Astăzi, vă prezentăm un nou reportaj, filmat de corespondenții noștri de război, în localitățile ucrainene de pe Dunăre. Chilia, oraș situat la 130 de kilometri de hotar cu Republica Moldova, abia își revine după atacul cu drone de acum două zile. Am surprins pompieri, care încă stingeau incendiul de la baza petrolieră, dar și oameni deciși să ia drumul pribegiei, după intensificarea bombardamentelor.
Între Ismail, unde am fost cazați noaptea trecută, și până la Chilia nu sunt decât 45 de kilometri. O distanță care din cauza drumului prost am parcurs-o în aproape două ore. Mai aproape de port, am descoperit baza petrolieră, în care rușii au țintit în noapte de marți spre miercuri. Din fericire, majoritatea cisternelor au rămas intacte, dar pentru că incendiul, provocat de explozie, a supraîncălzit cisternele, pompierii le udă în continuu.
Există riscul unor noi explozii, pompierii încearcă să reducă temperatura cisternelor.
„Am reușit să filmăm baza petrolieră atacat acum două zile pentru simplu motiv că este un obiectiv civil. Altfel spus, aici nu erau depozitați carburanți pentru armată, ci pentru tehnica agricolă. Rușii au țintit și într-un elevator cu cereale. Dau foc la pâine doar pentru faptul că ucrainenii au curajul să exporte grâne contrar voinței Rusiei”.
La 200 de metri distanță de baza petrolieră au rezistat doar geamurile apartamentelor cu termopane. Cele vechi au fost făcute cioburi de valul exploziei. Astăzi, o moldoveancă angajată la primăria Chilia, aduna resturile de cioburi dintr-o curte.
„Când a bubuit odată toate geamurile au fost stricate. Prima zi era aici numai sticlă. Azi așa oleacă, prin iarbă. Dar era tare strașnic”.
Svetlana spune că ar pleca pentru o viață mai liniștită, dar nevoile o țin pe loc.
„- Trebuie să ai cu ce, trebuie să ai bani. Dar noi aici trăim de la salariu până la salariu. Noi nu avem bani puși deoparte, nu avem mașină, avem doi copii....E greu.
- Ați vrea să plecați?
- Dar cui noi trebuim?”.
Născută în Chilia, Iulia de origine bulgară, spune că intensificarea atacurilor aeriene au determinat-o să plece în țara sa de origine.
„Noi plecăm pentru că ne-am speriat de explozii. Alaltăieri noaptea baza petrolieră a fost atacată. Noi locuim vizavi și copiii s-au speriat foarte tare. Din acest motiv suntem nevoiți să plecăm”.
Pe lângă baza petrolieră, rușii au atacat și solozurile cu grâne de la Chilia. Amenințările permanente ale agresorului însă nu au pus pe pauză exporturile de cereale.
Cozi kilometrice de camioane pline cu grâne așteaptă să-și lase încărcătura în port, după ce Moscova a blocat calea maritimă de export din porturile Odesei.
„- De câte zile așteptați aici?
- Azi deja a treia zi stau aici?
- Și veți mai aștepta?
- Nu. M-au chemat la descărcat”.
Acești șoferi de TIR sunt cei mai tineri dintre bărbații întâlniți în cale. Pe străzile orașului nu am văzut decât vreo doi bărbați apți de luptă. În rest, bătrâni, femei și copii.
