Consiliul Superior a Magistraturii (CSM) a venit cu precizări cu privire la cererea judecătoarei Liubovi Brînza de la Curtea de Apel Chișinău, prin care a solicitat repunerea în funcție și în toate drepturile avute anterior suspendării. Cererea acesteia a fost recepționată de către CSM la 5 iulie 2023.
Potrivit CSM, în octombrie 2018, Procurorul General al Republicii Moldova a solicitat eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în privința judecătorului Liubovi Brînza, fiind învinuită de comiterea mai multor infracțiuni.
Plenul CSM printr-o hotărâre din 23 octombrie 2018, a dispus suspendarea din funcția de judecător a acesteia de la Curtea de Apel Chișinău, până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza respectivă.
Ulterior, prin Hotărârile din 4 decembrie 2018, CSM a admis sesizările Procurorului general și a dat acordul la pornirea urmăririi penale în privința judecătorului Liubovi Brînza.
Totodată, CSM notează că a fost încetat procesul penal de învinuire a magistratei, din motiv că există alte circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală.
Astfel, prin Decizia Curții de Apel Comrat din 28 iunie 2023, a fost casată parțial sentința primei instanțe în partea ce se referă la judecătorul Curții de Apel Chișinău, Brînza Liubovi, și pe învinuirea incriminată în baza art. 325 alin. (3) lit. a1) Cod penal a fost pronunțată o altă hotărâre prin care s-a decis achitarea judecătorului din lipsa faptei infracțiunii, în rest sentința a fost menținută.
„În acord cu dispozițiile art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, judecătorul poate fi suspendat din funcție, prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă în privința lui se începe urmărirea penală, până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza respectivă, iar dacă nu a fost probată vinovăția judecătorului sau a fost pronunțată o hotărâre de achitare ori de încetare a procesului penal, suspendarea din funcție încetează şi judecătorul este repus în toate drepturile avute anterior. Potrivit art. 20 alin. (5) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, suspendarea din funcție a judecătorului se efectuează de Consiliul Superior al Magistraturii în condițiile art. 24 din Legea cu privire la statutul judecătorului, iar în acord cu art. 20 alin. (6), în cazul în care au decăzut circumstanțele care au servit ca temei pentru suspendarea din funcție a judecătorului, Consiliul Superior al Magistraturii adoptă o hotărâre privind anularea suspendării.
În condițiile în care judecătorul Brînza Liubov a fost achitată de învinuirile aduse acesteia, prin prisma prevederilor menționate supra, CSM a anulat suspendarea din funcție a judecătorului Liubovi Brînza, dispusă prin Hotărârea CSM nr. 454/22 din 23 octombrie 2018 și a dispus reluarea de către aceasta a activității de judecător la Curtea de Apel Chișinău”, notează CSM.
Judecătoarea Liubovi Brînza, vizată în dosarul „mitei pentru judecători”, dată afară din sistem pentru luare de mită, a fost restabilită cu plata salariilor pentru toți aproape 5 ani cât a fost suspendată din funcție. Suma salariilor pe care urmează să le încaseze acum magistrata depășește un milion de lei.
Magistratele Galina Moscalciuc, Svetlana Tizu, Liubovi Brînză, Ludmila Ouș și Victoria Hadîrcă au fost reținute acum trei ani, pentru corupere pasivă. În acest caz, singurul care a primit o sentință de condamnare condiționată, pe un termen de 3 ani, este un asistent judecătoresc.