Acuzații la adresa conducerii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Câțiva foști angajați spun că au fost demiși ilegal și supuși unor presiuni și amenințări. De asemenea, susțin că ANSA a recurs la acțiuni abuzive. În replică, reprezentanții Agenției neagă acuzațiile, iar purtătoarea de cuvânt a instituției a declarat, pentru TV8, că instituția va ataca în judecată foștii angajați, pentru declarații false.
Alexandru Prodan, fost șef al Direcției pentru Siguranța Alimentelor, subdiviziunea teritorială Florești cu raza de acoperire a raionului Șoldănești, susține că directorul ANSA i-a sugerat să-și dea demisia, fiindcă nu ar corespunde viziunii instituției. Potrivit lui, în ordinul prin care a fost demis s-a notat că funcția lui nu mai există după reorganizarea instituției.
„Personal domnul Radu Musteață m-a invitat la discuții, unde mi s-a spus că eu trebuie să scriu cerere și să plec că nu fac parte din echipa care el și-o vede. Și că aceasta este prerogativa conducerii țării, a Guvernului și a Parlamentului, dar și că el prin toate metodele o va executa”, a spus Prodan.
Iar ex-șefa Direcției controlul produselor de uz fitosanitar şi fertilizanţi, Cristina Grădinaru, spune că a fost supusă unui șir de presiuni, precum refuz de semnare a cererii concediului de odihnă și intentarea unui dosar penal pe numele ei. Mai susține că în octombrie 2022 a fost demisă, cu sancțiune disciplinară. Deși a obținut câștig de cauză în instanță și a fost restabilită în funcție în februarie 2024, Grădinaru s-a văzut din nou concediată.
Și fostul șef al subdiviziunii teritoriale pentru Siguranța Alimentelor Bălți, Dumitru Puha, susține că a fost demis forțat: „La 11 ianuarie 2024 a fost emis un ordin prin care am fost demis din funcție publică a doua oară, în consecința acestei decizii ilegale și abuzive, am fost eliberat din funcția deținută și în acel moment eram în afara câmpului de muncă, privat de dreptul de a munci în domeniul profesional ales și de a mă realiza sub aspect profesional. Consider că domnul Radu Musteață practică un management abuziv și ilegal care aduce prejudicii financiare deosebit de grave statului”.
Foștii angajați au enumerat și alte presupuse încălcări ce ar fi fost admise de directorul ANSA, Radu Musteață.
„Pe domeniul produselor de uz fitosanitar și fertilizant, acesta, pe răspundere personală a admis importul unor pesticide în cantitate de 1330 de litri, care la acel moment era radiat din registrul produselor de uz fitosanitar, ca fiind interzis spre utilizare, conform cerințelor Uniunii Europene. Produsul era expirat din 2019. Acest lot a fost refuzat spre import, până la numirea lui Radu Musteață în funcție”, a declarat Cristina Grădinaru.
L-am sunat pe Radu Musteață pentru un comentariu, dar ne-a redirecționat către comunicatul de presă al Agenției. ANSA respinge toate acuzațiile și afirmă că începând cu anul 2022, instituția s-a reformat după standardele UE:
„Dezinformările care apar în spațiul public din partea ex-angajaților ANSA, nu corespund adevărului! Respingem categoric toate acuzațiile care ni se aduc și vom acționa în consecință, față de toți cei care distribuie falsuri! În ultimul timp, observăm că s-au întețit atacurile ”concertate” care au un puternic substrat politic asupra conducerii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Începând cu anul 2022, în cadrul instituției s-a inițiat implementarea unor reforme reale, structurale, care au redus din birocrație, au dus la eficientizarea activității autorității, astfel încât să respecte toate standardele Uniunii Europene (UE)”.