Comercianții cu amănuntul în bază de patentă care vor trece la activitatea independentă vor primi compensații de până la 10 mii de lei pentru procurarea caselor de marcat și amenajarea locului de muncă. În acest sens, Guvernul a aprobat miercuri, 28 iunie, Regulamentul privind modul de compensare a unor cheltuieli suportate de persoanele fizice care desfășoară activități independente.
Potrivit documentului, cererile pentru solicitarea compensațiilor pot fi depuse, până la data de 31 august curent, în format online, pe pagina www.oda.md sau la subdiviziunile teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat (SFS).
Compensațiile se vor acorda în termen de 30 de zile de la acceptarea cererii, pentru cheltuielile suportate începând cu 1 ianuarie 2023.
„Vom continua să sprijinim micii comercianți la această etapă, utilizând toate instrumentele disponibile. Ne angajăm să le oferim un mediu propice pentru a-și dezvolta afacerile într-un mod civilizat și organizat”, a precizat viceprim-ministrul Dumitru Alaiba.
Astfel, cei care trec la regimul fiscal de activitate independentă o pot face prin procurarea caselor de marcat și control și depunerea cererii la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat (SFS), în baza buletinului de identitate sau online, prin intermediul portaluluiwww.sfs.md, cu aplicarea semnăturii electronice.
După care, solicitanții vor fi înregistrați în sistemul fiscal și vor putea beneficia de compensarea cheltuielilor pentru reutilarea locului de muncă.
Peste 4000 de comercianți cu amănuntul vor trece la o nouă formă de antreprenoriat – activitatea independentă – ca urmare a intrării în vigoare a unor modificări legislative.
Tranziția este obligatorie pentru deținătorii de patente care comercializează produse la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane sau autovehicule. Sunt vizați comercianții care vând produse, reforma însă nu-i include și pe prestatorii de servicii în bază de patentă de întreprinzător.
Modificările din legislație au menirea să asigure condiții echitabile și competitive de dezvoltare a mediului de afaceri, dar și să contribuie la îmbunătățirea mecanismelor fiscale naționale.
Astfel, cei care trec la regimul fiscal de activitate independentă, o pot face în câțiva pași simpli: procură aparatul de casă și control; beneficiază de consultații tehnice și instruire privind utilizarea aparatelor; depune o cerere la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat (SFS), în baza buletinului de identitate, sau online, prin intermediul portalului www.sfs.md, cu aplicarea semnăturii electronice; sunt înregistrați în sistemul fiscal, chiar de la prima vizită; beneficiază de compensarea costului de achiziție al aparatului de casă și control.