Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial

externe

Război în Ucraina, ziua 502: Spioni FSB în Moldova, capcană la Bahmut și întâlnire Putin-Prigojin! Turcia acceptă Suedia în NATO

10 iulie 2023, ora 22:57

Doi agenți ruși și doi cetățeni ai Republicii Moldova vor fi judecați pentru spionaj în favoarea Moscovei, dar și trădare de patrie. Aceștia încercau să extindă rețeaua de agenți FSB în Republica Moldova și să compromită guvernarea. În acest scop, doar în 2021, gruparea a beneficiat de finanțări de jumătate de milion de dolari, precizează directorul Serviciului Informații și Securitate. Unul din cei doi moldoveni se află acum în arest, iar al doilea a fost anunțat în căutare. Surse TV8 ne-au spus că este vorba de Vadim Iurcenco și Iurii Gudilin. Vadim Iurcenco este adjunctul lui Igor Dodon în cadrul Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse, iar anterior, RISE a scris cu referire la surse din cadrul serviciilor speciale că acesta este un „agent” al Serviciului Federal de Securitate din Rusia. Ce ține de Iurii Gudilin, acesta este cunoscut ca unul dintre consultanții ruși care i-au ajutat pe socialiști în mai multe campanii electorale, inclusiv cea prezidențială din 2020. Potrivit RISE, Gudilin este considerat de SUA drept ofițer FSB. În octombrie 2022, Iurii Gudilin și alți doi cetățeni ruși, au fost incluși în lista persoanelor sancționate de SUA pentru implicarea în operațiunile Kremlinului în Moldova. 

Trupele ucrainene s-au regrupat și au reluat operațiunile ofensive pe trei direcții importante, arată o analiză a ministerului britanic al Apărării. Luptele se duc în sudul și sud-estul țării, iar Kievul susține că Bahmutul s-a transformat în capcană pentru ruși. Informații neconfirmate în mod oficial susțin că rușii ar fi suferit pierderi mari într-un atac ce ar fi fost organizat în zona localității Avdiivka, din estul Ucrainei, scrie Ziare.com. Între timp, Direcția principală de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei a postat un filmuleț intrigant în care anunță pe scurt că „a sosit timpul răzbunării”. Președintele Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu acordat ABC News, că omologul său american, Joe Biden, ar fi putut pune capăt războiului din Ucraina "în 5 minute" dacă ar fi fost vorba de cedarea teritoriilor ucrainene, un lucru cu care Kievul nu ar fi fost de acord, scrie Ukrainska Pravda, citată de Libertatea. Totodată, pe internet au apărut imagini cu elicoptere militare despre care s-a spus că au fost transferate în secret Ucrainei din partea Poloniei. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a amenințat că Moscova va lovi trei centrale nucleare ucrainene, dar și alte instalații nucleare din Europa de Est, dacă se confirmă o presupusă încercare a forțelor armate ale Kievului de a ataca centrala de la Smolensk cu aşa-zise rachete NATO. Între timp, ministrul de Externe al Ucrainei susține că NATO va adopta o cale mai rapidă de aderare la alianță pentru țara sa.

UPDATE Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acceptat să sprijine aderarea Suediei la NATO, pe care o blochează de mai bine de un an, a anunțat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, salutând această decizie ca fiind „o zi istorică”, potrivit AFP.

UPDATE Aliaţii NATO au ajuns luni la un acord asupra unor planuri regionale care detaliază modul în care alianţa ar răspunde la un atac rusesc, depăşind blocajul din partea Turciei, cu o zi înainte ca liderii să se reunească la summitul de la Vilnius, au declarat trei diplomaţi pentru Reuters. Totodată, mai mulţi diplomaţi au precizat pentru dpa că este vorba de planuri care vizează modul de răspuns la un potenţial atac al Rusiei sau al unei organizaţii teroriste asupra teritoriului alianţei militare occidentale. Relansarea planurilor semnifică o schimbare majoră, deoarece este prima dată când NATO elaborează astfel de documente de la sfârşitul Războiului Rece, în urmă cu trei decenii, aminteşte Reuters.

UPDATE Polonia a anunțat că a reținut încă un spion rus. Numărul total al persoanelor reținute în cadrul anchetei a ajuns la 15, a declarat luni ministrul de Interne Mariusz Kaminski, potrivit Reuters.

UPDATE Ambiguitatea din jurul perspectivelor de aderare a Georgiei la NATO face jocul Rusiei, au afirmat luni autorităţile acestei mici ţări din Caucaz, cu o zi înainte de summitul Alianţei Nord-Atlantice ce se va desfăşura în Lituania, informează AFP.

UPDATE Kremlinul va începe în curând să restricționeze playlisturile de muzică ale rușilor și să urmărească călătoriile lor cu taxiul în timp real, pe măsură ce intensifică supravegherea după rebeliunea eșuată a mercenarilor Wagner, scrie The Telegaph.

UPDATE Începând cu data de 24 februarie, pentru a putea face față forțelor militare ruse, Ucraina a contractat aproximativ 12.000 de mercenari din 84 de țări. Printre ei se numără și români, conform estimărilor publicate de Ministerul rus al Apărării.

UPDATE Un scandal a izbucnit în Rusia după ce regizorului Nikita Mihalkov a trimis cărți cu poezii soldaților ruși aflați pe frontul din Ucraina.Corespondenții militari ruși și publicul lor au fost indignați că în loc de tancuri, drone, dispozitive de vedere nocturnă sau medicamente, de care ocupanții duc lipsă acută, Mihalkov a organizat expedierea unui lot mare de cărți inutile pe front, scrie Ziare.com.

UPDATE NATO a decis să elimine obligaţia Kievului de a urma Planul de acţiune pentru aderare (MAP - Membership Action Plan), ca parte a căii de aderare la Alianţa Atlantică, a anunţat ministrul de externe ucrainean pe Twitter, Dmitro Kuleba. „În urma unor discuţii intense, aliaţii NATO au ajuns la un consens privind scoaterea MAP de pe calea de aderare a Ucrainei. Salut această decizie mult-aşteptată care ne scurtează calea către NATO”, a scris Kuleba pe reţelele de socializare, în ajunul unui summit NATO din Lituania, scrie Mediafax.

UPDATE Australia va trimite în Germania o aeronavă de supraveghere a Forţelor Aeriene Regale Australiane pentru a sprijini Ucraina prin protejarea unei porţi umanitare şi militare în afara teritoriului său, a anunţat luni premierul Anthony Albanese, relatează Reuters.

UPDATE  ”Suntem puternici ca o stâncă”, spune Joe Biden despre relațiile dintre SUA și Marea Britanie. Președintele american s-a întâlnit înaintea summitului de la Vilnius cu premierul britanic Rishi Sunak și, pentru prima oară de la încoronare, cu Regele Charles al III-lea.

UPDATE Canada a anunțat luni că își va dubla numărul de militari aflați sub egida NATO în Letonia, alte 1.200 de trupe canadiene urmând să fie desfășurate în micuțul stat baltic pentru a preveni orice tentativă de agresiune din partea Rusiei, relatează Reuters.

UPDATE „La momentul la care vorbim, împotriva ţării noastre continuă un nou atac prin blocarea distribuită a serviciului” (atac de tip DDoS, distributed denial-of-service), a declarat şeful Centrului naţional pentru securitate cibernetică al Lituaniei, potrivit Agerpes.

UPDATE Din ce în ce mai multe ţări au început să îşi repatrieze rezervele de aur ca măsură de protecţie împotriva sancţiunilor occidentale impuse Rusiei, transmite Reuters.

UPDATE Forțele ucrainene i-au atacat pe ruși cu o armă termobarică pe care au capturat-o, cel mai probabil, toamna trecută în Balakliia. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, arma a fost folosită pentru a atacat pozițiile rușilor în apropierea localității Tors'ke, din regiunea Donețk, scrie Digi24.

UPDATE Aderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică ar avea consecinţe „foarte negative” pentru securitatea europeană, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului cu o zi înainte de începerea summitului NATO în timpul căruia va fi dezbătută candidatura Kievului, informează AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE Ucraina a început construcția unei fabrici pentru producția de drone turcești Bayraktar. Oleksandr Kamyshin, ministrul pentru industrii strategice al Ucrainei, a declarat acest lucru luni, în cadrul emisiunii „Telemaratonul național”, difuzată pe toate marile canale de televiziune ucrainene, relatează BBC. El a precizat că este vorba despre construcție, și nu despre următoarea etapă de aprobări. Construcția uzinei ar trebui să dureze aproximativ doi ani și va asambla dronele de atac Bayraktar TB2, drona grea Akıncı și drona de luptă Kızılelma. Unele dintre ele vor fi echipate cu motoare ucrainene, potrivit G4media.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu șeful Wagner, Evgheni Prigojin. Oficialul a declarat că întrevederea a avut loc la 5 zile de la rebeliune, iar la ședință au fost prezenți inclusiv comandații grupului militar, în total fiind 35 de participanți. Peskov susține că Putin a dat o notă celor întâmplate și le-ar fi propus mercenarilor variante de angajare oficială în câmpul muncii.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit deja cu liderul Grupului „Wagner”, Evgheni Prigojin, după lovitura militară eșuată a acestuia din urmă, care a avut loc în pe 24 iunie. Potrivit publicației franceze Libération, care citează surse din serviciile de informații occidentale, întâlnirea a avut loc la Moscova. Prigojin, împreună cu alți comandanți ai „Wagner”, a fost chemat la Kremlin la 1 iulie. Fondatorul Grupării Wagner s-a întâlnit acolo și cu șeful Gărzii Naționale Ruse, Viktor Zolotov, și cu şeful Serviciului rus de Informaţii Externe, Serghei Narîșkin. Fostul spion CIA Glenn Carl, care a lucrat în Rusia, constată că întoarcerea în Federația Rusă a șefului PMC „Wagner”, Evgheni Prigojin, șochează și derutează foștii spioni. În opinia sa, acest lucru poate indica o slăbiciune și fragilitate și mai mare a regimului lui Vladimir Putin decât pare, scrie Ziare.com.

UPDATE Directorul SIS de la Chișinău, Alexandru Musteața, anunță destructurarea unei rețeli de agentură implicată în acțiuni de trădare de patrie și spionaj. Dosarul a fost trimis în judecată de SIS în comun cu PCCOCS. Potrivit informațiilor, începând cu  2020, cetățeni ai Federației Ruse, Vadim I și Iurie G, sub comanda Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Rusia, identificau și recutau cetățeni moldoveni, astfel construind o rețea de agentură pe teritoriul țării noastre. Potrivit SIS, activitatea cetățenilor ruși și a rețelei de agentură a fost orientată spre influențarea activităților social-politice ale Republicii Moldova în interesul Rusiei.

UPDATE Există un semnal că o nouă rebeliune poate începe oricând în Rusia, care va fi susținută de un număr mare de oameni, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat ABC News, comentând revolta liderului rus Wagner Evgheni Prigojin de la Moscova. “Cred că da, pe baza datelor serviciilor de informații … A devenit o figură politică. Și pentru mine, acesta trebuie să fi fost scopul său principal. De ce s-a oprit? Ei bine, nu știu sigur”, a spus președintele ucrainean, relatează Unian, potrivit Money.

UPDATE Ultranaționalistul Igor Ghirkin, un apropiat al lui Putin, spune că dacă ar fi în locul președintelui Rusiei nu s-ar duce în Turcia, unde a fost invitat oficial de președintele Recep Erdogan.

UPDATE Un atac al armatei ruse asupra unui cartier rezidențial din Orihiv, regiunea Zaporojie, s-a soldat cu cel puțin 4 morți și 11 răniți. Alte zeci de persoane se află sub dărâmături, anunță autoritățile.

UPDATE „Preşedintele rus Vladimir Putin va dori negocieri când forţele armate ucrainene vor ajunge în Crimeea”. Acest lucru a fost declarat de preşedintele ucrainean Zelenski într-un interviu pentru ABC News, adăugând că în curând ar putea exista semne ale altor revolte în Rusia. Aceste cuvinte se referă la revolta Wagner, din 24 iunie, scrie Mediafax.

UPDATE Trupele ucrainene înregistrează un „avans clar” pe flancul sudic al oraşului Bahmut, din estul ţării: a anunţat adjunctul ministrului apărării al Ucrainei, Hanna Maliar, pe Telegram. „În direcţia lui Bahmut, inamicul este în defensivă. Există o înaintare clară a trupelor noastre pe flancul sudic”, scrie Mediafax.

UPDATE Forţele ruse au atacat în ultima oră districtul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk, a anunţat pe Telegram şeful administraţiei militare regionale, Sergi Lisak. Deocamdată, nu au fost semnalate victime şi „încă este în curs de clarificare amploarea pagubelor produse de gloanţe ruseşti”, a adăugat înaltul oficial, precizând că comunitatea din Marganeţ a fost atacată ieri seară, iar în cursul nopţii a fost vizat oraşul Nikopol cu ​​artilerie grea, notează Mediafax.

UPDATE Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat – potrivit site-ului independent The Kyiv Independent – ​​că Rusia ar trebui să atace centralele nucleare ucrainene şi instalaţiile nucleare din Europa de Est, dacă se confirmă un presupus atac ucrainean asupra unei centrale nucleare ruseşti. În cazul României, ar fi vorba despre centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă. „Dacă tentativa de atac cu rachete NATO asupra centralei nucleare Desnogorsk va fi confirmată, ar trebui să luăm în considerare scenariul unui atac rus simultan asupra centralelor nucleare Pivdenno-Ukrainska, Rivne şi Hmelniţki, precum şi asupra instalațiilor nucleare din Europa de Est”, a scris Medvedev, fostul preşedinte al Rusiei, pe Telegram, potrivit Mediafax.

UPDATE Un incendiu uriaș a izbucnit la un depozit din Sankt Petersburg. Potrivit autoritățile, flăcările s-au extins pe o suprafață de 3.500 de metri pătrați.

UPDATE După 14 luni de război, Rusia are un bilanț negativ pe toată linia în Ucraina, iar Kremlinul nu a reușit să-și atingă niciunul dintre obiectivele militare, arată o analiză a Institutului pentru Studiul Războiului. Forțele ucrainene dețin acum inițiativa pe aproape toată linia frontului, în timp ce trupele ruse se străduiesc să-și păstreze pozițiile în teritoriiile pe care le-au ocupat, scrie Spotmedia.

UPDATE „Decizia exactă luată la Vilnius va lansa un număr mare de procese legate de planificarea strategică, ajutorul de apărare, planificarea apărării, întrebări legate de transformarea sectorului de securitate și apărare a Ucrainei, priorități în cooperare cu aliații și conţinutul garanţiilor de securitate. Dacă decizia privind aderarea Ucrainei la NATO nu este luată la Vilnius sau este amânată, înseamnă că garanțiile de securitate devin prioritare. Accentul se va schimba”, a afirmat vicepremierul ucrainean Olha Stefanișina, potrivit Știripesurse.

UPDATE Rușii sunt încercuiți în Bahmut, prinși în capcană. Grupul ucrainean Fantoma face ravagii, potrivit comandantului Forțelor Terestre ale Forțelor Armate Ucrainene, Oleksandr Sîrski, notează NewsWeek.

UPDATE Polonia a trimis recent Ucrainei aproximativ o duzină de elicoptere de atac sovietice Mi-24, afirmă surse anonime citate duminică, 9 iulie, de publicația americană Wall Street Journal (WSJ), potrivit The Kyiv Independent. Conform surselor WSJ, elicopterele au fost predate în cadrul unui „transfer secret“. Cu toate acestea, flota ucraineană este în continuare una mică în comparație cu flota aeriană a Rusiei, având sisteme de țintire și de apărare mai puțin sofisticate, notează WSJ.

UPDATE O explozie puternică s-a auzit duminică în orașul Melitopol, aflat în partea ocupată de ruși a regiunii Zaporijjea din sud-estul Ucrainei, potrivit Sky News.

UPDATE Serviciul german de informații a ascultat în timp ce Evgheni Prigojin a negociat cu liderul belarus Alexander Lukașenko, în numele președintelui rus Vladimir Putin, pentru a opri marșul Grupului Wagner către Moscova, potrivit presei germane, notează Ziare.com.

UPDATE Șeful organismului de supraveghere nucleară al ONU a declarat că „face progrese” în ceea ce privește inspectarea mai multor zone ale centralei nucleare din Zaporizhzhia, după ce Ucraina a afirmat că „obiecte exterioare similare unor dispozitive explozive” au fost plasate pe acoperișurile de la sit. Oficialii ONU au declarat că nu au văzut niciun indiciu de explozibili sau mine în timp ce au vizitat bazinele de răcire și alte zone, dar nu au explorat încă acoperișul centralei, potrivit AlephNews.

UPDATE Preşedintele american Biden a declarat că, în timp ce Ucraina aşteaptă să adere la alianţa de apărare NATO, Statele Unite sunt pregătite să-i ofere protecţie similară cu cea pe care o oferă Israelului, notează Mediafax.

UPDATE Rusia testează o versiune îmbunătățită a celui mai mare bombardier supersonic ce poate lansa rachete nucleare, potrivit presei ruse de stat.Un model îmbunătățit al bombardierului strategic Tupolev Tu-160M ​​este testat de Moscova, a informat agenția de știri de stat TASS. Aeronava va fi echipată cu arme mai avansate și sisteme de război electronic, scrie Ziare.com.

UPDATE Ray Piselli, şeful afacerilor internaţionale la Lockheed Martin, a anunțat că se dorește înființarea unei unități de modernizare şi mentenanţă pentru sistemele de rachete HIMARS în România.

UPDATE Organizația Tratatului Atlanticului de Nord va condiționa, la summitul de la Vilnius, o potențială acordare a calității de membru Kievului de reforme ulterioare în Ucraina. Jake Sullivan, asistentul președintelui Statelor Unite pentru afaceri de securitate națională, a anunțat acest lucru, scrie Adevărul.

UPDATE „Casa Albă a mărturisit de fapt că a comis crime de război acceptând să trimită bombe cu dispersie în Ucraina”, potrivit unor declaraţii difuzate duminică seara de ambasada Rusiei în SUA, relatează Reuters. 

UPDATE Preşedintele american Joe Biden a sosit duminică în Regatul Unit, unde se va întâlni cu regele Charles al III-lea şi cu prim-ministrul Rishi Sunak înainte de a se îndrepta către summitul NATO de la Vilnius, apoi în Finlanda, relatează AFP, citat de Agerpres. Înainte să plece din SUA, Biden a mers la plajă.

/VIDEO/ PAS vrea aviz de la Veneția după modificarea legii privind Comisia Vetting? CRJM: „Măsura este expirată”
/VIDEO/ PAS vrea aviz de la Veneția după modificarea legii privind Comisia Vetting? CRJM: „Măsura este expirată”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
„El cunoștea totul din telefonul ei”: Mărturiile directoarei grădiniței din Chișinău unde lucra Ludmila Vartic
„El cunoștea totul din telefonul ei”: Mărturiile directoarei grădiniței din Chișinău unde lucra Ludmila Vartic
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Ajutor de la stat pentru fermieri: Se pregătesc compensații după ce motorina s-a scumpit
/VIDEO/ Ajutor de la stat pentru fermieri: Se pregătesc compensații după ce motorina s-a scumpit

Războiul din Orientul Mijlociu s-ar putea încheia în curând? Donald Trump: „Câte puțin pe aici, pe acolo”

iran trump
11 martie 2026, ora 19:40

Preşedintele american Donald Trump, care a afirmat în repetate rânduri că ofensiva americană în Iran se apropie de sfârşit, a declarat că „practic nu mai este nimic de atacat” în Iran. Declaraţia liderului de la Casa Albă are loc la scurt timp după ce ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a afirmat că ofensiva comună israeliano-americană va continua „fără limită de timp”, potrivit G4media

„Câte puțin pe aici, pe acolo... Oricând voi dori să se termine, se va termina”, a declarat preşedintele SUA, într-un interviu pentru Axios, subliniind că războiul se va încheia „în curând”.

Trump a susținut că operațiunea militară depășește așteptările inițiale: „Războiul merge foarte bine. Suntem mult înaintea calendarului. Am provocat mai multe pagube decât credeam că este posibil, chiar și în perioada inițială de șase săptămâni”.

Confruntat cu o creştere a preţurilor petrolului care ameninţă economia globală şi cu un impact politic negativ al unui conflict prelungit asupra partidului său Republican, Trump şi-a schimbat brusc tonul luni, declarând că războiul din Iran va fi „doar o scurtă excursie”.

Donald Trump a declarat în repetate rânduri că operaţiunile militare sunt cu mult înaintea calendarului de patru sau cinci săptămâni pe care el însuşi îl anunţase la începutul războiului, pe 28 februarie.

Luni, el a ameninţat Iranul cu atacuri „mult, mult mai dure” şi a declarat: „Am lăsat deoparte cele mai importante ţinte în cazul în care vom avea nevoie de ele mai târziu”.

Scumpirile la carburanți se țin lanț. ANRE anunță că prețul la benzină și motorină va crește și mâine, în timp ce ministerul Energiei avertizează că această tendință va continua și în următoarea perioadă. /Acciza la motorină, pentru fermieri, va fi compensată parțial de stat. Ministerul Agriculturii anunță că va oferi 140 de milioane de lei, care ar urma să acopere minimul necesar pentru lucrările de primăvară. /Petele uleiose de pe Nistru provin de la 1,5 tone de petrol care s-au scurs în râu, a anunțat azi ministerul Mediului. În timp ce autoritățile dau asigurări că nu există riscuri, locuitorii din Bălți au stat azi jumătate de zi fără apă la robinete.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O nouă explozie de prețuri la carburanți. Benzina și motorina vor depăși, peste noapte, pragul de 25 și, respectiv, 24 de lei per litru, anunță ANRE. În acest context, autoritățile vor să creeze stocuri strategice pentru cel puțin 90 de zile. /Noi reguli pentru livrarea gazelor din strânga Nistrului, propuse de Ministerul Energiei. Moldovagaz ar putea fi obligată să asigure rezerve pentru consumatorii din regiune. /Între timp, Iranul amenință că blocada petrolieră din strâmtoarea Ormuz va continua atâta timp cât Israelul și Statele Unite vor continua cu bombardamentele.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vicepreședintele raionului Hîncești, Dumitru Vartic a fost dat afară din PAS și este cercetat pentru abuz și violență în familie, după ce soția sa și-a pus capăt zilelor. /Prețurile la carburanți explodează pe fondul crizei din Orientul Mijlociu, iar Europa resimte impactul mai puternic decât SUA. /Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. În ultimele două zile, mai multe depozite iraniene de petrol au fost distruse, în timp ce Teheranul și-a ales un nou lider suprem.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procurorii cer 3 ani de închisoare cu executare pentru complicele lui Nicanor Ciochină, în loc de 6 luni, cât i-a dat prima instanță. /Constantinov, Nesterovschi și Lozovan au fugit în regiunea transnistreană, dar poliția nu poate interveni pentru a-i reține. Aceștia s-ar afla în locuri protejate de militarii ruși, iar o eventuală operațiune i-ar pune în pericol pe polițiștii noștri, afirmă șeful IGP Viorel Cernăuțeanu. /Războiul din Orientul Mijlociu se intensifică: Israelul a bombardat masiv gruparea Hezbollah din Liban, Iranul amenință cu represalii, în timp ce Donald Trump dă asigurări că Teheranul nu are nicio șansă în acest război.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Președintele Parlamentului cere intervenția autorităților pentru a curma tentativele petroliștilor de a specula cu prețurile la carburanți, în contextul războiului din Orient. /Primii 82 de moldoveni, rămași blocați în Emiratele Arabe Unite, au revenit azi dimineață în Moldova, anunță autoritățile. Situația din Orientul Mijlociu a umflat spectaculos prețurile la biletele de avion, acestea ajungând să coste peste 30 de mii de lei. /Președintele american crede că ofensiva asupra Iranului va dura până la două luni, după ce zilele trecute declara că războiul se va încheia în cel mult o lună.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un bărbat din sectorul Botanica al capitalei a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări. Salvatorii au intervenit cu autoscara de exterior, pentru a evacua oamenii din clădire. /Prețul la motorină, va crește de mâine cu peste 50 de bani, anunță ANRE, în timp ce guvernul a instituit azi stare de alertă în domeniul energetic pentru următoarele 60 de zile. /Între timp, războiul din Orientul Mijlociu a ajuns într-o țară membră NATO. Turcia anunță doborârea unei rachete balistice iraniene, aproape de granița cu Siria.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fermierii cer Guvernului rambursarea accizei la motorină, în condițiile în care majorările în lanț ale prețurilor la carburanți le afectează deja activitatea. De mâine, motorina va fi mai scumpă cu tocmai 34 de bani. /Se vrea înlăturarea lui Igor Dodon de la conducerea PSRM. Liderul socialiștilor se plânge că mai mulți colegi de-ai săi ar complota împotriva sa și ar vrea ca el să ajungă la pușcărie pentru a-i lua locul. /Războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a patra zi, cu atacuri reciproce între Israel și Liban, care s-a alăturat Iranului în conflict. În ultimele 24 de ore, atât Teheranul cât și Tel Aviv au fost ținta unor bombardamente masive.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cea de-a treia zi de război în Orientul Mijlociu, Israelul anunță eliminarea unor oficiali de rang înalt din spionajul iranian, în timp ce Teheranul a lansat un val de atacuri cu rachete către Țara Sfântă și alte state din Golf. /Astăzi se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru. Cu această ocazie, în toată țara au avut loc ceremonii de comemorare a celor peste 300 de cetățeni, căzuți pe câmpul de luptă. /Primarul Ion Ceban crede că reținerea conducerii orașului Durlești ar fi fost pusă la cale de guvernare care ar vrea să numească, în fruntea primăriei, un reprezentant PAS.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină va sta 7 ani la închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului de la Boldurești. Mama băiatului a izbucnit în lacrimi în momentul în care magistrații au pronunțat sentința. /Primărița din Durlești, viceprimarul și încă 6 persoane au fost reținute de CNA în urma unui val de percheziții desfășurate în această dimineață. Toți sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. /Fostul prim-vicepremier și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost găsit mort în locuința sa din Caragaș, raionul Slobozia. Anchetatorii din stânga Nistrului examinează versiunea unui jaf soldat cu omor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cercetarea judecătorească în dosarul în care Vlad Plahotniuc este învinuit de furtul miliardului s-a încheiat cu citirea declarațiilor martorului secret, care a descris tranzacții și achiziții atribuite oligarhului, în valoare de sute de milioane de euro. /După aproape un an de blocaj, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a discutat, astăzi, la Tiraspol cu așa numitul ministru de externe al administrației separatiste. /Rușii au lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone și rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Zeci de civili din Harkov, Kiev și Krivoi Rog au fost răniți, între care și copii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldsilva - în vizorul autorităților. În timp ce ministerul Mediului anunță ca a descoperit defrișări ilegale la Ghidighici și a demis mai mulți șefi de ocoale silvice, CNA anchetează, în paralel, delapidarea fondurilor pentru împăduriri la Iargara. /Start reparației străzilor din capitală. Primăria anunță că a început lucrările, iar primele, vor fi cârpite, craterele de pe arterele principale. Între timp, vulcanizările abia de fac față numărului mare de mașini avariate. /Imagini apocaliptice în estul Braziliei unde sunt cel puțin 32 de morți și 40 de oameni dispăruți. Regiunea este puternic afectată de inundații masive, provocate de ploile torențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc patru ani de când, în dimineața de 24 februarie 2022, Ucraina s-a trezit în sunet de explozii. În câteva minute, milioane de oameni au înțeles că viața lor se schimbase pentru totdeauna. /O lume întreagă și-a arătat solidaritatea cu Ucraina. Drapelul țării vecine a fost arborat în mai multe state europene, inclusiv la instituțiile UE din Bruxelles. Lideri internaționali, printre care conducerea Republicii Moldova, au transmis mesaje de sprijin și au apreciat efortul Ucrainei de a menține pacea în Europa. /Când invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a ajuns la 1.418 zile, luna trecută, a egalat durata campaniei prin care Moscova a învins Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost audiat astăzi pentru prima dată în dosarul fraudei bancare. Ex-liderul democrat s-a plâns că procesul se desfășoară cu încălcări și a declarat că dosarul i-ar fi fost fabricat la comandă. /5 persoane au fost reținute în urma a 40 de percheziții desfășurate în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și europene destinate infrastructurii. /Cel puțin două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești în Regiunea Odesa. Atacuri au fost raportate și în Regiunea Dnipropetrovsk.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost adus forțat la Curtea Supremă de Justiție în dosarul „Kuliok”, dar a refuzat să dea declarații. La ședință a venit și Igor Dodon, însă cei doi nu s-au intersectat. /Locuitorii a câteva sate din raionul Soroca au avut parte de o dimineață de coșmar. O bubuitură puternică i-a băgat în sperieți. /Incendiu devastator în orașul Sîngerei. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital în stare gravă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se cere scumpirea luminei. Distribuitorii au solicitat autorităților să aprobe tarife majorate. Ce argumente se invocă și ce spun oamenii, vedeți imediat. /Iarna nu cedează! Mâine seară intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Avertizarea este valabilă pe 80 la sută din teritoriul țării. /Şefa diplomaţiei europene declară statele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată concretă pentru aderarea la blocul comunitar, iar președintele Letoniei spune că nu ar fi corect ca Ucraina să adere înainte Republicii Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a decis reducerea tarifului la căldură pentru locuitorii Chișinăului, dar și scumpirea agentului termic pentru orașul Bălți. /Nemulțumiți de activitatea unei Autogări pe care o numesc ilegală, zeci de transportatori au protestat azi în fața sediului ANTA. /Deși a venit azi la ședința la care urma să depună primele sale depoziții în dosarul fraudei bancare, Vlad Plahotniuc nu făcut declarații, invocând motive de boală. Audierea acestuia a fost amânată pentru luni.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.