Peste 1.000 de liceeni din întreaga țară își încheie călătoria antreprenorială în cadrul Startup School, ediția AI, un program național care dezvoltă gândirea inovatoare și formează viitoarea generație de fondatori de startup din Republica Moldova.
Prin acest program educațional de antreprenoriat tehnologic, tinerii au fost ghidați pas cu pas, de la idee la prototip, explorând lumea tehnologiei, antreprenoriatului și inovației.
Programul Startup School a fost lansat în 2018, printr-un parteneriat între Dreamups și Orange Moldova, prin intermediul Fundației Orange Moldova, ca răspuns la nevoia tot mai mare de educație antreprenorială și tehnologică în rândul tinerilor. Această colaborare a pus bazele unei inițiative educaționale care, ediție după ediție, a devenit un reper național în formarea viitoarei generații de inovatori și fondatori de startup-uri.
Ediția din 2025 marchează cea de-a șasea ediție a programului, reflectând parcursul său constant și impactul său real în ecosistemul educațional și antreprenorial al Republicii Moldova.
Băncile școlii devin laborator pentru inovație și antreprenoriat tehnologic
Ediția din acest an a captat interesul a peste 1000 de elevi și 50 de profesori din toate regiunile Moldovei. Aceștia au fost selectați să participe activ în cele 8 săptămâni de program intensiv, în care au învățat cum se construiește o idee de afacere tehnologică de la zero.
De la teorie la primul pitch deck: cum au învățat adolescenții din Moldova să construiască un startup
Cu ajutorul platformelor de e-learning UpFactory și Dreamclass, elevii din toată țara au avut acces la lecții video în limba română, rusă și limbajul semnelor, activități practice și mentorat direct de la 10 antreprenori și experți implicați în calitate de instructori în acest program.
Prin intermediul tehnologiei, amploarea acestui program a devenit una națională, oferind acces la educație antreprenorială tinerilor din toate colțurile țării. Astfel, potențialul local este conectat cu oportunități reale de dezvoltare, inspirând o nouă generație de fondatori să creadă în ideile lor și să le transforme în realitate.
Tinerii și-au pus în practică cunoștințele în echipe, iar rezultatul este impresionant: 116 de idei de afaceri dezvoltate în domenii precum educație, sănătate, gaming, sustenabilitate și divertisment.
Generația care va schimba paradigma
În urma unui eveniment online de preselecție, cele mai promițătoare 20 de echipe au fost alese să urce pe scenă pe 13 iunie, în cadrul Demo Day, pentru a-și prezenta ideile în fața unui juriu format din antreprenori și experți în inovație.
Echipele finaliste vin din: Izbiște (r. Criuleni), Dubăsarii Vechi (r. Criuleni), Puhăceni (r. Anenii Noi), Anenii Noi, Răzeni (r. Ialoveni), Soroca, Drochia, Rîșcani și Chișinău, confirmând că ideile valoroase pot prinde contur oriunde există curaj și determinare.
Acestea vor concura pentru cele 3 premii ale ediției, precum și pentru un premiu special acordat de către partenerii proiectului.
Publicul este invitat să participe la evenimentul de Absolvire și Demo Day, care va avea loc vineri, 13 iunie 2025, între orele 10:00 și 15:30, la Clasa Viitorului din Chișinău, un moment de celebrare a inovației și spiritului antreprenorial al noii generații.
Participarea este gratuită, în baza completării acestui formular.
Startup School este un program național de educație antreprenorială, desfășurat sub egida Ministerului Educației și Cercetării, organizat de Dreamups, cu sprijinul Fundației Orange Moldova și Kaufland Moldova, implementat cu expertiza organizației Sigmoid.
/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.