Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 968: Atac masiv, RO-alert și risc pentru Moldova! Zelenski explică „primul pas către un război mondial”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 968: Atac masiv, RO-alert și risc pentru Moldova! Zelenski explică „primul pas către un război mondial”

18 octombrie 2024, ora 14:48

Generalul Alexandru Grumaz avertizează asupra riscurilor care exista pentru Republica Moldova și pentru România în următoarea perioadă. Într-o analiză pentru „Adevărul”, generalul arată că ocuparea Ucrainei de către Rusia ar pune într-o situație complicată România. Între timp, a fost RO-alert în țara vecină, autoritățile de la București avertizând populația din județul Constanța despre pericol, după ce o dronă a Rusiei a întrat în spațiul aerian al României. Rusia a lansat unul din cele mai masive atacuri cu drone de la începutul războiului în Ucraina.

Volodimir Zelenski a declarat că o invitație oficială de a adera la NATO este „singura modalitate” prin care Ucraina poate supraviețui invaziei Rusiei și a menționat la Bruxelles că „ori ne alăturăm NATO, ori vom avea arme nucleare”.  Mai mult, Zelenski a afirmat că implicarea Coreei de Nord în sprijinul acordat Rusiei în războiul împotriva Ucrainei ar putea reprezenta „primul pas către un război mondial”.

UPDATE Joe Biden a primit cea mai înaltă distincţie a Germaniei, Ordinul Federal de Merit, la începutul vizitei care, cel mai probabil, va fi ultima vizită oficială în Europa ca preşedinte american. După ceremonie, la Berlin, Joe Biden a reiterat importanţa susţinerii Ucrainei în lupta acesteia împotriva „atacului brutal al Rusiei”, potrivit Rador.

UPDATE Președintele american Joe Biden a declarat, vineri, la Berlin că aliații din cadrul NATO trebuie să își mențină sprijinul pentru Ucraina până când acest stat va obține "o pace justă și durabilă" în fața agresorului rus, informează Agerpres.

UPDATE Sprijinul tot mai mare al Coreei de Nord pentru Rusia, cu furnizarea de arme şi trupe pentru războiul Moscovei în Ucraina, reprezintă o „ameninţare gravă pentru securitatea” comunităţii internaţionale, a declarat, vineri, preşedinţia sud-coreeană.

UPDATE Oficiali din Administraţia Biden au transmis vineri, 18 octombrie, că, în prezent, nu există un consens la nivelul aliaţilor cu privire la trimiterea unei invitaţii Ucrainei de aderare la NATO, deşi SUA fac tot posibilul pentru a-i convinge pe aceştia, scrie Pravda Ukrainska.

UPDATE Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, se declară convins că Ucraina încearcă să creeze o „bombă murdară” și că regimul de la Kiev are toate șansele să facă acest lucru, notează Digi24.

UPDATE Mii de persoane sunt evacuate obligatoriu în această săptămână din oraşul ucrainean Kupiansk şi din mai multe aşezări din împrejurimi, în timp ce forţele ruse se apropie de acest centru strategic din nord-estul Ucrainei, relatează Reuters.

UPDATE Aproximativ 11.000 de soldați nord-coreeni sunt antrenați în Rusia și vor fi gata până la sfârșitul lunii octombrie pentru a fi trimiși să lupte în Ucraina, a declarat Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militar ucrainean. Agenția de informații sud-coreeană, la rândul ei, a afirmat vineri că regimul Kim Jong Un a decis să trimită 12.000 de militari să lupte alături de armata lui Vladimir Putin, inclusiv soldați din trupe speciale. Între timp, pe internet circulă imagini în care ar apărea soldați nord-coreeni în Rusia, dar veridicitatea imaginilor nu a fost confirmată:

UPDATE „Un scenariu de amenințare pentru NATO, implicit pentru România, este că Rusia ar putea să ocupe rapid teritorii importante din țările baltice, în caz că va ocupa mai întâi Ucraina. Și teama cea mare ar fi că rușii ar ocupa atât de rapid aceste teritorii încât occidentul nu ar avea timp să reacționeze. Înfrângerea Ucrainei ar fi clar cel mai mare pericol pentru România și Republica Moldova. În schimb, nu cred că Republica Moldova va fi invadată. Mai degrabă, rușii vor căuta prin metodele cunoscute să pună mâna pe Moldova, fără a recurge la invadarea ei”, a declarat generalul român Alexandru Grumaz.

UPDATE Serviciul rus de supraveghere a siguranței agriculturii a interzis temporar în această săptămână importurile de roșii, ardei, pepeni proaspeți, grâu, semințe de in și linte din Kazahstan, după ce țara vecină a refuzat să adere la BRICS, organziația internațională  din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, Egipt, Etiopia, Iran și Emiratele Arabe Unite. Decizia Kazahstanului reprezintă o lovitură pentru șeful de la Kremlin, Vladimir Putin, scrie Politico.

UPDATE Forţele ruse au lansat 135 de drone împotriva teritoriului ucrainean în noaptea de joi spre vineri, într-unul dintre cele mai masive atacuri cu dispozitive fără pilot de la începutul războiului.

UPDATE Ministerul ucrainean de Externe a negat, într-un comunicat, că Ucraina intenţionează să dezvolte arme de distrugere în masă, aşa cum s-a sugerat în informaţiile publicate de ziarul german BILD. 

UPDATE Ministrul ucrainean al apărării Rustem Umierov a anunțat că Norvegia va livra în curând Ucrainei șase avioane de luptă F-16.

UPDATE Statele membre ale Uniunii Europene şi-au exprimat în mod explicit sprijinul pentru Chişinău şi condamnă Rusia pentru încercările constante de a-i submina traseul democratic. O secţiune specială cu privire la Republica Moldova a fost inclusă în declaraţia finală a Consiliului European în urma unei iniţiative a României, după cum au declarat pentru corespondentul RRA Bogdan Isopescu surse din Consiliu. Acestea au precizat că România a propus şi un al doilea subiect – diferenţele de preţ la energie între ţările din estul Uniunii, care plătesc mai mult, şi cele din vest, potrivit Rador.

UPDATE Premierul ungar Viktor Orban susţine că planul de victorie propus de președintele ucrainean Volodimir Zelenski este „mai mult decât înspăimântător”. Zelenski a prezentat, joi, planul de victorie în cinci puncte Consiliului European de la Bruxelles, la o zi după ce a dezvăluit publicul planul în timpul unei sesiuni speciale a parlamentului ucrainean, potrivit Spotmedia.

UPDATE Canada intenţionează să ofere Ucrainei un pachet de ajutor militar în valoare de 47 de milioane de dolari americani (64,8 milioane de dolari canadieni), care va include arme de calibru mic, muniţie şi echipament de protecţie, a declarat vineri ministrul canadian al apărării, Bill Blair, într-un comunicat, relatează Reuters, transmite Agerpres.

UPDATE Poliția britanică investighează dacă spionii ruși au postat dispozitive incendiare – prin intermediul firmei de livrare DHL –în toată Europa după ce un dispozitiv incendiar dintr-un pachet a luat foc într-un depozit de lângă Birmingham și un altul în Leipzig.

UPDATE SUA reorientează pregătirea piloților ucraineni de F-16 pe tinerii cadeți, mai degrabă decât pe personalul cu experiență al Forțelor Aeriene, iar această decizie ar putea prelungi cu multe luni termenul limită pentru ca Kievul să primească o escadrilă completă de avioane de luptă, notează Adevărul.

UPDATE Pe parcursul lunii septembrie, trupele ruse au atacat regiunea Herson cu drone de peste 2.700 de ori, iar de la începutul lunii octombrie, de încă aproximativ 1.500 de ori, relatează Ukrinform, notează Mediafax.

UPDATE Statele Unite au anunţat sancţiuni care vizează două companii chineze legate de producţia de drone folosite de Rusia în războiul său din Ucraina, relatează Agerpres, care citează AFP. Acestea sunt primele sancţiuni americane împotriva unor entităţi chineze „care dezvoltă şi produc direct sisteme complete de arme în parteneriat cu companii ruseşti”, a declarat Departamentul Trezoreriei într-un comunicat. Aceste decizii privesc în total trei companii – două în China şi una în Rusia – şi un cetăţean rus, pentru implicarea lor în dezvoltarea şi fabricarea unei drone de atac cu rază lungă de acţiune. Drona în cauză este proiectată de experţi cu sediul în China şi fabricată în uzine chineze, în colaborare cu companii ruseşti de apărare, a precizat Departamentul Trezoreriei.

UPDATE Preşedintele României, Klaus Iohannis, a pledat, în cadrul Consiliului European, pentru un mesaj ferm din partea UE de susţinere a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, relatează Agerpres.  

UPDATE Volodimir Zelenski a declarat că o invitaţie oficială de a adera la NATO este „singura modalitate” prin care Ucraina poate supravieţui invaziei Rusiei, în timp ce preşedintele ucrainean a îndemnat aliaţii occidentali să sprijine planul său de a pune capăt războiului. Zelenski a declarat că aderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică - prima dintre cele cinci etape ale „planului său de victorie” - este esenţială pentru a-l aduce pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la masa negocierilor. „Nu putem fi foarte puternici fără a avea o invitaţie care ne întăreşte căile diplomatice de a pune capăt războiului”, a declarat el pentru Financial Times. „Acest război se va termina atunci când Putin va fi izolat şi împins de alţi parteneri spre diplomaţie”, notează Mediafax. 

 

UPDATE Generalul Valeri Zalujnîi, fost comandant-șef al armatei ucrainene și actualul ambasador al Ucrainei la Londra, a declarat este aproape imposibil să se găsească o cale prin care Kievul poate ieși din starea de război „prelungit” cu Rusia, scrie HotNews.

UPDATE Rusia susține că a distrus patru din cele 67 de obuziere autopropulsate Caesar livrate Ucrainei, potrivit unui raport al publicației spaniole de apărare Infodefensa. Aceste obuziere, produse în Franța, sunt considerate bijuteria coroanei artileriei franceze. Ucraina a primit doar 67 de obuziere Caesar, cu o promisiune de 154 în total. Aceste unități de artilerie autopropulsate au fost printre primele sisteme majore furnizate de Occident pe care Ucraina le-a primit după invazia Rusiei în februarie 2022. La doar trei luni de la începerea războiului, Ministerul ucrainean al Apărării a publicat un videoclip în care își arată recunoștința, arătând una dintre unitățile Caesar primite în mișcare și trăgând obuze, evidențiind capacitățile avansate ale acestui obuzier de 155 mm.

UPDATE Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi seară că va discuta vineri la Berlin cu președintele american Joe Biden, premierul britanic Keir Starmer și cancelarul german Olaf Scholz despre garanțiile de securitate pentru Ucraina. „Chestiunea-cheie este natura garanțiilor de securitate și despre asta vom discuta mâine”, a declarat el presei, notează HotNews.

UPDATE Joe Biden a sosit joi noapte la Berlin pentru ultima sa vizită oficială în Germania, care care va avea ca obiective principale sprijinul occidental pentru Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, transmite AFP. În timpul vizitei sale de 24 de ore, el se va întâlni cu cancelarul Olaf Scholz și cu liderii Franței și Regatului Unit. Principalele subiecte de pe agendă vor fi Ucraina și Orientul Mijlociu.

UPDATE Marea Britanie a anunțat joi că a impus sancțiuni împotriva a 18 petroliere rusești și a patru nave care transportă gaz natural lichefiat (GNL), fiind cea mai mare serie de sancțiuni aplicate așa-numitei ”flote din umbră”. O analiză Politico și SourceMaterial arată că navele lasă în urmă scurgeri de petrol, traversând coridoare de transport maritim aglomerate.

UPDATE Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat la întâlnirea cu secretarul general al NATO Mark Rutte că Ucraina merită să devină al 33-lea membru al NATO, argumentând că ar fi greşit din punct de vedere politic ca ţara sa să fie lăsată în afara Alianţei.

 

UPDATE NATO lucrează pentru a aduce Ucraina tot mai aproape de alianță, a declarat joi secretarul general al acesteia, Mark Rutte, adăugând că este esențial ca NATO să continue să ofere țării ajutor militar, potrivit HotNews.

UPDATE Norvegia şi-a majorat sprijinul total pentru sectorul energetic al Ucrainei la 3 miliarde de coroane (aproximativ 274,2 milioane de dolari), ca parte a planului său mai amplu de ajutor, potrivit Ministerului norvegian al Afacerilor Externe. Aceasta include 1,5 miliarde de coroane (117 milioane de dolari) alocate recent pentru pregătirea infrastructurii energetice a Ucrainei pentru iarnă, notează Mediafax.

UPDATE Statele membre ale Alianței Nord Atlantice sunt dispuse să ajute Ucraina, dar nu și să accepte o aderare, în contextul riscului unui război cu Rusia, potrivit unui general român citat de Adevărul. De altfel, o aderare a țării la NATO nu aduce automat un succes al statului față de invadatorul său.

UPDATE Donald Trump l-a învinuit joi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru că a ajutat la declanşarea războiului ţării sale cu Rusia. Acest comentariu sugerează în continuare că Trump este posibil să schimbe radical politica SUA faţă de Ucraina dacă va câştiga alegerile din 5 noiembrie, notează Reuters.

UPDATE Comandanții forțelor nucleare strategice ale Rusiei vor testa pregătirea de luptă a unităților sale cu baza în orașul Bologoye, a transmis vineri Ministerul rus al Apărării, citat de agenția de presă RIA. Exercițiul va implica manevre și desfășurarea lansatoarelor mobile de rachete balistice intercontinentale Yars, a precizat aceasta.

UPDATE Rusia câștigă pe zi ce trece tot mai mult teren în Ucraina, iar frontul stă să cadă, în pofida eroismului apărătorilor ucraineni. Potrivit Reuters, ucrainenii vor evacua Kupiansk, un nord feroviar aflat pe râul Oskil, și oraşul Borova, aflat mai la sud, în apropierea oraşului Izium, un alt centru logistic important. Potrivit sursei citate, guvernatorul regional din Harkov, Oleg Sinegubov, a declarat deja la televiziunea națională ucraineană că evacuarea este obligatorie pentru toți cetățenii.

UPDATE Premierul român Marcel Ciolacu a declarat joi că nu a fost niciun pericol legat de alerta de drone din judeţul Constanţa. Întrebat dacă există sau nu o lege pentru a fi doborâte dronele, Ciolacu a răspuns: "Dacă o dronă se îndreaptă spre un obiectiv civil sau militar va fi doborâtă. Se vede traiectoria. Nu pot intra în toate detaliile, s-a ştiut şi în seara asta, din momentul în care a intrat în apele teritoriale române sau s-a presupus acest lucru a fost timp de alarmă şi de ridicare a avioanelor F-16 şi F-18. Lucrurile sunt sub control. Acele drone care cad foarte aproape de malul Dunării de obicei sunt lovite de antiaeriana ucraineană".

UPDATE Ministerul Apărării NNaţionale din România a informat că joi, în jurul orei 17,00, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. "Conform procedurilor, au fost activate structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior Poliţia Aeriană sub comandă naţională. Ca urmare a evoluţiei ţintei aeriene pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, pentru monitorizarea situaţiei au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea. Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 19,00, în zona localităţii Eforie Nord, evoluând ulterior în direcţia Topraisar", a precizat MApN, într-un comunicat transmis Agerpres.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 967: Atac masiv și plan prezentat la Bruxelles. ISW: Putin ia în calcul invazia totală a Moldovei
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 966: Alerta pentru Moldova, oraș evacuat și atac masiv! Planul victoriei are 5 puncte și 3 anexe secrete
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 967: Atac masiv și plan prezentat la Bruxelles. ISW: Putin ia în calcul invazia totală a Moldovei
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 967: Atac masiv și plan prezentat la Bruxelles. ISW: Putin ia în calcul invazia totală a Moldovei
/PROMO/ Seamănă minciuni și seceră voturi: Despre sperietorile campaniei electorale - de la 17:45, la „Moldova Gândește LIVE”
/PROMO/ Seamănă minciuni și seceră voturi: Despre sperietorile campaniei electorale - de la 17:45, la „Moldova Gândește LIVE”
/VIDEO/ Noi dezvăluiri despre vandalizarea instituțiilor de stat în Moldova. Șeful IGP: Sunt implicați și străini
/VIDEO/ Noi dezvăluiri despre vandalizarea instituțiilor de stat în Moldova. Șeful IGP: Sunt implicați și străini
/VIDEO/ Târg de caritate la Bubuieci: Mai mulți elevi au gătit pentru a ajuta doi copii grav bolnavi
/VIDEO/ Târg de caritate la Bubuieci: Mai mulți elevi au gătit pentru a ajuta doi copii grav bolnavi
/VIDEO/ Funcționari electorali, implicați în coruperea alegătorilor? Cernăuțeanu: „Există o suspiciune...”
/VIDEO/ Funcționari electorali, implicați în coruperea alegătorilor? Cernăuțeanu: „Există o suspiciune...”

Marea Britanie impune noi sancțiuni navelor rusești care transportă petrol și gaz. Ce li se interzice

missing
18 octombrie 2024, ora 13:30

Marea Britanie a anunțat joi că a impus sancțiuni împotriva a încă 18 petroliere rusești și a patru nave care transportă gaz natural lichefiat. Aceasta decizie reprezintă cea mai mare serie de sancțiuni aplicate până în prezent, împotriva așa-numitei „flote din umbră” a Rusiei, transmite Reuters, citat de News.ro.

Autoritățile britanice afirmă că „flota din umbră” folosește practici ilicite pentru a evita restricțiile occidentale asupra petrolului rusesc.

Anterior, SUA și Canada au fost de acord să se alăture unui „apel la acțiune” pentru a combate această practică ilegală, alături de 44 de țări europene.

Decizia de joi ridică numărul total al petrolierelor rusești sancționate, la 43. Vaselor li se va interzice intrarea în porturile din Marea Britanie și nu vor putea accesa serviciile maritime britanice. De asemenea, pe parcursul înaintării prin Canalul Mânecii, de la navele rusești se vor cere detalii despre statutul asigurărilor lor.

Guvernul britanic a declarat că „Acțiunea neobosită a Marii Britanii împotriva flotei din umbră creează obstacole în sistem și privează mașina de război al lui Putin de venituri cruciale”.

Petrolierele vizate în sancțiuni, au transportat anul trecut petrol în valoare de 6,37 miliarde de dolari.

Ca parte a acțiunii de joi, Marea Britanie a sancționat și compania rusă de gaze Rusgazdobycha JSC.

„Trebuie să combatem activitățile maligne ale Rusiei la fiecare pas, fie că sunt tactici ilicite pentru a suplimenta bugetul de război al lui Putin, atacurile lor cibernetice sau barbarismul de pe linia frontului din Ucraina”, a declarat ministrul de externe britanic, David Lammy.

Ministerul de Externe al Rusiei a declarat că noile sancțiuni britanice arată că statutul Moscovei de „furnizor de energie de încredere” nu este pe placul Londrei, a raportat agenția de știri de stat RIA, adăugând că se fac toate eforturile pentru a se încălca drepturile Rusiei.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024

/VIDEO/ În numele Kremlinului! Cum au adunat preoții din subordinea lui Marchel semnături pentru Victoria Furtună
/VIDEO/ În numele Kremlinului! Cum au adunat preoții din subordinea lui Marchel semnături pentru Victoria Furtună
/PROMO/ Seamănă minciuni și seceră voturi: Despre sperietorile campaniei electorale - de la 17:45, la „Moldova Gândește LIVE”
/PROMO/ Seamănă minciuni și seceră voturi: Despre sperietorile campaniei electorale - de la 17:45, la „Moldova Gândește LIVE”
/VIDEO/ Provocare la TV8, în timpul dezbaterilor. Mariana Rață: „Am chemat poliția. Ne cerem scuze de la telespectatori”
/VIDEO/ Provocare la TV8, în timpul dezbaterilor. Mariana Rață: „Am chemat poliția. Ne cerem scuze de la telespectatori”
/VIDEO/ Târg de caritate la Bubuieci: Mai mulți elevi au gătit pentru a ajuta doi copii grav bolnavi
/VIDEO/ Târg de caritate la Bubuieci: Mai mulți elevi au gătit pentru a ajuta doi copii grav bolnavi
/VIDEO/ Incendiu puternic în Chișinău. Subsolul unui bloc de locuit a fost cuprins de flăcări
/VIDEO/ Incendiu puternic în Chișinău. Subsolul unui bloc de locuit a fost cuprins de flăcări

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.