Licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău va deveni proiect investițional, iar de organizarea acesteia se va ocupa în viitor Agenția de Investiții. Transferul de competențe urmează să se desfășoare curând, iar scopul schimbării este atragerea cât mai multor participați la licitație. Declarațiile au fost făcute de premierul Dorin Recean la „Cutia Neagră” de la TV8.
„Trebuie să avem o altă abordare și aceasta este să atragi investitori cu reputație”, a subliniat Recean.
Potrivit prim-ministrului, companiile cu reputație bună din regiune vor fi invitate să participe la licitație și chiar să participe la elaborarea caietului de sarcini.
„În felul ăsta, ne voma sigura că nu mai există suspiciuni, că procesul este transparent și că avem mai mulți participanți la licitație”, a mai menționat Dorin Recean.