Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC) a prezentat poziția sa față de alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional 2024. Astfel, scrutinele electorale au fost apreciate ca „fiind doar parțial libere și parțial corecte”. Poziția celor de la CALC se bazează pe o expertiză a Cadrului juridic și instituțional, a campaniei electorale și a influenței externe asupra ei, a modului în care a fost finanțată și a manierei cum a fost reflectată de mass-media.
Experții CALC au apreciat pozitiv cadrul juridic al desfășurării alegerilor, datorită adoptării noului Cod Electoral în anul 2022. De asemenea, și votul prin corespondență, în viziunea Coaliției, s-a dovedit a fi eficient și benefic pentru asigurarea accesului la vot pentru cetățenii aflați în străinătate. Totuși, organizarea simultană a referendumului și a alegerilor prezidențiale, chiar dacă este „o practică utilizată în societățile democratice, adoptarea acesteia a generat critici din partea unor actori politici, dar și din societatea civilă”.
Cadrul instituțional al alegerilor a fost transparent și cu un nivel ridicat de profesionalism, excepție unii funcționari din structurile electorale inferioare care au manifestat partizanat politic și anumite dubii legate de integritatea lor.
Legat de votul peste hotare, CALC consideră că amplasarea secțiilor de votare, inclusiv a celor din afara țării, „a fost făcută într-o manieră echitabilă”, bazată pe criterii clare și date statistice credibile. Totuși, reducerea numărului de secții de votare în anumite zone, precum Federația Rusă, Israel și Ucraina, a provocat unele neclarități și critici. Coaliția recomandată pentru viitor, o mai mare transparență în comunicarea acestor decizii în viitor.
În legătură cu desfășurarea campaniei electorale, experții CALC susțin că „s-a desfășurat în conformitate cu prevederile cadrului juridic” și a oferit tuturor candidaților „posibilitatea de a se angaja într-o competiție liberă”.
Totuși, anumite carențe au fost legate de practicarea discursului instigator la ură, dar și a implicării cultelor religioase în campania electorală. În legătură cu acestea, CALC „regretă lipsa intervențiilor prompte din partea autorităților”.
Cele mai mari îngrijorări ale Coaliției au fost generate de amploarea fără precedent a ingerințelor străine, în special din partea Federației Ruse, „care au influențat negativ procesul electoral din Republica Moldova”.
Corupea alegătorilor, campaniile de dezinformare, mobilizare electorală de organizații politice neînregistrate, finanțarea activităților de campanie prin părți terțe, transportul ilegal al alegătorilor se numără printre cele mai grave încălcări care au fost susținute din exterior.
În legătură cu aceste încălcări, „CALC apreciază eforturile Poliției, a Centrului Național Anticorupție și ale altor autorități în documentarea și investigarea cazurilor de finanțare ilicită și corupere a alegătorilor”. Totuși, experții consideră organele de drept erau conștiente de aceste riscuri și trebuiau să adopte măsuri preventive din timp, iar „intervențiile din actuala campanie electorală au fost insuficiente în raport cu amploarea fenomenului”.
O altă problemă observată în cadrul raportului este „utilizarea resurselor administrative în scopuri electorale”. Acest fapt s-a manifestat prin implicarea directă în campanii, în timpul orelor de muncă, a unor funcționari publici. În acest sens, CALC solicită „o responsabilitate sporită din partea autorităților competente”.
În legătură cu maniera în care mass-media a reflectat campania, autorii studiului consideră că în mare parte a fost una echilibrată, excepție anumite emisiuni afectate de partizanatul politic. De asemenea, CALC recunoaște și apreciază eforturile jurnaliștilor de investigație.
Experții mai consideră că drepturile electorale ale grupurilor specifice au fost respectate în mare măsură, cum ar fi prin tipărirea buletinelor în șase limbi, dar totuși, 90% dintre secțiile de vot sunt inaccesibile pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.
CALC apreciază participarea mai activă a tinerilor la alegeri, care totuși rămâne cea mai scăzută în comparație cu alte categorii de vârstă.
În concluzie, Coaliția consideră că procesul electoral din 2024 a fost unul îmbunătățit, dar marcat de influențe externe. De aceea, pentru alegerile din 2025, autoritățile sunt solicitate să implementeze măsuri preventive contra provocărilor hibride.