Parlamentul a adoptat Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034. Dezbaterile proiectului, care identifică potențialele amenințări și riscuri în domeniul apărării, precum și stabilește obiectivele și direcțiile politicii de apărare, a stârnit dezbateri aprinse în plen.
O atenție deosebită este acordată agresiunii militare Federației Ruse asupra Ucrainei. În acest sens, strategia identifică o serie de riscuri și amenințări la adresa apărării naționale, cum ar fi: stabilirea de către Federația Rusă a unui coridor militar terestru până la la hotarele țării noastre, desfășurarea acțiunilor hibride împotriva Republicii Moldova, staționarea ilegală a forțelor militare ale Rusiei pe teritoriul țării noastre, dar și formațiunile armate ale regimului neconstituțional din regiunea transnistreană.
„Operațiile de tip hibrid desfășurate de Federația Rusă, direct sau prin intermediul unor interpuși locali, al unor organizații și grupuri sociale cu orientări radicale din Republica Moldova, generează amenințări directe la adresa securității, a ordinii constituționale, a infrastructurii critice și a bunăstării populației. Totodată, acestea urmăresc să împiedice statul să își apere interesele naționale, precum și să reducă capacitatea țării de a-și promova obiectivele strategice”, a declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
La afirmația deputaților din opoziție precum că includerea Federației Ruse în categoria statelor agresor este „необоснована”, deputatul PAS, Vasile Grădinaru a replicat:
„Neobosnovana (neargumentat) sunt omorâți sute și mii de oameni; sunt distruse orașe, policlinici, școli; sunt omorâți oameni; sunt distruse sisteme energetice inclusive cele care afectează viața cetățenilor din Republica Moldova; zboară rachete de asupra noastră; cad obiecte zburătoare lansate de Federația Rusă”.
S-a discutat și despre neutralitatea Republicii Moldova. Potrivit ministrului, autoritățile respectă statutul de neutralitate constituțional asumat prin neadmiterea dislocării de trupe militare ale altor state pe teritoriul național și neaderarea la alianțe militare, dar și prin neparticiparea la conflicte armate.
Totuși, prezența ilegală a forțelor militare ale Federației Ruse pe teritoriul Republicii Moldova pune în dificultate funcționalitatea juridică și recunoașterea internațională a acestui statut.
„Statutul de neutralitate nu reprezintă un impediment în dezvoltarea continuă a cooperării cu statele și organizațiile partenere în domeniul securității și apărării. Prin urmare dreptul suveran de autoapărare individuală sau colectivă al fiecărui stat membru al Organizației Națiunilor Unite în cazul producerii unei agresiuni armate împotriva acestuia este un drept inalienabil”, a explicat Nosatîi.
Proiectul de lege a stârnit ample dezbateri în Parlament între deputații PAS și cei din opoziție. Politicienii s-au întrecut în lecții de istorie și geopolitică, menționându-l pe Putin, dar și mai multe personalități istorice, precum Stalin și Goebbels.
În final, proiectul a fost adoptat cu votul a 56 de deputați. Noua strategie a Republicii Moldova pentru perioada 2024-2034 urmărește consolidarea unui sistem de apărare modern și eficient, adaptat provocărilor de securitate actuale.
De asemenea, documentul prevede căile și resursele, inclusiv financiare, umane și materiale, necesare pentru realizarea obiectivelor de apărare. Strategia descrie și alți factori cu impact asupra politicii de apărare a statului, cum ar fi neutralitatea permanentă, cadrul juridic internațional, starea actuală a Forțelor Armate, industria de apărare, cooperarea internațională și parteneriatele strategice.
În proiect este descris inclusiv mediul de securitate la nivel global și regional, „care a devenit, în ultimii ani, imprevizibil și complex, caracterizat prin transformări accelerate, turbulențe și cu încălcări vădite ale principiilor dreptului internațional”.
Strategia identifică o serie de riscuri și amenințări la adresa apărării naționale, cum ar fi stabilirea de către Federația Rusă a unui coridor militar terestru până la hotarele țării noastre, desfășurarea acțiunilor hibride împotriva Republicii Moldova, staționarea ilegală a forțelor militare ale Rusiei pe teritoriul țării noastre, dar și formațiunile armate ale regimului neconstituțional din regiunea transnistreană.
Strategia a fost elaborată de o comisie formată din reprezentanți ai instituțiilor de apărare, sub coordonarea președintelui Republicii Moldova.