„Agenții schimbării” la straja profesorilor din țară. Începând cu luna septembrie, 1000 de mentori calificați vor oferi suport cadrelor didactice, privind dezvoltarea personală și emoțională, combaterea și prevenirea bullying-ului și violenței, dar și în promovarea competențelor digitale. Ministerul Educației anunță pentru duminică lansarea Institutului Național pentru Educație și Leadership (INEL). Bugetul prevăzut pentru anual 2024 este de 9 milioane de lei.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun a anunțat că duminică va fi lansat Institutul Național pentru Educație și Leadership și conceptul programului de mentorat care este o premieră pentru țara noastră.
„Printre responsabilitățile de bază sunt gestionarea formării continue a cadrelor didactice din întregul sistem de învățământ, gestionarea unei rețele de 1000 de mentori, persoane care urmează să activeze în sistemul de învățământ și să ne ajute să abordăm diverse probleme care există în sistem, diseminând bune practici, ghidându-și colegii, ajutându-i să devină mai buni pe anumite dimensiuni”, a declarat Dan Perciun.
Printre principale subiecte abordate de mentori vor viza: dezvoltarea personală, profesională, combaterea și prevenirea bullying-ului, combaterea și prevenirea violenței în instituțiile de învățământ, promovarea competențelor digitale în rândul cadrelor didactice și susținerea colegilor lor în acest proces de transformare.
Institutul va fi condus de Viorica Andrițchi, numită deja în funcția de director. La această etapă, are loc ocuparea celorlalte funcții din cadrul Institutului, după care va începe selectarea mentorilor care vor deveni niște „agenți ai schimbării” în sistem.
„Urmează ca până în luna aprilie să selectăm formatorii naționali din rândul mentorilor, circa 40 de persoane care vor fi cei care vor forma, iar până în luna septembrie să avem în total circa 1000 de mentori selectați și instruiți. Îi vom selecta în bază de concurs, pornind de la anumite criterii în baza experienței profesionale pe care o au până acum, gradul didactic, implicarea lor, pregătirea elevilor pentru olimpiadă, experință în calitate de formatori. Încercăm să îi identificăm pe cei mai buni, să investim în ei și prin ei să ajungem al fiecare profesor din țară”, a spus ministrul Educației.
Dan Perciun a menționat că programul are un buget aprobat pentru 2024 de 9 milioane de lei, iar adițional întreaga rețea de mentori va fi finanțată în primele 9 luni printr-un proiect al Uniunii Europene, gestionat de UNICEF, fiind prevăzuți circa 3000 de lei lunar pentru salarizarea acestora, ulterior, urmând ca aceste costuri să fie preluate de bugetul de stat.