Cetățenii vor avea acces la uleiuri vegetale comestibile mai sigure și de înaltă calitate. În acest sens, au fost ajustate prevederile cerințelor de calitate, iar cadrul normativ a fost aliniat la cel al Uniunii Europene.
Proiectul prevede completarea cerințelor cu noțiuni noi de uleiuri vegetale, inclusiv ulei comestibil și ulei obținut prin presare, cerințe mai stricte pentru certificarea calității, confirmată prin rapoarte de încercări de laborator, includerea cerințelor generale și caracteristicilor fizico-chimice și organoleptice pentru diverse tipuri de ulei, precum și norme privind ambalarea, etichetarea și depozitarea uleiurilor.
„Modificările au scopul să asigure cetățenii că produsele alimentare achiziționate respectă cele mai înalte standarde de siguranță și calitate”, a menționat vicepremierul Vladimir Bolea.
Ministerul notează că în cadrul procesului de elaborare au fost respectate prevederile legale cu privire la transparența în procesul decizional și proiectul corespunde normelor de tehnică legislativă.
Proiectul contribuie la realizarea angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, prin racordarea legislației naționale la prevederile legislației comunitare în domeniul uleiurilor vegetale comestibile.
Hotărârea va intra în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.