„Este un semnal decisiv în vederea recunoașterii în plan european a unității noastre culturale”. Declarația aparține Academiei Română, care salută hotărârea adoptată de Parlamentul Republicii Moldova pentru impunerea sintagmei „limba română” ca denumire a limbii oficiale în toate domeniile vieții culturale și științifice, precum și în toate documentele legislative și administrative.
„Fundamentată științific, susținută cu argumente incontestabile, sintagma „limba română”, clară și univocă, spre deosebire de celelalte denumiri vehiculate până în prezent („limbă moldovenească”, „limbă de stat”, „limbă oficială” sau „limbă maternă”), pune pregnant în evidență legăturile istorice și culturale existente dintotdeauna între românii trăitori de o parte și de cealaltă a Prutului, legături bazate pe origine, pe istorie și pe aspirații comune.
Adoptarea hotărârii Parlamentului Republicii Moldova de impunere a sintagmei „limba română” în învățământ, în știință și cultură, în administrație și justiție reprezintă un act important, un semnal decisiv în vederea recunoașterii în plan european a unității noastre culturale.
În același timp, această hotărâre implică aprofundarea colaborării dintre Academia Română și Academia de Științe a Republicii Moldova, întrucât apărarea, cultivarea și promovarea limbii și literaturii române, a istoriei naționale este obiectiv statutar principal pentru cel mai înalt for științific, cultural și de consacrare din țara noastră”,se arată în comunicatul Academiei Române.
Anterior, și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București a venit cu o reacție cu privire la adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova, a „Legii pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale”.
Proiectul de lege privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească”cu „limba română” în toate legile țării a fost votat la ședința Legislativului din 16 martie.
Astfel, vor fi înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”.
Documentul a fost elaborat de un grup de deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”.
Printre prevederile proiectului mai figurează considerarea desuetudinii textului „funcționând pe baza grafiei latine” din articolul 13 din Constituție.
De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun.
Totodată, Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă și în Codul muncii, va fi numită „Limba română”.