10 iunie 2024, ora 10:00

Chiar dacă migranții intră-n țară pe cale ilegală, autoritățile din Republica Moldova nu-i tratează ca pe infractori. Dimpotrivă, aceștia devin automat solicitanți de azil, iar in acest fel beneficiază de protecție din partea statului. De la începutul acestui an, peste 3 mii de cetățeni străini au depus cereri de azil, dar mulți dintre ei și-au retras solicitările. 

„În prezent, în sistemul de azil avem înregistrate 2 300 de persoane, dintre care 400 sunt beneficiari de protecție umanitară, 1700 sunt solicitanții de azil. De la începutul anului 2024 avem înregistrate peste trei mii de cereri, dintre care două mii au fost retrase de însăși solicitanți. Menționez că, solicitantul de azil poate cere această formă în scris sau verbal, și înregistrarea se face odată cu manifestarea voinței. Solicitanții de azil pot cere azil în subdiviziunile IGM, în punctele de trecere a frontierei, la subdiviziunile MAI sau în subdiviziunile structurale a ANP-ului din Ministerul de Justiție”, a spus șefa Serviciului relații cu publicul a Inspectoratului General pentru Migrație, Aliona Cozonac.

Odată ce un cetățean străin solicită azil pe teritoriul Republicii Moldova el beneficiază automat de protecție din partea statului. 

„Imediat ce aceste cereri vin la Inspectoratul General, pe parcursul a 21 de zile, este organizat un interviu de clarificare, de stabilirea tuturor circumstanțelor. În cadrul interviului, inspectoratul asigură prezența unui traducător, unui interpret și, desigur, dacă este necesar, prezența unui avocat. După 21 de zile cererea solicitantul se examinează pe parcursul a șase luni cu posibilitate de prelungire a trei luni, dar nu mai mult de nouă luni.

În tot această perioadă, solicitantul de azil nu poate fi îndepărtat de pe teritoriul RM. Primește un act provizoriu din partea inspectoratului, are dreptul de a munci, beneficiază de asistență juridică la orice etapă, are dreptul de asistență prespitalicească, iar copiii acestora pot fi încadrați în învățământul obligatoriu din țară și au același drept la asistență de sănătate ca și cetățenii RM”.

Cel mai des, persoanele optează pentru statutul de protecție temporară. Este un mecanism simplu, ce a fost implementat începând cu 1 martie 2022, fiind condiționat de războiul din Ucraina, atunci când mii de oameni au venit în țara noastră. În prezent, sunt circa 60 de mii de străini care beneficiază de protecție temporară.

„Forma de protecție temporară - este o formă exclusivă acordată pe teritoriul RM până la 1 martie 2025. Aceasta le oferă un șir de beneficii și drepturi ca și cetățenilor RM. Ei se pot încadra la muncă, pot studia, au acces la diferite oportunități valabile pe teritoriul RM, asistență juridică și, respectiv, au dreptul de a se afla legal în țară”. 

Pe lângă protecția temporară, migranții pot opta pentru statutul de refugiat, însă doar 200 au optat pentru această formă de aflare în țară. Alte două soluții sunt protecția umanitară și azilul politic. 

„- Ce îi motivează pe acești solicitanți de azil să rămână în Republica Moldova? - Oamenii solicită azil din motive de securitate, în contextul actual în care ne aflăm. Faptul că ei beneficiază de o formă de protecție, am enumerat că, vin la pachet cu o serie de beneficii. În primul rând ei se află legal pe teritoriul țării, sunt în siguranță, se pot încadra la muncă, beneficiază de asistență juridică, își pot întemeia o familie, își pot încadra copiii în sistemul educațional de învățământ. Devin oameni cu aceleași drepturi și oportunități ca și cetățenii Republicii Moldova”.

Cele mai multe solicitări de azil au fost făcute pe parcursul anului 2022, atunci când, în sistem, au fost înregistrate peste 12 mii de cereri. Anul trecut, numărul a fost de circa 4 mii, iar de la începutul acestui an au fost depuse 3400 de cereri. Majoritatea însă au fost retrase. 

Un reportaj de Gabriela Ursu 

Imagini de Vlad Glinjan 

Montaj de Vlad Glinjan 

07 septembrie 2024, ora 21:00

Fiecare al patrulea profesor din țară este pensionar. Unii, deși sunt în puteri și plini de viață, sunt gata să plece din funcție dacă ar avea cine să le ia locul. Aflăm că în sistemul educațional este criză de pedagogi. Pentru o mai bună funcționare este nevoie de încă circa 8 mii de specialiști. În lipsa lor, disciplinele sunt predate de profesori în etate sau de pedagogi care se reprofilează și, în loc de un obiect, predau mai multe. Curios este că profesorii vârstnici ajung să învețe carte, uneori, chiar și trei generații: părintele, copilul și copilul copilului. Este și exemplul Alexandrei Ploscaru, una dintre primele profesoare de limbă engleză din țară. De 54 de ani predă în aceeași școală și pentru aceiași săteni: gimnaziul Ciuciuleni, raionul Hîncești. 

În fața noastră se află o profesoară de limbă engleză. De 54 de ani, Alexandra Ploscaru predă tainele acestei limbi străine pentru copiii din satul Ciuciuleni. Unii dintre foștii ei elevi sunt deja bunici. 

„Și nepoții îi învăț la unii. Mama, copilul și copilul copilului. Am început să activez în școala asta, din anul 1970. Și până în prezent am lucrat, am activat, zi de zi, an de an, fără să lipsesc măcar cât de cât de la școală, 54 de ani de lucru. - Dar activitatea nu ați început-o în școala asta, nu? - Era o școală mai veche, dar tot aici în sat”, spune Alexandra Ploscaru.

Limba engleză a cucerit-o din prima. Pe vremurile ei, alfabetul era chirilic și, când a răsfoit manualul de limbă engleză, a rămas impresionată de literele latine.

„Eu sunt născută în Trușeni și acolo așa era. Ne aduceau manuale și eu vara le-am răsfoit. E, celelalte ca celelalte, română, rusă, una, alta, algebra, matematica. Dar când am văzut manualul de limba engleză și când am văzut alte litere pe care eu până atunci nu le învățasem, pentru că noi am învățat alfabetul chirilic, așa mi-a trezit o curiozitate, că eu n-aveam răbdare să treacă vacanța și să vin la întâi septembrie să văd ce e cu manualul ăsta, ce prezintă el. Am văzut niște litere acolo, H sau J, care nu erau în alfabetul nostru. Oare eu am să pot să citesc, am să pot eu să mă descurc? Și am așteptat. A venit învățătoarea de limba engleză la prima lecție. Și când a pronunțat cuvântul, Good morning, eu am rămas frapată. Ce înseamnă asta, cum așa?”

După absolvirea universității, proaspăta absolventă a fost trimisă să predea limba engleză la școala din Ciuciuleni, unde era nevoie de cadre. De-a lungul anilor, a obținut, alături de elevii ei, zeci de premii la olimpiade. Unii dintre foștii ei discipoli, plecați peste hotare, se întorc acasă și continuă să facă lecții de engleză, pentru a-și aprofunda nivelul de cunoștințe.

„- V-ați gândit vreodată să renunțați la meseria asta, ați avut momente? - Nu, niciodată. - Niciodată. - Doar limba engleză. - Atât de tare v-a plăcut. - Da, șimi place și acum. - Și vreți să mai rămâneți în domeniu? - Păi, de acum, nu mai am vreme. - De ce nu? - Ei, unde? La vârsta mea. Anul ăsta am zis că gata, nu mai lucrez. De acum, de trei ani spun că nu și nu și nu. Directoarea noastră e așa o femeie că te convinge și am zis da. Ne mai trebuie un specialist și la moment nu-i. Și de acum, eu vrei, nu vrei. - Câți ani aveți lucrați după pensie? - 20! - Deci, de 20 de ani ați ieșit la pensie și încă predați engleză. - Da. 20 de ani în urmă trebuie să ies, să nu mai vin la școală. Nu am putut eu să mă despart de engleză, de elevi, de școală, nu. Aici e un colectiv foarte bun, foarte. Anume colectivul și m-a ținut aici.”

Tot de jumătate de veac, la gimnaziul din Ciuciuleni, este profesoară și Sofia Buza. Nu a avut niciodată gândul să renunțe la această activitate, chiar dacă este la pensie și ar putea să savureze din odihna binemeritată.

„Chiar de mic copil urmăream cum pășesc, pe drum chiar, un profesor cum pășește, parcă încrezut, parcă cu o dorință de a face ceva pentru copii. Și fiind la școală urmăream zi de zi fiecare activitate a învățătorului, după care le spuneam părinților că eu tot învățătoare voi fi. Și am ales să fiu învățătoare și în ziua de astăzi continui această activitate cu dragoste. Cred că aș avea o lipsă în suflet dacă nu m-aș întâlni cu micuții, să-i văd cum zâmbesc zi de zi, ce dorințe au, să-i ajut. Parcă aș vrea să mai acord o mână de ajutor cât mai este posibil, copilașilor”, spune Sofia Buza.

În timp ce ea se declară împăcată cu salariul pe care-l primește, consideră că tinerii specialiști trebuie remunerați mult mai bine. Poate, în acest fel, vor dori să profeseze în sistemul de învățământ, într-un număr mult mai mare.

„Au văzut o sursă de existență mai bine plătită în alte direcții, în altă parte. Dar eu socot că totuși este nevoie de o generație bine educată. Adică este nevoie de profesor și de acordat o mare atenție profesorului. Noi de acum suntem la o vârstă înaintată, dar celor tineri de acordat o atenție mai mare, mai sporită, ca ei să activeze un timp îndelungat în acest domeniu.” 

Sistemul de predare, de-a lungul celor 50 de ani, s-a schimbat, a evoluat, dar și ea s-a adaptat noilor tehnologii. Doamna profesoară le folosește ori de câte ori are nevoie, iar dacă întâmpină vreo dificultate, în ajutor îi sar colegele mai tinere. 

„La început de activitate nu era ușor, pe parcurs tot am demonstrat, dar lucram și pe timpuri când am început activitatea, cu o mulțime de fișe create de învățători, desene, desenam nopțile și căutam diverse materiale mai interesante pentru copii ca să îi provocăm pe parcursul lecției, să le creăm situații de problemă. - Dar era mai greu? - Era mai greu. Trebuia învățătorul nopțile să lucreze pentru a face materiale didactice, acum găsim mai multe materiale demonstrative și le putem utiliza.”

Chiar dacă în gimnaziul din Ciuciuleni nu există lipsă de cadre didactice, există și profesori care predau mai multe materii. Unul dintre acești profesori este și Tatiana Cotovanu, care predă limba română, geografie și biologie. 

„Să faci munca bine, ești profesor și la oraș și la sat, este aceeași programă, aceiași copii care au nevoie de susținere, îndrumare. Nu cred că este mare deosebire, dar trebuie vocație pentru asta. Motive sunt mai multe, dar nici nu e ușor, nu zic că e ușor, dar într-un fel e interesant. Și atunci când munca e interesantă, îți place să lucrezi cu copii, altfel merge lucrul. În primul rând, ore sunt puține la o disciplină, de exemplu la geografie. În al doilea rând, specialiști nu prea sunt și este nevoie ca școala să se dezvolte înainte, să oferim studii copiilor din sat. Și încercăm să ne recalificăm, încercăm să avem realitate cu viața, cu lumea înconjurătoare, să ghidăm elevii, să se descurce în viața.” 

De când predă în această școală, a crescut trei generații de elevi. Dintre toți, un singur elev a ales să fie profesor la o școală din raionul Hâncești. Spune că generațiile de astăzi sunt mai greu de convins pentru a învăța, cu toate tehnologiile care îi înconjoară.

„Încercăm să facem față cerințelor. Dar astăzi e greu să-i motivez ca să ei să studieze, mai ales că, întrebarea este „dar la ce mie îmi trebuie”. Și noi trebuie să găsim oricând răspuns, la ce îi trebuie elevului o situație, o altă situație, o temă, când poate, de ce o studiază acum, poate nu-i trebuie acum? Înainte nu erau atâtea întrebări, știți? Învățau, studiau, știau că trebuie să aibă studii. Acum, vedeți că suntem la un click distanță de orice informație. Și elevii care doresc să acceseze, studiază și singuri. Da, cu 15 ani în urmă, era mai mult axat pe studii, pe manuale, pe cărți. Acum, cu noile tehnologii, telefonele, elevii, uneori, sunt mai mult sustrași în telefoane, numai că noi deja trebuie să-i dăm ce informații să găsească în telefoane.”

Deplânge starea actuală a sistemului de învățământ și spune că principala provocare a școlilor și a comunităților locale este aceea de a ține familiile acasă.

„Am făcut 15 ani în școală, pentru că atunci era și liceu când am început eu să activez. Până în 2016 erau 600 și ceva de elevi. Comparativ, acum sunt 233. - Astăzi nu mai e liceu, nu, doar gimnaziu. - Nu, din 2016 nu mai este. - Dar în ritmul ăsta, există temeri că ar putea fi închisă școala? - Nu ne temem că o să fie închisă școală, dar ne străduim ca să menținem măcar numărul ăsta care este. Dar trebuie la nivel de localitate, de raion, de țară, programe de susținere a familiilor tinere, ca numărul să nu diminueze.”

Referindu-se la salariu, aceasta spune că, dacă un profesor de la sat se mai poate descurca, cel din oraș întâmpină mai multe provocări financiare. 

„Știți, noi suntem la sat și mai avem și o grădină și cu salariul și încercăm să ne descurcăm. Un nivel mediu de viață este, nu mă plâng că e mic și nu știu. Pentru unul care muncește, are. - Dar oricum faceți o meserie nobilă, care ar trebui răsplătită pe măsură. Răsplata pe care o primiți, e pe măsura muncii? - Ținând cont și de situația economică a țării, nu putem să cerem mai mult decât ni se oferă. Nu putem, dar ar trebui mai mult. Ar trebui, dar ne acomodăm și noi la situația care este în țară, ce să facem? Ne iubim țara, cum ne iubim familia și cum trecem prin greutăți, țara ne-o iubim și trebuie să mergem înainte.” 

În acest an, gimnaziul a marcat 50 de ani de activitate. La începuturi, aici studiau carte circa o mie de copii. Acum, numărul lor s-a redus la 300. Directoarea școlii, care a fost și primar al satului, explică formula prin care reușește să mențină colectivul de profesori. 

„Lipsa de cadre la Ciuciuleni n-am simțit-o niciodată. Noi am avut în Ciuciuleni gimnaziu și liceu teoretic. Cadre multe, dar copii mai puțini deja. Suntem numiți în permanență forjerie de cadre, de la noi merg cadre în mai multe instituții educaționale din țară. Nu avem lipsă de cadre”.

În Republica Moldova sunt circa 1200 de școli, cu circa 400 mai puțin decât acum 20 de ani. Numărul de elevi s-a redus în jumătate. De la 630 de mii la circa 300 de mii.

Un reportaj de Constantin Niculae 

Imagine de Vlad Glinjan

Montaj de Constantin Niculae