Război în Ucraina, ziua 577. Ceasul Apocalipsei și rachete ATACMS! General: "Iarna nu va încetini ofensiva. Marea reușită urmează"

/VIDEO/ Bani pentru partid din vânzarea clătitelor? Arina Spătaru vine cu precizări după declarațiile CEC: ALDE e finanțată legal

13 septembrie 2023, ora 23:00

Președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Arina Spătaru, a venit cu precizări privind strângerea de fonduri pentru partid, după ce s-a vehiculat că în timpul unei serate, ALDE ar fi vândut clătite. Spătaru a subliniat că donațiile consemnate cu ajutorul unor certificate „vor fi materializate la sediul partidului, cu toate rigorile”.

Arina Spătaru a mai spus că nu au fost vândute clătite.

„Eu nu am vândut, am servit colegii mei cu clătite. Așa se organizează în țările civilizate evenimentele de binefacere. Pe de o parte vorbim despre finanțarea ilegală a partidelor și pe de alta, atunci când un partid organizează un eveniment public și raportează cetățenilor câți bani s-au colectat, lumea ne sare în cap și începe a număra câte clătite eu am vândut. Noi am mâncat clătite, dar nu am vândut. Noi am socializat, am cântat, am dansat și este primul din următoarele noastre multiple evenimente de colectare de fonduri, pentru că doar așa putem convinge oamenii să doneze pentru partid.

Nimeni din colegi nu a venit cu lei în pungi. La intrarea pe terasă, toți colegii noștri au avut libertatea să ia câte un certificat de donație, pe care ei le-au completat, ca angajament. Donațiile care au purtat un caracter simbolic, au fost angajamente prin care colegii noștri au luat o decizie în funcție de venituri, posibilități financiare, să doneze. ALDE se preocupă de finanțare legală a partidului. Aceste donații consemnate cu ajutorul certificatelor vor fi materializate la sediul partidului, cu toate rigorile”, a declarat lidera ALDE.

Precizările Arinei Spătaru au venit după ce în cadrul unei emisiuni televizate, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postică, a spus că CEC ar putea aplica sancțiuni dacă va observa că sumele de bani nu vor fi înregistrate conform legii.

„O să evit să mă pronunț pe o speță exactă. Regulile de finanțare a partidelor politice spun foarte exact că toate resursele financiare trebuie să fie înregistrate în modul stabilit de lege. Dacă vom observa că nu s-au înregistrat, atunci s-ar putea să aplicăm sancțiuni. Am întâlnit astfel de cazuri în istoria politică a Republicii Moldova, doar că atunci, sumele colectate erau destul de mici. Cu sumele vehiculate în presă, sunt sume destul de mari din punctul meu de vedere și sper că partidul a respectat toate procedurile de rigoare”, a menționat Postică.

Evenimentul, intitulat Serata ALDE „Împreună pentru prosperitate” a fost organizat recent, pentru a strânge fonduri pentru susținerea activității partidului. Potrivit unui comunicat al ALDE, conducerea partidului, președinții organizațiilor teritoriale și membrii Consiliului Politic ALDE au fost primii donatori. În total, a fost colectată suma de 352.000 de lei. 

Serata a cuprins mai multe momente de divertisment, un spațiu deschis de socializare și surpriza serii a fost desertul pregătit de conducerea ALDE. Președinta ALDE, Arina Spătaru, și secretarul general al partidului, Adrian Culai, au gătit clătite tradiționale pentru toți participanții la eveniment.

„Fondurile strânse vor fi folosite pentru dezvoltare de proiecte și inițiative, care să servească interesul public și pentru a ajuta formațiunea politică să reprezinte cu onestitate și integritate interesele cetățenilor”, se mai arată în comunicat.

Conducerea ALDE a anunțat în cadrul evenimentului că vor urma și alte serate de colectare de fonduri la care vor fi invitați toți doritorii de a susține financiar partidul politic, fără a fi invocată condiția de deținere a calității de membru de partid.

video: fb/Arina Spataru

/PROMO/ Moldova gândește: Epopeea brățărilor electronice. De ce o singură companie a câștigat toate cele cinci licitații
/PROMO/ Moldova gândește: Epopeea brățărilor electronice. De ce o singură companie a câștigat toate cele cinci licitații
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Război în Ucraina, ziua 576: Atac în Crimeea, ajutor din Vest și promisiunea lui Zelenski! Iohannis: 3 condiții pentru victorie
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 576: Atac în Crimeea, ajutor din Vest și promisiunea lui Zelenski! Iohannis: 3 condiții pentru victorie
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
Doi șefi pe un singur scaun la INP: Unul e proaspăt-numit, altul a fost repus recent în funcție. Ce spune Ministerul Justiției
/VIDEO/ Doi șefi pe un singur scaun la INP: Unul e proaspăt-numit, altul a fost repus recent în funcție. Ce spune Ministerul Justiției

O nouă alertă cu bombă în Capitală: Ar fi minat sediul Partidului „Șansa”

23 septembrie 2023, ora 15:50

O nouă alertă cu bombă în Capitală. De această dată ar fi moinat sediul Partidului „Șansa”, condus de jurnalistul Alexei Lungu. Apelul la 112 a fost înregistrat cu puțin timp în urmă, iar la fața locului au intervenit toate serviciile specializate, pentru a verifica cu minuțiozitate zona. 

Anterior, au mai fost înregistrate astfel de alerte, care s-au dovedit a fi false. Pe 20 septembrie, serviciile specializate au fost mobilizate pentru a verifica zona.

Partidul „Șansa” a fost creat la începutul lunii august, de un grup afiliat Partidului Șor, declarat neconstituțional. Formațiunea își are sediul pe adresa mai sus menționată. Pe aceeași adresă a fost și sediul Partidului Democrat din Moldova, în anii în care formațiunea a fost condusă de oligarhul Vladimir Plahotniuc, care a fugit din țară în 2019.

Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”

/VIDEO/ Imagini noi cu accidentul mortal de la Anenii Noi. Surse: Șoferul din Renault ar fi suferit un stop cardiac
/VIDEO/ Imagini noi cu accidentul mortal de la Anenii Noi. Surse: Șoferul din Renault ar fi suferit un stop cardiac
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram