Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 968: Alertă în România și pericol pentru Moldova! Zelenski are o dilemă și propune o soluție

/VIDEO/ Migrează nu doar deputații, dar și preoții. Cum explică unele fețe bisericești faptul că schimbă o mitropolie pe alta

missing
30 iulie 2023, ora 10:00

E un lucru bine știut că în Republica Moldova există două mitropolii ale bisericii ortodoxe. Una aparține de Patriarhia Rusă, iar alta de Patriarhia Română. De câțiva ani, s-a intensificat procesul de trecere a parohiilor de la o mitropolie la cealaltă. Cei mai mulți dintre preoți au trecut la Mitropolia Basarabiei și motivează trecerile că s-au condus de dorința credincioșilor din comunitate. Există și acuzații din partea acestor preoți, care spun că, după ce au ales biserica română s-au pomenit cu presiuni ori amenințări. 

Conducătorul Mitropoliei Basarabiei susține acest proces, spunând că aceste comunitati nu fac altceva decât să se întoarcă în „biserica neamului”. De cealaltă parte, Mitropolia Moldovei evită să comenteze aceste migrații, spunând doar că preoții sunt rătăciți, trebuie să se pocăiască și că se întorc de la Dumnezeu. Lupta pentru influență este urmărită și de Moscova. Diplomația rusă a comentat acum o săptămână că Mitropolia Moldovei ar fi discriminată de actuala conducere a țării. 

În ultima perioadă, tot mai multe comunități religioase, împreună cu preoții lor, aleg să treacă de sub jurisdicția Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, care se supune Patriarhiei Ruse de la Moscova, sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei, care este subordonată Patriarhiei Române. 

Cel mai recent caz de acest fel este cel din satul Puhoi, raionul Ialoveni. Aici, preotul Alexei Sîrbu a luat decizia, împreună cu credincioșii din parohie, să se reîntoarcă, după cum a spus chiar el, la biserica neamului, fiind susținut de enoriași. 

„Ascultați dumneavoastră: chiar să fie 99%, mai sunt din aceștia care îl susțin pe Dodon și pe Șor. Dumnezu să-l ierte pe Brejnev, că s-a terminat cu prigoanele asupra preoților. Cu dânsul s-a mai ridicat economia. Dar restul, să nu dea Domnul ce a fost”, a spus Alexei Sîrbu.

Și primarul localității, care tot este preot, doar că în altă localitate, afirmă că, de fapt, trecerea parohiei la Mitropolia Basarabiei a avut loc acum un an.

„Părintele Alexei este preot aici de 34 de ani. De multe ori îmi spunea istoria tristă a bunicilor lui, care au fost deportați în Siberia. Părintele, de fiecare dată, spunea că voia să facă parte din biserica neamului. Că și-ar dori această trecere. Anul trecut acest lucru s-a întâmplat, dar am vrut să fie cu pace această trecere, să nu facem dezbinare, pentru că toți ne închinăm aceluiași Dumnezeu, fie că vorbim de ruși, de români, de greci. 

Cetățenii din sat, în mare parte, au salutat această trecere, pentru că vrut să treacă la calendarul îndreptat. Părintele Alexei a zis că nu face acest lucru, doar după ce acest lucru va fi dorit de toți creștinii”, a menționat primarul satului Puhoi, Ioan Goreanu.

Deși trecerea parohiei la Mitropolia Basarabiei a avut loc acum un an, sătenii nu prea erau la curent cu acest fapt.

„- Nu pot să vă spun nimic. - Mergeți la biserică? - Da, dar nu s-a schimbat nimic. - Cum vi se pare pasul părintelui? - Nu pot să vă spun nimic. Îs bolnavă, mă duc rar și nu pot să vă spun nimic. - A trecut de-amu? - Da, a trecut. Clar că e mai bine că doar de... Nu știu, așa socot că de români e făcută biserica”.

Pe de altă parte, Mitropolia Moldovei l-a sancționat pe preotul Alexei Sîrbu. Acum o lună, pe 27 iunie, a publicat un decret prin care îi interzice să oficieze cele sfinte, până la revenirea în clerul Bisericii Ortodoxe din Moldova. 

„- De fiecare dată, Mitropolia Moldovei iese cu o reacție. Dar, din momentul în care părintele de un an de zile este la altă eparhie, cum poate Mitropolia să oprească un preot care nu mai este al lor? - Deci actele astea pe care, zic ei, le-au emis nu au niciun efect? - Nu au nicio valoare juridică”.

„Mă numesc Tudor Roman, preot din 2003. Aici în Bozieni sunt de 10 ani. Până în 2013, am fost preot în Tartaul, raionul Cantemir, după care ne-a transferat în Bozieni”.

Încă un caz în care un preot trece de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei este și în satul Bozieni. Și aici, parohul bisericii afirmă că a fost o decizie pe care și-a asumat-o împreună cu enoriașii. 

„Decizia de a adera la Mitropolia Basarabiei am luat-o împreună cu creștinii din localitate, în frunte cu domnul primar, în 2021. Am făcut toate actele. Motivul - dragostea de neam, de țară, vorbim aceeași limbă, istorie”.

Plecarea lui din sânul Bisericii Ortodoxe din Moldova nu a fost pe placul Mitropoliei căreia i se subordona. 

„Mitropoliei Moldovei nu i-a plăcut, dar nu pot să înțeleg un lucru: dacă preotul pleacă doar el, e bine. Dar dacă pleci cu parohia, e problemă. Ar trebui să respecte decizia creștinilor, nu ar trebui să fie așa presiune. Cine face pasul acesta are nevoie de mult curaj, dar și de susținerea familiei”.

Un avantaj, spune el, este și faptul că are un salariu, pe care-l primește de la Guvernul României. 

„Preotul din Patriarhia Română are un salariu, o asigurare socială și va avea o pensie. Trec trei luni și tu te duci să dai darea de seamă. Tu tre să dai, nu ei îți dau”.

Atunci când a fost construită o biserică nouă în satul Costești, s-a discutat cu enoriașii ca să fie în subordinea Mitropoliei Basarabiei. Nu a fost un lucru ușor, spune preotul Grigore Mereacre.

„Enoriașii au vrut să întemeiem aici o mănăstire. Și am început modalități de a întemeia. Am avut o propunere ca să facem un schit. Apoi, un preot de acolo a venit aici ca să facem o mănăstire de maici. Informația a ajuns și la alți preoți. La început a fost mai în glumă. Preotul de la Gîrlea vine: părinte vrei să te faci călugăr și soția - călugăriță? - Am zis și eu: da, da. A doua zi am fost chemat la Mitropolitul Vladimir, i-am spus că a fost o glumă. Poporul din sat a susținut această unire”.

În cele din urmă, pe 8 decembrie 2020, Mitropolia Moldovei a emis un decret prin care protoiereul Grigore Mereacre a fost oprit de a oficia cele sfinte. 

„Vă dați seama, dacă poporul a hotărât, eu ca preot ce pot să fac? Dacă te pui contra, te împotrivești celor pe care îi slujești. Dorința lor nu este eretică ori neadevărată. Trebuie să știi cine ești. Trebuie să știi cui slujești. 25 de ani am slujit la Mitropolia Moldovei, nu cunoșteam alt adevăr”.

Preotul a avut parte și de intimidări. 

„Toată gâlceava a fost în celelalte biserici. De ce? Pentru că după ce am trecut la Mitropolia Basarabiei, s-au pornit împotriva mea. Mitropolitul Vladimir, la el am fost chemat de două ori, așa și mi-a spus: părintele Vasile va vorbi, vor încleia afișe pe toți stâlpii”. 

Oamenii din localitate îi dau dreptate, într-o oarecare măsură. 

„- E trecută la Basarabia. A făcut bine? - Așa cred că e drept. - Fiecare are părerile lor. - Ați fost la biserică? - Am fost”.

Deși nu ma reușit să obținem o statistică a cazurilor în care preoții trec la Mitropolia Basarabiei, verbal, reprezentanții acestei structuri ne-au spus că ar fi câteva zeci de situații, în ultimii ani. O parte din decizii au fost luate pe fundalul războiului pe care Rusia îl duce în Ucraina și care nu este condamnat de Biserica Ortodoxă Rusă.

„Erarhii din partea cealaltă normal că ei țin cu biserica rusă, nu cu biserica neamului lor. Mulți dintre preoți care li s-a spus, i-au avertizat cu diferite lucruri neadevărate. Că Biserica Română e așa, că Mitropolia Basarabiei e așa, că nu e canonică. 

Noi îi primim să vină toți odată, rămâne ei să decidă, noi nu putem să ne ducem cu hapca să-i luăm. Cred că fiecare din bunul simț să facă lucrul acesta. Trebuie să ai curaj și oameni care să te susțină. Altfel nu poți face acest lucru așa de ușor”, a spus ÎPS Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

Un alt motiv pentru care preoții vin la Mitropolia Basarabiei este legat și de partea financiară. Nu li se cere să colecteze bani de la enoriași, în schimb li se oferă salariu de circa 5 mii de lei.

„Așa îmi spun și mie. Dar mai mult că vorbesc cu preoții din zonă, dar nu toți, mai ales cei de la Nord. Bălțiul și Nordul... Noi nu punem acele impozite pe care trebuie să le plătească. Preotul nu trebuie să fie cerșetor. Preotul merită să aibă un salariu...”.

Dar sunt și cazuri când preoții trec de la Mitropolia Basarabiei la cea a Moldovei. 

„Sunt cazuri, dar mai puține. Apar, mai ales, cei care sunt slabi de credință. Dau importanță amenințărilor și șovăiesc. Noi nu am luat bâtele să-i alungăm”.

Este și exemplul preotului-paroh Viorel Rusu din satul Floreni, raionul Anenii Noi. Decizia de a opta pentru Mitropolia Moldovei a fost luată pentru a aduce pace între comunitățile religioase din localitate. 

„Am trecut de asta pentru că aici erau două mitropolii. Satul este foarte mic, trebuia să unim, într-un fel, credincioșii. Prea împărțiți erau. - Era dezbinare în sat? - Mare dezbinare era, da. Erau două mitropolii, era o dezbinare totală. Asta a fost ideea, credincioșii nu vedeau cum ar putea să fie pace între ei toți”. 

Am vrut să aflăm și poziția Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove față de migrarea preoților către o altă patriarhie. L-am abordat pe președintele Sectorului Sinodal, comunicare instituțională și relații cu mass-media, episcopul de Soroca, Ioan. 

„- M-ar interesa care este poziția Mitropoliei Moldovei față de trecerea preoților către Mitropolia Basarabiei? - Trebuie să mă documentez, dar pentru că nu sunt în țară, îmi este greu. - Credeți că Mitropolitul Vladimir ar putea să ne primească astăzi? - Nici el nu este în țară”.

Ne-a sugerat să încercăm să discutăm cu secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș. L-am contactat, dar a refuzat, invocând faptul că nu este împuternicit să ofere comentarii pentru mass-media. 

„Nu este, nu este. Nici eu nu sunt abilitat să răspund la întrebările respective”.

A criticat gestul preoților care migrează la Mitropolia Basarabiei arhiepiscopul Marchel. De altfel, singurul cleric de rang înalt care a acceptat să-și expună opinia față de acest subiect. 

„Eu nici nu vreau să comentez treaba aceasta, ce se petrece în Mitropolia Basarabiei. Absolut nu mă interesează. Nu mă interesează pentru faptul că nu e treaba mea. Eu vreau să zic: preoții care trec de la mitropolia canonică a Moldovei la această structură bisericească, canonicitatea căreia este pusă la îndoială, fac mare păcat. Atât. Rătăcesc. Se depărtează de Dumnezeu”.

„Unii dintre preoții care au plecat de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei au făcut acuzații precum să sunt presați, amenințați de alți preoți. Care e situația? - Auziți? Nu, nu, nu. Eu nu pot să dau așa comentarii pe telefon „unii”, la modul general... Mă scuzați, vă rog - Am văzut pe site-ul mitropoliei că dvs. sunteți cei care poate să-mi vorbească despre abaterile ocupați cu astea... - Păi da. Este o temă mai mare, nu la telefon să vorbesc. Eu nu știu cu cine vorbesc. - Constantin sunt, de la TV8, v-am spus. - Da... Nu pot face declarații acum”, a spus protoiereul Valeriu Potoroacă.

Recent, între cele două mitropolii a avut loc un schimb de replici, prin intermediul comunicatelor de presă. Printre altele, Mitropolia Moldovei a acuzat Mitropolia Basarabiei că încearcă să-i corupă pe enoriași și pe preoți, iar în acest fel încalcă flagrant Dreptul Canonic al Bisericii Ortodoxe. 

Pe de altă parte, Mitropolia Basarabiei a declarat că structura locală din Republica Moldova a Patriarhiei Moscovei este o structură necanonică, subordonată centrului de putere de la Moscova, fiind infiltrată de reprezentanți ai serviciilor secrete ale Federației Ruse. 

A comentat acest moment și diplomația de la Moscova. La întrebarea unui jurnalist rus, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a declarat că Mitropolia Moldovei ar fi defavorizată de actuala conducere a țării, care ar demonstra sprijin Mitropoliei Basarabiei. 

Reprezentanții Președinției de la Chișinău nu au comentat aceste acuzații. 

Un reportaj de Constantin Niculae și Veronica Gherbovețchii 

Imagini de Vlad Glinjan 

Montaj de Constantin Niculae

/VIDEO/ Pasiunea unui preot din Capitală: Parintele Sergiu Curnic restaurează bisericile din lemn
/VIDEO/ Preot, profesor și dirijor. Cum reușește părintele din Taraclia să inspire o generație de tineri prin muzică
/VIDEO/ Un preot cum mai rar întâlnești! Află povestea părintelui din Boghenii Vechi, care a anulat toate taxele

Duminică, 20 octombrie, urmărește cea mai importantă bătălie politică a anului 2024! Cei mai buni jurnaliști sunt aici pentru tine, de la 07:00-până la 00:00, suntem în direct! Află primul ce a ales și ce a decis Republica Moldova! ALEGE LIBER, doar la TV8!
Alege liber
Alege liber
Ultima rundă de dezbaterilor electorale la TV8. Mariana Rață și Anatol Golea i-a așteptat în studioul Alege Liber pe: Alexandr Stoianoglo, candidatul PSRM, Andrei Năstase, candidat independent, Renato Usatîi, candidatul Partidului Nostru, Vasile Tarlev, candidatul Partidului Pentru Viitorul Moldovei și pe Natalia Morari, candidat independent.
Alege liber
Alege liber
TV8 dă start dezbaterilor electorale! Mariana Rață și Anatol Golea i-au avut drept invitați în studioul Alege Liber pe: Tudor Ulianovschi, candidat independent /Octavian Țîcu, candidatul Blocului Împreună și Irina Vlah, candidat independent.
Alege liber
Alege liber
PROMO/ Urmăriți cele mai tari dezbateri electorale, de luni, ora 19:55, doar la TV8!
Alege liber
Alege liber
(Partea II) Ediție specială la TV8 cu Mariana Rață și Anatolie Golea: Primele rezultate ale alegerilor locale generale 2023. Turul I
Alege liber
Alege liber
(Partea I) Ediție specială la TV8: Alegeri locale generale 2023!
Alege liber
Alege liber
Ultima rundă de dezbateri electorale la TV8. Invitați în platoul ALEGE LIBER sunt: - Lilian Carp (PAS) - Ion Ceban (MAN) - Victor Chironda (PPDA) - Ștefan Gligor (PS) - Platon Tatiana (FAS)
Alege liber
Alege liber
Dezbaterile electorale continuă la TV8. Astăzi, în platoul ALEGE LIBER au fost invitați candidații pentru funcția de primar al Capitalei: - Andrei Donică (Mișcarea Profesioniștilor Speranța); - Arina Spătaru (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa); - Vitalie Prohnițchi (Partidul Verde Ecologist); - Alla Popova (Patrioții Moldovei).
Alege liber
Alege liber
Astăzi, TV8 te ajută să-i cunoști pe următorii candidați pentru fotoliul de primar al Capitalei. În următoarea rundă de dezbateri se vor întâlni: - Ion Bulgac (CUB); - Diana Caraman (PCRM); - Ion Purice (PL); - Mihail Poleanschi (Congresul Civic).
Alege liber
Alege liber
Alege liber după ce privești dezbaterile de la TV8. Astăzi, în platoul dezbaterilor au fost invitați candidații pentru funcția de primar al Capitalei: - Vasile Bolea (RENAȘTERE); - Adrian Albu (PSRM); - Oleg Burlacu (PLDM); - Cristina Vulpe (ȘANSA); - Ruslan Popa (NOI). Alege Liber... cu TV8!
Alege liber
Alege liber
Analizăm campania electorală pentru alegerile locale. Vom avea turul doi în Chișinău? Ediție Specială cu Mariana Rață.
Alege liber
Alege liber
ALEGE LIBER! Continuăm dezbaterile electorale între candidații pentru funcția de primar de Chișinău. /Astăzi, toate întrebările vor fi pentru: - Dragoș Galbur (PNM); - Roman Mihăeș (PNL); - Vadim Brînzaniuc (PSDE); - Anatol Usatîi (PDCM).
Alege liber
Alege liber
Număr record de candidați înscriși în cursa pentru fotoliul de primar de Chișinău. Mariana Rață te invită să-i cunoști pe cei 27 de de concurenți. Primii invitați în studioul ALEGE LIBER de la TV8 sunt: - Vasile Costiuc, PP Democrația Acasă - Ruslan Codreanu, Blocul Ruslan Codreanu - Constantin Butucel, PACE - Ion Ștefăniță, Mișcarea Respect Moldova - Ștefan Urîtu, Voința Poporului - Munteanu Andrei, PP NOI
Alege liber
Alege liber
До выборов в местные органы власти осталось менее двух недель. На пост примара муниципия Бельц баллотируется 15 кандидатов. Кто эти люди и как они собираются решать проблемы Бельц? На эти и другие вопросы постараемся ответить в ходе дебатов, организованных телеканалом TV8. Во втором раунде дебатов участвуют кандидат от «Либерально-демократической партии Молдовы (ЛДПМ) Сергей Бурлаку, кандидат от Партии коллективного действия — «Гражданский конгресс» Марк Ткачук и кандидат от партии «Строим Европу дома» (PACE) Ион Страчук. Кандидат от партии ȘANSA Виктория Шапа, кандидат от партии «Альтернативная Сила Спасения Молдовы» Анастасия Светличный и кандидат от «Партии перемен» Николай Григоришин отказались от участия в дебатах.
Alege liber
Alege liber
До выборов в местные органы власти осталось менее двух недель. На пост примара муниципия Бельц баллотируется 15 кандидатов. Кто эти люди и как они собираются решать проблемы Бельц? На эти и другие вопросы постараемся найти ответы в ходе дебатов, организованных телеканалом TV8. В первом раунде дебатов участвуют кандидат от партии "Действие и солидарность" (PAS) Владимир Русу, кандидат от партии "Коалиция в поддержку единства и благосостояния" (CUB) Сергей Попович и кандидат от Партии коммунистов (ПКРМ) Александр Густой. Кандидат от «Нашей партии» Александр Петков и независимый кандидат Марина Кравченко отказались от участия в дебатах.
Alege liber
Alege liber
Ești gata de vot? Mariana Rață și Anatolie Golea, moderatorii dezbaterilor electorale de la TV8, te ajută să te informezi. De luni, 23 octombrie - Alege Liber - Alege TV8! Privește LIVE emisiunea, la ora 20:00!
Alege liber
Alege liber
Maraton de ediții speciale la TV8: Alegeri locale generale 2023

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 967: Atac masiv și plan prezentat la Bruxelles. ISW: Putin ia în calcul invazia totală a Moldovei
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 967: Atac masiv și plan prezentat la Bruxelles. ISW: Putin ia în calcul invazia totală a Moldovei
/VIDEO/ Verde-n ochi: UE sau russkii mir? Să avem grijă ce alegem la referendumul din 20 octombrie
/VIDEO/ Verde-n ochi: UE sau russkii mir? Să avem grijă ce alegem la referendumul din 20 octombrie
 BOP: Cine este favoritul moldovenilor la prezidențiale, dacă mâine ar avea loc alegerile
BOP: Cine este favoritul moldovenilor la prezidențiale, dacă mâine ar avea loc alegerile
/PROMO/ Ediție Specială la TV8: Alege liber! Află primul rezultatele prezidențialelor și referendumului din 20 octombrie
/PROMO/ Ediție Specială la TV8: Alege liber! Află primul rezultatele prezidențialelor și referendumului din 20 octombrie
/VIDEO/ Percheziții masive în Moldova: Arme, bani și drone! Planul cu 100 de tineri antrenați în trei țări, inclusiv de Wagner
/VIDEO/ Percheziții masive în Moldova: Arme, bani și drone! Planul cu 100 de tineri antrenați în trei țări, inclusiv de Wagner

/METEO/ Cer noros și înghețuri dimineața. Prognoza pentru astăzi, 18 octombrie 2024

missing
foto simbol
18 octombrie 2024, ora 07:00

Pe 18 octombrie vom avea parte de cer variabil, iar vremea va fi, îndeosebi, fără precipitații. Noaptea se prevăd înghețuri la suprafața solului. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor ajunge la +14°C, iar noaptea vor coborî până la 0°C.

La Nord, temperaturile maxime vor ajunge până la +12 de grade, iar noaptea coboară până la +0 grade.

În Centru, termometrele vor indica până la +13 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +1 grade.

În Sudul țării, vom avea parte de +14 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi minim +2 grade.

În Capitală, maximele se opresc la +13 grade, iar noaptea vom avea în jur de +2 grade.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024

/VIDEO/ În numele Kremlinului! Cum au adunat preoții din subordinea lui Marchel semnături pentru Victoria Furtună
/VIDEO/ În numele Kremlinului! Cum au adunat preoții din subordinea lui Marchel semnături pentru Victoria Furtună
/VIDEO/ Verde-n ochi: UE sau russkii mir? Să avem grijă ce alegem la referendumul din 20 octombrie
/VIDEO/ Verde-n ochi: UE sau russkii mir? Să avem grijă ce alegem la referendumul din 20 octombrie
/VIDEO/ Provocare la TV8, în timpul dezbaterilor. Mariana Rață: „Am chemat poliția. Ne cerem scuze de la telespectatori”
/VIDEO/ Provocare la TV8, în timpul dezbaterilor. Mariana Rață: „Am chemat poliția. Ne cerem scuze de la telespectatori”
/PROMO/ Ediție Specială la TV8: Alege liber! Află primul rezultatele prezidențialelor și referendumului din 20 octombrie
/PROMO/ Ediție Specială la TV8: Alege liber! Află primul rezultatele prezidențialelor și referendumului din 20 octombrie
/VIDEO/ Incendiu puternic în Chișinău. Subsolul unui bloc de locuit a fost cuprins de flăcări
/VIDEO/ Incendiu puternic în Chișinău. Subsolul unui bloc de locuit a fost cuprins de flăcări

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.