Pentru oamenii care au tangență cu cinematografia, atunci când spunem Moldova-Film, emoțiile sunt dintre cele mai diverse. Unii sunt supărați că având un așa teritoriu și un asemenea patrimoniu, practic unic în țară, ar fi putut continua activitatea de bază: cea de a produce filme bune. Alți cineaști sunt de părere că e un spațiu ce trebuia de multă vreme privatizat, întrucât este depășit de timp, iar casele de producție mici ating rezultate impresionante, dar cu resurse mult mai modeste.
În prezent, cea mai mare parte din suprafața Moldova-Film este dată în chirie, de cele mai dese ori pentru activități ce nu au tangență cu arta. De la începutul războiului, un spațiu de aici a devenit depozit cu ajutoare umanitare pentru refugiații din Ucraina. Forțele actualei conduceri a instituției sunt concentrate, în mare parte, pe salvarea sutelor de filme, păstrate în arhivă. Uneori, mai participă și în co-producții, oferind recuzită ori spații de filmare.
Cândva, spațiile studioului Moldova-Film erau pline de oameni de artă. În perioada de glorie, aici lucrau peste 1.100 de persoane. Începând cu 1952, anul în care a devenit studio de film independent, și până la sfârșitul anilor 80, au fost turnate peste 120 de filme artistice și aproape o mie de documentare. Printre primele filme care au văzut lumina zilei aici este pelicula Andrieș - un film sovietic de lungmetraj pentru copii.
„La început, filmele erau mai mult documentare și așa numitele jurnale - reportaje despre subiecte importante. Deja din 1952, au început să se facă și filme artistice. Unul din ele a fost Haiducul”, a spus directoarea generală interimară Moldova-Film, Ala Grecu.
De altfel, filmul de animaţie „Haiducul” a fost distins cu Palme de Aur la cel de-al 39-lea Festival de Film de la Cannes, printre scurtmetraje.
„În perioada de glorie, aici au lucrat circa 1.100 de oameni. Erau diferite ateliere de creație. Acum suntem 43 cu tot cu pază”
Mâna de oameni care a mai rămas din colosul cinematografic de cândva își dedică timpul, în mare parte, pentru salvarea filmelor aflate în arhiva instituției.
„La moment, activitatea noastră este salvarea peliculelor cinematografice. Se digitalizează filmele. Până la digitalizare, se spală. Oricum ajunge praf pe ele. Apoi, echipa lucrează la restaurarea filmului”.
Din cele peste 2.000 de filme aflate în gestiunea Moldova-Film, au fost digitalizate circa 180. Cu sprijinul Uniunii Europene, a fost procurată o mașină de spălat cu ultrasunet pelicula. Iar dotarea laboratorului digitizare a fost finanțată de guvernul american.
După ce se spală, după ce se restaurează, se digitalizează, filmele se întorc înapoi și se pun în boxe unde pot fi conservate timp de încă 50 de ani, sigur.
„Aici sunt așa-numitele boxe de păstrare. Avem nevoie de un angar frumos construit. Noi am propus, avem teritoriu. Același minister să ne ajute să facem o clădire modernă. Va fi și mai puțin consum de gaze. Eu am fost la Mosfilm, acolo tot era clădire veche, pentru că peste tot se construiau cam așa. Acum s-a reconstruit, au pus podele cu căldură. Și în România este exact așa”.
În prezent, Moldova-Film se întinde pe o suprafață de aproape 6 hectare, în cartierul Telecentru. Este deținută de stat, fiind în proprietatea Agenției Proprietăți Publice, dar ca formă juridică de organizare este Societate pe Acțiuni, începând cu anul 1999. Clădirea administrativă, ce are peste 2 mii de metri pătrați, este închiriată de peste 60 de agenți economici. De altfel, studioul Moldova-Film supraviețuiește din darea în chirie a spațiilor, din care anual încasează circa 4,5 milioane de lei.
„Ne aflăm în platoul mic, după dimensiune este cel mai mic, cel mai călduț și dotat cu tot fel de echipamente. A fost modernizat. Este foarte solicitat pentru diferite evenimente. Concerte, filmări.
Un alt platou, rar întâlnit în Republica Moldova, este folosit pentru scene de film ori clipuri video. Este dotat cu instalație pentru a ridica greutăți, se poate de construit conform temei. Pereții sunt izolați acustic foarte bine, e unic în Moldova. Moldova-Film este la autogestiune, este nefinanțată. Prețurile... Un schimb de platou - 24 de ore - pentru persoane care nu sunt din domeniu costă 400 de euro. Pentru cei care fac cinematografie e la jumătate de preț”.
Ultimul film care a fost turnat la Moldova-Film este un documentar despre o călugăriță de la Mănăstirea Japca. După patru ani, timp în care a participat mai mult în co-producții, conducerea întreprinderii anunță că este gata pentru producerea unui film nou - doar din resurse proprii.
„Deci, Moldova-Film are nevoie de salvare... - Are nevoie de salvare, desigur. Totuși, aici este un colectiv de oameni care a lucrat în condiții grele, au răbdat, dar au păstrat. „ Ne descurcăm, noi nu avem datorii la salarii, acum chiar au fost puțin mărite. Nu avem nicio datorie față de stat. Impozite, taxe, plus că facem chiar și niște economii. Vrem să facem un film. O surpriză”.
Pe teritoriul studioului cinematografic se află și un depozit de armament, folosit ca recuzită în filme.
„La depozit se află armament din Primul Război Mondial, din al Doilea Război Mondial, armament din diferite țări, din Uniunea Sovietică. Acest armament a fost filmat în multe pelicule, este în stare funcțională la circa 80%. Avem circa 600 de țări, armament greu de infanterie, armament ușor de infanterie. Arme albe, de foc. La tot armamentul avem cartușe, cartușe oarbe. La filmări este strict interzis de folosit cartușe de luptă”.
Iar după declanșarea războiului în Ucraina, unul dintre platourile de filmare a fost transformat în depozit pentru colectarea ajutoarelor umanitare pentru refugiați.
„Locul acesta este cel mai important la moment, s-a decis ca Moldova-Film să fie un punct principal de ajutorare a refugiaților. E și un spațiu mare care ne-a permis asta, cunoscut de oameni. Activăm până-n prezent”, ne-a spus o voluntară.
De-a lungul timpului, studioul Moldova-Film s-a aflat, deseori, în vizorul opiniei publice după ce anumiți factori politici încercau să decidă soarta instituției, prin privatizarea ei. În timp ce unii cineaști susțineau propunerea, motivând că aici nu se mai produc filme, existau îngrijorări că evaluarea bunurilor era la un preț derizoriu, de circa 10 ori mai mic. În anul 2011, subiectul privatizării Moldova-Film, considerat unicul patrimoniu de valoare în domeniul cinematografiei, a fost supus votului în Parlamentul de atunci. S-a decis că societatea nu poate fi privatizată. În timp ce actuala administrație a instituției susține că studioul are nevoie de o salvare, am întrebat factorii de decizie, dar și cineaștii cum văd ei situația în care a ajuns cel mai important spațiu cinematografic de cândva.
„Când Moldova-Film a rămas să fie o casă de producție asemeni OWH-ului sau oricare altă casă de producție, vă dați seama. Ea este doar o companie de stat, cu aceeași funcție și posibilități. Dacă facem o comparație: sunt alte case care produc de 10 ori mai mult decât Moldova-Film, care gestionează niște bunuri ale statului. Moldova-Film trebuie de mult privatizată, cu scopul de a-și păstra activitatea de producție de film. Știu de ce nu s-a privatizat până acum, pentru că arhiva este acolo. Trebuia printr-o decizie de Guvern să fie încredințată arhiva în altă parte, iar Moldova-Film să fie scoasă la privatizare. Atâta tot”, crede directorul unei case de producție, Virgil Mărgineanu.
„Asta însemna un pic de grijă și de investiții în acest sens. Pentru că a face film înseamnă a practica. Dincolo de partea teoretică, trebuie să ții camera în mână. Putea să fie o bază materială pentru studenți. În mare parte, este depășit, pentru că, în această industrie, totul se schimbă extraordinar de repede. Dacă la Independență se filma pe peliculă, acum e posibil chiar să faci filme care ajung la Cannes, filmate cu telefonul”, consideră directoarea Centrului Național de Cinematografie, Valentina Iusuphodjaev.
„- Se mai poate face ceva? Se mai poate revitaliza sau...? - În domeniul cinematografic? Categoric. În primul rând este un patrimoniu, niște bunuri. Un spațiu, niște clădiri, platouri de filmare. Așa ceva, fără piloni, nu prea găsești în Republica Moldova. Aceste capacități trebuie utilizate. Forma de utilizare este complet alta. Statul nu este jucător în domeniul producției cinematografice. Acest lucru trebuie să o facă agenții privați. Statul trebuie să creeze condiții pentru ca acești producători privați să se dezvolte, să creeze mecanisme de susținere, de încurajare”, a spus ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
Un reportaj de Constantin Niculae și Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan
