Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 972: Scenariul negru, atac mortal, pilot ucis și supărarea Kievului. SUA: Rusia nu a reușit în Moldova

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 719: Avantajul Rusiei, asigurarea lui Musk și dronă-surpriză! Ironia din Mongolia pe seama lui Putin

12 februarie 2024, ora 22:15

Unitățile ucrainene de apărare aeriană au distrus 14 din cele 17 drone Shahed lansate de Rusia în cursul nopții și o rachetă ghidată Kh-59, au transmis luni Forțele Aeriene ucrainene, în timp ce ministerul rus al Apărării a susținut că unitățile de apărare aeriană au distrus o dronă ucraineană în apropierea satului Maysky din regiunea rusă Belgorod. Dronele Shahed care terorizează Ucraina au ajuns și la noi. Câteva fragmente de dronă, cu o încărcătură de 50 de kilograme de substanță explozivă, au fost descoperite, ieri, la Etulia, raionul Vulcănești. Autoritățile dau asigurări că acum nu există niciun pericol pentru localnici, resturile de Shahed fiind deja evacuate. Alta ar fi fost situația, însă, dacă, la impactul cu solul, bomba s-ar fi detonat. Impactul ar fi fost devastator.  

Totodată, Kievul transmite că va produce anul acesta mii de drone kamikaze cu rază de acțiune de până la 1.000 de km, capabile să lovească Moscova și Sankt Petersburg, potrivit Money. Rusia este pe cale să se impună în războiul din Ucraina datorită unei rezerve mai mari de efective, a capacităţii sale militar-industriale de a produce mari cantităţi de arme şi muniţii şi a sprijinului oferit de ţări precum Coreea de Nord sau China, a avertizat luni şeful serviciului militar de informaţii al Norvegiei, potrivit AFP.  Totuși, șefa FMI, Kristalina Georgieva, avertizează că economia rusă încă are multe probleme de înfruntat, scrie CNBC. „Cred că economiei ruse îî va fi foarte greu din cauza emigrării masive şi a accesului redus la tehnologie din cauza sancţiunilor”, a arătat Kristalina Georgieva, notează ZF.

UPDATE Vladimir Putin pregătește economia Rusiei pentru un război lung, susține secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat „Welt am Sonntag”. El îi avertizează pe aliații occidentali că ar trebui să fie pregătiți pentru o confruntare care ar dura zeci de ani, scrie Cotidianul.

UPDATE Se decide pe unde vor fi livrate avioanele F-16 în Ucrainia. Rusia arată spre România și Moldova. La mijlocul lunii februarie, la Chișinău este programată să aibă loc o întâlnire a reprezentanților de Stat Major din Ucraina, Moldova și România, notează NewsWeek.

UPDATE Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că orice relativizare a clauzei de apărare reciprocă a NATO este „periculoasă” și a servit doar Rusiei, în urma comentariilor fostului președinte american Donald Trump care punea sub semnul întrebării prevederea cheie a alianței, scrie Reuters.

UPDATE Președintele ales al Finlandei, Alexander Stubb, a declarat luni, 12 februarie, că țara sa nu va avea legături la nivel înalt cu Rusia până când Kremlinul nu va pune capăt războiului din Ucraina, informează publicația rusă independentă The Moscow Times.

UPDATE Serviciile de securitate letone au iniţiat o investigaţie împotriva eurodeputatei Tatiana Zdanoka, după ce un site rus găzduit de Letonia a descris-o drept un posibil agent al serviciului rus de informaţii externe FSB, relatează luni agenţia DPA.

UPDATE Pe 12 februarie, în timpul unui discurs la Summitul de la Dubai, Tucker Carlson a spus că a vorbit cu președintele Federației Ruse ”off the record” după interviu. El nu a dezvăluit conținutul detaliat al conversației, dar a spus că Putin este gata să facă un „compromis serios cu Ucraina”, scrie RBC. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com ”Putin este gata”. Tucker Carlson a dat detalii despre discuțiile cu dictatorul rus, după terminarea interviului, scrie Ziare.com.

UPDATE Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a suferit proceduri nechirurgicale sub anestezie generală pentru a rezolva o problemă a vezicii urinare, au spus medicii săi luni, dar este de așteptat să-și revină complet și să-și reia sarcinile normale marți, relatează Reuters.

UPDATE Baschetbalistul ucrainean Volodymyr Yermakov, în vârstă de 17 ani, a fost înjunghiat mortal sâmbătă seară la Düsseldorf, Germania, potrivit Federației de Baschet de la Kiev.  

UPDATE Rusia a lansat o rachetă hipersonică „Zircon” în timpul unui atac asupra Ucrainei din 7 februarie, a declarat luni şeful Institutului de Expertize Criminalistice din Kiev, un organism de cercetare ştiinţifică, relatează Reuters.

UPDATE O instanță din Moscova a anunțat luni că a dispus arestarea în absență a lui Andy Stone, purtătorul de cuvânt al Meta Platforms, compania fondată și condusă de Mark Zuckerberg, acestuia fiindu-i aduse mai multe acuzații legate de terorism, relatează Reuters.

UPDATE Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat, într-un interviu pentru HotNews.ro, întrebată dacă există un interes şi un pericol ca Rusia să influenţeze alegerile din România, că țara vecină, ca orice ţară care trece prin alegeri în acest an, reprezintă o ţintă pentru ruşi, transmite News.ro.

UPDATE A trecut un secol de la moartea lui Lenin în ianuarie 1924. Însă „idioții utili” - termen atribuit de obicei lui Lenin - mai bat și acum drumul Kremlinului pentru a difuza apoi mesajul Rusiei către Vest, scrie The Financial Times, publicație care consideră că ultimul personaj din acest lung șir de străini creduli e Tucker Carlson, un jurnalist al cărui interviu cu Vladimir Putin a fost difuzat săptămâna trecută, conform Rador.

UPDATE Procuratura poloneză a anunțat luni că a deschis o anchetă cu privire la un incident la granița polono-ucraineană în care fermierii polonezi care blocau punctele de trecere au aruncat pe drumuri cereale din Ucraina destinate Uniunii Europene, relatează AFP.

UPDATE Autoritățile de la Kiev le solicită celor de la Varșovia „să îi tragă la răspundere” pe fermierii polonezi care au oprit trei camioane la frontiera dintre Polonia și Ucraina și au vărsat cerealele ucrainene din aceste transporturi, relatează Reuters.

UPDATE Uniunea Europeană "va pierde" Serbia în favoarea Chinei dacă nu permite aderarea rapidă a acestei ţări la blocul comunitar şi ar trebui să facă acest lucru înainte de a admite Ucraina, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orbán, într-un interviu, scrie Mediafax.

UPDATE Comentariile recente făcute de Donald Trump, candidat la preşedinţia SUA, cu privire la NATO ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru statele membre ale alianţei militare care nu au investit în apărare, le-a spus luni reporterilor premierul Estoniei, Kaja Kallas, potrivit Rador.

UPDATE Rusia a impus, luni, sancţiuni împotriva a 18 cetăţeni britanici, oficiali, universitari şi experţi în probleme ruse, pentru ceea ce, potrivit Moscovei, constituie o încercare de a demoniza Rusia şi a alimenta războiul din Ucraina, transmite Reuters.

UPDATE Fostul președinte al Mongoliei Tsakhia Elbegdorj l-a ironizat pe președintele rus Vladimir Putin și felul în care acesta încearcă să se folosească de istorie pentru a justifica invazia în Ucraina, relatează Business Insider. În interviul său cu fostul jurnalist Fox News Tucker Carlson, săptămâna trecută, Putin a vorbit timp de zeci de minute despre istoria rusă și europeană. Totuși, istoricii spun că o mare parte din cele povestite de el nu sunt reale. Pe de altă parte, Tsakhia Elbegdorj, care a fost președintele Mongoliei între 2009 și 2017, a ironizat argumentul lui Putin. El a distrinuit pe X, fosta Twitter, hărți care arată cât de mare era Imperiul Mongol, care a controlat o vreme părți mari din ceea ce este acum Rusia. „După interviul lui Putin, am găsit hărți istorice mongole. Nu vă faceți griji. Suntem o națiune pașnică și liberă”, a scris Elbegdorj, scrie Digi24.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UPDATE Comisia Europeană propune sancționarea a zeci de companii, inclusiv din China, acuzate că furnizează asistență logistică Rusiei pentru ofensiva militară în Ucraina, afirmă surse citate de grupul media Bloomberg. Propunerea vizează sancționarea a aproximativ 25 de companii, printre care se numără trei din China. Dacă propunerea va fi aprobată de Parlamentul European și de Consiliul UE, va fi prima dată când sunt sancționate direct firme din China de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina. De asemenea, ar urma să fie sancționate companii din Hong Kong, Serbia, India, Turcia, Sri Lanka și Thailanda, notează Gândul.

UPDATE Premierul polonez, Donald Tusk, a declarat, luni, că nu există altă variantă la parteneriatul dintre Europa, NATO şi Statele Unite pentru a face faţă riscurilor de securitate tot mai mari, notează Reuters.

UPDATE Producătorii de armament germani pot conta pe faptul că guvernul de la Berlin va creşte cheltuielile militare şi va atinge ţinta NATO de 2% din PIB, a declarat luni, 12 februarie, cancelarul Olaf Scholz, adresându-le totodată un apel statelor membre UE să se îndrepte spre producţia de masă de echipamente militare, prin comenzi comune şi pe termen lung, scrie Agerpres, preluând agențiile AFP și Reuters.

UPDATE Faptul că Donald Trump a spus că SUA nu ar apăra aliații NATO care nu au cheltuit suficient pentru apărare este exact ceea ce președintelui Rusiei, Vladimir Putin, îi place să audă, a declarat luni ministrul olandez al Apărării, transmite Reuters.

UPDATE Furia s-a amestecat luni cu lacrimile în rândul rudelor unei familii ucrainene care a pierdut trei copii arși de vii într-un atac rusesc sâmbătă la Harkov, un mare oraș din nord-estul țării, potrivit AFP.

UPDATE Preşedintele ales al Finlandei, Alexander Stubb, a declarat luni că ţara sa ar trebui să rămână calmă şi să se concentreze pe apartenenţa la NATO, în ciuda comentariilor recente ale fostului preşedinte american Donald Trump cu privire la alianţa militară, relatează Reuters.

UPDATE Premierul maghiar Viktor Orban a spus că Ucraina ar trebui lăsată ca „zonă tampon” între Rusia și Occident, aliații oferind țării garanții de securitate. Liderul maghiar spune că Ucraina nu trebuie acceptată în UE sau NATO.

UPDATE Rușii au creat o barieră defensivă de 30 km, din garnituri feroviare, numită "trenul țarului", între localitățile Olenivka și Volnovakha, din regiunea ocupată Donețk, arată Institutul pentru Studiul Războiului. Imaginile din satelit din 10 mai 2023 și 10 februarie 2024 arată că trupele ruse au adunat într-un interval de nouă luni peste 2.100 de vagoane de tren. Șirul uriaș de vagoane ar putea fi folosit ca linie defensivă împotriva unei viitoare ofensive ucrainene. Linia respectivă se află la 6 km de front, într-o zonă care era relativ liniștită atunci când forțele ruse au început să creeze bariera feroviară.

UPDATE Rusia se află la ora actuală într-o situaţie mai puternică decât în urmă cu un an şi este pe cale să preia avantajul în război, a avertizat luni şeful serviciului militar de informaţii norvegian, Nils Andreas Stensones. Rusia poate mobiliza de trei ori mai multe trupe decât Ucraina, ea se adaptează sancţiunilor impuse de Occident mai bine decât se aştepta acesta din urmă, iar industria rusă este în prezent capabilă să producă suficiente muniţii, vehicule de luptă, drone şi rachete care să permită forţelor ruse "menţinerea efortului lor de război tot anul", a detaliat oficialul norvegian. Rusia beneficiază și de sprijinul militar al Coreei de Nord, Iranului, Belarusului şi Chinei. Cea din urmă nu furnizează Rusiei arme, ci "maşini, vehicule, electronică şi piese de schimb" utile pentru industria militară rusă. 

UPDATE  Un incendiu a izbucnit, luni dimineață, într-o unitate militară din Stavropol, un oraș în sud-vestul Rusiei. Potrivit autorităților locale citate de agenția de presă RIA Novosti, nu s-au înregistrat victime. Flăcările au cuprins parterul clădirii în care se află sediul unității și au fost stinse de pompieri. Cauza incendiului ar putea fi un scurt circuit al instalației electrice.

UPDATE Noul comandant al Forțelor Teritoriale de Apărare ale Ucrainei, Ihor Plahuta, numit duminică în funcție de președintele Volodimir Zelenski, a condus trupele Ministerului de Interne care au reprimat protestele din timpul revoluției de la Kiev, în 2013-2014, scriu publicațiile Ukrainska Pravda și Hromadske. Plahuta a coordonat aproximativ 400 de oameni care au înlăturat baricadele de pe străzi, iar presa a scris că pe 21 ianuarie 2014 a ieșit din sediul ministerului pentru a negocia cu protestatarii.

UPDATE Austria caută să adopte mai multe măsuri radicale, inclusiv încheierea contractului pe termen lung prin care OMV cumpără gaze de la Gazprom, a anunţat luni ministrul Energiei, Leonore Gewessler

UPDATE Ministrul Apărării Naţionale din România, Angel Tîlvăr, precizează, pentru Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS), că nu este niciun pericol de război, iar instituţia militară nu are în intenţie şi nu a analizat posibilitatea introducerii unei forme de pregătire militară obligatorie.

UPDATE Fermierii polonezi care protestează la granița cu Ucraina au vărsat, duminică, cereale din camioanele ucrainene la punctul de trecere a frontierei Yahodyn-Dorohusk. "Trei camioane conduse de cetățeni ucraineni au intrat în Polonia după ce au fost supuse procedurilor vamale. Participanții la acțiunile de protest nu i-au lăsat să treacă și au deschis semiremorcile, ceea ce a dus la vărsarea unei cantități de cereale pe drum. Șoferii s-au întors apoi în Ucraina", a transmis poliția poloneză. Nu s-au înregistrat altercații, dar a fost deschisă o anchetă.

UPDATE Grănicerii ucraineni au doborât o dronă care transporta 22 kg de droguri. Trei suspecți au fost arestați, iar aceștia dețineau alte opt drone, relatează Nexta.

UPDATE Moscova a impus luni sancţiuni împotriva a 18 cetăţeni britanici (oficiali, universitari şi experţi în probleme ruse), denunțând o încercare de a demoniza Rusia şi a alimenta războiul din Ucraina. Printre cei vizaţi de sancţiuni personale se află ministrul adjunct al Apărării, James Cartlidge, consilierul adjunct pentru securitate naţională, Sarah MacIntosh, directorul pentru submarine al Royal Navy, Simon Asquith, trimisul special al premierului britanic pentru Balcanii de Vest, Stuart Peach, şi lorzii Dan Hannan şi Michael Ashcroft. Universitarii sancţionaţi sunt istoricii Orlando Figes, Norman Davies, Timothy Garton Ash, Rob Johnson, David Abulafia, cărora li se adaugă experţii Roy Allison de la Oxford, Graeme Robertson de la University of North Carolina, Calder Walton de la Harvard şi James Sherr de la International Centre for Defence & Security din Tallinn.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dezminţit luni informaţia conform căreia militarii ruşi utilizează reţeaua de comunicaţii prin satelit Starlink, controlată de miliardarul american Elon Musk, transmite Reuters.

UPDATE Elon Musk a reacționat după ce Direcţia principală de informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina a susținut că forțele ruse folosesc serviciul de internet prin satelit Starlink. "Mai multe informații false susțin că SpaceX vinde terminale Starlink Rusiei. Este categoric fals. Pentru o mai bună informare, niciun terminal Starlink nu a fost vândut direct sau indirect către Rusia", a scris miliardarul pe X.

UPDATE Sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus 14 din cele 17 drone lansate de Rusia în cursul nopții și o rachetă de croazieră Kh-59, au anunțat luni Forțele Aeriene ucrainene, informează Reuters. Forțele Aeriene au precizat că Rusia a lansat, de asemenea, rachete de la sistemele de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune S-300, dar nu a precizat câte sau dacă acestea au atins vreo țintă.

UPDATE Lupta împotriva dezinformării venite din partea Rusiei şi creşterea sprijinului pentru Ucraina se află pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor de externe ai Franţei, Germaniei şi Poloniei, care a are loc luni, în apropiere de Paris, relatează AFP. Noul şef al diplomaţiei franceze, Stéphane Séjourné, i-a invitat pe omologul său german, Annalena Baerbock, şi pe cel polonez, Radoslaw Sikorski, la o reuniune în format „Weimar" la Château de La Celle-Saint-Cloud, la periferia Parisului, un loc istoric deţinut de Ministerul Afacerilor Externe şi unde au venit cândva regina Elisabeta a II-a şi Jacqueline Kennedy, conform News.ro.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a susținut că unitățile de apărare aeriană au distrus o dronă ucraineană în apropierea satului Maysky din regiunea rusă Belgorod în noaptea de 11 februarie, relatează The Kyiv Independent. Ministerul a susținut pe Telegram că unitățile rusești de apărare aeriană au doborât drona în jurul orei locale 22:00. Nu au fost raportate pagube la infrastructură sau victime.

UPDATE Atacurile rusești de duminică asupra regiunii Herson au rănit cel puțin două persoane, potrivit guvernatorului local Oleksandr Prokudin, citat de Kyiv Independent. Trupele rusești au lovit satul Monastirske cu două bombe aeriene ghidate, rănind un bărbat de 43 de ani care se afla în curtea casei sale când a avut loc atacul. Un alt bărbat de 67 de ani a fost rănit la cap de schije în cadrul aceluiași atac, a spus Prokudin. Alte două bombe aeriene ghidate au lovit satul Kachkarivka, dar aici nu sunt încă informații privind posibile victime sau daune materiale.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 718: Bucăți de dronă în Moldova și tren uriaș de 30 km la Donețk! Șeful NATO îi răspunde lui Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 717: Explozii la Ismail, la granița cu România. Atac cu drone la Harkov
Ora de iarnă 2024: Când se schimbă ora în Moldova. Sfaturi eficiente pentru a preveni efectele negative
Ora de iarnă 2024: Când se schimbă ora în Moldova. Sfaturi eficiente pentru a preveni efectele negative
/VIDEO/ În plasa minciunilor? Despre impactul falsurilor asupra rezultatelor referendumului - de la 19:55, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ În plasa minciunilor? Despre impactul falsurilor asupra rezultatelor referendumului - de la 19:55, la „Alo, TV8”
Reacția Casei Albe după alegerile din Moldova: Rusia „a lucrat energic” pentru subminarea votului
Reacția Casei Albe după alegerile din Moldova: Rusia „a lucrat energic” pentru subminarea votului
Declarație TV8: Vom ignora dezbaterile electorale moderate de Gheorghe Gonța
Declarație TV8: Vom ignora dezbaterile electorale moderate de Gheorghe Gonța
/VIDEO/ Alegeri prezidențiale 2024: Condițiile în care ar putea avea loc dezbaterea Maia Sandu vs. Alexandr Stoianoglo
/VIDEO/ Alegeri prezidențiale 2024: Condițiile în care ar putea avea loc dezbaterea Maia Sandu vs. Alexandr Stoianoglo

A doua oară într-o lună! Putin a scos la rampă rachetele nucleare. Exercițiile, în apropiere de locul unde are loc summitul BRICS

missing
22 octombrie 2024, ora 22:45

Rusia scoate la rampă rachetele nucleare, pentru a doua oară într-o lună. Oficial, pentru că are exerciții progamate. Faptul că Moscova dă publicității aceste imagini exact în ziua în care Putin e gazda summitului BRICS, nu e deloc lipsit de importanță, scrie Digi24

Asta, pentru că manevrele cu rachete Yars, capabile să lovească la 12 mii de kilometri, au loc în la câteva zeci de kilometri distanță de Kazan. Adică exact orașul în care Putin se află acum alături de liderii Chinei, Iranului, Indiei și Turciei.  

În primele zile ale lunii, Rusia și-a amplasat lansatoarele nucleare mobile „pe rutele de patrulare de luptă”, potrivit agenției de știri TASS, preluată de publicația Newsweek. Militarii ruși au verificat echipamentele „pentru sarcini de lungă durată pe teren”, a mai precizat atunci sursa citată. 

Ministerul rus al Apărării a anunțat că unitățile mobile de lansare ale rachetelor sunt deplasate pe teren pentru a executa misiuni de patrulare și pregătire în eventualitatea unui conflict, și face parte din strategia de descurajare nucleară a Rusiei. 

„De asemenea, militarii vor rezolva probleme legate de contracararea sabotajului și a grupurilor de recunoaștere”, a adăugat agenția.

Yars RS-24 (denumire NATO SS-29) este o rachetă nucleară strategică cu o rază de acțiune de până la 12.000 de kilometri și o precizie de 250 de metri, potrivit publicației specializate în domeniul militar și al apărării, Army Recognition. Aceasta poate fi montată pe camioane purtătoare, sau amplasată în silozuri. Primul regiment Yars RS-24, format din trei batalioane, a fost desfășurat în 2011, în timp ce două batalioane ale celui de-al doilea regiment au fost puse în serviciul de luptă în decembrie anul trecut.

Care sunt prognozele referendumului de duminică? Este sau nu umbrit acesta de alegerile prezidențiale? Care este miza, dar și scenariile ce ar putea avea loc după vot – analizăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Nicu Popescu, președintele Asociației Cetățeni pentru Europa /Iulian Groza, președinte IPRE.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi: Apostolii minciunii și războiului. În ultimele săptămâni am devenit martori ai unei implicări agresive a unor preoți și episcopi în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Cel mai vizibil dintre toți este Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel. Desigur, nu este pentru prima dată când Episcopul Marchel sau alte fețe bisericești promovează discurs politic în slujbele religioase, inclusiv discurs de ură. Nici nu e premieră că susțin anumiți politicieni în alegeri.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
De unde vin milioanele pentru destabilizări și cine își va asuma consecințele? De ce unor politicieni le este frică de integrarea în Uniunea Europeană? /Vom mai avea surprize până la alegeri? Cine ar putea fi exclus din cursa prezidențială? Cine sunt candidații care au ajuns în vizorul poliției și procurorilor?
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi: Pensii de lux în UE vs. sărăcia pensionarilor din Republica Moldova și Rusia. Noua ediție Verde-n ochi cu Mariana Rață este despre pensii. În ultima perioadă, am discutat cu mai mulți pensionari de la noi. Toți ei se plâng de pensia mică pe care o primesc. O bătrânică din Cantemir cu greu își stăpânea lacrimile în timp ce îmi vorbea despre pensia ei de 1200 de lei, din care cu greu se descurcă singură. Femeia întreba disperată când se vor mări pensiile și pentru bătrânii noștri necăjiți?
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, este invitatul emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi: Putin, Lavrov, Peskov și viața de lux a copiilor lor în Europa. Fiecare din noi își dorește o viață mai bună pentru copiii săi. Bogații din Rusia nu sunt o excepție. Principala destinație de trai a odraslelor oamenilor din anturajul lui Putin sunt țări din Europa de Vest și SUA. Unde se bucură de educație de top, viață de lux și rețele globale de afaceri. Lista oligarhilor și demnitarilor ruși cu familii și proprietăți în Occident, inclusiv în Uniunea Europeană, este foarte lungă. Semn că, dincolo de ce le spun ei oamenilor de la televizor despre degradarea Occidentului, ceea ce au ei mai drag – familiile și banii, țin tocmai în această parte a lumii. Acolo unde există siguranță, cultură și progres. 
Cutia Neagră
Cutia Neagră
În noul editorial „Verde-n ochi” cu Mariana Rață aflăm de ce corupții și criminalii se tem de Uniunea Europeană și se opun procesului de integrare a Republicii Moldova în UE. Principalul motiv este frica de pușcărie. În UE, politicienii corupți se tem de procurori și judecători. În Rusia, lucrurile stau pe dos. În momentul în care țara noastră va deveni membră a UE, marii corupți din Moldova nu vor mai putea scăpa de pușcărie decât refugiindu-se în Rusia sau Africa. Cel mai dureros pentru ei însă este că vor pierde toate bunurile obținute prin fraudă: case luxoase, mașini scumpe, avioane, iahturi, conturile bancare ticsite cu bani furați de la noi.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Președintele Parlamentului, Igor Grosu este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Noua ediție „Verde-n ochi” cu Mariana Rață este despre una dintre cele mai importante manipulări folosite de cei care sunt împotriva apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Interviu exclusiv cu fostul președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti. /Detalii din culisele luptei politice cu Plahotniuc, dar și despre confruntarea cu Putin.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi cu Mariana Rață: Zero bani din Rusia vs. 2,2 miliarde de euro de la UE! Întrebarea de care se teme Putin și toată propaganda Moscovei
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi este prima invitată a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață din noul sezon.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Cutia Neagră cu Mariana Rață revine cu un nou sezon la TV8. Mai multe discuții despre cele mai importante subiecte, aflați în curând.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Facem totalurile evenimentelor politice, dar și pronosticuri pentru toamnă. /Invitații de astăzi ai emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață sunt analiștii politici: Igor Boțan și Vlad Kulminski.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ce se întâmplă în structurile subordonate la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova? La ce nivel a ajuns criminalitatea în Republica Moldova? Despre killerii pe trotinete, atacuri armate în plină stradă și reglările de conturi între grupări criminale vorbim astăzi cu ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, la Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vrem în Uniunea Europeană, dar cât de pregătiți suntem să adoptăm reforme și politici complicate și nepopulare? Drumul spre UE intră pe un făgaș birocratic. Când vom începe să avem fonduri europene, drumuri moderne și salarii ca în UE? Despre asta vorbim azi la Cutia Neagră! Invitați: Doina Gherman, vicepreședintele Parlamentului; Iulian Groza, director executiv Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Rusia pregătește provocări pentru a deturna alegerile din toamnă din Republica Moldova. Miza o reprezintă stoparea procesului de integrare în UE. Ce mijloace și personaje vor fi folosite? Cum se pot apăra instituțiile de stat? Discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Vadim Pistrinciuc, director executiv IPIS; Anatol Țăranu, analist politic.

/INFOGRAFIC/ Referendum 2024: Răsturnare de situație! Cum au votat moldovenii, potrivit rezultatelor finale
/INFOGRAFIC/ Referendum 2024: Răsturnare de situație! Cum au votat moldovenii, potrivit rezultatelor finale
/VIDEO/ În plasa minciunilor? Despre impactul falsurilor asupra rezultatelor referendumului - de la 19:55, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ În plasa minciunilor? Despre impactul falsurilor asupra rezultatelor referendumului - de la 19:55, la „Alo, TV8”
/INFOGRAFIC/ Alegeri prezidențiale 2024: Primele rezultate! Sandu și Stoianoglo se vor confrunta în turul II
/INFOGRAFIC/ Alegeri prezidențiale 2024: Primele rezultate! Sandu și Stoianoglo se vor confrunta în turul II
Declarație TV8: Vom ignora dezbaterile electorale moderate de Gheorghe Gonța
Declarație TV8: Vom ignora dezbaterile electorale moderate de Gheorghe Gonța
/ULTIMA ORĂ/ Primele declarații ale Maiei Sandu după prezidențiale și referendum: „Dimensiunea fraudei este fără precedent”
/ULTIMA ORĂ/ Primele declarații ale Maiei Sandu după prezidențiale și referendum: „Dimensiunea fraudei este fără precedent”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.