Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 936: Atac masiv al Rusiei și grâu furat! Kievul e pregătit să ajute Moldova, iar Putin își mărește armata

Ce avere are Trump? Activele şi veniturile sale, în condiţiile în care se apropie termenul-limită pentru depunerea cauţiunii

missing
25 martie 2024, ora 17:21

Fostul preşedinte american Donald Trump se confruntă cu un termen-limită, luni, pentru a depune o cauţiune care să acopere o sentinţă civilă de 454 de milioane de dolari împotriva sa într-un proces din statul New York, după ce un judecător a constatat că acesta a supraestimat valoarea activelor sale pentru a beneficia de împrumuturi avantajoase. Avocaţii săi au declarat instanţei că este imposibil ca el să strângă atât de mulţi bani, relatează Reuters.

Într-o postare, vineri, pe Truth Social, platforma sa socială, Trump a spus că nu a făcut nimic greşit. Neplata cauţiunii ar putea duce însă la confiscarea bunurilor sale de către procurorul general din New York, Letitia James.

Reuters trece în revistă câteva dintre activele şi sursele de venit ale lui Trump, pe baza documentelor depuse în instanţă şi a declaraţiilor financiare federale. În unele cazuri, valorile raportate de Trump au fost contestate în procesul civil din New York, la care magnatul imobiliar intenţionează să facă apel, potrivit News.ro.

CASH

Trump a declarat vineri, în postarea de pe Truth Social, că are „aproape cinci sute de milioane de dolari în numerar”. Într-o depoziţie din aprilie 2023 cu procurorul general al New York-ului, Letitia James, el a spus că are „substanţial peste 400 de milioane în numerar”.

Această cifră a crescut faţă de dezvăluirile anterioare ale lui Trump. O declaraţie a situaţiei financiare din 30 iunie 2021 pe care Trump a prezentat-o instanţei a arătat că avea la acel moment numerar şi echivalente de numerar în valoare de 293,8 milioane de dolari.

Trump are o varietate de surse de venit, arată declaraţiile financiare depuse la guvernul federal în august 2023.

În 2022, Trump a raportat cel puţin 537 de milioane de dolari în venituri legate de terenuri de golf şi hoteluri, 30,4 milioane de dolari în taxe de licenţă şi redevenţe, 26,5 milioane de dolari din taxe de management şi 61,1 milioane de dolari în distribuţii din participaţia sa în clădiri precum 1290 Avenue of the Americas din New York.

De asemenea, Trump a obţinut 6,2 milioane de dolari din discursuri şi 116.103 dolari din drepturi legate de activitatea sa din televiziune, de la Screen Actors Guild şi American Federation of Television and Radio Artists.

În plus, el a raportat venituri de 268,7 milioane de dolari de la hotelul său din Washington DC, inclusiv un câştig din vânzarea proprietăţii, şi aproape un milion de dolari din vânzarea a două elicoptere.

PROPRIETĂŢI

Trump deţine hoteluri, clădiri de birouri, clădiri rezidenţiale, terenuri de golf şi proprietăţi. O declaraţie financiară din iunie 2021 a enumerat câteva dintre cele mai valoroase proprietăţi ale sale, cum ar fi 40 Wall Street, o clădire de birouri din New York, Trump Tower din Manhattan şi complexul Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida. În declaraţia financiară se spunea că proprietăţile sale valorau 4,3 miliarde de dolari la acel moment, în timp ce Trump datora în total 439,2 milioane de dolari în împrumuturi şi alte datorii. Valoarea netă era de 4,5 miliarde de dolari.

Printre proprietăţile sale majore, documentul a precizat că cluburile de golf şi alte facilităţi ale cluburilor valorau 1,76 miliarde de dolari, clădirile din New York, precum Trump Tower şi Trump Plaza, 524,7 milioane de dolari şi respectiv 33,4 milioane de dolari, iar participaţiile sale la două clădiri deţinute în comun cu Vornado valorau 645,6 milioane de dolari.

În cazul din New York, judecătorul a decis că Trump a supraestimat valoarea unora dintre aceste proprietăţi de-a lungul anilor, inclusiv prin umflarea valorii clădirii de pe Wall Street cu 120 de milioane de dolari în 2015 şi supraestimarea valorii Seven Springs, o proprietate din comitatul Westchester din New York, cu 147 de milioane de dolari în 2014. Judecătorul a calificat drept "frauduloasă" şi valoarea estimată de Trump pentru Mar-a-Lago şi a scris că este "posibil să fie cu un miliard de dolari sau mai mult" peste valoarea sa de piaţă.

TRUTH SOCIAL

Truth Social valorează aproximativ șase miliarde de dolari, pe baza modului în care se tranzacţionează acţiunile unei companii de achiziţii cu care urmează să fuzioneze. Acţiunile lui Trump în compania combinată valorează în prezent aproximativ 3,6 miliarde de dolari, iar procentul participaţiei sale ar putea ajunge între 58,1% şi 69,4%. Trump nu poate însă să-şi vândă acţiunile sau să se împrumute pe baza acestora timp de şase luni după finalizarea fuziunii.

Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova și cum îi susținem pe cei deja prezenți, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți și Dumitru Vicol, analist financiar.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Detalii exclusive din dosarul fraudei bancare! 26 de milioane de lei sustrași din Banca de Economii prin firma lui Vlad Andronachi, cheltuiți pe imobile, mașini, studii la Cambridge și tratament la o clinică de lux din Elveția.

/HARTĂ/ Cutremur puternic în România: Seismul a fost resimțit și în Republica Moldova
/HARTĂ/ Cutremur puternic în România: Seismul a fost resimțit și în Republica Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Caruselul lui Șor! Un om din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc, sponsor de milioane al „GagauziyaLand”
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Caruselul lui Șor! Un om din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc, sponsor de milioane al „GagauziyaLand”
/VIDEO/ Maia Sandu a resimțit cutremurul în direct, la postul național de televiziune. Cum a reacționat președinta
/VIDEO/ Maia Sandu a resimțit cutremurul în direct, la postul național de televiziune. Cum a reacționat președinta
/VIDEO/ „Secretul banilor” la TV8: Primul interviu oferit presei de către ministra Finanțelor, Victoria Belous
/VIDEO/ „Secretul banilor” la TV8: Primul interviu oferit presei de către ministra Finanțelor, Victoria Belous
/VIDEO/ Cum a fost resimțit cutremurul la Chișinău: E cel mai puternic din acest an
/VIDEO/ Cum a fost resimțit cutremurul la Chișinău: E cel mai puternic din acest an

Cum finanțează Rusia războiul cu ajutorul cerealelor furate de la ucraineni. Câți bani a obținut din comerțul ilegal

missing
16 septembrie 2024, ora 22:49

Pe lângă atacurile nemiloase asupra orașelor ucrainene, Rusia încearcă prin toate modalitățile să împiedice eforturile Kievului de a face față războiului care a intrat în al treilea an. 

Încă de acum doi ani, Rusia și aliații săi au vândut cereale ucrainene luate din teritoriile ocupate de soldații ruși. Din aceste tranzacții, Moscova și partenerii s-au ales cu aproape un miliard de dolari, relatează The Wall Street Journal, conform Epravda și Adevărul

„Afacerea” se bucură de succes, iar printre clienți se numără firmele responsabile pentru „operațiunea militară specială”, dar și o companie afiliată Gărzii Revoluționare Iraniene, afaceristul din Crimeea Mihailo Hanga, care colaborează cu Siria și Israel prin intermediul firmei sale Agro-Fregat, și o companie care desfășoară activități comerciale cu Emiratele Arabe Unite. 

În primele șase luni ale acestui an, Rusia a trimis 15 vase cu 81.000 de tone de grâu în Turcia de la Mariupol. Conform autorităților de la Ankara, vasele nu pot părăsi terminalele ucrainene ocupate. 

În plus, Turcia a transmis că colaborează cu Ucraina pentru a împedica comerțul ilegal de cereale. 

Demn de menționat este faptul că greu de apreciat valoarea exactă a produselor furate de Rusia. Totuși, conform ministrului adjunct al Agriculturii, Markian Dmitrasevich, încă din 2022, minimum 4 milioane de tone de cereale din teritoriile ucrainene ocupate au fost puse în vânzare pe piețele internaționale, produse ce valorau în jur de 800 de milioane de dolari. 

 În plus, conform sursei citate, cerealele furate de Moscova ar valora 6,4 miliarde de dolari. 

Conform guvernului american, trei dintre vasele implicate în această „afacere” sunt deținute de United Shipbuilding Corporation, societate deținută de statul rus, care a fabricat și navele de război utilizate pentru a lansa atacuri asupra țării devastate de război. 

O firmă rusă care se ocupă cu vânzarea cerealelor din zona ocupată a regiunii Zaporojie a făcut o donație în valoare de 111.000 de dolari către un batalion al forțelor lui Putin. 

Implicate în comerțul ilegal ar fi și nave străine. În luna iunie, procurorul ucrainean Igor Ponochovni a și-a îndreptat atenția spre nava turcă Usko MFU, suspectată că a transportat în urmă cu un an cereale furate din portul Sevastopol. 

În luna noiembrie, vasul a dus în Turcia 2.100 de tone de semințe de floarea-soarelui și de grâu. Întreaga încărcătura ar valora 500.000 de milioane de dolari. 

Noua ediție „Verde-n ochi” cu Mariana Rață este despre una dintre cele mai importante manipulări folosite de cei care sunt împotriva apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Interviu exclusiv cu fostul președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti. /Detalii din culisele luptei politice cu Plahotniuc, dar și despre confruntarea cu Putin.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi cu Mariana Rață: Zero bani din Rusia vs. 2,2 miliarde de euro de la UE! Întrebarea de care se teme Putin și toată propaganda Moscovei
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi este prima invitată a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață din noul sezon.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Cutia Neagră cu Mariana Rață revine cu un nou sezon la TV8. Mai multe discuții despre cele mai importante subiecte, aflați în curând.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Facem totalurile evenimentelor politice, dar și pronosticuri pentru toamnă. /Invitații de astăzi ai emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață sunt analiștii politici: Igor Boțan și Vlad Kulminski.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ce se întâmplă în structurile subordonate la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova? La ce nivel a ajuns criminalitatea în Republica Moldova? Despre killerii pe trotinete, atacuri armate în plină stradă și reglările de conturi între grupări criminale vorbim astăzi cu ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, la Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vrem în Uniunea Europeană, dar cât de pregătiți suntem să adoptăm reforme și politici complicate și nepopulare? Drumul spre UE intră pe un făgaș birocratic. Când vom începe să avem fonduri europene, drumuri moderne și salarii ca în UE? Despre asta vorbim azi la Cutia Neagră! Invitați: Doina Gherman, vicepreședintele Parlamentului; Iulian Groza, director executiv Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Rusia pregătește provocări pentru a deturna alegerile din toamnă din Republica Moldova. Miza o reprezintă stoparea procesului de integrare în UE. Ce mijloace și personaje vor fi folosite? Cum se pot apăra instituțiile de stat? Discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Vadim Pistrinciuc, director executiv IPIS; Anatol Țăranu, analist politic.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Securitatea Republicii Moldova, pusă tot mai des la încercare înaintea alegerilor din toamnă. Care este miza și ce riscuri ne pasc, dar și cum sancționăm politicienii și partidele care fac jocul altor state - analizăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Grigore Novac, deputat BCS; Andrian Cheptonar, deputat PAS.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Invitatul din această seară a emisiunii Cutia Neagră este președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
A început febra pregătirilor pentru alegerile și referendumul din toamnă. Cât de pregătiți suntem pentru votul prin corespondență, dar și cum putem face față provocărilor - discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Iurie Ciocan, fost președinte CEC; Pavel Postică, vicepreședinte CEC.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
EXCLUSIV: Interviu pe sfârșit de mandat cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon. Detalii neștiute despre război, amenințări, reforma justiției, dar și noul sediu al ambasadei SUA.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.

/VIDEO/ Moldova sau Veneția? Imagini ca în filme din raioane: Mașini scoase cu macaraua de sub apă și drumuri transformate în râuri
/VIDEO/ Moldova sau Veneția? Imagini ca în filme din raioane: Mașini scoase cu macaraua de sub apă și drumuri transformate în râuri
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Caruselul lui Șor! Un om din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc, sponsor de milioane al „GagauziyaLand”
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Caruselul lui Șor! Un om din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc, sponsor de milioane al „GagauziyaLand”
/VIDEO/ Terifiant! Două tinere luate de apă au ajuns sub roțile unei mașini, pe o stradă din Chișinău. Alți locuitori înoată pe drumuri
/VIDEO/ Terifiant! Două tinere luate de apă au ajuns sub roțile unei mașini, pe o stradă din Chișinău. Alți locuitori înoată pe drumuri
/VIDEO/ „Secretul banilor” la TV8: Primul interviu oferit presei de către ministra Finanțelor, Victoria Belous
/VIDEO/ „Secretul banilor” la TV8: Primul interviu oferit presei de către ministra Finanțelor, Victoria Belous
/VIDEO/ Chișinău, oraș sub ape. Bîc a ieșit din maluri, iar Centrul Capitalei s-a transformat în râu. La Durlești a curs cu găleata
/VIDEO/ Chișinău, oraș sub ape. Bîc a ieșit din maluri, iar Centrul Capitalei s-a transformat în râu. La Durlești a curs cu găleata

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.