/VIDEO/ 241 de agenți economici au notificat oficial statul că au fost afectați de calamități. Bolea: „Vorbim de lucruri preliminare”

seceta 8
25 iulie 2024, ora 21:50

241 de agenți economici din cei circa 9 mii din țară au notificat oficial statul că au fost afectați de calamitățile naturale din acest sezon. Altfel spus, au întocmit acte de calamitate naturală. Informațiile nu sunt finale, iar în săptămânile următoare, cifrele ar putea crește, în condițiile în care raioanele de sud nu au expediat deocamdată rapoartele. Potrivit ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, majoritatea agenților economici au fost afectați de grindină și de secetă.

„Avem 241 de agenți cu acte de calamitate naturală. Ăștia sunt cei care au mers la Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) și au declarat că au calamitate naturală. S-a constituit comisia, a mers în teren și a constatat că într-adevăr există această problemă cu diferit grad de distrugere a culturilor agricole”, a declarat Vladimir Bolea în cadrul ediției de joi, 25 iulie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. 

Ministrul Agriculturii a mai precizat că cel mai mult au fost afectate culturile de porumb și cele de floarea-soarelui, în total, în jur de câteva mii de hectare de teren din 14 raioane ale țării. 

„Dar vorbim iarăși de lucruri preliminare. Avem raioane întregi unde seceta a făcut ravagii și nu avem deloc informație centralizată de la ei”, a menționat Vladimir Bolea. 

Ministrul a sugerat că deocamdată nu poate fi declarată stare de urgență în agricultură, în condițiile în care nu se cunoaște clar volumul pagubelor, dar a dat asigurări că toți fermierii afectați vor fi despăgubiți.

„Se vor identifica resurse financiare, vom face apel la partenerii de dezvoltare...pot fi bani, motorină, poate fi material semincer”, a explicat Vladimir Bolea. 

Temperaturile record, care au depășit cu 6 grade normele acestei perioade, înregistrate vreodată, dar și lipsa precipitațiilor au provocat secetă severă pe aproape tot teritoriului țării, cu excepția unor raioane din nordul și centrul țării. Meteorologii au analizat condițiile agrometeorologice din perioada 1- 20 iulie și impactul acestora asupra dezvoltării culturilor agricole.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că temperatura medie a aerului în perioada 1-20 iulie a constituit +25,0.. +28,0ºС, fiind cu 5,3-6,3ºС mai ridicată față de normă, ce se atestă prima dată în întreaga perioadă de observații meteorologice. 

Totodată, pe 16-17 iulie, temperatura maximă a aerului, pe o mare parte a teritoriului țării a urcat până la +39,5.. +40,9ºС. Asemenea temperaturi în perioada de vară s-au semnalat doar în anii 2007 și 2012.

Numărul de zile cu temperatura maximă a aerului de +35ºС și mai ridicată a constituit 8-13 zile, ce se atestă în medie o dată la 30-40 de ani. Temperatura maximă a aerului cu valoarea de + 40ºС, s-a semnalat pe 40% din teritoriul țării și numărul de zile cu această temperatură a constituit 2 zile, ce se atestă, de asemenea, o dată la 30-40 de ani.

Și umiditatea a înregistrat cifre record. Numărul de zile cu umiditatea relativă a aerului de 30% și mai scăzută, a constituit pe teritoriul țării 10-18 zile (norma lunară fiind de 1-5 zile), ce se semnalează în medie o dată la 20-25 de ani.

Iar cantitatea de precipitații, pe 60% din teritoriul țării nu a depășit 1-10 mm (2-20% din normă), iar în unele raioane precipitațiile au lipsit. Izolat (35% din teritoriu) au căzut 15-60 mm (25-70% din normă), iar la stația meteorologică Rîbnița și posturile agrometeorologice Edineț, Rîșcani suma precipitațiilor a constituit 75-105 mm (90-125% din normă).

Coeficientul hidrotermic care caracterizează gradul de umezire a teritoriului, în medie pentru țară în perioadă 1-20 iulie, s-a egalat cu 0,4 ceea ce corespunde unei secete foarte severe.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente