Gheorghe Cotorobai, acuzat de omorul tinerei de la Orhei, a fost condamnat la detenție pe viață. Acesta a fost adus astăzi în fața magistraților.
În septembrie 2024, acesta spunea că este nevinovat și că probele din dosar au fost trucate. Pe aceeași notă, avocatul său insista că Ana-Maria nu a fost acasă la Cotorobai, deși polițiștii au găsit urme de ADN în casa inculpatului.
Avocata mamei tinerei ucise, Elena Cojocaru, afirma că „sunt suficiente probe asupra vinovăției”.
TV8.md reamintește că, în seara de 12 aprilie 2024, tânăra de 19 ani, însărcinată în șase luni, a urcat de la o stație de așteptare a transportului public într-un automobil și a dispărut. Ulterior, oamenii legii au constatat că victima a fost răpită de un bărbat de 45 de ani, fost angajat al structurilor de forță, care a fost reținut la câteva zile după dispariția tinerei.
Oamenii legii spun că au ridicat mai multe înregistrări video de pe traseul național, dar și de la casa suspectului, unde se vede clar că Ana-Maria a fost dusă la domiciliul suspectului, ținută cu forța timp de mai multe ore, după care a fost urcată în portbagajul mașinii și dusă într-o direcție necunoscută.
Opt zile mai târziu, trupul neînsuflețit al tinerei însărcinate a fost descoperit la 21 de kilometri de casa suspectului. Oamenii legii au stabilit că tânăra avea urme de moarte violentă și tortură.
Singurul învinuit în acest dosar era în deplinătatea facultăților mintale atunci când ar fi săvârșit crima. Cel puțin asta arată rezultatele expertizei psihiatrice. Faptele incriminate lui Gheorghe Cotorobai se pedepsesc cu închisoare de la 20 de ani până la detenție pe viață.