Este una dintre cele mai desenate case din nordul țării. Așa a descris un fotograf de la noi gospodăria ridicată de Gheorghe Cojocaru, din satul Vasilcău, raionul Soroca. După moartea lui, de trei ani, casa este îngrijită, ocazional, de familie. Unul dintre fiii săi, reîntors recent din Federația Rusă, este decis să continue munca tatălui. Și-a făcut planuri pentru a restabili decorul casei, dar înțelege că are multe de făcut. Originalitatea casei stârnește curiozitatea trecătorilor. Se întâmplă deseori ca oamenii să oprească în dreptul porții și să o filmeze.
În această gospodărie, arta e la ea acasă. Peste tot, nea Jora și-a lăsat amprenta creației. Este absolut uimitor cum, fără studii, bărbatul a reușit să transforme casa și acareturile în mini-opere.
De trei ani, bărbatul nu mai este în viață. Soția sa, de etnie bulgară, a plecat din țară, iar în casă rar când mai intră cineva. Acum o lună, în țară a revenit unul dintre cei trei fii ai cuplului - Igor, stabilit în Federația Rusă. Tânărul vrea să salveze munca tatălui, deși își dă seama că nu este deloc ușor. Igor își amintește că atunci când tatăl său se apuca să picteze prin curte era o veselie nemaipomenită.
„- Era tare frumos și vesel aici. Era un scrânciob de fier, l-am dat la copilași. Munca lui o făcea cum putea. Nu era artist, nici învățat. A terminat doar 4 clase. Făcea pentru el. - Când erați mici îl ajutați? - Da, puneam plitca. Mozaicele astea. Anii au trecut și s-a lăsat. Vreau să fac, dar trebuie nițică răbdare”.
Tatăl îi punea și pe copii să mânuiască pensulele. Iar ornamentele și acum se păstrează, ca o amintire a vremurilor de cândva.
„Eu am desenat aceste trei ferestre. El m-a învățat să desenez, să încerc cum e munca. Greșeam, el îmi zice să fac mai frumos. Aici el a făcut, aici - eu”.
Unele tehnici de decor, folosite de gospodarul casei, rămân și acum necunoscute.
„Nu-nțeleg cum el făcea, are trafaret, dar cum el a ridicat asta, să facă forma. - Vopselele de unde le lua? - Totul din pensie. Toți banii îi dădea pentru casa frumoasă. Își dădea sufletul pentru ca să fie frumos. - Hai să ne arați poze cum arăta casa înainte”.
Uitându-ne în fotografii, aflăm că, la început, casa nu se prea deosebea de celelalte. Dorința de a o picta în diferite culori a venit după primii ani de trai în ea.
Și, în timp ce oamenii din sate își vopseau casele verzi ori albastre, această locuință a devenit... mov. De unde pasiunea pentru această culoare nu este clar nici acum.
„Au trecut mulți ani, mi-a spus că vrea să facă anume această culoare - violet”.
Toate ornamentele erau făcute de el personal. Decupa figuri ori animale din carton și, cu ajutorul lor, desena pereții.
„Iaca este un motor mare, dă să dau la o parte, tare îi plăcea lucrul acesta. Totul făcea aici, cu aparatul acesta. El singurel tăia, făcea, el desena, avea multe din lemn”.
Faptul că e o casă cum mai rar întâlnești, e clar din prima. Unicitatea ei a fost surprinsă și de fotograful Roman Friptuleac, pasionat de astfel de case cu povești. Igor spune că se întâmplă să fie filmată de trecători, care opresc la poartă.
„Pe internet, poate tineretul treceau, pentru tiktok, dar altfel nu. - Dar dacă tu pleci, iar cineva vrea să vină să admire? - Are cine, este fratele lui pe alături. - Nu ești împotrivă să vină să admire? - Nu, dacă este poftă, cu drag. Dar trebuie să fie și frumos făcut, acum mi-e rușine”.
Igor are o misiune importantă acum, dar greu de dus până la bun sfârșit. Să păstreze pasiunea tatălui său, datorită căreia o casă obișnuită de la țară a devenit o bijuterie arhitecturală, așa cum nu prea găsești în alte sate.
„Nu știu, o să ne gândim. - E păcat că așa o bijuterie, îs sigur că mulți ar vrea să o admire. - Cred că da. - Așa case nu am mai văzut. - Nici eu, iată am trecut prin sat și nu sunt”.
Un reportaj de Constantin Niculae și Veronica Gherbovețchii
Imagini și montaj de Vlad Glinjan
