În cazul în care în anul 2025 Gazprom va sista livrările de gaze către regiunea transnistreană, Chișinăul va furniza locuitorilor de acolo gaz la un preț de piață. Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian susține că Guvernul ar putea oferi locuitorilor din stânga Nistrului și compensații în perioada rece a anului, dar nu va admite ca în regiune să ajungă gaze la preț preferențial. Declarațiile au fost făcute de Serebrian la emisiunea „Новая неделя” de la TV8.
„Locuitorii din regiunea transnistreană vor plăti pentru gaz la fel cum plătesc și cetățenii din restul Republicii Moldova. Este un preț de piață, sunt aceiași cetățeni pe malul drept și pe malul stâng, nu facem nicio diferență între ei. Toată lumea va plăti. Vor fi oferite compensații și pentru malul stâng cel mai probabil. Nu a fost luată deocamdată o decizie în acest sens, dar dacă va fi necesar, vor fi aplicate aceleași compensații ca pe malul drept al Nistrului. Un lucru e cert, că toată lumea va achita pentru gaz, iar prețul va fi același pentru toată lumea”, a declarat Oleg Serebrian.
Vicepremierul pentru Reintegrare a mai subliniat că cel mai probabil Ucraina va rămâne pe poziții și va refuza în continuare să accepte tranzitul gazelor rusești.
Oleg Serebrian a menționat că în prezent pe malul stâng al Nistrului locuiesc 342 de mii de oameni, intre care aproape jumătate sunt pensionari. Majoritatea populației de acolo este conectată la gaz, inclusiv la sate. Asta, potrivit lui Serebrian, se datorează faptului că până acum regiunea a beneficiat de gaze naturale la prețuri preferențiale, extrem de mici.
Pe 25 noiembrie, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a mers la Gazprom, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului de administrație, Alexei Miller. Parlicov susține că a discutat cu Miller despre livrările de gaz rusesc în regiunea transnistreană, în baza contractului existent, după 1 ianuarie 2025, când Ucraina nu mai permite tranzitarea. Ministrul Energiei nu a precizat, însă, dacă s-a ajuns la vreun compromis pe acest subiect. Potrivit unui comunicat de presă al Gazprom, discuțiile privind tranzitul gazului vor continua.
Victor Parlicov a mai subliniat că a discutat cu Alexei Miller inclusiv despre soluționarea datoriei Moldovagaz către Gazprom. Și pe acest subiect, consultările vor fi reluate.