/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 646: Ordinul lui Zelenski și atac cu drone! SUA: Rusia va încerca să distrugă sistemul energetic ucrainean

Rezistența antimicrobiană, una dintre cele trei amenințări prioritare la adresa sănătății în UE. Când apare RAM

19 noiembrie 2023, ora 17:54

În perioada 18-24 noiembrie 2023, se desfășoară Săptămâna mondială de conștientizare a rezistenței la antimicrobiene. Evenimentul este organizat pentru al 9-lea an consecutiv, cu tema „Prevenim rezistența antimicrobiană împreună”.

Sub sloganul: „Antimicrobiene: manipulați cu grijă”, acțiunea are ca scop să sporească gradul de conștientizare a rezistenței antimicrobiene (RAM) și să încurajeze aplicarea celor mai bune practici privind reducerea răspândirii în continuare a RAM, informează Agenția Națională în Sănătate Publică (ANSP).

RAM apare atunci când bacteriile, virușii, ciupercile și paraziții nu mai răspund la agenții antimicrobieni și, în rezultat, tratamentele devin ineficiente, iar infecțiile devin complicate și mai dificil sau imposibil de tratat.

Rezistența la antimicrobiene este o amenințare pentru oameni, animale, plante, mediu ambiant și ne afectează pe toți.

În 2019, Organizația Mondială a Sănătății a declarat rezistența la antimicrobiene una dintre principalele 10 amenințări la adresa sănătății publice la nivel mondial cu care se confruntă umanitatea. În iulie 2022, Comisia Europeană, împreună cu statele membre, a identificat rezistența la antimicrobiene, ca fiind una dintre cele trei amenințări prioritare la adresa sănătății în UE.

La nivel global, s-a estimat că aproape 5 milioane de decese în 2019 au fost cauzate de rezistența la antimicrobiene, inclusiv 1,27 milioane de decese cauzate direct de aceasta. Potrivit estimărilor, RAM va reduce PIB-ul anual global cu 3,8% până în 2050, ceea ce ar constitui pierderi de circa 3,4 trilioane USD, iar fenomenul ar putea provoca mai multe victime decât cancerul și cifra ar putea atinge 10 milioane de decese anual.

Cele mai recente date indică tendințe de creștere semnificative a numărului de infecții și decese condiționate de aproape toate combinațiile de rezistență la antimicrobiene, în special în cadrul unităților medicale. Aproximativ 70% din cazurile de infecții cu bacterii rezistente la antibiotice au fost asociate asistenței medicale.

În Uniunea Europeană, rezistența la animicrobiene reprezintă una dintre primele 3 amenințări pentru sănătate ce condiționează peste 35 mii de decese în fiecare an. Potrivit statisticilor, doar 50% din cetățenii UE sunt conștienți că antibioticile nu sunt efective împotriva infecțiilor virale.

În Republica Moldova, rezultatele privind sensibilitatea la antimicrobiene a microorganismelor patogene izolate de la persoane indică o rezistență alarmantă față de preparatele incluse în protocoalele naționale pentru terapia de primă intenție. Astfel, un sfert din cazurile de tuberculoză primară și mai mult de jumătate din cele secundare sunt rezistente la tratament (multidrog – rezistente). Circa 60% din tulpinile de microorganisme izolate de la pacienți cu infecții de plagă chirurgicală sunt rezistente la antimicrobiene.

Pentru a reduce fenomenul RAM, toate sectoarele trebuie să utilizeze antimicrobienele în mod prudent și adecvat și să ia măsuri preventive pentru a reduce incidența infecțiilor. Următoarele acțiuni pot ajuta la reducerea nevoii de antimicrobiene și la minimizarea apariției rezistenței la antimicrobiene:

  • - consolidarea prevenirii și controlul infecțiilor în unitățile sanitare, fermele și spațiile din industria alimentară;
  • - asigurarea accesului la apă curată, canalizare, igienă și vaccinuri;
  • - minimizarea poluării și asigurarea unui management adecvat al deșeurilor și salubrității;
  • - accesul la asistență medicală de calitate asigurată pentru toți;
  • - accesul la sfaturi de la experți în timpul producției animale, alimentare și agricole.
/VIDEO/ Cine s-ar face vinovat că doi oameni au murit sub zăpadă? „Potrivit legislației, Serviciul 112 nu poartă nicio răspundere”
/VIDEO/ Cine s-ar face vinovat că doi oameni au murit sub zăpadă? „Potrivit legislației, Serviciul 112 nu poartă nicio răspundere”
/VIDEO/ Pasiunea secretă a lui Vitalie Dani: „Am creat programe ce se folosesc pe plan mondial”. Cu ce s-ar fi ocupat dacă nu era muzica
/VIDEO/ Pasiunea secretă a lui Vitalie Dani: „Am creat programe ce se folosesc pe plan mondial”. Cu ce s-ar fi ocupat dacă nu era muzica
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 645: Rusia avertizează Moldova, atac nocturn, general ucis și risc atomic! Zelenski a apărut lângă front
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 645: Rusia avertizează Moldova, atac nocturn, general ucis și risc atomic! Zelenski a apărut lângă front
Apelul mamei tinerei ucise pe bd. Decebal: „E strigător la cer! Câți trebuie să moară ca să fie schimbată legea?”
Apelul mamei tinerei ucise pe bd. Decebal: „E strigător la cer! Câți trebuie să moară ca să fie schimbată legea?”
/VIDEO/ Comercializa sare, dar nu alimentară: Momentul în care un bărbat este reținut de mascați pentru vânzarea drogurilor
/VIDEO/ Comercializa sare, dar nu alimentară: Momentul în care un bărbat este reținut de mascați pentru vânzarea drogurilor

Premieră medicală în Moldova: Dispozitivul inovativ „umbreluță” a tratat deja patru persoane cu malformații cardiace

01 decembrie 2023, ora 11:23

Inovațiile medicale cresc șansele de vindecare. Persoanele diagnosticate cu malformații cardiace congenitale din Moldova au acum acces la o metodă modernă de tratament, implementată în premieră într-o instituție publică, mai exact la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Patru pacienți deja au beneficiat de tratamentul inovativ.

Procedura minim invazivă presupune închiderea defectului septal atrial sau ventricular cu ajutorul unui dispozitiv de tip „umbreluță”. Corecția malformației este efectuată prin implantarea dispozitivului la nivelul defectului cardiac și ocluzia acestuia, procedură care împiedică circulația anormală a sângelui.

Prin această metodă la SCR „Timofei Moșneaga” au fost tratate patru persoane cu defecte ale septului atrial. În comparație cu intervenția chirurgicală clasică, în urma acestei proceduri pacienții se recuperează mai rapid și respectiv durata de spitalizare este mai redusă.

Intervenția a fost realizată de o echipă multidisciplinară, din care au făcut parte un grup de medici ai SCR „Timofei Moșneaga”, dar și medicul Milan Djukic, cardiolog-intervenționist din Belgrad.

Costul procedurii este acoperit din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
/VIDEO/ Detalii cutremurătoare despre tragedia din Căușeni: Bărbatul a fost găsit mort în zăpadă, cu lopata alături
/VIDEO/ Detalii cutremurătoare despre tragedia din Căușeni: Bărbatul a fost găsit mort în zăpadă, cu lopata alături
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram