Un bărbat de 33 de ani din stânga Nistrului a ajuns pe patul de spital, după ce a fost lovit de o mașină. Victima încerca să traverseze strada, când a fost lovit de un șofer de 20 de ani.
Accidentul s-a produs pe 26 decembrie Tânărul șofer se afla la volanul unui Mercedes-Benz, pe traseul Tiraspol-Kamenka. Potrivit șoferului, acesta a fost orbit de farurile unui autoturism care venea din sens opus și nu a avut timp să reacționeze.
Victima a fost internată în secția terapie intensivă a spitalului din Dubăsari.
O anchetă cu privire la accident este în curs de desfășurare.




































