De aproape 25 de ani, enoriașii din Boghenii Vechi și câteva alte sate învecinate pot spune că l-au apucat pe Dumnezeu de-un picior. Acum un sfert de veac, în vechea și modesta bisericuță din localitate a venit să slujească preotul Vladimir Childescu. Pe atunci avea doar 22 de ani, dar deja căsătorit și cu doi copii. I-a cucerit pe săteni prin smerenie, dragoste pentru cuvântul lui Dumnezeu, blândețe și corectitudine.
Deși blajin la vorbă, a rezistat atunci când a decis să treacă parohia la Mitropolia Basarabiei, fiind susținut de comunitate. A devenit cunoscut și după ce a antrenat la fotbal elevii din sat, dar și pentru că a fost măturător la o companie în Capitală. Împreună cu preoteasa, cresc acum 5 copii, însă niciunul nu i-a călcat pe urme. Deocamdată.
„Anul acesta este un jubileu pentru mine pentru că fac 25 de ani de când sunt preot aici”.
„- Răstignirea este un cadou de la cineva? - Da, ca tot ceea ce vedeți aici. Sunt creștinii care donează. Mă întreabă ce trebuiește și eu le zic de ce este nevoie. - La modul general, cum reușiți să întrețineți biserica? - Încercăm după putință, împreună cu creștinii care au mai rămas. - Îs puțini că pleacă sau că s-au întors cu spatele la biserică? - Pleacă în lumea celor drepți. Cei care au plecat peste hotare nu se mai întorc. Casele rămân părăsite”.
De un sfert de secol, Vladimir Childescu bătătorește această cărare ce duce la biserica din satul Boghenii Vechi. Nu a numărat de câte ori a urcat și coborât acest deal mic, dar cert este că de mii de ori. A venit aici în vara lui 1998 și de atunci, este parohul acestei biserici.
„Întreținerea este foarte dificilă. Taxe nu avem. Ca să întreții bisericuța, costă. Trebuie plătiți lucrătorii, curentul electric. Dar ne descurcăm cu ajutorul În mare parte”.
Lăcașul sfânt a fost construit în 1866. Cu ajutorul ctitorilor, a fost renovat după 150 de ani.
De Dumnezeu, l-a apropiat bunica sa, căreia și acum îi mulțumește pentru că i-a fost călăuză: „Răposata Vera, am trăit în aceeași ogradă în satul natal BlÎndești, tot raionul Ungheni. Ea mi-a insuflat această dragoste pentru Dumnezeu”.
Chiar dacă avea o dragoste aparte pentru religie, a decis să se facă inginer electrician. Însă, în al doilea an de studii, a abandonat Universitatea Tehnică: „Eram deja căsătorit. La 18 ani. Am văzut altfel lucrurile și ca să nu mergem mai departe și să nu profesez, am zis că stop. Până aici. Ceea ce bunica mi-a insuflat. Ea pe patul de moarte a zis: Chiar aș vrea să te văd un preot. - A apucat? - Da. da. La 22 de ani am fost hirotonit preot și prima mea parohie este aici, în Boghenii Vechi.
Dacă ți-a mai da Dumnezeu o șansă, ce ai vrea să devii? Tot așa aș fi. - Electrician nu? - Sigur că nu. Să vă spun sincer, eu mă tem de electricitate. - Dar vă mai pricepeți? Dacă se strică vreun bec, îl schimbați? - Dacă sincer, eu mă tem de electricitate”.
Ca orice început, și al lui ca preot a fost cu marcat de multe necunoscute și lipsuri.
„Când am venit aici în sat, am stat cu chirie prin câteva case, ale creștinilor. Nu aveam unde. Eram deja cu doi copii. Între timp, s-a născut și al treilea. Mi-am făcut studiile la Mănăstirea Chițcani, apoi cu încetișorul, am trecut pe la școala din sat. Am vrut să fiu cu copiii și să le insuflu și lor ceva, făcând voluntariat. Copiii erau surprinși să audă cuvântul lui Dumnezeu. Cu timpul, am fost primit în rândul profesorilor, ca profesor de religie, curs opțional”.
Pe alți elevi, Vladimir Childescu i-a ajutat să descopere pasiunea pentru fotbal. Le-a fost antrenor, doar că în sutană și fără fluier. Acum, nu prea mai are pe cine antrena. Mai puțin entuziasm, mai puțini elevi în sat.
„- Cum s-a luat? S-au apropiat câțiva elevi care iubeau fotbalul și voiau să fie cineva să îi ajute. - Dar trebuia să știți și ceva despre regulile fotbalului... - Păi, am jucat și eu în copilărie. Știam niște reguli. - Una este joaca de pe toloacă și altfel e un meci profesionist. - Așa jucam și noi, nu profesionist, eram alături de ei și era destul”.
Pe lângă antrenor de fotbal și profesor de religie, preotul a avut și alte meserii care l-au ajutat să-și întrețină familia. La un moment dat, a decis să se mute la Chișinău, unde s-a angajat ca măturător.
„- M-am alipit de un agent economic care este de la noi din sat, care a susținut și reparația bisericii. Am făcut curățenie în jurul oficiului lui. 2 ani. După care, dumnealui mi-a propus să revin în sat pentru o altă activitate: creșterea păsărilor. A cumpărat pământ, a construit ferma și am fost administrator. - La firma lui, nu a dumneavoastră? - Nu, nu. Eu doar administram lucrările”.
Și acum îl mai găsești la ferma de păsări, însă ca muncitor auxiliar. Deține și un masterat în psiho-pedagogie. Și, în timp ce soția sa face al doilea masterat, fiind profesoară de biologie în Capitală, el a pus pauză pe studii.
„Este timpul când am mai multe griji ca să le reușesc pe toate. Aceeași alimentație pe care o avem în parohie, hrănim 20 de bătrâni. La școală petrecem competiții, șah, dame și tenis de masă, alimentația celor mai buni copii la lecții. Iar pe 30 aprilie, va avea loc festivalul Masa Pascală, pe care l-am început în mintea mea în 2013”.
În toți acești ani, au existat două perioade complicate, pe care și le-ar dori să le dea uitării. Împovărat de taxe, acum 17 ani, a decis să treacă parohia de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei.
„2006 a fost o răscruce pentru parohia noastră ca să aderăm la Mitropolia Basarabiei. Au fost vremuri grele pentru noi. Eu am rămas pe poziția mea. Creștinii s-au divizat. Dacă am spus: eu nu mă întorc în Mitropolia Moldovei, dacă nu, atunci mă retrag cu totul. Mă bucură faptul că creștinii au acceptat.Eu aici m-am simțit că sunt preot, nu sunt cel care permanent taxez”.
O altă cumpănă a fost atunci când soția sa a fost diagnosticată cu cancer la sân, reușind, în cele din urmă, să învingă boala.
„Dumnezeu a avut grijă. Mai ales prin faptul că am fost alături și cu rugăciunile ei zi și noapte. Eu mai dormeam, mă trezeam și vedeam cum era, se ruga mereu. Și atunci a înțeles că Dumnezeu a avut grijă de noi”.
Și preotul este bolnav. De mai multă vreme, se luptă cu diabetul zaharat, iar pentru a se menține, își injectează insulină.
În timp ce filmam în biserică, o femeie, orginară din acest sat, a intrat la preot ca să-i lase 200 de lei pentru citirea pomelnicului.
„- Eu dat cât pot. Eu dădeam 100, dar m-am gândit că este puțin și i-am pus două. Îmi pare că nu este de ajuns. - Datorită dumnealui, mai rezistă biserica și puținii oameni care mai trăiesc aici. Nu ar mai exista. Face ordine, este preot adevărat. - El a crescut cu noi aici. Preotul nostru, copilul nostru”.
L-a lăudat și dăscălița. Femeia și-l amintește din prima zi cum a venit la biserica din sat.
„- Când a venit la noi, era așa tortoșel. - 100 de kilograme aveam. - Și boala oleacă, și... - Ce să facem...? - Când vine vremea și este vreo înmormântare ceva, vede că e vai de... El nici colacii nu îi ia, îi împrăștie la vreun sărac, la unul, la altul”.
Am surprins și un botez. De altfel, este primul botez oficiat în biserica din Boghenii Vechi, de la începutul anului. În comparație, în aceeași perioadă de timp, au avut loc cinci înmormântări.
Dar nu este vorba de un copil care va locui în Republica Moldova. Băiețelul a venit pe lume într-o altă țară, acolo unde sunt stabiliți părinții lui.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan
