Fetele și femeile din Republica Moldova continuă să fie abuzate în propriile familii, în ciuda campaniilor de prevenire a acestui fenomen îngrijorător. Avem mame bătute de copii, avem fiice agresate, dar, în mare parte, soțiile sunt victimele violenței în familie. Multe dintre ele, din varii motive, își acceptă soarta și rămân alături de agresor, în timp ce altele reușesc să rupă acest lanț. Își găsesc un refugiu temporar în centrele de suport pentru femei, victime ale violenței domestice. Printre supraviețuitoare este și Ana, o tânără bătută de iubitul ei în primul an de relație. Istoria ei este despre curajul de a pleca dintr-o relație abuzivă și de a-și reface viața cât mai departe de violență.
„- Ana, spune-mi te rog, cum ai ajuns aici la centrul de plasament? - Prin violență. Cu fostul concubin, încă nu eram căsătoriți, urma acolo la noi... Și el într-o seară stătea cu prietenii, și brusc a început violent. Nu știu, ca nebunul cela, dar era beat ce-i corect. - El mai consuma alcool? - Da, el era pe alcool atunci. Eu m-am pus să adorm copilul și el brusc a venit și căuta un telefon de-a lui. Telefonul lui el îl căuta. Dar eu stăteam în telefon pe pat și am pus să adorm băiatul, să-l legăn pe picioare. El a început violent să pălească cu palma, după care o dată cu pumnul.
- Adică așa de la nimic s-a apropiat de dvs? - Da, da. El voia să-i dau copilul. Zic ce să faci tu cu copilul, e ora 10, copilul trebuie să doarmă. Nu, că dă-mi copilul. Ce să faci tu cu copilul la ora asta? Și după aceea eu am sunat la poliție. Am sunat o dată, a doua oară. O dată am sunat de pe numărul meu, el mi-a stricat telefonul, după ce el a auzit că eu vorbesc cu poliția, mi-a stricat telefonul. După care am sunat de pe telefonul lui. A treia oară când am sunat, am ieșit în stradă și am sunat. - Dvs. l-ați mai dat la poliție, ați mai apelat la poliție? - Nu, e prima dată, și nu arăta o persoană violentă”.
În urma acestui episod de violență domestică, bărbatul s-a ales cu o amendă. Pe când Ana - cu mai multe probleme de sănătate, fiind nevoie chiar și de o intervenție medicală.
„I-au pus amendă. Eu l-am scutit, adică n-am pus așa ca să fie și brățară și să mergem prin sud (judecată). - Dar de ce nu ați fost de acord să-i pună acea brățară? - Polițistul a spus că noi eram doar concubini și am acceptat doar să fie cu amenda. Și el trebuia să plătească tratamentul meu. Mi-a rupt maxilarul și trebuia să plătească tratamentul, dar el nu a plătit tratamentul. M-a sunat de vreo câteva ori de când s-a întâmplat asta, dar eu nu-i răspund lui, la sunete, la apeluri, eu lui nu-i răspund”.
Ca în multe alte cazuri de acest fel, și relația de iubire dintre cei doi părea una frumoasă la început. Bărbatul nu dădea semne că ar fi un om violent, ba din contra, era amabil, grijuliu și o ajuta pe Ana, inclusiv financiar.
„ - Când l-ați cunoscut pe concubinul dvs., știați că el este agresiv, că el consumă alcool? - Nu, nu, nu. - Dar când au apărut primele semne? - Asta a apărut, după, încoace. Încoace, adică, acum, lunile trecute, înainte ca eu să ajung aici la centru. - Cât timp ați fost împreună cu el? - Aproape un an. Trebuia să împlinim anul, în iulie trebuia să facem anul, câteva zile erau acolo și noi făceam anul. - De la început cum era el cu dvs.? - De la început el era drăguț, venea, cadona flori, la băiat îi aducea lapte, pampersuri, bani îmi dădea mereu în mână, să am cu mine, să am la mine. Eu nu l-am văzut pe el așa agresiv niciodată”.
Ana și-a găsit un refugiu temporar la centrul maternal de plasament Diaconia, unde ajung cupluri mamă-copil care provin din medii dificile, inclusiv în urma cazurilor de abuz domestic. Aici, mamele au parte de un loc de trai sigur și primesc protecție și sprijin. În cadrul centrului, li se oferă nu doar adăpost temporar, ci și asistență psihologică, consiliere și ajutor pentru reintegrarea în societate. Prin aceste servicii, angajații centrului își propun să le ofere mamelor aflate în situații de criză șansa de a-și reconstrui viețile într-un mediu sigur, departe de abuzuri.
„Aici suntem la centru maternal unde asistăm femeile cu copii în situații de risc, la fel și victimele violenței domestice. Găzduim aici mame cu copii până la 3 ani și dacă vin dintr-o situație de violență, le oferim asistență. Asistența noastră constă în servicii complexe de asistență, ceea ce înseamnă de la alimentație, medicamente, haine ș.a., asistență psiho-socială și psihologică în ultimul rând. Aici mamele sunt monitorizate, acompaniate 24 de ore. Le oferim și serviciul creșă pentru ca să-și poată lua zborul, să zicem, să înceapă altă viață, mama și copilul. Anul acesta din 18 cupluri pe care am reușit să le susținem până astăzi, 12 sunt din situații de violență. Adica asta a fost motivul direcționării cazului spre centrul maternal. Vin din cazuri grave, după mine, adică din situații grave. Violență gravă, nu e vorba de violență economică, dar violență fizică”, spune coordonatoarea Departamentului Copil și Familie, Diaconia, Mihaela Belei.
Chiar dacă victimelor li se oferă suportul și ajutorul psihologic, unele dintre ele revin la agresori.
„Încercăm să le ajutăm, să le susținem, să le asistăm psihologic ca să nu se întoarcă în situația din care au venit. Le spunem că ești în situație de risc tu și copilul. Am avut și cazuri din anii trecuți, în care ele, totuși, au fugit din centru și s-au întros la el. Au fugit în sens că au plecat fără să ne anunțe, au plecat la plimbare și nu s-au mai întors. Și pe urmă am aflat că s-au întors la abuzator”.
Psihologii spun că majoritatea victimelor violenței domestice provin din familii în care abuzul a fost prezent încă din copilărie. Trăind într-un mediu violent, aceste persoane ajung să considere bătaia sau altă formă de violență ca fiind o normalitate. În acest fel, atunci când își croiesc propria viață personală, repetă aceleași exemple de violență în relația de cuplu.
„Lucrând cu persoane care sunt și au fost victime ale violenței în familie, marea majoritatea îmi povestesc că, de fapt, au fost și ei, ele victime ale violenței în familie, or era violență: tata împotriva mamei, ori mama își bătea copiii, ori tata își agresa copiii. Astfel, foarte des îmi spun că adulții nu vor să repete experiența părinților, surpinzător, ajung la un moment dat să fie în aceiași situație. Femeile sunt gresate în mare parte de bărbații lor, pentru că statistic, în RM, totuși, avem în jur de 94% femei care sunt victime ale violenței în familie și în jur de 6% bărbați. Pe plan mondial, nu există nicio statistică unde victime bărbați sunt mai mult de 10%. În marea majoritate, victime sunt femei”, zice psihologul clinician și psihoterapeuta Viorica Papuc-Pomană.
Deși este greu să le identifici, în relația cu un potențial agresor, semnele de pericol apar încă de la început. De obicei, acesta încearcă să cucerească femeia foarte repede, iar relația avansează mai rapid și mai insistent. Femeile ar trebui să fie atente în primele etape ale relației, deoarece graba și insistența pot fi semne ale unui comportament abuziv în timp.
„Cum începe o astfel de relație: un bărbat poate să fie de la început foarte atractiv, interesat, îi spune femeii că este femeia visurilor sale, că toată viața a așteptat-o, știe că este partenera ideală. El poate fi destul de afectiv la începutul relației. Relația derulează foarte, foarte rapid. Chiar la a treia, la a cincea zi, chiar într-o lună, avem cazuri unde persoanele încep să locuiască împreună, se căsătoresc. De fapt, asta este și un scop al acestui agresor, ca să scadă nivelul de atenție al femeii, astfel să obțină rezultatul scontant. Imediat cum partenera îi devine soție sau concubină, apar și primele semne de abuz. De aceea ar trebui să fie persoanele la început de relație atente, să nu să se grăbească să dezvolte o relație atât de rapid, or dacă ea derulează foarte intens, să-și pună niște semne de întrebare. Să urmărească dacă se simte manipulată sau nu, să urmărească cât de mult își schimbă stilul de viață față de acest partener”.
Când o victimă este abuzată fizic, verbal și psihologic, ajutorul poate veni de la familie sau de la autorități. Important este ca victima să conștientizeze că abuzul nu este o manifestare a normalității, ci, dimpotrivă, o formă de umilință, de intimidare și un pericol pentru viață.
„Diferit putem lucra cu victima, dar este evident că ele uneori nu pot părăsi singure acea locuință unde ea este abuzată, pentru că ea nu mai are nici resurse interioare, nici economice, stima de sine este foarte scăzută, încrederea de sine este foarte scăzută. După multiplele abuzuri psihologice, înjosiri - ea cu adevărat începe să creadă că nu mai poate face nimic singură, că nu se va descurca, că-i vor fi luați copiii, că nu-și va găsi serviciul, ea fără acest partener nu va exista. Și atunci tocmai o resursă externă, asta ar putea fi membrii familiei, organizații, poliția, diferite... primării, autoritate tutelară, psihologi, școală, cine a observat de fapt că există violență în familie, iată anume această resursă externă ar putea ajuta persoana să iasă din cercul violenței”.
Abuzurile fizice sau emoționale lasă amprente grave asupra stării de sănătate a victimelor. Fiind constant abuzată, femeia are nevoie de terapie și consiliere psihologică pe termen lung.
„O femeie care trece prin violență, mai mult, o femeie care trece prin violență psihologică emoțională, acolo unde rănile nu se văd, de fapt. Ea este cronic înjosită, manipulată, există gelozie, amenințări. Fizic noi nu vedem această violență, dar cronic fiind sub presiunea violenței psihologice, am avut cazuri unde femeile au dezvoltat tulburare de stres post-traumatic și bine întețels ele au nevoie de asistență de lungă durată”.
Un reportaj realizat de Gabriela Ursu
Imagini și montaj de Vlad Glinjan
