Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1054: Peștera lui Aladin, noapte cu drone și noua armă a lui Putin. Fico îl numește cerșetor pe Zelenski

social

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cum arată vila de poveste a ex-ministrului Jizdan, vizată în dosarul de îmbogățire ilicită

19 iunie 2023, ora 08:17

În ediția de săptămâna trecută am lansat o serie de investigații dedicate dosarelor de imbogățire ilicită pornite în ultimii trei ani de procurorii moldoveni. Din 2019 și până în prezent, sub anchete, în astfel de dosare, au ajuns peste o sută de foști demnitari, dar niciunul încă nu a fost condamnat. Ce se întâmplă cu aceste cauze penale, dar și cu cei vizați în ele? 

Duminica trecută v-am arătat despre viața de lux pe care o duce în continuare fostul deputat Constantin Țuțu, cercetat pentru îmbogățire ilicită, cum a evoluat dosarul fostului șef de la SIS Vasile Botnari, dar și cel al fostului oligarh Vlad Plahotniuc. Continuăm seria de investigații, cu fostul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, și fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu. Cum a ajuns pe linie moartă și dosarul lui Andrian Candu, aflați la Cutia Neagră PLUS.

Satul Molovata, raionul Dubăsari, o cunoscută locație pitorească pe malul Nistrului. Aici și-a ales loc de vilă și Alexandru Jizdan, ex-ministru al Afacerilor Interne și fost deputat al Partidului Democrat. Proprietatea fostului demnitar se întinde pe 28 de ari de teren și se vede că a fost amenajată după un proiect de design de landsaft. Teritoriul este doldora de arbuști și de flori, iar fâșiile de gazon din ogradă sunt combinate perfect cu porțiunile acoperite cu pietriș decorativ.  Potrivit experților din domeniu, o astfel de amenajare ar putea costa câteva zeci de mii de euro.

În ogradă a fost amenajată și o piscină, iar de acolo o alee pavată coboară direct la Nistru. Lângă trotuar este construit un spațiu special unde poate staționa o motocicletă de apă sau o barcă pentru distracția proprietarilor și a oaspeților vilei.

Proprietatea familiei Jizdan este înconjurată de un gard din beton. Iar alături de acesta, pe tot perimetrul terenului, au fost plantați zeci de arbuști. Accesul în curte se face printr-o poartă automatizată, monitorizată non-stop de camere video.  

În partea laterală a gospodăriei, lângă piscină se află o construcție care pare a fi o „zonă barbecue” de tip închis. Pe acoperiș sunt vizibile mai multe coșuri de ventilare și de fum.

Casa familiei Jizdan de la Molovata nu este una tradițională, ci o construcție modulară, cu finisaje scumpe la fațadă. Astfel de construcții sunt în trend în ultimii ani. Prețul unui metru pătrat la companiile specializate pornește de la 450 de euro și ajunge la 700 de euro, în funcție de dotări.

Imobile pe malul Nistrului, cumpărate cu 34 mii lei

Vila a fost construită în locul unei case vechi pe care familia Jizdan a cumpărat-o în anul 2018. Potrivit declarațiilor de avere, fostul demnitar ar fi plătit doar 34 de mii de lei pentru 28 de ari de teren pe malul Nistrului, o casă și câteva construcții accesorii pe care le-a demolat.

La 29 iunie 2022, mascații de la SIS și procurorii de la Cauze Speciale au dat buzna acasă la Alexandru Jizdan. Atunci, au fost reluate cercetările într-o cauză penală de îmbogățire ilicită, clasată anterior.  

În timpul urmăririi penale, în septembrie 2022, a fost pus sechestru pe vila lui Jizdan din Molovata. Asta însă, aparent, nu l-a împiedicat să continue să investească în imobilul aflat sub interdicție.

La finele lunii mai 2022, cu puțin timp înainte de perchezițiile procurorilor, jurnaliștii de la Ziarul de Gardă au filmat proprietatea familiei Jizdan. Atunci, o parte din ogradă nu era amenajată. Pe teritoriu erau grămezi de pământ și mormane de plăci de pavaj. Astăzi, vila este aproape gata și arată ca-n poveste.

Contactat de reporterul Cutiei Negre, Alexandru Jizdan a calificat dosarul penal deschis pe numele său drept o răfuială politică și ne-a oferit un comentariu scurt vizavi de construcția vilei.

Alexandru Jizdan, ex-ministru de Interne:  - Eu lucrări de construcție după ce s-a pornit dosarul nu am efectuat acolo. În momentul în care  s-a intrat cu percheziții acolo tot era exact așa cum vedeți acum, cu aceste plante cu tot. Mai multe lucrări acolo nu s-au efectuat.

Reporter TV8:  - Cât ați investit în acea vilă ați putea să ne dezvăluiți?

Alexandru JIzdan: - Asta e altă istorie deja. Urmează ca eu cu chestiile astea să-mi prezint poziția deja la Procuratură.

În registrul bunurilor imobile de la Cadastru, noua vilă a familiei Jizdan nu se regăsește. Deși au fost demolate, în actele cadastrale figurează în continuare vechile construcții pe care acesta le-a cumpărat în 2018.

Expertiza construcțiilor - problema procurorilor

Vorbind la general despre casele neînregistrate la Cadastru, procurorul general interimar afirmă că astfel de imobile reprezintă o adevărată problemă la etapa urmăririi penale în dosarele de îmbogățire ilicită. Este greu de stabilit valoarea investițiilor făcute în construcții.

Ion Munteanu, procuror general interimar: - În mod normal aceste imobile trebuiesc expertizate pentru a identifica materialele, calitatea materialelor, valoarea lor, valoarea manoperei etc. Astfel de expertize costă mult și durează mult.

Reporter TV8: - Și apelați la companii private specializate în domeniu?

Ion Munteanu: – Nu. Expertiza urmează a fi făcută doar de Ministerul Justiției, Centrul de Expertiză. Însă expertizele astea durează. Este un deficit și de experți. Plus, din practică este destul de complicat de identificat cu certitudine valoarea reală a imobilului respectiv, dat fiind și fluctuația de prețuri și la materialele de construcție. Am avut și situații în care subiecții investigației invocă că materialele le-a cumpărat, însă manopera aparține rudelor care l-au ajutat să construiască și atunci deja suntem puși în situația în care devine destul de complicat să apreciem real cât valorează imobilul respectiv.

Casa înregistrată pe socri

Pe lângă vila de pe malul Nistrului, familia Jizdan mai deține o casă luxoasă în orașul Codru, dar aceasta nu a fost pusă sub sechestru. Locuința a fost construită până în anul 2011, când Jizdan activa în Poliție și a fost înregistrată pe socrii săi. Imobilul de peste 300 de metri pătrați, care ocupă 6 ari de teren, valorează pe piață câteva milioane de lei.

Pentru Cutia Neagră, Jizdan declarase anterior că a construit cu mare greu această casă, fiind ajutat și de prieteni cu materiale de construcție.

Alexandru Jizdan: „Eu mi-am construit o casă șase ani de zile și am adunat de la prieteni, de la cine a putut să mă ajute, poate niște nisip. Cineva mi-a dat poate materiale de construcție mai ieftin. Ca o biserică am făcut-o. Și trebuie de făcut deosebire, omul care își procură o casă și dă toți banii grămadă și cineva care în 6 ani de zile își strânge cureaua și umblă poate înjosîndu-se să-i facă, pentru fiecare cui, o reducere”.

Banii pentru studiile fiului în Olanda, declarați „nejustificați” de ANI

În iunie 2022, când procurorii au mers cu percheziții acasă la Jizdan, cercetarea penală a pornit de la un act de constatare al ANI care stabilise „venituri nejustificate” de 770 de mii de lei ale familiei Jizdan.

Potrivit documentului, între anii 2017-2019, fostul demnitar a alimentat cu aproape 39 de mii de euro cardul bancar al fiului său mai mare, Mihai Jizdan. Banii au fost folosiți de acesta pentru plata studiilor și chiria unor apartamente în Olanda.

Într-o investigație anterioară, Cutia Neagră a scris despre copiii demnitarilor școliți în Occident, inclusiv despre Mihai Jizdan, care și-a făcut studiile la prestigioasa universitate „Fontys” din Olanda. Atunci, Alexandru Jizdan nega că-și întreține fiul și plătește taxe mari de studii în străinătate.

Alexandru Jizdan, ex-ministru de Interne: „În primul an am trăit în campus, la cămin studențesc, și după luna ianuarie feciorul s-a angajat la muncă. Lucrează de la ora 18:00 până la ora 22:00 la o companie care transportă colete. După legislația Olandei, copiii care cumulează un număr anume de ore muncite, li se oferă bursă. În așa fel băiatul nostru dispune de circa 1900, sub 2000 de euro lunar, bani cu care deja băiatul își permite să-și achite studiile, să-și achite traiul și să ducă un mod normal de viață”.

Numerarul de aproape 770 de mii de lei, depus timp de doi ani în conturile  bancare ale fiului, a fost declarat de ANI drept „venit nejustificat” al familiei Jizdan. ANI a cerut în instanța de judecată confiscarea acestei sume de bani și aplicarea sechestrului asupra unor bunuri, dar magistrații Curții de Apel Chișinău au respins solicitarea, în martie 2022, motivând că actul ANI nu este definitiv.

„Prima instanţă a aplicat neîntemeiat prevederile Legii cu privire la ANI, autorizând printr-un act judecătoresc faptul că averea recurenților ar fi una nejustificată, ceea ce nu corespunde realităţilor, atât timp cât actul de constatare nu este unul definitiv și nu există o hotărâre irevocabilă în acest sens… Reclamanta nu a justificat și nu a administrat probe care să impună aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii, iar argumentarea expusă se bazează doar pe presupuneri ale părții reclamante”, au motivat judecătorii Curții de Apel.

Procesul cu ANI - blocat un an la judecătorie, iar dosarul penal - clasat

Alexandru Jizdan a contestat actul Autorității Naționale de Integritate în instanța de judecată, dar timp de un an, dosarul a stat blocat. Motivul este o dispoziție a Comisiei Situații Excepționale din martie 2022, prin care s-a dispus suspendarea examinării cauzelor civile pe perioada stării de urgență. Examinarea dosarului lui Jizdan împotriva ANI a fost reluată abia în această primăvară, următoarea ședință fiind programată pentru data de 26 iunie.

Revenim la dosarul penal pentru îmbogățire ilicită deschis pe numele lui Jizdan în baza sesizării ANI. În octombrie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a anulat ordonanța de pornire a urmăririi penale semnată de fostul procuror general interimar Dumitru Robu. Procuratura a contestat decizia la Curtea de Apel Chișinău, dar recursul a fost declarat inadmisibil.

La solicitarea Cutiei Negre, reprezentanții Curții de Apel au oferit următoarele explicații: „Instanța de recurs a stabilit că, încheierea judecătorului de instrucție a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana (...) nu este susceptibilă căilor ordinare de atac (… ) Încheierea contestată era irevocabilă, definitivă și executorie. Însă, epuizarea căilor ordinare de atac, nu privează dreptul Procuraturii de a solicita corectarea erorilor comise de judecătorul de instrucție, prin intermediul căilor extraordinare de atac”.

După decizia Judecătoriei Ciocana, PCCOCS s-a văzut nevoită să claseze dosarul de îmbogățire ilicită.

La solicitarea Cutiei Negre, Procuratura a precizat că Alexandru Jizdan este astăzi cercetat penal pentru alte fapte. Detalii nu pot fi însă dezvăluite la această etapă a anchetei.

Achizițiile făcute de Candu de la Plahotniuc, verificate de procurori

Cel mai apropiat om al fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, finul său de cununie și partenerul său de afaceri Andrian Candu a fost ultimul din anturajul oligarhului acuzat de îmbogățire ilicită. Candu s-a pomenit cu mascații la ușă pe 12 iulie 2022. La aproape un an distanță de la percheziții, dosarul se află încă la faza de urmărire penală.

Ancheta penală a pornit și în cazul lui Andrian Candu în baza unui act al Autorității Naționale de Integritate. În martie 2022, ANI a constatat caracterul nejustificat a peste 4 milioane de lei folosiți de Candu la procurarea unor imobile de la Vladimir Plahotniuc.

De asemenea, este verificată proveniența a peste 400 de mii de lei pe care Candu i-a plătit în martie 2015, când a cumpărat 10% din acțiunile companiei „Prime Management” din imperiul lui Plahotniuc.

În vara lui 2019, la o săptămână de la fuga lui Plahotniuc din R. Moldova, Andrian Candu a cumpărat de la nașul său un apartament de 234 de metri pătrați din blocul de pe strada Bulgară. Candu locuia aici, de mai mult timp, pentru că Plahotniuc îi dase locuința în folosință gratuită. Pentru apartament, dar și două garaje și un spațiu nelocativ de 134 metri pătrați, Candu i-ar fi plătit nașului 6,2 milioane de lei.

Controlul ANI a stabilit că familia Candu nu ar fi avut o asemenea sumă pentru achiziția apartamentului. Solicitat să dea explicații la ANI, Andrian Candu a declarat că Plahotniuc îi datora încă din 2016 trei milioane de lei, incluse în costul apartamentului. Iar cealaltă parte de bani, Plahotniuc ar fi acceptat să o primească mai târziu.

Declarațiile lui Candu la ANI se bat cap în cap cu cele făcute jurnaliștilor în 2019, după achiziția apartamentului.

Andrian Candu:  - Până nu demult am stat în comodat și după ce am reușit să acumulez și suma necesară pentru achiziție, am făcut această cumpărare a acestui apartament în care stau de 7 ani de zile.

Reporter: - Suma pe care i-ați dat-o domnului Plahotniuc, de la el l-ați cumpărat?

Andrian Candu:  - Da, da, cu 4 milioane de lei”.  

Datorii stipulate într-un contract neautentificat notarial

Condițiile de rambursare a datoriei de către Candu lui Plahotniuc au fost indicate într-un antecontract de vânzare-cumpărare a apartamentului, semnat la 3 mai 2019, prezentat la ANI. Dar inspectorul de integritate nu a acceptat documentul, deoarece nu era autentificat notarial. De asemenea, datele Poliției de Frontieră au scos la iveală faptul că Andrian Candu nu era în R. Moldova la data semnării antecontractului. În plus, în contractul de vânzare a imobilului era scris negru pe alb că prețul a fost achitat de cumpărător în numerar pâna la semnarea contractului.

După perchezițiile din vara anului trecut, efectuate de procurori în dosarul de îmbogățire ilicită, Andrian Candu a declarat că mai multe dintre constatările ANI ar fi eronate.

Andrian Candu: „Suntem categoric împotriva unor constatări, mai ales că am găsit și greșeli la nivel de matematică, la doi plus doi. De aceea, acea decizie este atacată în instanța de judecată. În general, tot ce înseamnă analiza și constatările sunt supuse și unei expertize contabile și cel mai probabil în instanța de judecată dacă se va ajunge, cum se va ajunge vor fi prezentate și constatările noastre în baza acelor expertize. În baza unei expertize contabile se pot evidenția anumite constatări. Dacă sunt datorii sau nu, absolut toată informația este publicată în declarațiile de venit care au fost făcute pe parcursul ultimelor 10 ani”.

La mai bine de un an de când Andrian Candu a contestat în instanță actul ANI, la Curtea de Apel Chișinău nu s-a întâmplat nimic. Dosarul a fost suspendat.  Contactat de reporterul Cutiei Negre, avocatul Vladislav Roșca, care apără interesele fostului deputat PD, a precizat că s-a dispus o expertiză contabilă, care nu se știe când va fi gata,  pentru a putea fi reluat procesul de judecată.

Rulaje de milioane în conturile familiei Candu și sute de călătorii peste hotare

Actul de constatare emis de ANI descrie și rulajele de zeci de milioane de lei din conturile bancare ale familiei Candu, între anii 2016-2020. Banii au fost folosiți pentru plata unor bunuri și servicii. De exemplu, pe 7 octombrie 2016, Candu a primit cash 10,8 milioane de lei de la compania Prime Management în calitate de devidende. În acceași zi, a convertit banii prin intermediul unui cont deținut la Victoriabank și a retras în numerar peste jumătate de milion de dolari. Andrian Candu avea doar 10% din acțiunile firmei Prime Management pe care le cumpărase un an mai devreme de la Plahotniuc cu numai 400 de mii de lei. Și proveniența acestor bani a fost declarată nejustificată de ANI.

Sume mari de bani, familia Candu le-a cheltuit pentru călătorii. Potrivit datelor Poliției de Frontieră, timp de patru ani, fostul demnitar și membrii familiei sale au avut peste patru sute de intrări și ieșiri prin aeroportul din Chișinău, cu destinații directe și de tranzit către diferite orașe din Europa și Asia.  

După perchezițiile procurorilor, avocatul lui Andrian Candu a declarat că toate cheltuielile clientului său ar fi acoperite cu bani obținuți legal și ancheta va demonstra acest lucru.  

Vladislav Roșca: „Acțiunile organului de urmărire penală eu cred că sunt corecte. Noi cu dl Candu considerăm că sunt benefice, pentru că organul de urmărire penală doar în cadrul unei cauze penale poate să cerceteze multilateral toate circumstanțele, să verifice toate probele care învinovățesc sau dezvinovățesc și să stabilească adevărul”.

Am încercat să-l găsim pe Andrian Candu pentru comentarii la aproape un an de când procurorii i-au percheziționat casa, dar acesta nu ne-a răspuns nici la apeluri, nici la mesaje.

Motivul tărăgănării anchetelor pe îmbogățire ilicită

Din vara anului 2022, oamenii legii nu au finalizat urmărirea penală în dosarul de îmbogățire ilicită. La solicitarea Cutiei Negre, Procuratura Anticorupție a refuzat să ofere detalii despre acțiunile întreprinse pe parcursul anului în cadrul anchetei.

Procurorul general interimar Ion Munteanu susține că finalitatea dosarelor de îmbogățire ilicită depinde mult de investigațiile paralele efectuate de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul Centrului Anticorupție. Iar procesul se tărăgănează din cauza volumului mare de lucru.

Ion Munteanu: „În momentul pornirii urmăririi penale și atribuirii statutului de bănuit persoanei în privința căreia există probe că este implicată într-o faptă de îmbogățire ilicită, PA intervine cu solicitarea către ARBI pentru desfășurarea investigațiilor financiare paralele. Acum legea ne permite menținerea persoanei în calitate de bănuit pe un termen de 6 luni. De obicei, în acest termen ARBI-ul nu este gata să furnizeze procurorului la solicitare un raport argumentat, bine lucrat pentru a identifica toate bunurile care fac obiect al îmbogățirii ilicite. Asta este prima problemă cu care ne confruntăm în examinarea acestui fel de cauze penale.  În momentul în care noi nu reușim să finisăm investigațiile financiare paralele și ARBI-ul nu reușește să emită Procuraturii raportul respectiv suntem în situația de a scoate persoana de sub urmărire penală. Aici ARBI-ul încetează investigația. Nu are posibilitatea legală de a continua investigațiile în privința persoanei în lipsa unui statut de bănuit sau învinuit. Pe de altă parte, nici noi nu avem probe suficiente în multe cazuri pentru a înainta învinuirea. Și atunci, încercăm cumva să ne încadrăm în termenul de 6 luni.

Doar o treime din solicitări, executate de ARBI

Datele oferite de ARBI la cererea Cutiei Negre atestă faptul că instituția a fost „bombardată” anul trecut cu solicitări pe cazuri de îmbogățire ilicită.

Pe parcursul anului 2022, în adresa ARBI au fost trimise 56 de delegații, în timp ce între anii 2019-2021 au fost numai 24 de adresări ale Procuraturii. Până acum, ARBI a reușit să pregătească rapoartele financiare doar pe o treime dintre cazuri.

În ultimii patru ani, în cadrul dosarelor de îmbogățire ilicită, au fost aplicate sechestre pe 11 mașini, 37 de imobile și alte bunuri în valoare totală de 44 de milioane de lei.

Cutia Neagră PLUS: Viață de aristocrat! Cum își duce traiul Constantin Țuțu în timp ce este judecat pentru îmbogățire ilicită
Cutia Neagră PLUS: Directorul CNA, Iulian Rusu, și șefa PA, Veronica Dragalin, la cuțite pe Hotelul Național
Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
Țările cu cel mai poluat aer din Europa: Pe ce loc se clasează statele din vecinătatea Moldovei
Țările cu cel mai poluat aer din Europa: Pe ce loc se clasează statele din vecinătatea Moldovei
/VIDEO/ Secretul banilor: Euro a devenit valută de referință în Moldova. Ce avem de câștigat, aflăm de la Daniel Savin
/VIDEO/ Secretul banilor: Euro a devenit valută de referință în Moldova. Ce avem de câștigat, aflăm de la Daniel Savin
/HARTĂ/ Mexicul, zguduit de un cutremur puternic: Câte grade a avut seismul de duminică
/HARTĂ/ Mexicul, zguduit de un cutremur puternic: Câte grade a avut seismul de duminică
/VIDEO/ De ce Tiraspolul refuză mâna întinsă de Chișinău? Serebrian: „Este un joc geopolitic murdar purtat de Moscova”
/VIDEO/ De ce Tiraspolul refuză mâna întinsă de Chișinău? Serebrian: „Este un joc geopolitic murdar purtat de Moscova”
Fără deconectări la lumină pentru malul drept, în prima zi a săptămânii: Raportul Celulei de criză pentru 12 ianuarie 2025
Fără deconectări la lumină pentru malul drept, în prima zi a săptămânii: Raportul Celulei de criză pentru 12 ianuarie 2025

Ajunul Sfântului Vasile: Tradiții, obiceiuri și semne pentru noroc în noul an

missing
13 ianuarie 2025, ora 09:32

Mâine, creştinii ortodocşi sărbătoresc Sfântul Vasile cel Mare, una dintre cele mai importante sărbători de la începutul anului. Sfântul Vasile a fost un teolog remarcabil şi unul dintre cei mai influenți preoţi ai Bisericii Ortodoxe. Conform tradiției, seara, cetele de flăcăi colindă satul cu Plugușorul, iar a doua zi dimineața, copiii preiau obiceiul semănatului, fiind răsplătiți cu dulciuri, colaci și bani.

Un ritual vechi practic în Ajunul Sfântului Vasile presupune așezarea a 12 coji de ceapă cu sare pentru a prezice vremea din fiecare lună. Dacă ceapa lasă apă, luna respectivă va fi ploioasă.

Se spune că vremea din noaptea Sfântului Vasile este un indicator pentru noul an. Dacă noaptea este senină şi liniştită, anul va fi unul bun şi îmbelşugat.

Fetele nemăritate au obiceiuri speciale pentru a-și afla norocul în dragoste. Ele confecționează „punţi” din crenguţe de măr, decorate cu un inel, busuioc, batistă, o pară argintată şi un şir de mărgele. Acestea sunt lăsate afară peste noapte, iar dacă dimineaţa sunt acoperite de brumă, fata se va mărita cu un om bogat.

Tradiţia spune că prima persoană care îţi intră în casă de Sfântul Vasile trebuie să fie un bărbat, deoarece acesta aduce noroc. Mai mult, bunăstarea anului viitor depinde şi de situaţia materială a acestui musafir.

Există şi superstiţii legate de noroc: se spune că, pentru a avea noroc tot anul, trebuie să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb sau să dai de pomană unui om sărac. Dacă îţi ţiuie urechea stângă, este un alt semn că norocul te va însoţi.

Pentru a începe anul cu bine, se recomandă să nu dormi în ziua de Sfântul Vasile, deoarece se crede că vei fi leneş tot anul. O superstiţie populară spune că la miezul nopţii e bine să ţii în mână ceea ce îţi doreşti cel mai mult în noul an: bani pentru prosperitate, un pahar de băutură pentru veselie sau flori de vâsc pentru dragoste.

Investigațiile anului 2024. Analizăm provocările jurnaliștilor și (in)acțiunile autorităților astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitate: Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă și Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigații Jurnalistice.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Republica Moldova a fost vizitată, în secret, de mai mulți miliardari ruși în 2023. Unii dintre ei se regăsesc pe lista de sancțiuni a Ucrainei, pentru suspiciuni că ar finanța armata rusă. Alții au fost declarați indezirabili în state membre UE pentru aceleași motive. La Chișinău i-a adus un scop comun - obținerea cetățeniei moldovenești. După închiderea programului cetățenie prin investiții, în Moldova s-a dezvoltat o piața neagră de servicii de facilitare a obținerii cetățeniei. Afacerea se bazează pe falsificarea certificatelor de naștere. În calitate de părinți ai oligarhilor ruși sunt persoane decedate, în fragedă copilărie, încă acum 75 de ani. Cutia Neagră PLUS a identificat printre beneficiarii schemei și un businessman rus, care s-a ocupat de administrarea banilor oligarhului Roman Abramovici.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Comisia Pre-vetting a ajuns pe final de mandat. Despre cele mai importante provocări și scandaluri legate de procesul de evaluare a candidaților și de membrii Comisiei. Invitați: Herman von Hebel și Nadejda Hriptievschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce trenează schimbările în justiție? Cum a ajuns reforma anticorupție un eșec? De ce durează atât de mult curățenia în sistem? Aflăm răspunsurile de la ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a intrat în posesia mai multor ore de înregistrări audio ale discuțiilor purtate de Veaceslav Platon cu Ilan Șor, doi prieteni buni în acea perioadă. Discuțiile ne-au ajutat să reconstruim, piesă cu piesă, întregul puzzle al celei mai mari crime financiare din istoria Republicii Moldova - „Furtul miliardului”.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul este cea mai discutată reformă din domeniul Justiției. Urmează noi demisii la Curțile de apel Bălți, Cahul și Comrat? Câți judecători de la Curtea de Apel Chișinău vor promova testul de integritate? Cine și cum influențează procesul de evaluare a magistraților? Cum se simte vettingul pe interior, dar și care este impactul acestuia asupra întregului sistem, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: vicepreședintele Comisiei Vetting Andrei Bivol și judecătorul Dumitru Racoviță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Candidatul la funcția de președinte Alexadr Stoianoglo și-a petrecut, anul acesta, Crăciunul pe stil vechi în prestigioasa stațiune balneară cehă, Karlovy Vary. Stoianoglo și soția sa Țvetana Curdova au mers acolo însoțiți de prieteni de familie. Cel care a plătit hotelul pentru toți este un moldovean cu afaceri în România, care în utimii doi ani a sponsorizat cu milioane de lei diverse proiecte sociale promovate de Șor. Sponsorul lui Șor l-a însoțit pe Stoianoglo în această vacanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.

/VIDEO/ Verde-n ochi: Grinch de la Moscova, morocănosul care fură Crăciunul moldovenilor
/VIDEO/ Verde-n ochi: Grinch de la Moscova, morocănosul care fură Crăciunul moldovenilor
/VIDEO/ Secretul banilor: Euro a devenit valută de referință în Moldova. Ce avem de câștigat, aflăm de la Daniel Savin
/VIDEO/ Secretul banilor: Euro a devenit valută de referință în Moldova. Ce avem de câștigat, aflăm de la Daniel Savin
/VIDEO/ Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, acuzat de omorul Anei-Maria: Primele declarații ale condamnatului
/VIDEO/ Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, acuzat de omorul Anei-Maria: Primele declarații ale condamnatului
/VIDEO/ De ce Tiraspolul refuză mâna întinsă de Chișinău? Serebrian: „Este un joc geopolitic murdar purtat de Moscova”
/VIDEO/ De ce Tiraspolul refuză mâna întinsă de Chișinău? Serebrian: „Este un joc geopolitic murdar purtat de Moscova”
/VIDEO/ Accident cutremurător la Bălți: O fetiță de 8 ani a murit după ce un șofer beat a trecut pe roșu și a lovit un taxi
/VIDEO/ Accident cutremurător la Bălți: O fetiță de 8 ani a murit după ce un șofer beat a trecut pe roșu și a lovit un taxi

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.