Infarctul miocardic, cunoscut și sub denumirea de atac de cord, a fost mult timp considerat o afecțiune specifică persoanelor de vârstă medie și înaintată. Cu toate acestea, datele statistice recente dezvăluie o realitate alarmantă: tot mai mulți tineri devin victime ale acestei afecțiuni devastatoare. Fenomenul îngrijorător de „întinerire” a infarctului miocardic ridică numeroase semne de întrebare. În acest articol, cardiologul Olga Ceaglei de la Clinica Sante explică cine sunt persoanele predispuse la infarct miocardic, de ce această afecțiune afectează din ce în ce mai mulți tineri, care sunt simptomele caracteristice și ce pași trebuie urmați în cazul în care suspectați că cineva suferă un atac de cord.
Cine este predispus la infarct miocardic?
Infarctul miocardic este o afecțiune care poate afecta pe oricine, dar anumite categorii de persoane sunt mult mai vulnerabile. „Unul dintre principalii factori de risc pentru a face infarct miocardic este ateroscleroza, afecțiune ce presupune creșterea nivelului de colesterol de densitate joasă LDL și trigliceride. Un alt factor important este dieta dezechilibrată, bogată în grăsimi și glucide. Și diabetul zaharat este un factor de risc, din cauza valorilor crescute ale glicemiei în sânge. Hipertensiunea arterială, obezitatea și stilul de viață sedentar sunt, de asemenea, factori de risc care pot duce la infarct miocardic”, susține medicul cardiolog de la Clinica Sante!.
Există și factori de risc asupra cărora nu putem interveni. Sexul masculin, vârsta de peste 45 de ani la bărbați și peste 55 de ani la femei, precum și istoricul familial de boli cardiovasculare sunt factori nemodificabili care pot crește probabilitatea de a suferi un infarct miocardic. „Persoanele care au membri de familie cu afecțiuni cardiace sau cazuri de deces cauzate de boli cardiace sunt expuse unui risc mai mare” adaugă Olga Ceaglei.
De ce infarctul afectează tot mai mulți tineri?
Statisticile legate de infarctul miocardic devin tot mai alarmante. În ultimii ani, tot mai mulți tineri fac atac de cord. „Înainte infarctul miocardic era caracteristic persoanelor de vârstă medie și înaintată, însă, cu regret, în ultima perioadă infarctul a întinerit foarte mult. Unul dintre motivele principale este stresul. Tinerii, în special bărbații, sunt supuși unei presiuni constante de a-și asigura bunăstarea familiei și de a atinge anumite obiective profesionale, ceea ce duce la o creștere a nivelului de stres. Următorul factor care a dus la întinerirea infarctului este tabagismul. Când un fumător procură un pachet de țigări, este preîntâmpinat de către producător că fumatul ucide, iar acesta este un adevăr absolut, fumatul ucide. Dacă mai există și o predispoziție familială, pacientul trebuie să fie foarte atent și să consulte neapărat un medic cardiolog”, subliniază doctorul.
Cum se manifestă infarctul miocardic?
Simptomele infarctului miocardic pot varia, dar cel mai frecvent simptom este durerea retrosternală, care poate radia în mâna stângă sau dreaptă. „Durerea este sfâșietoare și provocând dificultăți de respirație. Alte simptome pot include tuse, fatigabilitate, paliditate, transpirații abundente, greață și vomă, schimbarea indicilor hemodinamici, adică a tensiunii arteriale și a pulsului, atât spre tahicardie, cât și spre bradicardie. Dacă experimentați astfel de simptome, este obligator să faceți un repaos la pat, să chemați serviciul de asistență medicală de urgență și să administrați nitroglicerină”, explică medicul cardiolog.
Primul ajutor în caz de infarct miocardic
Când suspectați că o persoană suferă un atac de cord, este important să acționați rapid. „Primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să sunați la 112. Dacă persoana este inconștientă, încercați să-i faceți masaj cardiac, plasând palmele pe centrul pieptului victimei și realizând aproximativ 100 de compresiuni toracice pe minut, până la sosirea echipajului medical de urgență”, menționează Olga Ceaglei.
Diagnosticul infarctului miocardic
Infarctul miocardic poate fi diagnosticat printr-o combinație de evaluări clinice, teste de laborator și investigații imagistice. „Primul pas este evaluarea simptomelor pacientului,” explică medicul. O electrocardiogramă este esențială pentru a evalua activitatea electrică a inimii, în timp ce o ecocardiografie poate identifica zonele de inimă afectate de infarct.
Testele de sânge sunt, de asemenea, esențiale pentru diagnosticarea infarctului miocardic, în special cele pentru măsurarea troponinelor cardiace, care indică necroza miocardică. „Sunt două enzime care oglindesc necroza, acestea sunt troponinele, care se măresc la 3-4 ore și trebuie repetate la 6, 9 și 12 ore și creatinkinaza MB, care se ridică la 6 ore”, subliniază doctorul.
Metode de prevenție: Cum putem evita infarctul miocardic?
Prevenirea infarctului miocardic se bazează pe gestionarea factorilor de risc modificabili. Este esențial să menținem un nivel sănătos al colesterolului și să avem o dietă echilibrată. Renunțarea la fumat, gestionarea stresului și menținerea unui stil de viață activ sunt, de asemenea, măsuri preventive importante. Pacienții cu istoric familial de boli cardiovasculare ar trebui să consulte regulat un medic cardiolog și să efectueze controale periodice.
Pentru programare la medicul cardiolog Olga Ceaglei, sunați cu încredere la 078667266.
Rețeaua de Centre Medicale Clinica Sante - sănătatea ta este prioritatea noastră.
(P) Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.