La alegerile prezidențiale au votat și localități mici din Republica Moldova, unde numărul de alegători era de ordinul zecilor. Atât de mici, încât poți număra casele pe degete. Unele dintre ele sunt atât de izolate, încât dacă plouă, oamenii nu mai pot ieși din sat. Niciun politician nu le-a călcat prin sat, în campania electorală. Și pentru că sunt atât de izolate, nu există nici magazine, nici instituții publice, iar secțiile de vot au fost amenajate în casele oamenilor. Pentru că sunt puțini, secretul votului e mai greu de păstrat. Oamenii cunosc, în mare parte, cine și cum a votat.
„Astăzi, echipa Moldova Gândește a ajuns în localitatea Hîrtop din raionul Leova. E o localitate unde, la ultimele alegeri, vreo 40 de oameni au avut drept de vot. O localitate mică, aflată undeva în... e înconjurată de codri. Puteam să zic că e în mijlocul pădurii, după cum arată. Aici secția de vot a fost organizată într-o casă de locuit, iar casa se află în spatele meu. Haideți să vedem ce e acolo și, între timp, poate găsim oameni cu care să vorbim, să vedem ce așteptări au avut de la ultimele alegeri, ce își doresc. Pentru că vedem că aici nici măcar asfalt nu-i. Dar urmează să aflăm”.
Satul Hîrtop, din raionul Leova, are o istorie bogată, dar e sărac în oameni. La alegerile prezidențiale, au fost distribuite 41 de buletine de vot, dar au votat mai puțin de jumătate.
După câteva minute bune, în care nu am văzut nici o mișcare pe drumuri, am zărit un om care a trecut dintr-o curte în alta. A acceptat să ne vorbească, dar nu înainte de a-și schimba hainele, ca pentru o sărbătoare. Cât timp acesta se îmbrăca, soția lui ne-a spus că ea este o strănepoată de-a fostului lider comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, cel care a condus România din 1947 până în 1965.
„Care-i problema...cu drumul, asta e. Copiii până acum erau mai mulți. - Dar chiar, câți copii sunt? - Copiii, patru au rămas, sau trei, pare-mi-se. Și înainte îi duceau care cu căruța, care cu mașina. În timpul de față, o dat mașină specială. - Dar unde îi duc la școală? - La Iargara. - La Iargara. - Și e un sat uitat, care, vedeți starea lucrurilor cum este. Că drumul e în stare deplorabilă. Mai ales când salvarea, eu chiar am fost bolnav și când am apelat salvarea, taman plouase. Și salvarea a venit până-n deal. Da, eu am fost operat. - Pe aici pe unde am venit noi, nu? - Da, am fost operat la cap, anul ăsta chiar, în luna iulie, la sfârșitul lunii. Și am sunat salvarea, au venit până-n deal numai, că n-au putut să vină din cauză că plouase.
- Dar alt drum nu e? - Nu e, nu e. Este un drum care e la Troian, dacă să ieșim la direcția spre Chișinău, la Troian, de aici, șapte kilometri, de aici, încolo cinci kilometri, până la Băiuș. Și am scris, am luat iscăliturile, de multe ori, ne-am rugat. Și am fost și la Leova, mai mulți ani. - La Raion? - Da, când domnul Gudumac încă era președinte acolo. Și ne-au promis ca o să facă. Spuneau că trebuie șapte milioane de lei, că aici drumul, din cauză că este valea asta mare, acolo trebuie cheltuieli mari. Și au spus că mai bine să ne ducem din sat, mai bine să construim casă în alt sat, dar ca să fie așa, condiții mai... - Dar câți oameni sunt în sat? - Da, oamenii nu sunt de acord să plece din sat. Eu nu știu câți sunt, că nu știu câți au fost la votare. - Sunt o sută de oameni? - Nu, eeeiii. Care o sută, că sunt treisprezece case”.
Aceștia au început cu forțele proprii construcția unei biserici în sat, dar pentru că sunt puțini și banii nu ajung, lucrările merg încet.
Să ieși din Hțrtop iarna sau atunci când plouă, e o adevărată provocare. Deseori, oamenii apelează la un consătean care merge la magazin și face cumpărături pentru toți. Cu căruța de cele mai multe ori. În acest sat nu există nici măcar linie de internet, iar toți se bazează pe telefonia mobilă, care de multe ori nu are semnal aici. Cât timp discutam cu bărbatul pe care l-am întâlnit, a apărut și o femeie care a făcut parte din comisia electorală a secției care s-a organizat în sat, într-o casă de locuit, ce astăzi aparține direcției silvice. De la ea am aflat câtă lume a ieșit la vot.
„- Dar oamenii din sat aici cu cine votează, de obicei? - Păi eu am votat atunci, am votat-o, am înaintat-o. - Nu, dar acum la prezidențiale, cu cine votează oamenii de obicei? - Nu pot să știu care și cum au votat, da. Dar în comisie a fost numai o singură persoană din sat. Iaca doamna, să-mi spui că au fost în președintele comisiei, câți sunt pe listă că nu știu, erau 49, dar nu știu. - 41. - 41 de oameni? - 41 de oameni, da. - Și de 41 câți au venit la vot? - 13 oameni. - Iată, așa e realitatea. - Dar cu cine au votat, știți? - E secret. Nu, câți așa, câți așa? - 9 socialiștii și 13 Maia Sandu. - La ultimele alegeri erau mai multe pentru socialiști și mai puține pentru Maia Sandu. - S-a schimbat așa, da. - Dar viața oamenilor s-a schimbat? - Credeți că o să se schimbe? Noi tragem speranțe că o să fie, în fiecare an tot... - Ne promit că o să fie schimbări, dar, cu părere de rău viața trece, noi... Copiii nu sunt, uitați-vă, școală nu-i, magazin nu-i”.
Cea mai mare doleanță a oamenilor este drumul. Nu-și doresc nimic altceva, pentru că viața lor curge aici așa cum curgea și acum câțiva zeci de ani, iar asta nu îi deranjează. Sunt bucuroși de liniștea oferită de această zonă, dar sunt triști că le-au plecat copiii.
„Bun, dar vor unirea cu Uniunea Europeană. Păi la Uniunea Europeană e o casă aici și una acolo, în munte, dar drum este. - Măcar să fie varianta albă ca în satele vecine, nu știu cum, primarii se mai stăruie. - Măcar și piatră dacă ar pune, tot ar fi ceva. - Doamna Maia Sandu a venit aici când era premier. - A venit aici? - A venit aici, în vale, chiar în vale. Și cu părere de rău era seară, întuneric și a promis că o să fie bine. Așa gropi nu știu de mult, că mai veneau și mai îndreptau. Ne gândeam ca o să fie înainte de alegeri, măcar să facă față, măcar. Dar iarna, aici, dacă nu le spunem, veneau și puneau trei anvelope din urma la un tractor și au curățat și gata”.
„Dar aveți ceva în sat? Dacă ziceți că magazin, nu-i biserică, nu-i, ce aveți în sat, doar casele și atât? - Un animal, o pasăre. - Nu, dar așa vreo... - Cimitir, cimitir este. - A, aveți cimitir. - Și acolo sunt treburi neterminate. - Dar aveți oameni care au plecat peste hotare? - Da, sunt, sunt și tineri care au plecat. - Vor să mai vină acasă? - Da, dar...în vacanță. Ei nu au muncă, nu au locuri de muncă, unde să se întoarcă, la ce să întoarcă? La casele astea care mai au puțin și se dărâmă? Sunt case multe părăsite, înțelegeți? Ei se duc și-și cumpără acolo ceva și nu vor să vină înapoi”.
Oamenii ne-au spus că au un vecin nou, de vreo șase ani. Un tânăr ce s-a mutat din București în mijlocul naturii, cumpărând o casă în Hîrtop.
„- Bună ziua, bună ziua! - Bună ziua, bună ziua! - Am auzit că sunteți din România. - Toată zona asta știu că e un român aici. Dar cum ați ajuns aici, de ce ați ales Moldova? - Că-mi place natura. - E foarte frumoasă localitatea asta. - E o zonă retrasă, mai puțin poluată. - Dar așa fără oameni, fără vecini, cum e viața fără... - Păi sunt, asta e. - Păi sunt puțini. - Sunt puțini, într-adevăr, dar asta am vrut. - Cum e viața aici? - Fără aglomerație, dintr-o capitală a Bucureștiului, vă dați seama. - Dar cum e viața aici, în Hârtop, ce faceți toată ziua? - Frumoasă e viața. Ce poți să faci? Ce faci la o gospodărie, hrănești animale. - Creșteți căprițe, sau ce aveți aici? - Da, da, da.
- Dar oamenii din sat, când au auzit că a venit cineva din România, cum au reacționat? - Au fost mirați cum de...oamenii pleacă din Moldova și alții vin în Moldova. Oamenii sunt în goana după iluzia anumită modernism, da? Asta e, ce să zic, fiecare cu opțiunile lui. Când ajungi la anumită vârstă, poate îți mai schimbi opțiunile, te mai gândești dacă e bine orașul ăla, îți face bine, la sănătate, la... - Pentru dumneavoastră e mult mai bine așa, în liniște. - Da, alt aer.
- Dar când erați în București, cu ce vă ocupați? - Informatică, calculatoare. - Asta chiar e paradoxal, adică dintr-un mediu de ăsta care e conectat în permanență, ați venit într-o localitate să vă deconectați complet. - Mi-am schimbat viața de mult timp, mi-am schimbat și alimentația, tot. - De cât timp sunteți în Moldova? - De vreo...din 2018. Cât sunt? Sunt șase ani. În 2018. Șase ani, ne apropiem de șapte, în curând. - Și ați venit și ați cumpărat casă aici? - Am stat că era cu...problematică treaba, că erau mulți moștenitori. Unii erau prin Rusia, alții prin Turcia. Și a durat cam un an până am obținut toate actele și așa. - V-ați mai întoarce în București? - Nu. Dar nu m-aș mai întoarce în niciun oraș, nu văd viața la oraș. Pentru mine, viața la oraș e...e ceva nesănătos din punctul meu de vedere. - Așa-i. - Deci, e real. Îndemn pe toată lumea să-și caute o bucățică de pământ, să-și ia o căsuță, să crească niște animale, să aibă alimentație din...propria sursă. - Naturală. - Naturală, da”.
„- Noroc, băieți! Ce, gata, am intrat în Uniunea Europeană? - Da!”
La câțiva kilometri de Hîrtop, tot în raionul Leova se află o altă localitate mică, ce numără câteva familii - Bulgărica. Acest sătuc a fost creat prin anii ’30 de un fost colonist bulgar. Din 2013, după ce a recăpătat statutul de sat, a fost inclus în comuna Sărata Nouă.
„Dumneavoastră, aici ați avut secție de vot, așa-i? Ați votat aici în sat? - A fost, dar cum n-a fost secție de vot? - Dar câte case sunt aici în sat? - Dar nu aici, toți au plecat în sat, acolo. - În partea cealaltă? - Da. - Dar la ultimele alegeri în urmă cu 4 ani s-a votat aici, în Bulgărică. Într-o casă a fost o secție de vot. - Nu știu, eu nu eram acasă, nu pot să vă spun. - De obicei votați în partea cealaltă. - Da. - Dar cum e viața aici în Bulgărică? Trăiți aici? - Nu, eu sunt aici ajut un nepot. El a luat locul ăsta de pământ și pune ceva plante aici și eu ajut.
Dar oamenii de aici ce părere au despre Europa, cum au votat? Vor în Europa, nu vor în Europa? - Nu știu, nu pot. - Dumneavoastră personal, cum vi se pare? - Asta-i secret. - Eu știu că-i secret, dar ce părere aveți, ar fi mai bine sau nu? - O să vedem, o să vedem ce o să fie. - Păi nepotul nu vă spune cum e acolo, în Italia? E mai bine sau nu-i mai bine? - E bine, sigur că e bine. Au salariu, au de lucru, aici, dacă ar veni, n-au unde lucra. N-au unde lucra, numai dacă se ocupe cu ceva. Nu știu, eu nu pot să vă spun”.
Și alți locuitori sunt bucuroși că au liniște, dar își doresc mult mai multe de la autoritățile pe care le-au ales.
„Atâta am tras nădejde de la lege, că ceva se va schimba. Hătia, încâ nu știm ce o să fie, dar îmi pare că nimic bun nu se așteaptă. - Dar ce zic oamenii în Bulgărica, vor spre Europa sau nu? - Jumătate așa, jumătate așa. La cei mai mulți, copii sunt peste hotare, înțelegeți? Fiecare primește câte un capică de acolo. E normal, că dacă nu lucrezi nicăieri și nu ești pensionat, copiii îți trimit de acolo, cât îți trimit ca să poți să te întreții. E bine și acolo, dar trebuie să se gândească să lucreze lumea aici, tineretul aici să lucreze, să nu plătească impozitele acolo la nemți, la italieni, dar aici, în țară, să fie în țară, ca să pot să ridice economia, să se facă ceva în țara asta.
- Dar ce ziceți, dacă Moldova intră în Uniunea Europeană, o să fie ceva schimbări? - Dar voi credeți că o să intre? Eu nu cred. Turcia din 87-86 de când tot vrea, așteaptă, adică vrea în Uniune Europeană și nu au primit-o. Dar ce economie are Turcia, ce fel de țară e Turcia, și cum suntem noi? Noi suntem săraci, noi nu avem nică, s-a vândut tot ce au putut vinde, care și cum au tras, în care parte au putut”.
Sunt și din cei care nu au mers la vot, pentru că nimeni nu i-a convins. Altcineva nu a mers din cauza unei tragedii.
„- Sunteți de aici, din sat? - Dar noi suntem vreo zece oameni aici, dacă sunt. - Dar unde sunt oamenii, au plecat? - Au mai murit, au plecat peste hotare. - Deci sunt plecați. - Da, mulți. - Dar oamenii aici în sat, ce zic despre Europa, vor, nu vor? - Dar eu de unde să știu? - Nu ați fost la vot? - Dar cine să se ducă? - Dumneavoastră, de ce nu ați fost? - Eeeiii. Pe cine să votez, pe Maia Sandu? - Nu ai pe cine? - Eeeiii. Nu ai pe cine să votezi, pe Maia Sandu. - Pe celălalt, pe Stoianoglo. - Eeeiii. - Nici ăla? - Nu. Nu mă duc eu așa la vot. Mie nu de mult mi-a ars casa, mi-a buhnit casa. - De la ce? - De la sobă. - Nu a fost curățată, sau ce? - Nu. Au zburat și geamurile, și ușile și tot. - Când a fost asta? - Săptămâna trecută. Era nepotul acasă, dar bine că a dovedit și a ieșit, altfel era...”
Pentru că rar se întâmplă ca cineva străin să le calce prin sat, prezența noastră a trezit curiozitate și doamnei Maria. A ieșit la poartă, chiar dacă se plângea de probleme de sănătate.
„- Am venit să vă întrebăm ce mai faceți. Cum e viața în Bulgărica, aici? - Aș spune dar nu mai spun. - Spuneți. - H..ova. - De ce? - Nici magazin nu avem. Cum să mă duc eu 3 kilometri jumate, trei kilometri jumate înapoi să-mi cumpăr o pâine sau ceva? - La Sărata? - La Sărata, că noi aici nu avem nimic. - Dar ați avut magazin?- Cândva am avut, când am fost tineri. - Și sunteți singurică? - Da. - Dar copiii? - Copiii s-au dus. - Unde sunt? - Una e în Turcia, altul e în Piter și una lucrează la Leova, la raion, e în decret cu al treilea copil. Ce să iau eu de la dânșii? - Câți sunteți în sat, toți? - 14 familii, deodată îți spun. Dar erau mulți copii în sat.
- La vot ați fost? - Am fost, m-a dus tot femeia asta. - La Sărata? - La Sărata. - Dar ce zic oamenii prin sat despre Europa? - Eeee, nu știu ce zic, eu nu știu ce aleg, ce fac ei acolo. - Dar dumneavoasgtră ce ați ales? - Steaua am aleso, ce am învățat la școală. - Stoianoglo? - Nici nu știu cum îl cheamă. - Socialiștii. - Cred că socialiștii. Eu dacă am fost pionier, am pus și eu steaua și gata. - Dar știați ceva despre ei? - Dar de unde, cine ăți spune? - Dar știți cine sunt ăștia cu steaua, îi cunoașteți, ați auzit ceva despre ei? - Nu. - I-ați votat așa pentru că vă era cunoscută steaua asta? - Da, da, da, și gata. Când m-am dus ei toți stau și se uită, îmi dă hârtia și du-te. Eu stau cu bastonul și abia mă târâi. Au zis că ne dau bani, mai știu eu ce. Mi-a arătat cineva pe telefon că au zis că, dacă află că dau la oameni bani, dau amendă. Eu le-am zis că mie nu-mi trebuie nici banul lor, nici nimic. - Dar au venit pe aici ca să dea bani? - Nu, au fost numai două femei și ne-au dat gazeta aceasta și gata. - Nu vine nimeni să vă viziteze aici în sat, nu? - Nu”.
Deși era sat mic dintotdeauna, oricum auzeai voci de copii. Acum, sunt din ce în ce mai rare.
„Ce să facem? La femeia asta bărbatul e la zarabotcă, la femeia asta e la zarabotcă. - Dar unde sunt plecați, în Europa? - Ăsta e în Anglia, ăsta e în România și la capăt e calic. Și dacă se va întâmpla ceva, nimeni nu are cum să te ajute aici. - Nici medic, nici nimic. - Nimic”.
La aceste alegeri, satul Bulgărica nu a mai avut secție de votare. Din cauza numărului prea mic de alegători, au fost chemați la urne în Sărăta Nouă. În Republica Moldova, sunt circa 10 localități care au sub 100 de alegători înscriși în liste.
Un reportaj de Constantin Niculae
Imagine de Vlad Glinjan
Montaj de Constantin Niculae
