Procuratura Bălți a clasat cauza penală în cazul copiilor înjurați și bătuți la o grădiniță din Bălți. Procurorul de caz susține că nu există un bănuit și nici circumstanțele unei infracțiuni, iar copii sunt prea mici ca să înțeleagă dacă au fost sau nu victime ale abuzului.
Procurorul, Leonid Gagim, responsabil de caz, și-a motivat decizia prin faptul că nu există un bănuit și nici circumstanțele unei infracțiuni. În același timp, procurorul menționează că în urma evaluării psihologice la care au fost supuși micuții nu au fost identificați „indicatori specifici copiilor victime ale abuzului”, adică vârsta mică pe care o au aceștia nu le-a permis să înțeleagă dacă asupra lor s-a comis o infracțiune.
Totodată, o echipă multidisciplinară a stabilit că starea de bine a micuților nu a fost afectată. Conducerea Direcției de Învățământ din cadrul Primăriei Bălți a eliberat din funcție dădaca, educatoarea, însă, continuă să activeze în aceeași grupă. Totodată, educatoarea, care a lăsat copii în grija dădacei, asistenta medicală, dar și directoarea grădiniței ar fi fost mustrate, potrivit avocatului poporului pentru drepturile copilului.
„În cazul instituției de educație timpurie 38 din municipiul Bălți, instituția a eșuat în a preveni violența față de copii. Ajutoarea de educatoare a fost concediată, s-au stabilit măsuri disciplinare și pentru alte persoane, pentru educatoare pentru că a lăsat copii fără supraveghere, timp în care ajutoarea de educatoare a comis acel abuz emoțional.”, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi.
Totuși, potrivit încheierii instanței, persoanele vizate urmează să fie amendate cu până la 4500 de lei pentru abuz în serviciu. Amintim că, în luna martie, două angajate ale unei grădinițe din Bălți au fost acuzate de unii părinți că îi băteau și îi înjurau pe cei mici. Abuzurile la care erau supuşi micuții cu vârste cuprinse între doi și trei ani au fost descoperite de părinți. Aceștia au decis să facă înregistrări pentru a înțelege ce de fapt se întâmplă în instituție în lipsa lor, după ce copiii refuzau să meargă la grădiniță și plângeau când erau lăsați cu dădaca și educatoarea.
„Lasă labele în jos...Vă ... boturile la toți, eu azi sunt zlaia...Închide gura că îți ... botul acuș, animală”
După cele întâmplate, pentru ați proteja micuții, unii părinți au fost nevoiți să-și ia copii și să meargă în alte grupe sau chiar la altă grădiniță. Acțiunile de tortură, tratament inuman și degradant se pedepsește conform codului penal cu închisoare de la trei la opt ani.