Astăzi, 31 decembrie, se împlinesc 135 de ani de la trecerea în neființă a marelui scriitor Ion Creangă. Cel, care ne aduce aminte de copilărie, familie și tradiții. Multe din poveștile scrise de el fiind încă actuale, precum: „Punguța cu doi bani”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Capra cu trei iezi”, dar și „Amintiri din Copilărie”. S-a născut la Humulești, pe 1 martie 1837, a fost nu doar prozator, dar și teolog, politician. Iată câteva lucruri mai puțin știute despre Ion Creangă:
Cine-i Ion Ștefănescu
La început, acesta era numele scriitorului, dar ulterior și-a schimbat numele în Creangă, după numele mamei.
Autorul unuia din primele abecedare
Ion Creangă este autorul unuia dintre primele abecedare, care a apărut în anul 1867, a fost intitulat „Metodă nouă de scriere și citire” și a fost apreciat în acele vremuri în Moldova.
Un mare gurmand
Sportul său preferat era să mănânce. Acesta putea mânca la o masă zeci de feluri de mâncare, slăbiciunea sa principală fiind dulciurile, în mod expres specialitatea românească poale-n brâu. În adolescență, îi facea curte unei fete de preot, deoarece aceasta îi dădea mere și colivă.
A fost preot pentru o scurtă perioadă și s-a căsătorit cu o minoră
Mama sa era o fire foarte credincioasă, iar dorința sa principală era ca Ion Creangă să devină preot. Acesta a urmat Școala de Popi de la Socola, însă nu era deloc încântat de această idee. Cu toate astea, el și-a urmat acest drum și pentru a deveni preot, s-a însurat cu o fată în vârstă de 15 ani. Chiar dacă intențiile sale au fost bune în preoție, nu l-a ținut mult. Clericii au fost deranjați de caracterul său rebel, Creangă fiind adeptul teatrului, vânătorii sau a deciziilor impulsive.
Războiul cu socrul său
Din anumite considerente, Creangă a început un război cu socrul său. Acesta l-a pârât pe bătrân la Mitropolie, pentru că l-a folosit în gospodărie în mod excesiv, fie ca dascăl, fie la diverse munci, iar pe deasupra, scriitorul susținea și că socrul său l-a păcălit când i-a oferit zestrea. Ba mai mult, tatăl Ilenei a încercat să-l și sugrume pe scriitor. Astfel, Ion este determinat să fugă de acesta, alături de soția sa și de fiul lor la Iași, însă lucrurile nu rezistă.
A fost părăsit pentru un călugăr și ar fi avut și un copil din flori
A avut un copil cu Ileana, pe Constantin, însă căsnicia lor nu a mers prea bine. Astfel, Ileana decide să-i părăsească pe amândoi și îl lasă pe tânărul scriitor în voia sorții alături de fiul său. Ea a ales să fugă de ei pentru un călugăr pe care abia îl cunoscuse. Se zvonește că Ion Creangă a avut un copil din flori cu o călugăriță, maica Evghenia Costache. Din idila lor s-ar fi născut Valeriu, un băiat care a trăit doar 15 ani.
Ion Creangă, un tată bun și traficant de tutun?
Cu toate că rămăsese singur și nu avea un venit suficient pentru a-l întreține pe fiul său, Ion Creangă a făcut tot posibilul ca celui mic să nu-i lipsească nimic. Astfel, scriitorul s-a angajat să predea limba germană într-o școală, iar în paralel ar fi făcut trafic de tutun.
Cel mai bun prieten
S-a spus că, după ce s-au cunoscut, nimeni „nu mai văzu pe Eminescu fără Creangă şi pe Creangă fără Eminescu”. Cei doi s-au cunoscut chiar înainte ca acesta din urmă să plece la Viena pentru a-și termina studiile, însă prietenia lor a fost puternică și de durată. Moartea prematură a poetului i-a provocat o tristețe atât de apăsătoare lui Creangă încât, la scurt timp, s-a stins și el din viață.
Epilepsia și moartea violentă
Moștenită de la mama sa, Ion Creangă a suferit de aceeași boală cruntă, anume epilepsia. Această maladie i-a adus chiar și sfârșitul, avânt o moarte violentă, care l-a chinuit destul de mult pe scriitor. Creangă își dă sufletul în tutungeria pe care o frecventa, chiar în noaptea de Anul Nou.
Cele mai cunoscute opere scrise de Ion Creangă
Povești de Ion Creangă
- Capra cu trei iezi (1875);
- Dănilă Prepeleac (1876);
- Fata babei și fata moșneagului (1877);
- Făt Frumos, fiul iepei (1877);
- Povestea lui Harap-Alb (1877);
- Ivan Turbincă (1878);
- Povestea lui Ionică cel prost (1877);
- Povestea lui Stan-Pățitul (1877);
- Povestea porcului (1876);
- Povestea poveștilor (1877-1878);
- Povestea unui om leneș (1878);
- Punguța cu doi bani (1875);
- Soacra cu trei nurori (1875).
Povestiri scrise de Creangă
- Acul și barosul (1874);
- Cinci pâini (1883);
- Inul și cămeșa (1874);
- Ion Roată și Cuza-Vodă (1882);
- Moș Ion Roată și Unirea (1880);
- Păcală (1880);
- Prostia omenească (1874);
- Ursul păcălit de vulpe (1880).
Nuvele de Ion Creangă
- Moș Nichifor Coțcariul (1877);
- Popa Duhul (1879);
- Romane autobiografice;
- Amintiri din copilărie (1879);
- Fragment de autobiografie.
Scrisori – Scrisori de familie
- Către Gheorghe Creangă;
- Către Zaheiul Creangă;
- Către Ecaterina Vartic;
- Către Elena Creangă-Chiței.
Scrisori către prieteni
- Către Mihai Eminescu;
- Către Vasile Conta;
- Către Alexandru C. Cuza;
- Către Nicolae Gane;
- Către Mihail Kogălniceanu;
- Către Titu Maiorescu;
- Către Iacob Negruzzi;
- Către Ioan Slavici;
- Către Victor Zaharovschi.
Citate celebre de Ion Creangă
- „Românului i-e greu până se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă.” (scrisori).
- „Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi găurit pielea în dreptul ochilor, nu ne-am putea vedea greşelile unii altora” („Întâmpinare la critică domnului Nădejde”, 1881).
- „Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos; puţini suie, mulţi coboară, unul macină la moară” („Povestea lui Harap-Alb”,1877).
- „N-ar fi rău să fie bine-n ţara asta” (anecdotă).
- „Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj”.
- „Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în școală, ba nici în spitale” („Păcală”,1880).
- „Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele.”(„Amintiri din copilărie”,1879).
- „Din cărţi culegi multă înţelepciune, şi, la dreptul vorbind, nu eşti numai aşa, o vacă de muls pentru fiecare!”(„Amintiri din copilărie”, 1879)
- „Dar şi sărac aşa ca în anul acesta, ca în anul trecut şi că de când sunt niciodată n-am fost! („Amintiri din copilărie”, 1879).
- „Ia mai daţi-vă şi pe jos, căci calul nu-i ca dobitocul, să poată vorbi…(„Moş Nichifor coţcariul”, 1880).
