50 de euro pe zi. Atât cheltuie Letonia pentru întreținerea fiecărui vârstnic din azilurile de bâtrâni din țară. Plasarea într-un centru social nu este nici pe departe privită ca și o condamnare, ci mai degrabă ca o șansă la o viață fără griji cotidiene. Și dacă, periodic, mai sunt vizitați și de oamenii dragi, atunci bătrânii spun că, la apus de viață, sunt chiar fericiți.
Echipa TV8 a vizitat unul din cele trei aziluri din Riga, finanțate din bugetul municipal. Centrul „Mezceims” are 200 de beneficiari. Cel mai vârstnic are 104 ani.
Aici nu mai amintește nimic de perioada sovietică. Azilul poate fi confundat cu ușurință cu un sanatoriu. O investiție de două milioane de euro a făcut posibilă termoizolarea clădirii, reparația acoperișului și dotarea cu mobilier și tehnică modernă. Fiecare beneficiar are camera lui. Există, însă, și vârstnici care aleg să locuiască în doi. O cameră are neapărat frigider, televizor și lavoar, iar locatarii se fac comozi pe paturi ce pot fi reglate doar printr-o atingere de buton.
„Obligatoriu trebuie să fie un pat, dulap, masă și fotoliu”.
Angajații centrului monitorizează starea locatarilor cu ajutorul unor senzori montați în camere.
„Senzorul știe unde este patul și dacă persoana se mișcă și stă la marginea patului el o să emită semnal că există riscul ca acesta să cadă. Sau dacă a fost un strigăt mai puternic în cameră, pacientul a căzut și a strigat. Este senzor și la lavoar pentru a economisi apa, pentru că omul poate uita, sunt oameni bătrâni nu aud că apa curge și apa poate curge până la primul etaj”.
La fiecare etaj, centrul are câte un spațiu special amenajat pentru socializare. Aici seniorii deapănă amintiri sau se avântă în jocuri interactive.
„Se pot odihni, juca, în fiecare spațiu este un televizor și deseori le punem un film sau se uită la fotografii. Standardele cer ca să fie cât mai mult spațiu de odihnă”.
„Depinde de dispoziție cui și cei place, cineva vrea ca cei dragi să fie lângă ei, alții s-au deprins așa, eu de exemplu m-am deprins. Inițial îmi era foarte dor de rude. - De cât timp sunteți aici? - Nu pot să vă spun, nu țin minte”.
Holurile azilului sunt vopsite în culori vii. Pereții abundă în desene. Și nu la întâmplare. Pentru toate există explicații.
„Acesta este desenul unui suvenir, îți amintește, a da, eu locuiesc acolo unde este acest simbol pentru că deseori ei își uită chiar numele și familia. Asta este ca o stradă pe care mergi și ca în vremurile de altădată este frizerie, un hotel pentru a fi cât mai colorat. Sunt desenate lucrurile din tinerețea lor”.
Vestea că sunt vizitați de o televiziune tocmai din Republica Moldova s-a răspândit rapid printre locatarii centrului. Ne-au întâmpinat cu voie bună, dar și...glume.
„Ce o să mă întrebați, despre școală, prieteni, dragoste? Vai, nu mi-am vopsit buzele... - Cum este viața aici? - Este minunat. Ce poți să mai vrei? Aici ești sătul, ai unde dormi, ai un acoperiș deasupra capului, ești liniști”.
Locatarii azilului au parte de trei mese pe zi. După prânz, vârstnicii obișnuiesc să socializeze. Unii - la plimbare, alții pe terasa centrului unde joacă șah, domino sau insistă să fie utili cum știu ei mai bine.
„Ei se ocupă cu împletitul, arta prin terapie, muzica, desenul. Avem de cei care se ocupă doar cu șahul și damele, avem olimpiade, la noi la centru vin elevi de la școli și acestea se organizează. Avem doi seniori care joacă foarte bine și au fost concurenți foarte dificili chiar pentru elevi din clasele cu profil sportiv”.
După cina de weekend, vârstnicii au parte și de dansuri.
„Cum este aici? - Bine, când vei fi bătrân să vii aici. Nu vei încurca nici copiilor nici la nimeni. Aici au grijă de tine”.
În vârstă de 94 de ani, Liuba Ghicikov este la azil deja de doi ani. Pensionara spune că are o bătrânețe decentă și a încercat să ne convingă de faptul că a fost alegerea ei să vină aici, chiar dacă are doi copii, patru nepoți și opt strănepoți.
„Mai bine nici nu se putea, eu după 90 de ani am înțeles ce e viața. Așa ba copiii trebuia de crescut, pe urmă nepoții, strănepoții. O prietenă de a mea a fost aici și veneam de două ori pe lună, știam locul. Acum multe s-au schimbat, dar spre bine. De asta am vrut aici, nu doream să le încurc copiilor”.
Locul nepoților este luat de tinerii care se angajează la centru pe perioada verii.
„Sunt aici pentru un job pe perioada verii. Este drăguț să petreci timpul cu ei și e interesant pentru mine, este o experiență interesantă. Îi ajut să meargă, ieșim la plimbări, uneori fac curățenie. Ea mi-a povestit multe istorii interesante, dar nu pot să vi le spun, sunt private”.
80 la sută din pensia beneficiarilor de azil este transferată automat pe conturile centrului care-i găzduiesc. Cu toate aceste, și statul vine cu o contribuție. Costul unei zile de azil este estimat, în medie, la 50 de euro.
