Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin, rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front

/VIDEO/ Cantemir: Primari socialiști, cu proiecte câștigate de la stat, împart ziare PAS. Cum explică aceștia?

Foto simbol
09 septembrie 2023, ora 22:07

În timp ce majoritatea proiectelor din Satul European încă nu sunt finalizate, Guvernul s-a grăbit să anunțe, la sfârșit de aprilie, un nou program național - Satul European Expres. Cu finanțări mai modeste, de cel mult 450 de mii de lei, programul a fost lansat cu exact jumătate de an mai devreme de alegerile locale generale. Circa 80 la sută dintre primăriile din țară au depus dosarele, în speranța că vor primi finanțare pentru infrastructura din localitate.

Însă, din cele 680 de dosare, au primit undă verde doar 399. Ne-am propus să aflăm cine sunt primarii care au obținut proiectele și ce partide reprezintă. După ce am studiat listele cu primăriile câștigătoare, am apelat la rapoartele Comisiei Electorale Centrale ca să vedem ce culoare politică au primarii din acele localități. În felul acesta, am ajuns la concluzia că 141 de primari reprezintă Blocul ACUM. Asta pentru că, la ultimele alegeri locale, care au avut loc în 2019, PAS și Platforma DA au mers împreună la alegeri. În raionul Cantemir, am descoperit o situație de-a dreptul inedită. Din cele 13 proiecte câștigate, 9 sunt primari PAS, unul de la Platforma DA, iar alți trei sunt socialiști. Încă sunt socialiști. În august, toți trei împărțeau ziare pentru PAS. 

Prin programul național „Satul European Expres”, în comuna Antonești, raionul Cantemir, urmează să fie amenajat un scuar prin care să fie facilitat accesul spre casa de cultură și sediul primăriei. 

„Satul European Expres da, vrem să facem accesul către casa de cultură și primărie, să pavăm. Am scris proiectul, l-am depus la „Satul European Expres” și am încheiat contractul deja. Urmează să facem licitație și să pornim lucrul”, ne-a spus primarul comunei Antonești, raionul Cantemir, Ion Isac.

Primarul a câștigat alegerile locale având susținerea politică a Partidului Socialiștilor.

De altfel, el este unul dintre cei trei primari PSRM, din raionul Cantemir, care au reușit să obțină granturi prin programul „Satul European Expres”. Acum, spune primarul, nu mai este sigur că va rămâne fidel socialiștilor. Deși vrea să candideze repetat, cel mai probabil va reprezenta alt partid. Care anume, nu a vrut să ne spună.

„- Am venit în alegeri din partea unui partid, dar... - Ați renunțat, sau cum? - Nu am renunțat, am mers cu partidul până la urmă, acum cred că voi merge cu alt partid. - Deci vreți să candidați în continuare? - Da, vreau să candidez a doua oară. - Există primari care spun că, dacă nu fac parte din partidul de guvernare nu reușesc să câștige astfel de proiecte, ați auzit asta? - Am auzit, dar nu cred acest lucru, nu cred că este așa ceva. Am scris, am fost acceptați, chiar dacă nu am venit de la partidul care este la guvernare”. 

Chiar dacă a refuzat să ne zică partidul din partea căruia și-ar dori să candideze, în luna august, Ioan Isac, încă primar socialist, a împărțit ziare despre activitatea partidul de guvernământ - PAS. 

În fotografiile plasate de organizația teritorială PAS Cantemir, l-am identificat și pe un alt primar de la PSRM din acest raion. Este vorba de Romeo Bolocan, primar în localitatea Gotești. Echipa noastră l-a filmat cu altă ocazie, într-un reportaj despre un izvor cu ape termale, ce-ar putea deveni o sursă de venit pentru localitate, dar care nu este exploatată la justa valoare 

Primarul, care atunci ni s-a prezentat ca fiind de la PSRM, acum împarte ziare despre PAS. De altfel, și el a câștigat un grant prin programul „Satul European Expres”. Vrea să amenajeze un teren multifuncțional de sport. Am încercat să-l abordăm, ca să aflăm despre planurile sale politice. Așa că am ajuns, într-o zi de august, mai exact în data de 15, la primărie. Deși nu se afla în concediu, am reușit să-l prindem doar la telefon. Ne-a spus că este în localitate și va veni să discute cu noi, după care însă a... dispărut. L-am tot așteptat circa două ore în localitate, în speranța că vom reuși să discutăm cu primarul, dar în zadar. 

„Acesta este stadionul pe care primăria din satul Gotești, raionul Cantemir, vrea să-l reabiliteze prin programul „Satul European Expres”. Am încercat să vorbim și cu primarul localității, dar după ce l-am așteptat o oră și jumătate vorbind cu el la telefon și spunându-ne că este în sat, am fost anunțați că domnul primar este la Cahul și nu poate să vorbească cu noi. Am aflat totuși că, acum se desfășoară licitație și urmează să se înceapă lucrările aici”.

La trei săptămâni distanță de la vizita noastră la Gotești, am revenit cu un apel telefonic la primarul Bolocan. Fără să cunoaștem motivele, ne-a ignorat și de această dată.

Confirmarea că cel puțin acești doi primari au trecut de la PSRM în rândurile PAS, a venit chiar de la președintele organizației PAS Cantemir. Petru Gandrabur ne-a răspuns întrebărilor la telefon, cu mențiunea că are probleme de sănătate și nu ne putem întâlni pentru o discuție în fața camere de filmat. 

„Nu i-a obligat nimeni și oamenii s-au hotărât. Au aderat, au mers, au discutat cu echipele locale și... - Dar de ce credeți că există acuzații din partea PSRM-ului că dumneavoastră i-ați impus... - Dar credeți că numai PSRM-ul acuză PAS-ul? Așa este o cultură joasă politică. Când au plecat toți la PD, nu i-a acuzat nimeni că pleacă. - Dar câți primari au trecut acum la PAS, din raion? - Eu sincer vă spun, nu cunosc acuma. Atunci aderase de la Antonești domnul primar, de la Gotești. Acuma eu nu știu care e situația, dacă ei au rămas pe poziția asta. 

- Cum privește PAS-ul faptul că, acești primari au împărtășit până acum ideile socialiștilor, iar acum sunt primiți în partid? Nu aveți nici o problemă cu ideologia partidului, de exemplu? - Eu cel puțin cu o persoană când am discutat, atunci când a candidat pe lista socialiștilor i-am spus, ce cauți tu mă acolo, tu mereu ai fost de dreapta. Păi dacă nu m-au dorit ăștia, eu am vrut să fiu primar și m-am dus și eu la cei care m-au acceptat. Iacă așa a fost. Dar dacă vă uitați în istoricul acestor candidați o să îi găsiți și la liberali, și la Frontul Popular, asta e o chestie care se face tam-tam acuma. Nu știu de ce noi căutăm pe naiba, toți o căutăm pe naiba, ca să ne dăm pe mâna lui Șor. Nu și ce dacă au trecut la PAS, ce nu e omenește, e omenește”.

Pentru a lămuri situația creată în jurul acestor acuzații și „migrări” a primarilor, am bătut și la ușa sediului PSRM din Cantemir. Aici, din păcate, nu am găsit nici măcar un anunț sau un număr de telefon.

„Hai să vedem dacă e cineva în sediul Partidului Socialiștilor din Cantemir. E închisă ușa, nu-s acasă. Nu au nici măcar un număr de telefon. Ori s-a dizolvat organizația, ori și-au mutat sediul. Nu e nimeni aici”.

Am făcut rost de un număr de telefon, de pe pagina de Facebook a socialiștilor din Cantemir, pagină care nu pare să fie activă de la ultimele alegeri prezidențiale.

„Mai încercăm odată. Acesta e numărul de telefon de pe pagina de Facebook a PSRM Cantemir. Sediul e închis, numărul de telefon e închis, nu avem noroc să dăm de ei astăzi”.

Pe de altă parte, președintele asociației primarilor CALM din raionul Cantemir, Ion Bîzu, care a fost susținut de democrați la ultimele alegeri locale, susține că selectarea dosarelor s-ar fi făcut pe criterii politice. 

Și ultimul primar de la PSRM din raionul Cantemir care la fel a câștigat un grant prin Satul European Expres este Serghei Ababi, din satul Enichioi. Cu banii de la stat ar urma să fie schimbate plăcile de pe acoperișul căminului cultural din localitate. Licitația a fost deja desfășurată și câștigată de un agent economic care, de altfel, a oferit cea mai scumpă ofertă - aproape 368 de mii de lei.

Și el apare în fotografia de grup cu cei care au împărțit ziare pentru PAS. 

Alte nouă proiecte de granturi mici din raionul Cantemir au fost câștigate de primari PAS, iar unul de un primar al Platformei DA, în total raionul reușind să obțină 13 finanțări prin Satul European Expres. 

Un reportaj de Constantin Niculae 

Imagine de Vlad Glinjan

Montaj de Constantin Niculae

Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin,  rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin, rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Primele acțiuni ale fostului șef DNA dacă ar conduce PA din Moldova: Trebuie să se deparaziteze instituția de corupți
/VIDEO/ Primele acțiuni ale fostului șef DNA dacă ar conduce PA din Moldova: Trebuie să se deparaziteze instituția de corupți

/VIDEO/ Tinerii cu idei de afaceri pot accesa finanțări europene. Care este suma oferită

03 octombrie 2023, ora 22:30

Veste bună pentru tinerii care au idei de afaceri, dar nu știu cum să le dea viață. A fost lansat un proiect care îi va învăța să facă antreprenoriat social. Acesta face parte dintr-un program european și pot aplica la el tinerii de 17,18 și 19 ani. Viitorii businessmeni vor fi instruiți timp de zece luni, după care vor putea genera proiecte propriu-zise de afaceri.

„În următorii doi ani, această inițiativă își propune să doteze 2100 de tineri cu instrumentele necesare pentru a iniția schimbări economice și sociale semnificative în țările respective- Moldova, Georgia și Ucraina (MUSCA) Vom acorda o atenție deosebită înțelegerii mai profunde a antreprenoriatului social și vom oferi tinerilor instrumentele de care au nevoie pentru a reuși. Din cei 2100, sperăm să putem da fonduri la 45 de antreprenori sociali”, a declarat directorul adjunct Junior Achievment Europa, Diana Filip.

Programul poate fi accesat de tinerii cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani. Aceștia trebuie să aibă o idee de afacere, iar până în mai 2024 aceștia vor fi învățați cum să-și pună pe hârtie visul și cum își pot implementa ideile de business. 

„Acest proiect înseamnă un suport tinerilor care doresc să dezvolte o idee de afacere pe aspect social, de aceea în cadrul proiectului este un spectru larg de activități. Ne dorim ca aceste idei, fiind dezvoltate în mediul comunitar, să ofere alte oportunități altor tineri, să creeze noi locuri de muncă, să participe la dezvoltarea comunităților din punct de vedere economic”.

Proiectul face parte din programul european Junior Achievement.

„L-am fondat în 95, la inițiativa ambasadei SUA ca un program de adaptare a tinerilor la economia de piață și crearea noilor antreprenori. Peste 300 de mii de copii și multe milioane au fost investite în acest program și mă bucu că în multe zone ale lumii întâlnesc tineri din Moldova care au absolvit acest program”, a vorbit președintele de onoare Junior Achievement Moldova, Ion Sturza.

Prezent la eveniment, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a afirmat că Uniunea Europeană este unul dintre cei mai activi susținători ai antreprenoriatului social din Republica Moldova. 

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Afacerilor Externe al Lituanie și Agenția Centrală pentru Managementul Proiectelor. Pentru implementarea programului în Republica Moldova s-au alocat aproximativ 180 de mii de euro.

/EXCLUSIV/ O actriță celebră de la Hollywood a vizitat Chișinăul: „Vreau să spun lumii despre sacrificiul moldovenilor”
/EXCLUSIV/ O actriță celebră de la Hollywood a vizitat Chișinăul: „Vreau să spun lumii despre sacrificiul moldovenilor”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/VIDEO/ La un an distanță. Cum a reușit Revaca să inaugureze primul stadion prin „Satul European”, cu 2 milioane de lei
/VIDEO/ La un an distanță. Cum a reușit Revaca să inaugureze primul stadion prin „Satul European”, cu 2 milioane de lei
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ EXCLUSIV! Noi imagini TV8 din momentul exploziei de la Anenii Noi! Geniștii au detonat componenta rachetei găsite în lac
/VIDEO/ EXCLUSIV! Noi imagini TV8 din momentul exploziei de la Anenii Noi! Geniștii au detonat componenta rachetei găsite în lac
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram