Trăiesc în locuri periculoase și murdare, sunt mereu în căutare de mâncare, cerșesc ori fură bani. 80 la sută dintre ei se droghează. Riscă să fie exploatați sexual sau traficați. Ceea ce am descris acum nu este un scenariu de film. E, în câteva cuvinte, despre viața pe care o duc copiii străzii. Nu există date statistice despre câți minori sunt la acest moment în stradă. Dar se știe câți au fugit intenționat, anul trecut, de acasă ori din centrele de plasament. Sunt peste o mie de cazuri, spune poliția, cu circa 500 mai mult decât anul precedent. Unii copii au fugit pentru prima dată, alții au făcut-o sistematic.
De ce fenomenul copiilor străzii se acutizează de la an la an, în ciuda mecanismelor puse în aplicare de autoritățile responsabile? În preajma Zilei Internaționale a Copiilor Străzii, marcată pe 21 martie în toată lumea, am încercat să vedem la ce cote a ajuns fenomenul, cine sunt acești copii și ce se poate de făcut mai mult pentru a-i ajuta să iasă din acest mediu periculos.
Clădirea fostului Hotel Național este cunoscută ca fiind unul dintre locurile preferate de persoanele fără domiciliu. Amplasată chiar în inima Capitalei și cu intrările accesibile, edificiul cu 16 etaje este folosit deseori ca adăpost temporar, chiar dacă se află într-o stare avansată de deteriorare.
„Așa cum am văzut la intrare, este un anunț prin care se interzice accesul în clădirea fostului hotel. Oricum există intrări pe aici. Una am găsit-o și noi. Am intrat în interior și am văzut că cineva și-a lăsat probabil aici prânzul. O pungă cu mâncare în ea. Vedem pâine, icre roșii, cartofi”.
La parterul clădirii, am găsit și alte semne care indică asupra faptului că aici se mai adăpostesc persoane fără un loc permanent de trai.
Aparent, e un pat și o pernă, semn că cineva vine și înnoptează pe aici.
Un bărbat care locuiește în vecinătate ne-a spus că în această zonă nu a văzut în ultima perioadă copii fără adăpost, care s-ar aduna mai mult în clădirea alăturată - unde era fostul cazinou. Și aici am găsit mormane de gunoi peste tot.
Soarta celor două clădiri rămâne incertă. După ce au făcut parte din imperiul imobiliar al lui Vladimir Plahotniuc, apoi al lui Veaceslav Platon, edificiile sunt deținute de o companie afiliată lui Vladimir Andronachi. Deși agentul economic intenționa să demoleze construcția, autoritățile municipale au intervenit și au stopat acțiunile.
Ne mutăm la circa un kilometru distanță. În apropiere de viaductul ce leagă sectorul Botanica de Centru, se găsește o altă clădire aflată într-o stare la fel de jalnică. Anterior, s-au întâmplat cazuri când minorii care fugeau de acasă se adăposteau aici.
Nu departe de această clădire, se află și fostul Stadion Republican, pe teritoriul căruia la fel aveau traiul zeci de minori și tineri fără adăpost, fiind deseori chemată poliția și pretura. Pe o stradă alăturată, am zărit un copil, îmbrăcat sumar, alături de un tânăr. Când au văzut că sunt filmați, cei doi au refuzat să discute cu noi, grăbindu-și pasul.
„- Nu sunteți la școală? - Nu. - Dar voi mai stați acolo, la Stadionul Republican? - Nu. Hai că ne filmează, măi! - Locuiți în stradă? Nu vreți să vorbiți un pic? - Nu. - Dar nu-ți arăt fața... - Dar nu-mi trebuie mie. - Unde dormiți?”.
Dorm pe unde apucă, mănâncă ce găsesc și cerșesc ori fură ca să facă rost de bani. Asta ne-a spus un băiat, și el copil al străzii, identitatea căruia i-o vom proteja. L-am cunoscut din întâmplare, în timp ce se deplasa pe o stradă din sectorul Botanica. A acceptat să ne vorbească despre cazul său și să explice de ce este tentat să stea în stradă, decât acasă.
„- De ce un copil nu doarme acasă deși are casă? - Că nu e bine acasă. - La tine tot nu este bine? - Da. - De ce dar nu stai acasă? - Pentru că mi-e mai bine afară. - Toată ziua ce faceți? Hoinăriți pe drumuri? - Da. „Dvijenii”. - „Dvijenii”? - Da. - Mâncare din ce-ți iei? - De pe „dvijenii”. - Când zici „dvijenii” ce ai în vedere? - Furat, cerut, umblat, hoinărit”.
Ne-a spus că are 17 ani, e doar cu mama și că nu mai vrea să continue școala. Ne-a dezvăluit, fără reținere, și despre consumul substanțelor interzise și modul în care face rost de ele.
„- Ea-și face griji că nu ești acasă nopțile? - Nu știu. Eu de jumătate de an nu sunt acasă. - Deloc nu treci pe acasă? - Nu. - Și dormi unde? Unde tu dormi? - Ba la sector, ba pe afară, prin „podvaluri”, prin cerdacuri, în „restoran”. - Inclusiv iarna? - Da. - Ai în vedere restaurantul cela care se demolează în centru? - Nu, acolo stăm ziua. - Nu e nimeni. Am fost acum acolo. E murdar acolo. - Dar nu dormeam eu acolo. Pur și simplu umblam.
- Cred că și consumați ce nu este permis. Alcool. - Da. - Narcotice... - Da. - Ce fel de narcotice consumi? - Sare, „șmali”, „himari”. - De unde le găsești. - De pe „Telega”. - Ai și telefon? - Da. - În general, ce vrei tu să faci mai departe? Cum vezi tu mai departe... Ai abia 17 ani. - Să „narcomanesc” pe afară și să-mi bag **** în viața asta. - Asta nu este o soluție”.
Viața fără limite, pe care o găsește în stradă, îl împinge, deseori, să comită fapte ilegale.
„- De unde vii acum? - De la sector. - Ce înseamnă „de la sector”? - Centru. - Te miști așa, te plimbi, da? - De la IP, de la poliție. - De la poliție vii? - Da. - De ce te-au luat? - Am furat niște lei. - De la o persoană? - Din magazin. - Și te-au eliberat... - Da. - Și acum unde te duci? - Să fur mai departe.
La poliție ai spus că ești consumator, te întreabă dacă ești consumator? - Ei știu. - Vă cunoașteți, mai des... - Au zis că să nu mă prindă cu asta. - Noaptea asta unde te duci să dormi? - Nu știu. Mă duc să-mi iau o „bulkă”. - Cum îți alegi unde, cum alegi locul? - Prin „padiezd” mai mult. - Singur? - Nu”.
80 la sută dintre copiii care hoinăresc pe străzi consumă substanțe narcotice, de care fac rost fără dificultate.
Ala Juvală este de 20 de ani implicată în contracarea acestui fenomen. A început munca la Ministerul de Interne, dar în ultima perioadă activează în cadrul Inspectoratului Național de Probațiune. De-a lungul timpului, a cunoscut o mulțime de copii ai străzii. Consideră că pentru a reduce fenomenul minorilor care preferă strada, în detrimentul unei locuințe stabile, este nevoie de un centru multifuncțional.
Situația copiilor străzii se agravează de la an la an, în ciuda acțiunilor întreprinse, toate autoritățile implicate în prevenirea acestui fenomen îngrijorător. Peste 500 de copii au fugit anul trecut de acasă ori din centrele de plasament, preferând să locuiască pe drumuri. Unii au făcut-o pentru prima dată, alții - sistematic.
„Comparativ cu anul 2021, este o creștere destul de mare. Cu circa 500 de cazuri mai mult. Fenomenul se manifestă mai amplu. Când analizăm fenomenul în stradă, nu se prea văd pe drumuri parcă. Dar, în analiza profundă vedem că ei sunt implicați în activități ilegale: consum de substanțe, furturi, prostituție - cele mai dese infracțiuni comise de copii”, ne-a spus șeful secției de prevenire a delincvenței de la INSP, Daniel Mazepa.
Am pornit pe urmele copiilor fără adăpost și cu un echipaj al poliției. Am intrat în mai multe clădiri abandonate care, în datele poliției, figurează ca locuri de adăpost sau de întâlnire pentru membrii grupului.
Copii nu am găsit, dar într-o clădire abandonată și arsă, am dat de un tânăr. Acesta dormea pe o saltea murdară, printre gunoaie și cu doi câini alături. Și el a fost cândva copil al străzii.
„- Să încercați să vă amintiți cum ați ajuns în stradă. - Cum a fost... Mama m-a dat afară din casă și nu m-am mai întors. Am rămas singur pe drumuri și gata. - Câți ani aveați când ați rămas singur pe drumuri? - Practic toată viața. Am trăit singur de mititel. Mama - la Italia, eu trăiam cu soră-mea și tot așa mai departe”.
Conform legii, atunci când un copil este depistat în stradă de către poliție, el este dus la un centru de plasament de urgență. Între timp, se ia legătura cu autoritatea tutelară a copilului pentru a stabili statutul lui de mai departe.
„Problema este ce se întâmplă după. Conform legii, nimeni nu poate ține forțat copilul. Dacă el nu are o relație emoțională cu persoanele care poartă responsabilitate pentru el, fuge repetat. El vine, face o baie, mănâncă, apoi fuge a doua zi. De ce? El nu are o autoritate în care să creadă. El a pierdut contactul cu eventuala sa familie și încrederea. Dacă a fost implicat în comportamente deviante, el nu mai face diferență între ce e bine și ce e rău.
Dacă nimeni nu își asumă acest rol de gardian, nimeni nu-l ține într-un spațiu anumit pentru ca el să nu plece pe perioada nopții, atunci el este liber să plece. Noi nu avem instituții care să aibă o disciplină strictă”, a menționat Daniel Mazepa.
Un centru, în care copiii străzii pot găsi ajutor și adăpost, este Curcubeul Speranței, amplasat în orașul Vadul lui Vodă. În momentul în care am intrat pe poartă, la centru revenise una dintre beneficiare. Este vorba de o fată minoră, care a dispărut pentru o perioadă. Însă, nu este prima dată când face așa.
„Cazul fetiței cu care noi deja lucrăm de doi ani. Ea azi a venit singură, era dată în căutare, dar a venit singură. Bucuroasă, îi era dor pe undeva de noi. Acum dă un interviu la poliție. E destul de dificil să explici unui copil, care de la vârstă fragedă a trăit în stradă și care vine la centru, să-i explici regimul. De ce revin în stradă? Pentru că asta este dorința lor internă, modul lor de a fi.
Chiar și dacă copiii abandonează, pot fi întrebări de ce nu îi ținem încuiați. Noi nu suntem penitenciar. Noi oferim dragoste și prin acest model vrem să-i arătăm că este un alt stil de viață”, ne-a spus managera la Centurl de Plasament Temporar pentru Copii „Curcubeul Speranței”, Valentina Vîhrist.
În încercarea de a-i convinge pe copii să nu fugă din plasament, angajații de aici adoptă o abordare individuală: „Majoritatea copiilor care ajung la noi din stradă, după o perioadă de timp, și eu le spun angajați că nu există copii la care să nu găsești o cheiță cu care să poți lucra. Despre copila asta, des mă gândesc unde e cheița ei. Azi am întrebat-o ce trebuie să mai fac pentru ea? Mi-a zis: iubiți-mă așa cum sunt. Un răspuns atât de simplu, dar atât de profund”.
Fata din imagini este și ea un fost copil al străzii. A fugit de acasă pe când avea doar 12 ani, la îndemnul unei prietene: „Prima dată - o săptămână. Apoi am fost prinse de poliție. Eu cu prietena mea și am fost duse la un centru. Nu am revenit acasă pentru că părinții au crezut că trebuie să stau acolo”.
Hoinăreala pe străzi presupune o mulțime de pericole. A fost la un pas de a fi violată: „Mi-a fost cel mai tare frică atunci când am urcat într-o mașină, noaptea. Nu cunoașteam persoana. Am mers la risc și la urmă, el ne-a spus că trebuie să ne răsplătim cu un act sexual. Ne-am speriat. Apoi a oprit la o benzinărie. Acolo deja am fugit”.
A schimbat, de-a lungul anilor, mai multe centre, ultimul fiind Curcubeul Speranței. S-a întâmplat să fugă de aici, dar se întorcea de fiecare dată. Până într-o zi, când a înțeles că trebuie să se rupă definitiv de trecutul ei.
„- Tu ai reușit să ieși din acest cerc vicios. - Eu am fost influențată de persoanele din acest centru. Mi-au explicat multe lucruri. Pe lângă asta, eu am fost trădată de multe ori de prieteni, de colegi și deja am înțeles că nu se merită să crezi în cei care te influențează negativ.
- De ce copiii revin în stradă, deși sunt supuși unor riscuri enorme, cum ar fi traficarea lor, exploatarea sexuală sau prin muncă, agresarea fizică. - Deja sunt dependenți. Au văzut asta în familie și tot pe acest loc stau. Au prieteni care tot consumă alcool, droguri, s-au deprins cu asta și nu mai vor să scape de asta. Când ajung aici, le este trist ori nu găsesc limbă comună cu persoanele din centru”.
Pentru a înțelege motivele pentru care copiii fug de acasă ori din centrele de plasament, Inspectoratul Național pentru Securitate Publică desfășoară în această perioadă un studiu, în cadrul căruia echipe mixte de specialiști discută cu această categorie de copii, mergând în vizite la centrele de plasament.
Conform datelor poliției, anul trecut, 553 de copii au fugit intenționat de acasă ori din instituțiile rezidențiale. În total, au fost înregistrate peste o mie de cazuri de acest gen, o treime fiind în municipiul Chișinău.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan