A cerșit 16 ani în țări străine pentru a-și cumpăra proteze, dar a fost mințită. Procurorii au reținut un bunic, un fecior și un nepot care au profitat de vulnerabilitatea femeii fără picioare și au făcut din cerșit o afacere, transmisă din generație în generație. Bărbații ar fi câștigat zilnic până la 500 de euro pe seama ei, dar așa și nu i-au mai luat proteze. Cazul a fost deconspirat prin implicarea autorităților române.
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii CCTP, cu sprijinul autorităților din România, anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat prin cerșetorie o femeie, din anul 2008.
Potrivit procurorilor, victima are 43 de ani și este fără picioare. Așa cum aceasta avea doi copii și nu avea surse de existență, bunicul a profitat de starea ei și a organizat traficarea ei în afara Moldovei, în scop de cerșetorie. Schema a fost preluată de feciorul acestuia, iar ulterior – de nepot (cu vârste de 63, 42 și 21 de ani).
Cazul a fost deconspirat prin implicarea autorităților din România, unde a fost reținut feciorul învinuit de traficarea femeii. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. La rândul lor, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni, Moldova.
În urma investigațiilor, s-a dovedit că femeia ar fi fost transportată să cerșească în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia. Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu pancarta inscripționată: „Oameni buni, ajutați-mă să strâng bani pentru protezarea picioarelor.”
După circa 16 ani de cerșetorie, însă, nimeni din cei trei suspecți nu i-au cumpărat proteze, deși câștigau bani pe seama ei. Mai mult, ca să evite investigațiile pentru trafic de persoane de către poliția din statele în care era determinată să cerșească, a fost perfectat un certificat de căsătorie cu femeia-victimă cu un membru al familiei celor trei. De asemenea, urmare a perchezițiilor au fost depistate și alte pancarte cu mesaje false pentru cerșetorie scrise în limbi străine, precum și arme.
Cazul a fost documentat de procurorii PCCOCS din Moldova și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Procuratura DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava. De asemenea, la investigarea cazului a contribuit și centrul european SELEC și agenția Uniunii Europene Eurojust.