Parlamentul găzduiește în aceste zile delegația Comisiei de la Veneția, condusă de președinta de onoare a acesteia, Hanna Suchocka. Vizita are loc în contextul pregătirii opiniei Comisiei pe marginea proiectului de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție, dar și modificarea unor acte normative.
Delegația Comisiei de la Veneția se va întâlni cu membrii Comisiei juridice, numiri și imunități. De asemenea, oficialii vor discuta cu președinta țării, Maia Sandu, cu reprezentanții Ministerului Justiției, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Centrului Național Anticorupție și ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Agenda vizitei mai include întrevederi cu șefii Procuraturii Generale, a Procuraturii Anticorupție și a Autorității Naționale de Integritate.
Ulterior, opinia Comisiei de la Veneția față de proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative va fi examinată și adoptată în cadrul sesiunii plenare a Comisiei.
Proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative este o inițiativă legislativă a președintei țării, Maia Sandu. Documentul are scopul de a consolida eforturile de combatere a corupției și de a asigura un proces de examinare rapidă și calitativă a dosarelor complexe de corupție. Acesta reglementează organizarea și activitatea judecătoriei specializate pe cauze de corupție și a colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău.