteri puteau fi vândute Ucrainei. Se știe că Donald Trump a oprit finanțarea efortului de război al Ucrainei, dar vinde Kievului echipamente plătite de europeni. Lipsa acestor rachete și muniții va afecta nu doar războiul din Ucraina, ci și planurile SUA pentru un posibil conflict cu China sau chiar Federația Rusă, spune expertul. Mutarea atenției către Orientul Mijlociu de la războiul ruso-ucrainean este un alt dezavantaj resimțit la Kiev. Ca și  creșterea prețurilor la petrol. Cât privește relația ruso-chineză, aici expertul vede o dilemă a Moscovei, scrie RFI.

UPDATE Imaginea Rusiei ca aliat de încredere a suferit o nouă lovitură după ce liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis în atacuri comune americano-israeliene asupra Iranului, pe 28 februarie, acțiune care a marcat o nouă izbucnire a ostilităților în Orientul Mijlociu, scrie Kiev Independent.

UPDATE Într-o postare pe Truth Social, președintele SUA l-a comparat pe Volodimir Zelenski, omologul său ucrainean, cu Phineas Barnum, organizatorul unuia dintre cele mai populare circuri ambulante ale secolului.

/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/VIDEO/ 34 de ani de mituri și confuzii: Cine și cum folosește conflictul de pe Nistru ca manipulare
/VIDEO/ 34 de ani de mituri și confuzii: Cine și cum folosește conflictul de pe Nistru ca manipulare
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
/VIDEO/ Momentul în care Vasile Costiuc a fost înjurat la comemorarea războiului de pe Nistru
/VIDEO/ Momentul în care Vasile Costiuc a fost înjurat la comemorarea războiului de pe Nistru
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.