Construcția unei biserici poate dura ani buni și poate înghiți milioane de lei. Este și cazul lăcașului de cult, situat în sectorul Ciocana al Capitalei, despre care vorbim în următorul reportaj. Lucrările au început în 2007 și abia acum par să se apropie de sfârșit. Parohului i-a fost dificil să ne spună suma exactă, cheltuită pentru ridicarea bisericii, dar a estimat că e vorba de circa un milion de lei pentru fiecare an. Banii, în mare parte, au fost donați de enoriași, dar și Guvernul României a oferit un suport financiar, dat fiind faptul că biserica se subordonează Mitropoliei Basarabiei. Cine deține acest lăcaș?, l-am întrebat pe preot. Ne-a răspuns că este al comunității, și nu al lui.
Locul pe care a prins viață biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” este un teren pe care comunitatea religioasă - o structură juridică - l-a primit, cu drept de folosință, de la Primăria Chișinău. Din spusele parohului, autoritățile au propus câteva locații, dar, în cele din urmă, a fost aleasă bucata de pământ, situată la intersecția străzii Ion Dumeniuc cu bulevardul Mircea cel Bătrân din capitală.
„Este un loc foarte bun pentru biserică pentru că este pe bulevardul principal, iar credincioșii au acces. Era cândva un loc abandonat. Blocuri erau doar câteva, însă nu era un loc populat la fel de mult ca acum”, a menționat parohul Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, Alexei Semionov.
Construcția bisericii durează de aproape 17 ani. Lucrările abia acum par să se apropie de sfârșit.
„Comunitatea s-a format în 2003, iar actele au fost gata în 2004. Imediat am amenajat un vagon, am pus o troiță, o cruce, ca să fie clar ce va fi aici. Am început slujbele în acel vagon, pe care l-am amenajat ca paraclis. Construcția, piatra de temelie, a fost pusă în 2007, am mai adunat fonduri între timp, apoi au început lucrările”.
În toți acești ani, în mare parte, enoriașii au fost cei care au donat bani pentru construcția bisericii.
„Construcția unei biserici presupune mult efort, dar și multă credință, din partea preotului și a credincioșilor, ca să ajungă la etapa unde am ajuns noi. Îmi amintesc cum a început, banii pe contul parohiei nu ne-au ajuns nici măcar pentru săparea cotlovanului, cărarea pământului. Dar mila lui Dumnezeu ne-a trimis oameni și, după ce am pus piatra de temelie, am reușit până la sfârșitul anului, să ridicăm demisolul unde am trecut cu slujbele”.
Cheltuielile pentru fiecare an de construcție a bisericii s-au ridicat la circa un milion de lei. Parohul ne dă asigurări că anual se fac dări de seamă pentru modul în care au fost folosiți mijloacele financiare.
„Mi-e greu să zic, totuși în fiecare an facem bilanțul, adunările cu darea de seamă. Am reușit să fac câte ceva, în jur de un milion de lei pe an, s-au cheltuit. Când arhitectul la început a făcut devizul de cheltuieli, dar pe parcurs cheltuielile au fost și mai mari, îmi părea enorm”.
Anul acesta, Slujba de Înviere ar putea să fie oficiată în biserica nouă. Chiar dacă încă mai este de lucru. Cea mai costisitoare lucrare este pictarea pereților.
„Ceea ce vedem la moment sunt lucrări de finisare, care sunt foarte scumpe, acum, cu credincioșii, în Postul mare, am mai adunat sume pentru acoperirea unor cheltuieli de strictă necesitate. Am hotărât ca până la Înviere să trecem în biserica de sus, așa cum o vedem. S-a placat podeaua, policandrul trebuie să-l instalăm, catapeteasma, care a costat destul de mult. Mobilierul și pictura, care este deosebit de costisitoare. Cea mai costisitoare”.
Această biserică se subordonează Bisericii Ortodoxe Române, iar acest fapt a presupus și unele investiții susținute de Guvernul de la București.
„- În mod normal, proprietarul unei biserici este comunitatea, credincioșii, nu este nici preotul, nici eparhia, nici mitropolia. Așa prevede statutul. Când primăria ne-a alocat aceste teren în folosință a fost pentru comunitate. - Comunitatea trebuie să aibă un reprezentant... - Exact, este preotul-paroh, apoi consiliul parohial, dar ei reprezintă comunitatea. Azi sunt eu paroh, mâine vine altul, dar biserica aparține comunității, acest lucru este foarte important”.
Un reportaj de Constantin Niculae și Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan