Atleții de performanță din Moldova critică „victoriile” TikToker-ului Victor Muntean, alias Caras, precum și pe susținătorii acestuia, după ce sportivul a fost declarat campion mondial la o competiție sportivă nerecunoscută din Rusia. Vicecampioana europeană Irina Rîngaci și vicecampioana olimpică Anastasia Nichita și-au exprimat nemulțumirea față de acest caz.
În mai multe clipuri postate pe Instagram, Nichita a atras atenția la faptul că turneul la care a participat Munteanu nu poate fi comparat cu o competiție mondială oficială.
„Turneul la care a participat nu are nicio legătură cu un Campionat Mondial. E o competiție deschisă la care pot participa atât sportivi, cât și amatori. Iar faptul că a fost singurul concurent în categoria lui de greutate ridică semne de întrebare. La ce Campionat Mondial s-a mai văzut să nu ai adversari?”, a declarat Anastasia Nichita.
Sportiva a mai sugerat că mediatizarea excesivă a performanțelor lui Victor Munteanu este folosită în scopuri politice, cu puțin timp înainte de startul campaniei electorale pentru alegerile din toamnă.
„Se apropie alegerile parlamentare, iar pro-rușii vor să-și facă imagine. L-au promovat pe Victor pentru că are audiență mare pe TikTok. Însă asta nu înseamnă că trebuie să inducem lumea în eroare. Păcat că el nu înțelege asta și se lasă influențat de un colac și puțină sare. Nu așa se câștigă încrederea, oamenii cu „scaun la cap” vor înțelege ce zic”, a adăugat Nichita.
La rândul ei, luptătoarea Irina Rîngaci s-a arătat deranjată după ce o tânără a publicat un filmuleț, unde îl laudă pe Victor, declarând că sportivul le-a „șters nasul tuturor sportivilor”.
„Nu am vrut să iau în seamă tot ce se petrece pe internet până când nu am văzut acest video în care „ni s-au șters nasurile la toți sportivii” în care desigur că am fost atinsă! Dragă domnișoară, presupun că nu știi ce înseamnă sport de performanță, nu știi cum e să stai 6-7 ore pe zi în sala de sport, nu știi câte lacrimi și sudori sunt vărsate ca să obții într-adevăr un rezultat la campionatul mondial, nu știi cum se formează acel rezultat la nivel internațional și olimpic!”, a scris Rîngaci.
Opinia sportivei a fost susținută în comentarii de urmăritori.
„Să fim serioși, să pui tu pe tavă toți sportivii din Republica Moldova care fac performanță cu „amatorii”- RUȘINE, sau să te dai tu cu părerea ta importantă despre acele medalii fiind singur într-o categorie și făcând propriul său record! Apropo te poți informa despre acel „campionat mondial” mai în detaliat! Fiecare are dreptul să aleagă la ce proba sportivă participă dar terminați-o cu ridicările în slăvi și faceți diferența dintre probele olimpice și neolimpice, din sport de performanță și amatori!”, a mai scris aceasta.
La rândul său, TikToker-ul le-a mulțumit susținătorilor săi pentru ajutorul acordat: „Mersi mult la toți moldovenii mei care m-au ajutat să ajung la acest campionat. Mersi mult la toți donatorii mei de pe TikTok care mi-ați donat, iar eu am grămădit banii și am plecat la acest campionat. Mulțumesc la băieții de la America că mi-au trimis bani și am ajuns la acest campionat. Sănătate la toți moldovenii mei și eu vă promit că mereu o să reprezint Moldova mea și o să aduc aurul pentru Moldova mea”.
TV8.md amintește că TikTokerul Victor Muntean, alias „Caras”, a participat la o competiție sportivă din Rusia unde ar fi devenit campion mondial. Autoritățile din Moldova s-au sesizat pe acest caz și au declarat că sportivul „nu face parte din lotul național” al țării, iar participarea sa reprezintă „un act unilateral și neautorizat, contrar reglementărilor în vigoare”.
Caras declară că ar fi obținut 9 medalii de aur și ar fi stabilit 2 recorduri mondiale la Campionatul Mondial de Powerlifting și Haltere de la Sankt-Petersburg.
Totuși, conform rezultatelor postate de către organizatori, la majoritatea probelor la care a câștigat aurul, Caras nu a avut concurenți la categoria sa de greutate, precum la probele de genuflexiune, împins din culcat, îndreptări de spate, biceps extremal. În alte cazuri, a avut doar câte un singur adversar, spre exemplu la cea de biceps.
Mai mult decât atât, competiția a fost organizată de World Raw Powerlifting Federation (WRPF), o federație care organizează sute de competiții anual, nerecunoscute la nivel internațional și lipsite de acreditare. Adevăratul Campionatul Mondial de Powerlifting are loc sub egida International Powerlifting Federation (IPF), unica federație recunoscută internațională, iar ediția din acest an a avut loc în Chemnitz, Germania, nu în orașul rusesc Sankt-Petersburg.