Minus o bandă pentru șoferii care circulă pe viaductul de la Botanica. Banda din dreapta a fost rezervată transportului public. Iar pe una dintre cele trei benzi rămase limita de viteză a fost redusă la 50 de km/oră. Măsurile au fost luate la solicitarea societății civile, din cauza accidentelor grave care au avut loc acolo.
„Indicatorul a fost deja instalat. Acesta atenționează șoferii că pe primele două benzi au voie să circule cu maxim 50 de kilometri pe oră, iar pe celelalte două din stânga cu 70 de kilometri pe oră”.
Dacă pietonii spun că nu sunt afectați de această schimbare, șoferii au păreri împărțite. Unii prognozează deja ambuteiaje și mai mari pe viaduct, în timp ce alții se consolează cu faptul că, odată cu schimbările, traficul va fi mai sigur. Mai ales că pe celelalte două benzi limita de viteză a rămas de 70 km/oră.
„Un trafic sigur este superb. Eu sunt șofer și cred că așa trebuie și așa este corect. E bine că au micșorat viteza. 50 de kilometri pe oră prin oraș este suficient. Ajungi dintr-un capăt de oraș în altul, nu avem unde ne grăbi”.
„Ca șofer m-ar deranja. Da, aici se circulă cu viteză, dar sunt destul de multe benzi. Cred că e ok. Și așa sunt foarte multe ambuteiaje și dacă ar mai fi restricții de viteză am ajunge foarte greu dintr-un sector în altul. Eu de la Buiucani spre Botanica fac o oră”.
„Să fie viteză mai mică trebuie. Unde merg aici cu viteză în Centru. Numai pe dealuri să meargă așa, nu aici. În niciun caz”.
Altă noutate mai proastă pentru șoferi, dar bună pentru pasagerii troleibuzelor și autobuzelor este că una dintre cele patru benzi ale viaductului va fi rezervată în exclusivitate transportului public, iar asta înseamnă că mașinile vor rămâne doar cu trei. Pe viaduct a fost deja aplicată linia albă continuă. Potrivit primarului Ion Ceban, decizia a fost luată în urma mai multor solicitări din partea societății civile și este o măsură în testare.
În prezent 7 străzi din capitală au benzi pentru transportul public, iar pe încă patru urmează să fie aplicat marcajul în acest sens. În total, rețeaua de benzi rezervate transportului public măsoară în prezent 11,3 kilometri, urmând să ajungă, conform estimărilor autorităților locale, la o lungime totală de peste 23 de kilometri.