Astăzi este Ziua mondială a donatorului de sânge, așa că zeci de voluntari s-au adunat la Palatul Republicii pentru a face o faptă bună. Au venit să doneze sânge în speranța că vor fi de ajutor pentru cei care au nevoie. Și dacă unii au prins la curaj abia acum și au venit pentru prima dată, alții au făcut-o chiar și de o sută de ori. Eforturile medicilor și receptivitatea oamenilor fac ca rezervele mereu să fie pline, iar viețile omenești salvate.
De ziua mondială a donatorului, zeci de oameni au stat la coadă pentru a dona sânge. Printre cei care au venit de dimineață la Palatul Republicii din Chișinău l-am întâlnit și pe Valentin Enache. Bărbatul spune că până acum a donat sânge și componente sanguine de 99 de ori. Fiind medic militar, bărbatul a înțeles demult cât de important este sângele pentru a salva viața unui om, așa că mereu donează ori de câte ori este nevoie, iar astăzi șia amintit și de prima sa experiență.
„ - Am venit pentru a suta oara ca să donez sânge sau componente sangvine.
- Spuneți-ne vă mai amintiți când prima dată când ați donat sânge?
- Eram medic rezident, am donat pentru un coleg, soția căruia trebuie să nască prin cezariană și avea nevoie de sânge.
- Acum cât timp a fost?
- A fost în 2004. Donarea de sânge reprezintă un act de generozitate și în același timp sunt și niște beneficii pentru donatorul de sânge”.
Și dacă unii știau și despre beneficii, novicii au venit cu un singur gând, cel de a ajuta pe cineva.
„ - Mă simt destul de bine, mă așteptam să fie mai rău. Ma motivat ideea că foarte multe vieți depind de sângele oamenilor și este un act caritabil, cred că fiecare trebuie să facă acest lucru măcar odată în viață.
- Este pentru prima dată când donezi?
- Da, este pentru prima dată.”
Oamenii au stat în rând minute bune pentru a li se confirma că pot să doneze. De la majoritatea am auzit că vor să facă un lucru bun, mai mult unii iau îndemnat și pe alții să doneze.
„Donez sânge regulat, nu este prima dată, îmi face plăcere să vin să ajut și să salvez vieți. Ce care nu au făcut-o să vină pentru că este bine, este frumos și sănătos”.
„Chiar din plăcere, atâta timp cât știm că ajutăm prin asta semenii noștri și avem posibilitate să o facem, de ce nu”.
Campaniile inițiate de Centrul de Transfuzii, dar și numărul mare de donatori, mențin rezervele de sânge la valori pozitive.
„Atunci când se muncește cu foarte multă sârguință și dedicație, se reușește să menținem aceste stocuri, fiind suficiente pentru toți pacienții din spitale pentru ca să salvăm viețile acestora și să oferim calitate vieții”.
Anual, în Republica Moldova, reieșind din necesitățile instituțiilor medicale este nevoie de aproximativ 75 de mii de transfuzii. În prezent în țară sunt 150 de donatori voluntari permanenți. Unii dintre ei au fost astăzi premiați cu diplome din partea Ministerului Sănătății.