Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1039: Vladimir Putin amenință din nou și anunță posibile atacuri cu racheta Oreșnik

/VIDEO/ Atac israelian la un aeroport din Yemen: Șeful OMS se afla în interior

missing
27 decembrie 2024, ora 09:42

Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizației Mondiale a Sănătății, era într-un aeroport din Yemen în timpul atacului aerian pe care l-au efectuat forțele israeliene acolo, scrie b1tv.ro.

Tedros era în Yemen pentru negocierile referitoare la eliberarea angajaților ONU care au fost ținuți ostatici de rebelii houthi timp de luni de zile, dar și pentru a evalua situația sanitară și umanitară din țară.

Odată ce misiunea s-a încheiat, șeful OMS și echipa sa urmau să se îmbarce la bordul unei aeronave care să îi scoată din țară, moment în care aeroportul a fost atacat. Au fost raportate două decese și a fost rănit chiar și un membru al echipajului din zborul respectiv.

În atac au fost avariate turnul de control și terminalul plecări. Tedros și echipa lui erau la doar câțiva metri de zona respectivă, dar au scăpat nevătămați.

A fost una dintre cele două lovituri raportate joi în Sana`a, zonă controlată de mișcarea houthi. Cealaltă a vizat portul Ras Issa și a ucis o persoană.

Șeful OMS a scăpat nevătămat și a transmis un mesaj de condoleanțe pentru familiile îndoliate de atac.

video: yt/Guardian News

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Republica Moldova a fost vizitată, în secret, de mai mulți miliardari ruși în 2023. Unii dintre ei se regăsesc pe lista de sancțiuni a Ucrainei, pentru suspiciuni că ar finanța armata rusă. Alții au fost declarați indezirabili în state membre UE pentru aceleași motive. La Chișinău i-a adus un scop comun - obținerea cetățeniei moldovenești. După închiderea programului cetățenie prin investiții, în Moldova s-a dezvoltat o piața neagră de servicii de facilitare a obținerii cetățeniei. Afacerea se bazează pe falsificarea certificatelor de naștere. În calitate de părinți ai oligarhilor ruși sunt persoane decedate, în fragedă copilărie, încă acum 75 de ani. Cutia Neagră PLUS a identificat printre beneficiarii schemei și un businessman rus, care s-a ocupat de administrarea banilor oligarhului Roman Abramovici.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Comisia Pre-vetting a ajuns pe final de mandat. Despre cele mai importante provocări și scandaluri legate de procesul de evaluare a candidaților și de membrii Comisiei. Invitați: Herman von Hebel și Nadejda Hriptievschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce trenează schimbările în justiție? Cum a ajuns reforma anticorupție un eșec? De ce durează atât de mult curățenia în sistem? Aflăm răspunsurile de la ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a intrat în posesia mai multor ore de înregistrări audio ale discuțiilor purtate de Veaceslav Platon cu Ilan Șor, doi prieteni buni în acea perioadă. Discuțiile ne-au ajutat să reconstruim, piesă cu piesă, întregul puzzle al celei mai mari crime financiare din istoria Republicii Moldova - „Furtul miliardului”.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul este cea mai discutată reformă din domeniul Justiției. Urmează noi demisii la Curțile de apel Bălți, Cahul și Comrat? Câți judecători de la Curtea de Apel Chișinău vor promova testul de integritate? Cine și cum influențează procesul de evaluare a magistraților? Cum se simte vettingul pe interior, dar și care este impactul acestuia asupra întregului sistem, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: vicepreședintele Comisiei Vetting Andrei Bivol și judecătorul Dumitru Racoviță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Candidatul la funcția de președinte Alexadr Stoianoglo și-a petrecut, anul acesta, Crăciunul pe stil vechi în prestigioasa stațiune balneară cehă, Karlovy Vary. Stoianoglo și soția sa Țvetana Curdova au mers acolo însoțiți de prieteni de familie. Cel care a plătit hotelul pentru toți este un moldovean cu afaceri în România, care în utimii doi ani a sponsorizat cu milioane de lei diverse proiecte sociale promovate de Șor. Sponsorul lui Șor l-a însoțit pe Stoianoglo în această vacanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1038: Moș Crăciun distrus și cutii negre. Putin dezvăluie o discuție cu Biden, iar ISW explică declarația
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1038: Moș Crăciun distrus și cutii negre. Putin dezvăluie o discuție cu Biden, iar ISW explică declarația
/PROMO/ Retrospectiva anului 2024: Semne bune, semne rele - sâmbătă, la „Moldova gândește”
/PROMO/ Retrospectiva anului 2024: Semne bune, semne rele - sâmbătă, la „Moldova gândește”
Tânăra de 18 ani dispărută în Chișinău, găsită moartă. Poliția susține că este vorba de un suicid
Tânăra de 18 ani dispărută în Chișinău, găsită moartă. Poliția susține că este vorba de un suicid
/VIDEO/ Pericolul crizei energetice: De ce să economisim? Expert: „Invazia Rusiei afectează direct Moldova”
/VIDEO/ Pericolul crizei energetice: De ce să economisim? Expert: „Invazia Rusiei afectează direct Moldova”
/VIDEO/ Istoria unei mame care a aflat că are cancer, când fiul ei lupta cu leucemia: „Durere și multe lacrimi”
/VIDEO/ Istoria unei mame care a aflat că are cancer, când fiul ei lupta cu leucemia: „Durere și multe lacrimi”

Lege semnată de Putin: Va permite excluderea talibanilor de pe lista organizațiilor teroriste recunoscute de Rusia

missing
28 decembrie 2024, ora 18:30

Talibanii, membrii organizației islamiste care a preluat puterea în Afganistan după retragerea trupelor americane în 2021, vor fi scoși de pe lista organizațiilor teroriste în Federația Rusă, potrivit unui proiect de lege semnat de președintele Vladimir Putin și publicat azi, notează hotnews.

Proiectul a fost adoptat de Duma de Stat în data de 17 decembrie și prevede că o organizație recunoscută în Rusia ca fiind teroristă poate fi exclusă din această listă dacă încetează activitățile „îndreptate spre propagandă, justificare și susținere a terorismului”.

Mai mult, după recentele evenimente din Siria, numite în Rusia drept „lovitură de stat”, liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a propus, de asemenea, excluderea grupării siriene „Hayat Tahrir al-Sham” din această listă. 

Talibanii, recunoscuți ca teroriști în aproape toate țările lumii, încearcă să se prezinte ca un guvern diplomatic cu care se poate ajunge la un acord. În 26 noiembrie, purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov a declarat că decizia de a exclude „Taliban” din lista organizațiilor teroriste încă nu a fost luată.

„De îndată ce vor fi luate deciziile corespunzătoare și acestea vor fi formalizate, vom informa imediat”, a spus reprezentantul Kremlinului, subliniind că Moscova consideră important să dezvolte și să stabilească contacte cu autoritățile din Afganistan.

 În luna mai, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Justiției din Rusia i-au raportat lui Vladimir Putin că „Taliban” poate fi exclus din lista organizațiilor interzise. În decembrie 2023, autoritățile din Kazahstan i-au exclus pe talibani din lista organizațiilor interzise în țară. De asemenea, mișcarea a fost exclusă din lista organizațiilor interzise în Kârgâzstan, conform unei declarații a Ministerului de Externe.

Organizația talibană a apărut în 1994 și promova valorile tradiționale în înțelegerea propriei ideologii islamiste, manifestând intoleranță față de țările europene și Statele Unite.

Consiliul de Securitate al ONU i-a inclus pe talibani în lista organizațiilor teroriste în anul 2003. În același an, Curtea Supremă a Rusiei i-a recunoscut drept organizație teroristă. Cu doi ani înainte, în 2001, SUA și aliații lor au intrat în Afganistan după atacurile teroriste din 11 septembrie.

În august 2021, președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a fugit în străinătate, iar talibanii au intrat în Kabul fără luptă. Până în septembrie 2021, forțele americane au părăsit complet țara. De atunci, talibanii au anunțat componența Guvernului Afganistanului. Până acum, inclusiv Rusia, nu a recunoscut oficial guvernul taliban ca unul legitim al Afganistanului.

Cu toate acestea, reprezentanții mișcării s-au întâlnit în septembrie 2021 cu ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov. În iunie 2023, ministrul de externe al Rusiei a declarat că Moscova nu poate vorbi despre recunoașterea oficială a guvernului mișcării talibane până când aceasta nu va îndeplini anumite condiții. Acestea includ intensificarea măsurilor de combatere a terorismului și traficului de droguri, precum și asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului pentru toate popoarele care locuiesc în Afganistan.

Președintele Rusiei a mai semnat o lege, publicată tot azi, care înăsprește pedeapsa pentru rebeliunea armată, până la detenție pe viață.

Limita inferioară a pedepsei pentru această infracțiune este acum de 15 până la 20 de ani. Detenția pe viață va fi aplicată dacă rebeliunea a provocat moartea sau „alte consecințe grave”. Anterior, pentru infracțiunea de rebeliune se putea primi o pedeapsă între 12 și 20 de ani de închisoare. 

În ianuarie, cetățenii vor primi compensații cu 200 de lei mai mari decât în decembrie. Autoritățile au recalculat ajutoarele la facturi, reieșind din noile tarife la gaz. /Nerespectarea regulilor de utilizare a sobelor a mai făcut două victime. Doi bărbați din Dubăsari și Dondușeni au murit carbonizați după ce casele le-au luat foc. /Captură impresionantă de droguri la Bălți. Oamenii legii au confiscat un kilogram de cocaină, două kilograme de amfetamină și 1700 de pastile de ecstasy
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Energia termică s-ar putea scumpi cu peste 40 la sută. Termoelectrica și CET Nord au cerut tarife mai mari din 2025. /Schema de la Biroul Interpol Moldova prin care zeci de străini cerecetați penal scăpau de căutare internațională ar fi fost pusă la cale de fostul ministrul al justiției și șef la SIS, Vitalie Pîrlog. Despre asta au scris jurnaliștii de la Bloomberg. /Un bărbat din capitală s-a ales cu arsuri ușoare după ce în apartamentul lui s-a produs o explozie. Suflul deflagrației a aruncat în aer geamurile locuinței.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O rachetă rusă ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de astăzi. Asta după ce Rusia a lansat un nou atac asupra sistemului energetic ucrainean cu rachete și drone. Autoritățile au confirmat că, deocamdată, nu există perturbări în sistemul energetic național, care este conectat cu cel al Ucrainei. /Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Nașterea Domnului, conform calendarului gregorian. Crăciunul marchează nașterea lui Hristos. Crăciunul pe stil vechi va fi sărbătorit pe 7 ianuarie. /Accident aviatic în nordul Kazahstanului. Un avion cu 67 de oameni la bord s-a prăbușit, după ce s-ar fi lovit cu un stol de păsări. Momentul impactului cu solul a fost surprins de martori.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cadrul unei ceremonii la care au fost chemați 500 de invitați, Maia Sandu și-a început astăzi, oficial, cel de-al doilea mandat de președintă a Republicii Moldova. /Moldova a fost nevoită să cumpere energie electrică mai scumpă din România, după ce rușii au atacat cu rachete centrala electrică din Podolsk, afectând și activitatea centralei de la Cuciurgan. /Mai mulți angajați de la Calea Ferată a Moldovei demisionează unul după altul. Oamenii se plâng că nu și-au mai primit salariile din vara. Cum răspunde Întreprinderea de Stat.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Guvernul îndeamna cetățenii să economisească energia electrică și să se aștepte la deconectări, în timp ce Premier Energy a făcut deja un grafic de întreruperi planificare, despre care nu oferă detalii. /Chișinăul respinge acuzațiile înaintate de Rusia, precum ca Maia Sandu ar vrea să se răzbune pe locuitorii din stânga Nistrului și planifica o operațiune militară acolo. Experții spun ca rușii urmăresc să destabilizeze situația de la Chișinău. /Opt inspectori vamali de la punctul de trecere al frontierei de la Leușeni sunt cercetați penal pentru luare de mită. Oamenii legii au făcut azi percheziții la domiciliile acestora.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Uniunea Europeană se pregătește să ajute financiar Republica Moldova, dacă Federația Rusă va opri furnizarea de gaz de la 1 ianuarie, declară președinta Parlamentului European. /De anul viitor, producătorii de carne de la noi vor putea exporta în Uniunea Europeană carne marinată și cârnăciori. Cererile în acest sens pot fi depuse deja la ANSA. /CNA anunță că a aplicat amenzi în valoare de peste 10 milioane de lei, cetățenilor care și-au vândut votul la prezidențiale și la referendumul din această toamnă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se așteaptă întreruperi la energia electrică, iar tariful la lumină ar urma crească dacă rusii vor înceta livrările gaz în regiunea transnistreană. Sunt declarațiile facute de șefa statului într-o conferință de presă. /Zi de proteste la Parlement. Profesorii, angajați de la Serviciul Hidrometeo dar și de la Calea Ferată au ieșit împreună în stradă pentru a cere salarii decente, după care s-au retras ca să lase loc fermierilor. /Cei care vor cumpăra voturi la următoarele alegeri riscă pedepse mai dure. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost aprobat azi în prima lectură la ședința Parlamentului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Scandal și îmbrânceli, azi, în fața Guvernului. Fermierii care protestau în timp ce cabinetul de miniștri era în ședință, au încercat să intre cu forța în clădirea executivului. /Șefului direcției mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, reținut luni într-un dosar de corupție, a fost adus astăzi în instanță unde procurorii au cerut mandat de arest în izolator pe numele lui. /Fugarul Ilan Șor și Marina Tauber rămân pe lista persoanelor vizate de măsuri restrictive pe teritoriul UE. Tribunalul Uniunii Europene a respins recursul celor doi, care au cerut anularea sancțiunilor și despăgubiri financiare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șoferul care a provocat tragicul accident de la Edineț, din acest weekend, în urma caruia trei oameni au murit a fost plasat în arest preventiv. Tânărul de 19 ani își va petrece următoarele 30 de zile după gratii. /Încercările lui Vlad Filat de a scăpa de statutul de condamnat penal s-au soldat cu eșec. Curtea Supremă de Justiție a declarat irevocabilă hotărârea prin care Vlad Filat a fost condamnat la închisoare pentru corupție. /Se așteaptă alegeri anticipate în Germania, după ce cancelarul Olaf Scholtz a fost demis din funcție prin vot de neîncredere.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Doi funcționari de la direcția Mobilitate Urbană și 5 reprezentanți ai unor agenți economici au fost reținuți azi de CNA. Aceștia sunt acuzați de corupție pasivă și activă. /Republica Moldova intră de astăzi, oficial, în stare de urgență în energetică. Ce presupune această măsură. /În 2025, la Chișinău va fi deschisă prima ambasadă a Israelului. Anunțul a fost făcut de ministerul de externe.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Pedagogii au protestat astăzi în față Parlamentului. Aceștia au cerut salarii mai mari cu cel puțin 15 la sută și nu 9 procente, cât le oferă statul. /Moldovagaz anunță ca a suplinit în totalitate cantitatea necesară de gaz pentru această iarnă și dă asigurări că nu vom mai avea parte de scumpiri în acest sezon rece. /Înainte de asta, în cadrul unei ședințe care a durat până la ora 3 dimineața, parlamentul a votat pentru instituirea stării de urgență în energetică.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procurorul general și șeful SIS au fost audiați astăzi în Parlament pe subiectul coruperii alegătorilor. Aceștia au prezentat ultimele date și au răspuns la întrebările deputaților. /Tot la ședința de astăzi, premierul Dorin Recean va cere instituirea stării de urgență în energetică, iar moțiunea de cenzură inaintată de BCS împotriva guvernului ar urma să fie supusă votului. /Miniştrii de interne din Uniunea Europeană au luat decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
???? Guvernul va cere mâine, parlamentului instituirea stării de urgență în energetică. Cabinetul de miniștri a votat astăzi necesitatea instituirii acestei măsuri. ???? Stare de urgență în domeniul economiei pentru 30 de zile și în regiunea transnitreană, aprobată de așa- zisul „parlament” de la Tiraspol. Între timp, Chișinăul anunță că ia în calcul plata compensațiilor pentru locuitorii din regiune, care riscă să rămână fără gazul rușilor de la 1 ianuarie. ???? Președintele oficiului teritorial a lui Șor din Dondușeni urmează să compară in fața magistraților, fiind învinuit de acceptarea finanțării ilegale. Este al treilea om din cercul fugarului care este trimis pe banca acuzaților de la începutul acestei săptămâni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ministerul Muncii anunță ca 90 de procente din cetățenii care au cerut compensații pentru luna noiembrie au fost declarați eligibili. Ajutoarele ar urma să fie disponibile începând cu ziua de mâine. /După ce ieri, sindicatele din învățământ au cerut o majorare de cel putin 15 la suta la salarii și au anunțat proteste, ministerul educației a declarat că a pornit discuții cu cei de la finanțe pentru a veni cu măsuri adiționale, fără a menționa însă despre ce este vorba. /Războiul din Ucraina va continua până când obiectivele stabilite de Putin vor fi atinse, anunță Kremlinul care ii cere Ucrainei să renunțe la ambiția sa de a adera la NATO și să se retragă regiunile pe care Rusia le-a revendicat. Cum a răspuns Kievul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nemulțumiți de faptul ca de anul viitor, salariile le vor fi majorate cu doar 9 la sută, pedagogii vor ieși vineri la protest. Sindicatele din educație cer pentru început o majorare de cel puțin 15 la sută. /Pe data de 16 decembrie va fi clar dacă rușii vor continua să livreze gaz în regiunea transnistreana. Luni este ultima zi în care Gazprom poate solicita tranzit prin intermediul altui gazoduct decât cel al Ucrainei. /Ion Ceban acuza administrația pieței centrale de colectare ilegală de taxe și cere demisia directorului actual. Ce spun comercianții, aflați în jurnal.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Decizie fără precedent în România. Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale, urmând ca procesul electoral să fie reluat de la zero. /Ping pong de acuzații între cei demiși după majorarea tarifelor la gaz. În timp ce fostul ministru al Energiei il învinuiește pe șeful de la Energocom de situația creată, cel din urmă afirmă ca Parlicov trebuie să-și asume acest eșec. /Regiunea transnistreană a anunțat stare de urgență economică, în condițiile în care nu se știe dacă de la 1 ianuarie, Rusia va mai livra gaz malului stâng. Cum se răsfrânge această situație asupra malului drept, aflati în continuare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Premierul l-a demis din funcție pe ministrul Energiei, Victor Parlicov și a cerut ca șeful Energocom, dar si Oleg Tofilat să fie eliberați din functii. Recean urmeaza să ceară în Parlament instituirea strării de urgență în energetică. /Socialiștii și comuniștii cer demisia guvernului Recean. 26 de deputați au înaintat, în Parlament, documentul, acuzând executivul ca nu a reușit să evite criza energetică din țară. /ANI îl acuză pe deputatul neafiliat, Vasile Bolea de faptul că nu a declarat venituri în valoare de peste 200 de mii de lei în declarația de avere din 2018-2019, pe cand era deputat socialist.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Mai multe categorii de bugetari, între care și profesorii se vor alege cu o majorare de salarii de doar 9%, în 2025. Aceasta aeste prevăzută în proiectul legii bugetului, aprobat de Guvern la câteva zile după majorarea cu 30 la sută a tarifului la gaz. /Ministra sanătății a cerut demisia medicului de pe ambulanță implicat în scandalul de la Ialoveni. Cei de la CNAMUP afirmă că investigația e încă în desfăsurare, iar o decizie pe acest caz încă nu a fost luată. /Un incendiu a mistuit astăzi un apartament cu două camere din sectorul Ciocana al capitalei. Pentru a evita o tragedie, pompierii i-au evacuat pe toți vecinii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Autoritățile au gestionat prost situația din domeniul energetic, iar între instituțiile responsabile s-a înregistrat lipsă de comunicare. Sunt concluziile făcute de experții energetici în urma audierilor de azi din parlament pe subiectul majorarii prețurilor la gazele naturale. /Încă o dronă rusească a căzut pe teritoriul Republicii Moldova. De data aceasta, dispozitivul a fost gasit la Orhei. Ucraina va primi un nou ajutor militar de la SUA în valoare de 725 milioane de dolari. Se întâmpla cu două luni înainte de investirea lui Donald Trump, a cărui poziție față de războiul din țara vecină, încă nu este clară.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Scumpirile la gaz vor afecta nu doar consumatorii casnici, dar și întreprinderile mari. Companiile farmaceutice ar putea să renunțe la fabricarea unor medicamente, iar hotelurile ar putea deveni mai scumpe cu 10 la sută. /Săptămâna trecute, peste 180 de copii cu vârsta de până la 5 ani au fost internați în spitalele din Chișinău cu infecții respiratorii. Numărul cazurilor a crescut, în ultima perioadă, anunță direcția generală asistență medicală din cadrul Primăriei. /Legislativul din Romania va fi format din 7 partide. Au fost anunțate rezultatele preliminare, care arată că PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR și Partidul Oamenilor Tineri vor face parte din Senat și Camera Deputaților.

/VIDEO/ Bucurii, umbrite de escrocherii: Cum recunoști schemele frauduloase de sărbători
/VIDEO/ Bucurii, umbrite de escrocherii: Cum recunoști schemele frauduloase de sărbători
/PROMO/ Retrospectiva anului 2024: Semne bune, semne rele - sâmbătă, la „Moldova gândește”
/PROMO/ Retrospectiva anului 2024: Semne bune, semne rele - sâmbătă, la „Moldova gândește”
/VIDEO/ „3 scenarii îngrijorătoare”: Ce urmează după falsul Rusiei despre pretinsul atac plănuit de Chișinău
/VIDEO/ „3 scenarii îngrijorătoare”: Ce urmează după falsul Rusiei despre pretinsul atac plănuit de Chișinău
/VIDEO/ Pericolul crizei energetice: De ce să economisim? Expert: „Invazia Rusiei afectează direct Moldova”
/VIDEO/ Pericolul crizei energetice: De ce să economisim? Expert: „Invazia Rusiei afectează direct Moldova”
Celula de criză va fi activată la Guvern! Dorin Recean: „Pentru a ne asigura că gestionăm eficient orice situație de urgență”
Celula de criză va fi activată la Guvern! Dorin Recean: „Pentru a ne asigura că gestionăm eficient orice situație de urgență”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.