În multe laboratoare din țară, turațiile cercetărilor sunt date la maximum. Sunt testate și chiar inventate materiale unice în lume. Oamenii de știință de la Universitatea Tehnică au inventat, de pildă, aerogalnitul, un material care, în același timp, respinge și atrage apa. Și tot aici a fost produs celebrul satelit, care mai apoi a fost lansat în spațiu. În spatele invențiilor, stau ani întregi de muncă și dedicație, eșecuri și bucurii.
„Avem aici o bucată de aerogalnit. Este un material hidrofil și hidrofob în același timp. Respinge apa și atrage apa în același timp. Punem o picătură de apă și ea își păstrează forma. Nu va pătrunde în interior. Dar dacă o punem pe suprafața apei și vom încerca să îl ridicăm, el nu va permite”, a explicat doctorul și cercetătorul științific superior la Universitatea Tehnică a Moldovei, Tudor Braniște.
Acest material, pe nume aerogalnit, a fost dezvoltat de o echipă de cercetători ai Centrului Naţional de Studiu şi Testare a Materialelor, ce funcționează în cadrul Universității Tehnice. Tudor Braniște este parte a echipei încă de la începuturi, fiind student pe atunci. Știe totul despre produsul care a prins viață în acest laborator. Aerogalnitul constă într-o mulțime de microtuburi, ce sunt goale pe interior. Sunt de zeci de ori mai mici decât firele de păr. Tuburile pot fi umplute cu diferite substanțe, pentru a le testa în continuare proprietățile. De exemplu, s-a mai descoperit că poate bloca undele magnetice.
„Pentru noi este suficient să avem câteva bucăți mici de material, nu cantități industriale, pentru că ar sta prin depozite pe undeva. - Dar, dacă ar avea o utilitate foarte evidentă și, probabil, accesibilă, lumea ar fi interesată, investitorii, să o folosească pentru a o face la scară largă. - Aici depinde de interesul industriei sau al producției în general. Dacă este vorba de cantități foarte mari, atunci costurile nu mai sunt aceleași”.
Că este un material prețios, ne-am convins. Dar este și scump, în același timp? L-am rugat pe cercetător să evalueze costurile aproximative pentru această bucățică de aerogalnit.
„- Întrebarea este destul de grea, pentru că să zicem că costă câteva zeci de dolari, nu este corect, daca zicem că e de câteva milioane - tot nu va fi corect. Nu știu cum să evaluez. Pentru că în procesul tehnologic este necesar hidrogen gazos, amoniac, cuptor, sursă de galiu. Și un cuptor care să crească materialul. Respectiv, materia primă este scumpă și nu prea. Dar procesul de cercetare, care nu s-a oprit, nu este unul ieftin”.
Un alt cercetător care-și dedică timpul, cunoștințele și energia pentru a dezvolta noi nanomateriale și nanodispozitive este și doctorul Eduard Monaico. Toate cercetările au loc la scară nanometrică, adică la o scară extrem de mică. Ca să înțelegeți ce înseamnă asta, luați o riglă, apoi selectați un milimetru de pe ea. Acest milimetru este, la rândul său, împărțit într-un milion de bucăți și, în felul acesta, ajungem la un nanometru. Cu ochiul liber este imposibil de depistat.
„La scară mai bine cunoscută pentru noi, dar și ca exemplu pentru studenții noștri, este fagurele de albine. Practic avem aceeași structură: împachetarea hexagonală. Și cum albinele umplu spațiile din fagure, noi umplem structurile nanoconductoare cu diferite metale care dau proprietăți complet noi pentru materialul masiv”, a spus doctorul în științe, conferențiar universitar la Universitatea Tehnică a Moldovei, Eduard Monaico.
În aceste încăperi, procesul de cercetare practic nu se oprește niciodată.
„Aș spune că nu este un lucru destul de ușor. Nu avem un program de la 9 la 17, lucrăm și noaptea, și de sărbători. Cercetarea nu se oprește nicicând. Nu toți înțeleg”.
De la deschiderea centrului, vorbim de anul 2002, și până în prezent, aici au fost studiate și testate mii de materiale.
„Vrem să vă propunem să ne testați un fir de păr. Dacă vorbim de diametru, acuși încerc să estimez... 60 de micrometri. - Adică e destul de gros, da? - Da. Dar e mai mic de 100”.
Experimente cu firele de păr au mai fost desfășurate aici. Într-un caz, s-a dorit să se afle dacă părul deschis la culoare este mai subțire decât cel închis la culoare.
„Diferență practic nu este. E mai mult din cauza efectului optic”.
Cu un etaj mai sus, în cadrul Departamentului de Microelectronică, face cercetări doctorul Nicolae Ababii. A ales să ne prezinte câteva tipuri de module la care a lucrat doi ani. A fost vorba de un program de apel NATO, care a constat în elaborarea unor senzori electrochimici și integrarea lor în module. Alături de cercetătorii moldoveni, în proiect au participat și oameni de știință din Italia și Australia.
„Prin ce este diferit modulul nostru de altele, pentru că utilizează mai mulți senzori, pe lângă asta, senzorii sunt obținuți printr-o metodă cost-eficientă. Noi le-am obținut, le-am integrat în sistemele noastre. Sunt și ecologice”, a menționat lectorul universitar la Facultatea Microelectronică de la Universitatea Tehnică a Moldovei, Nicolae Ababii.
În pofida succesului, modulele nu sunt reproduse la scară largă. E nevoie de bani, spune cercetătorul.
„Toți cercetătorii îl au. - Ăsta este un fel de vis, da? - Ideea... Asta și este implementarea rezultatelor în realitate. Multe rezultate sunt pur teoretice, dar altele sunt aplicabile. Ca produsul final să ajungă pe piață, este nevoie de sume de bani. Dar la noi, în Republica Moldova, sunt cam puțini. Cred că, ca și în orice echipă de cercetare, este un manager. El ar trebui să se ocupe de promovarea produsului”.
Un alt proiect, dezvoltat de cercetătorii Universității Tehnice, este satelitul Tumnanosat, la care s-a lucrat timp de 14 ani. La mijlocul lunii august 2022, satelitul a fost lansat pe orbita Pământului, de pe Stația Spațială Internațională.
„- Ce i s-a întâmplat când a ajuns în spațiu? - Păi, se rotește în jurul orbitei, pentru că nu are propulsie, la un anumit moment se dezintegrează în atmosferă. - L-ați urmărit? - Da, desigur”.
Universitatea Tehnică din Moldova, după ce a asimilat Universitatea Agrară și alte trei institute, în urma reformei, are 326 de cercetători. Toți sunt implicați în activități de cercetare, iar valoarea financiară a unui anumit proiect este greu de estimat.
„Avem proiecte aplicative, unde suma este de 1,8 milioane, dar avem proiecte teoretice cu sume de câteva sute de mii. Clar că avem nevoie de mai mulți bani pentru mentenanța instalațiilor”, a spus prorectorul pe cercetare la Universitatea Tehnică a Moldovei, Vasile Tronciu.
O bună parte dintre cercetători sunt implicați și în activități de predare. În medie, salariul unul cercetător este de circa 10 mii de lei.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan
